De fapt, vi s-a întâmplat vreodată să plângeți la serviciu? Să ieșiți pe ușa de la locul de muncă și să vă dea lacrimile. Că v-au înjurat clienții sau că v-a omorât concurența cu un contract mai tare? Sau pentru că cei cu care vă bateți fac lucruri mai bune. Ca să fiu foarte cinstit, nici mie nu mi-e bine uneori când mă uit pe audiențe, alteori chiar mă întunec, dar de plâns încă nu am plâns. Că în definitiv e un loc de muncă, nu e vorba de familie de prieteni sau de cineva drag. Așa că nu plângem.

Lucrul ăsta mi-a dat prin cap aseară, după meciul cu Norvegia, când la ieșirea de pe teren Mica Brădeanu plângea.

Oricum ai da-o, handbalul e o meserie. Vii la muncă, ai rezultate ești plătit. Câștigi din asta funcție de performanța ta. E capitalism pur. Pe măsura performanțelor ai parte și de respect, dar spre deosebire de alte bresle, când nu ai performanțe nu cazi în uitare. Aici îți câștigi repede dreptul de a fi înjurat, admonestat sau fluierat. Și să dai în lacrimi. Cum a pățit Mica aseară.

Căci, în sport e vorba de inimă. E o meserie în care tu pui inimă, o meserie în care publicul pune inimă. O meserie în care pe lângă picioare, mâini și creier, ai nevoie de o forță pe care puțini oameni o au în interior. În cazul acesta doar 16 dintr-o națiune. Adevărul este că niciunul dintre noi nu știe ce a fost în sufletul lor aseară. Doar cine a stat pe teren atunci când se cântă imnul să știe să explice astfel de lucruri.  Ce știu sigur e că aseară la Debrecen nu s-a dormit. Că s-au adunat lacrimi, frustrări și flash-back-uri din cele 60 de minute pe teren. Că trebuie să împletești în mintea ta iubirea unor oameni veniți de departe cu neputința și imnul cântat chiar și atunci când ești condus cu 10 goluri. Și apoi cu tot valul de înjurături din media.

Cum se parcurge drumul înapoi? Habar n-am. Eu unul mă duc și a doua zi la serviciu și încerc să fac un pic mai bine. Probabil că și ele la fel. Există însă câteva lucruri pe care te poți baza. Un prietem îmi spunea aseară că mai în toate domeniile suntem sub Norvegia. Și la televiziuni și la gunoieri și la sănătate. Numai în sport avem însă ocazia să ne și batem. Iar fetele astea o fac de ceva vreme. Brădeanu e la al 15-lea turneu final. Printre colegele ei sunt multe vedete și după standardele norvegiene. E a 10-a calificare consecutivă. Astea nu sunt lucruri întâmplătoare. E ceva cu care poți să o iei zilnic de la capăt: multă muncă și curaj. Și inimă!