Câteva lucruri foarte simple despre cazul Voiculescu și ce i-a urmat, la spartul târgului:

1. Deciziile justiției se respectă. Pentru că, dacă nu o faci, îndoiala pe care o pui în spațiul public se va întoarce împotriva ta. Ce o să faci când unul din adversarii tăi va fi condamnat?

2. Înainte de judecată, Voiculescu a fost condamnat în spațiul public și de prieteni și de adversari. Niciunii n-au invocat posibilitatea ca el să nu fie condamnat, ceea ce a fost măcar amuzant.

3. Nimeni din cei relevanți în spațiul public, evident din afara spațiului Antena3, nu-i ia apărarea lui Voiculescu și nici Antenelor. Asta înseamnă că România are anticorpi puternici și că valul va trece.

4. Audiența este o chestiune relativă și nu trebuie confundată cu încrederea. Antena 3 face televiziune foarte bine și multă lume se uită. De data asta, mulți s-au uitat și din curiozitate. Nu puneți însă mână în foc că toți cei care se uită sunt triști pentru Voiculescu. Sondajele arată că și DNA se bucură de mare încredere.

5. Și România are un popor de tip FoxNews. E important, e relevant, dar nu e determinant. Îți va asigura un avantaj de plecare în alegeri, dar nu le va câștiga în locul tău. Pentru că în România există și un alt popor care citește mult, își formează părerile din mai multe surse, pune la îndoială și la încercare tot ce aude.

6. Faptul că Voiculescu a fost condamnat nu scutește de întrebări repartizarea dosarului. Nu există certitudini doar de o singură parte. Priviți totul cu îndoială. E mai firească.

7. Niciun guvern nu-i va lua sediul Antenei. Vorbesc de guvern, pentru că eventuala confiscare va duce imobilul la RA-APPS, care îl va închiria mai departe televiziunii. Câtă vreme Antenele funcționează, niciun guvern nu și le va sui în cap.

8. Conducerea CNA, rămasă fără curent, e penibilă. Nu-mi vine să zic mai mult, că am amar în gură. Zici că au opt ani și nu-și pot asuma ceva.

9. Acum putem vorbi și de o moștenire a lui Traian Băsescu în timpul căruia au căzut Vântu, Patriciu și Voiculescu, adică un model de a face afaceri în anii 90. Întrebarea pe care trebuie să și-o pună Traian Băsescu este dacă a lăsat cu adevărat mecanisme în urma sa care să funcționeze în absența verdictelor de la tribuna prezidențială.

10. În fine, nu mă bucur (aș fi avut motive), nu mă întristez. O condamnare e un lucru banal într-un stat normal. Ce i-a urmat este firesc, dar în multe locuri nesănătos. În România această condamnare, văzută de la depărtare, a fost ca un cutremur. Pentru că a fost un moment de testare a maturității statului. Încă nedusă la capăt. Punctul de vedere care va învinge va fi însă important pentru viitorul nostru.