Copilul nostru este urban. El când se duce la țară, tot la oraș se duce. Vasluiul și Hușiul, cât de mici și amărâte sunt, tot orașe sunt până la urmă.

Așa că excursia în nordul Moldovei, la capătul hărții, la modul propriu, a fos așteptată cu curiozitate. De noi. El m-a întrebat la fiecare trei ore cât o să stăm. ”Două zile? Bleaaaah!” Cel mai tare l-a durut că acolo nu există internet, ci doar un pic de telefonie mobilă. Și asta undeva într-o zonă din fața casei.

S-a liniștit când a văzut că și vărul Marius are tablete și că are cu cine împărtăși jocurile de pe ipad sau telefon. Dar înainte a făcut o inspecție militară. Și-a dat seama că porumbul e cea mai bună ascunzătoare. A plecat printre frunzele tăioase a executat o sumedenie de mișcări militare până în fundul curții. Desigur, doar însoțit, căci teama de zombie ascunși între coceni e ceva foarte serios.

A urmat o inspecție în pod. ”Crezi că mă ține scara asta bătrână?” Sigur îl ține. Nu era chiar bătrână, era doar mai strâmbă, făcută pe lângă casă din ce are omul al îndemână. În pod, unde eu nu am urcat,  am să aflu cu surpindere, se află ”o grămadă mare de nisip”. Am tot stat și m-am gândit de ce ține bunică-mea nisip în pod. Cine l-o fi urcat acolo și  nu m-a dus gândul decât la niște morcovi ținuți pe acolo. Aveam să aflu mai târziu că nispul este grâul din recolta acestui an. Copil de București.

Chestia asta cu explorarea avea însă să-l mai țină. Niște ”purceluși mici” aveau să-l dea pe spate. Mai ales că îi ținea ”un nene” ca să pună mâna pe ei. Ca să-l amuze sau ca să se amuze niște ciobani l-au pus să călărească un berbec. Experiența asta l-a dat pe spate. Numai căruță nu i-am găsit să-l plimb.

Hălăduitul pe toate coclaurile a fost însă o super-experiență. S-a înarmat cu un telefon și a fotografiat cam tot ce i-a căzut în mână. Apoi,  s-au suit pe un cuptor și au început să se joace pe tabletă. Imaginea asta m-a dat pe spate. Dacă nu știți ce e cuptorul să vă explic în două vorbe. Este o extensie a unei sobe, cam de mărimea unui pat și de o înălțime de un metru și jumătate. În vechime se dormea pe el pentru că era cel mai ușor să te încălzești așa. Se folosea plita la făcut mâncare, căldura era captată de cuptor și așa treceau nopțile mai ușor. Doar că trebuia să fii tare de spate.

Mi-a plăcut că Vladimir e foarte harnic când nu vine vorba de noi. Aici, nici gunoiul nu-l duce, deși ghena e la 5 metri de noi. Acolo a hrănit puii, a scos apă din fântână, a pus pe foc uscăturile din curte și a supravegheat cu mare pricepere tăierea unui copac.

Una peste alta, mi-a alergat două zile, de seara cădea lat în pat. Iar până la urmă s-a terminat cu un fel de dezamăgire. Că ar fi putut dura mai mult. Când te gândești că pe mine mă lasa mama câte două trei săptămâni la țară. Dar aia era cu totul altă lume