Am râs sănătos săptămâna asta. Am râs de neoprit și am râs ironic când am văzut fotografia vulturului de la Filipeștii de Pădure. Monumentul satului pe care cineva s-a gândit să-l facă mai frumos, să-i dea un pic de personalitate și mândrie națională. 

Poate știți povestea: la Filipeștii de PĂdure, ca în mai toate satele de la sudul Carpaților, este câte un monument dedicat eroilor din primul război mondial. E loc de închinăciune, e loc de întâlnire sau de ceremonii, e loc de normalitate și aducere aminte, căci acolo sunt trecute toate ir numele celor căzuți din sat. 

Doar că un isteț l-a îmbunătățit. I-a pus un bec în gură și altele pe aripă. Ăla din gură nu arde, alea de pe aripă da. E, așa, ca un avion care trebuie să semnaleze vrăbiilor din jur că pe acolo trece un supersonic al eroilor. Construcția e atât de ridicolă pe cât de monumentală s-a dorit. Închipuiți-vă că leii din Trafalgar Square ar fi decorați temporar cu câte un bec în bot și c-ar fi puși pe skateboard-uri. Sau că, la Roma, Columna lui Traian ar căpata o orgă de lumini în vârf, iar la bază ar fi discotecă, iar Panteonul de la Paris ar fi și mall, din când în când.

Cam așa am ținut-o toată săptămână, după care m-a tras de mână prietenul meu Boți că-l critic pe singurul om din sat care a avut dorința de a face ceva mai mult decât s-a făcut până atunci. Cel care a văzut lucrurile un pic diferit, și-a dorit, dar în fapt nu a putut mai mult.

Și aici ne lovim de problema de fond. Cum a ajuns un român bine intenționat să facă un lucru prost? Și de ce fața multor sate din România oscilează între vulturi cu becuri în gură, parcuri puse în pădure sau la doi kilometri de localitate?

Răspunsul este simplu și ține de educație. Sau mai bine zis de modul în care educația îți deschide lumea. O analiză simplă spune că lumea ia decizii pe baza experiențelor și simbolurilor pe care le vede în fiecare zi sau măcar în orele premergătoare acelei decizii. Povestea este cunoscută de psihologii buni, iar unii ”mentalisti” fac o joacă din asta. Uite mai jos exemplul a doi publicitari londonezi celebri, care au fost rugați să facă o reclamă. Și au făcut-o exact pe aceea care le-a fost sugerată de semnele plasate discret în mediul înconjurător.

Dacă admiteți că mintea ne este condiționată de ce vedem zilnic, atunci vulturul tricolor este simplu. Simboluri ale românismului sunt destule prin satul românesc, ideea că trebuie să facem ceva mai mult abundă, iar luminițile de sărbători sunt obișnuința oricărui oraș. 

Nu-i așa că este ciudat că nimeni nu a vrut să schimbe treaba asta? Au vrut, dar nu au fost destui. În Filipești, îmi spune primarul Morărescu, cei mai mulți cred vulturul e frumos așa și că așa trebuie să fie. Și așa va rămâne. 

Am putea schimba asta? Poate în câțiva ani în care le-am preda oamenilor la școală arta, le-am arăta monumentele lumii și le-am explica faptul că patriotismul cel mai frumos este atunci când monumentul este ținut curat și îngrijit în fiecare an. 

Altfel, în alt capăt de țară, la Pădurenii de Vaslui, satul are beton peste tot, apă curentă, toalete în casă și piscină ca în occident. De ce sunt oamenii diferiți  acolo? Pentru că de două generații, oamenii merg cu corul și cântă în toată lumea. Și s-au prins cam care e treaba cu frumosul și utilul pentru că au scos capul din traistă.