E o imagine care mă urmărește de la congresul PSD. În fața Sălii Palatului, organizatorii au scos câteva ecrane și boxe ca fumătorii sau cei care nu vor să se înghesuie în sală să urmărească discursurile. Cât am stat eu acolo, mereu s-au aflat afară câteva sute de oameni. 

Erau înconjurați de un țarc făcut din garduri ale jandarmilor. Cordoane ale Poliției și ale jandarmilor îi fereau de restul lumii. Dacă  voiai să ieși sau să intri trebuia să ai musai un ecuson. Nimeni nu intra și nu ieșea din zonă decât dacă era membru al familiei. Doamna Dăncilă și domnul Dragnea defilau și aici cu orele pe ecran, iar fruntașul pesedist putea să-i urmărească și din tufe. Doar că nimeni nu avea chef de asta. Mai interesante cred că li se păreau mașinile cu care veniseră șefii. 

Și nici nu ar fi putut să-i urmărească. De partea cealaltă a străzii, Mișcarea Rezist, Mălin Bot și Rareș Bogdan aveau propriul spectacol. Și niște boxe mai mari decât ale lui Dragnea. Astfel că atunci când acesta anunța viitorul luminos al României, de la 20 de metri puteai să-i auzi pe adversari spunând că Dragnea este răul absolut, că e criminal sau că toți cei de dincolo de gard fac parte din ”ciuma roșie.”

Dacă erai un om cât de cât sănătos la cap, imaginea și sunetele adunate nu ți-ar fi dat voie să respiri curat decât vreo 10 minute. Două lumi care strigă la tine că sunt perfecte și că cealaltă fură. Ori, bănuiala mea este că printre fumătorii PSD sunt și oameni sănătoși la cap. Nimeni nu poate înghiți la nesfârșit discursuri care dețin adevărul absolut, fie de o parte sau de alta. 

Iar asta mi-a adus aminte de o scenă descrisă superb de Varujan Vosganian în Cartea Șoaptelor. E vorba de ședința de partid în care armenii trebuiesc convinși să se întoarcă din România, înapoi acasă, însă într-o Armenie bolșevică.  Cum nu erau destui armeni să umple sala, locurile goale au fost ocupate de activiști români. Vorbitorul e armean venit însă din Rusia. Iar agitatorii strigă ”jos” sau „sus” la indicația unui braț de la balcon. Așa se face că jumătate de sală nu pricepe discursul, vorbitorul nu înțelege ce strigă sala, iar singurii care pricep și una și alta sunt armenii de la mijloc. Ei nu știu însă ce să facă și ce să aleagă între cele două neguri care le stau în față și în spate. 

Vremurile s-au schimbat, dar nimic nu le împiedică să se repete. Sunt o grămadă de oameni prinși între două lumi și care se uită stingher când într-o parte când în alta, pricepând exact că nimeni nu deține un adevăr absolut. Dar că trebuie să lupte pentru a păstra echilibrul.

Trebuie să visezi dacă crezi că toate câștigurile de azi, cele ale unei lumi ponderate, țin la nesfârșit. Trebuie să visezi dacă crezi că politicienii populiști se vor sacrifica de vreo manieră. Totul este vremelnic, iar acum vremurile se întorc către ceva mai rău. Poate chiar către lumea de acum 80 de ani, pe care Varujan o descria atât de bine. Abuzul, nefericirea altora, binele personal suprem sunt mărci ale timpurilor ce vor urma, dacă lumea lui Dragnea câștigă. Incapacitatea de a privi la nuanțe mă sperie la ceilalți.  

Mă gândesc că doar oamenii ce stau la mijloc, între două lumi, sunt singurii care o să țină vremea în loc cât mai mult. Cu cât vor fi mai mulți și vor asculta mai bine, cu atât au șanse mai mari de reușită. 

Foto: Inquam Photos