V-ați liniștit? A fost frumos! Mondialul acesta se încheie în lacrimile multora dintre noi. Pentru c-ar fi fost prea frumos să câștige Croația. În numele tuturor echipelor mici care nu vor avea niciodată șansa de a avea Cupa Mondială pe masă. Ar fi fost prea frumos pentru toți nedreptățiții fotbalului. Pentru cei care nu s-au născut la o masă foarte mare.

Ar fi fost prea frumos pentru Bale și Giggs, pentru Best, pentru Scifo, pentru Gascoine,  Platini, Eusebio, Puskas sau pentru Cruyff. Ar fi fost prea frumos pentru toate națiile mici sau pentru toți jucătorii născuți la timpul nepotrivit, dar care s-au ridicat deasupra timpului lor. 

Ar fi fost prea frumos. Mulțumim, nea Vanea, pentru acest titlu care cuprinde tot sufletul nostru la final de 4-2 pentru Franța.

Așa că să ne mulțumim c-a fost frumos.

A fost frumos să vezi o echipă franceză mult peste toate celelalte. Cu jucători de vis pe fiecare post. A fost frumos să vezi sprintul lui Mbappe, cel care nu e încă un mare jucător, dar e atât de dăruit. A fost frumos să vezi un atât de mare antrenor ca Deschamps care știe să renunțe la mari nume pentru a face o echipă. 

A fost frumos să știu că, dincolo de fotbal, se poate trăi din determinare, ambiție, corectitudine și dorința de a face totul. Și că asta va câștiga mereu inimile, dar nu și cupele. 

A fost frumos să văd că fotbalul îi răsplătește pe ce corecți. Că Anglia nu poate câștiga de vreme ce-a trădat meciul cu Belgia. Și a fost frumos să văd naționala Belgiei, în care-s adunate patru limbi, că poate veni atât de sus. 

A fost frumos să știu că nimeni nu mai e mai mare decât o echipă, chiar dacă m-au durut lacrimile lui Messi. Și a fost frumos să aflu că mai sunt oameni care joacă fotbal de dragul mingii pe care ne-o dăm unul altuia. Mulțumesc, Japonia! Nici VAR-ul nu mi-a stricat frumusețea asta, pentru c-am reușit să ne certăm în continuare.   

Și a fost frumos să văd cele mai frumoase tribune ale lumii. Cu oameni care știu să se îmbrățișeze, deși-i desparte o dramă. Au fost cele mai frumoase culori ale planetei, laolaltă cu cei mai frumoși nebuni ai săi. 

Și a fost frumos chiar și pentru c-a plouat după o lună. 

P.S. Rămân cu un mister, la final. Pe ultima imagine a meciului, toată banca Franței se repede spre centrul terenului, doar unul, nu știu cine, o ia la stânga și rupe grupul. Nu o să aflu pentru că imaginea s-a schimbat.  O să rămân cu această întrebare: cine și de ce era mai important decât echipa?