Anul acesta nu am plecat nicăieri. Nu am avut liniște să stau o săptămână sau zile adunate într-un loc unde nu controlez lucrurile. Îmi place, însă, să umblu, să caut locuri noi, să mă bucur de drum. Să plec din casă o zi și să respir. Să caut un loc unde să stau zece minute. Să mă bucur de aer, apă, liniște. 

Zilele astea am primit și o provocare de la cafeaua Fortuna Rendez-vous, care mi-a spus c-aș putea să fiu #calatorinromania. Dacă tot e anul acesta așa cum e, cum ar fi să avem posibilitatea de a găsi liniște aici, la noi, dar fără să trecem prin aglomerația locurilor clasice? Fortuna nu face asta întâmplător. Deși boabele de cafea vin de peste mări și țări, aceasta este o afacere românească. Ei prăjesc și realizează aici rețeta cafelei din soiuri nobile de Arabica 100 la sută și chiar știu ce fac. 

Sincer, sâmbătă dimineață eram hotărâți să mergem spre Prahova. Văzusem acolo ceva, dar în mașină, pe centura Capitalei, mi-am adus aminte ce mi-a povestit prietenul Boți de plaja de la Gostinu. Faci o oră până acolo și e o plajă de nisip la Dunăre. Ne-am făcut calculele de timp și ieșeam ceva mai bine. Ba, chiar ne-am dat seama că putem face mai mult. 

Așa c-am hotărât să bem prima cafea a zilei în mijlocul Bucureștiului, dar la liniște. Și să-i arătăm lui Vladimir un loc pe care sigur nu-l știe. În spate la parcul Carol este strada Xenofon, singura stradă cu scări din București. Sau din scări. E foarte aproape de Filaret, iar dacă te duci spre capul scărilor, găsești un loc minunat, la umbră. E fix ce trebuie dacă stai acolo, sub inscripții. În zece minute au trecut o doamnă care ne-a spus “bună ziua” și un cățel de-ai locului care s-a bucurat să ne vadă. Nu-ți trebuie mult, dacă te ascunzi și dacă ai cafea fierbinte. 

Eu nu beau cu zahăr de ani buni. Îmi place să-mi rămână gustul îndelung în gură. Și nu beau nici apă după. Fortuna Rendez-vous are un gust ușor acid la inceput, specific soiurilor fine Arabica si e mătăsoasă. Apoi, aciditatea de citrice se duce în cacao. Un pic de răbdare și o să vă spun cât ține postgustul. 

Am plecat din mijlocul Bucureștiului și mi-am dat seama, spre rușinea noastră, că nu am ajuns niciodată la Comana, în Delta Neajlovului. Sâmbăta e aglomerat, oamenii vin la Parcul Aventura sau la observatorul ornitologic. Dar dacă ești un pic curajos, chiar cum ai intrat în rezervație, coboară pe malul apei. E un ochi de apă acolo, care a cucerit locul unor copaci tăiați. Cineva  a lăsat o barcă la marginea apei. Stufărișul ocupă totul în jur, dar lasă loc de libelule care te înconjoară. Asta e la zece metri de drum, dar lumea care merge către Fântâna cu Nuc nu bănuiește că are o oază mică alături. Am făcut pauza acolo, chiar în barcă, și am stat în liniștea amiezii. Soarele, cel mai sus, ne-a ferit de țânțari. Liniștea și tihna sunt sparte doar de câte o broască.

Se face vreme de cafea. Post gustul de Fortuna Rendez-vous e mai curând floral-fructat. Am calculat. Îți stă în spatele limbii cam 30 de minute și eu mă bucur de fiecare dată când se întâmplă asta. 

Nu plecați de la Comana spre Giurgiu pe drumul cunoscut. Mergeți prin Mihai Bravu. Șoseaua este impecabilă. Bucurați-vă de lanurile de porumb și floarea-soarelui de-a stânga și de-a dreapta. Drumul e gol, sunteți singuri. Nu departe e șoseaua principală. Și cam 20 de minute mai târziu, o să faci stânga spre Oinacu și apoi Gostinu. 

Și aici e partea de drum care mi-a umplut sufletul. Șoseaua se așterne între plopi cu lanuri de porumb de-o parte și de alta. Drumu-i strâns între curbe și te silește să o lași mai ușor. Acum ne grăbim un pic că vrem să prindem soare la Gostinu. 

Comuna, zici că-i din America. Nu are nume de străzi. Acestea sunt numerotate. De pe Strada 7 te duci către Dunăre. Te sui pe dig și sper că-ți place aventura. Și praful. Aici nu e beton. Mergi încet că iei tot praful din lume. Sau, nu fi leneș! Lasă mașina chiar pe tăpșan, lângă remorcher și mergi un kilometru. Ia-o pe marginea lizierei și a Dunării învolburate, mai aruncă câte o piatră în apă, bucură-te de norii mari și negri, fii încrezător că nu o să plouă și chiar nu plouă și apoi ajungi în cel mai neașteptat loc de plajă cu putință. 

E nisip alb din cel mai fin, e pădurea în spatele tău, Dunărea se umflă în față, dar totuși e loc  de scăldat. Și multă lume în apă până la gât. Locul e mărginit de stuf în câteva părți și este evident că atunci când e Dunărea mai mare, apa vine până aproape de buza pădurii. 

În față este un braț mic de apă pe care trebuie să-l treci cu piciorul. Câțiva curajoși au trecut cu corturile către o plajă mare și care pare că acum le aparține. Sunt singuri pe un teritoriu uriaș izolat și departe de lume.  

Noi am ajuns într-o sâmbătă.  E lume multă, dar cine stă peste săptămână, cu siguranță se bucură de o aventură. Vino într-o miercuri și cred că vei fi stăpânul plajei, al păsărilor și o să iei tot soarele din lume. 

Am timp să-mi înmoi picioarele în apă și să mă bucur de remorcherul și docul care par cam părăsite. Îmi place locul pentru prima vizită. Bănuiala mea este c-aș putea veni aici cu un grup de prieteni pentru o zi întreagă, dar acum o să strâng. Vreau ceva neapărat.

La 6 kilometri de Gostinu, am văzut că un drum de țară se aruncă între două lanuri de porumb. Ca și cum ar fi un tunel. O cultură de alături a fost rasă și câmpul arat din nou. Acolo vreau să opresc. A bătut vântul uscat de două săptămâni încoace și porumbul e galben ars. Praful ni se ridică în cap, dar îmi place. E liniște, cea mai mare liniște. Pun cafeaua Fortuna Rendez-vous pe botul mașinii și ies afară să mă bucur de tihna asta. Dacă ai cafeaua la tine, nu mai trebuie să stai la benzinărie. 

Fortuna Rendez-vous este printre puținele cafele, la un preț accesibil, care oferă Arabica 100 la sută. Este un echilibru între aciditatea citrică de la început și finalul care e dulce. Dacă beți ca mine cafeaua, fără zahăr, aceasta e cea mai potrivită pentru ca e foarte fină, iar finalul are nuanțe florale și fructate.

Știu că pare un pic ciudat, dar cele 10 minute, la margine lanului, cu cafeaua lângă mine, au fost cele mai bune din ziua asta. Încercați, o să vă placă! 

Fotografiile sunt ale Alinkăi pe care o găsiți aici.