Este ora 7.15 dimineața. Suntem la Digi FM și, inspirați de o întâmplare de la Mîndruță, facem un experiment. Acolo un ascultător a povestit liniștit că treaba lui la regia la care era angajat era să ia șpagă. Omul era controlor de bilete. ”Și, deși mie-e rușine, trebuie să spun că ăsta este adevărul.”

Stăm și ne întrebăm dacă este așa ușor să iei șpagă. Și dăm drumul la un ceas de două minute. Pariul este în felul următor: ne va suna cineva în două minute care să ne spună că va face șpagă astăzi? Greu de crezut într-o lume normală. Sau nu? 

Și telefoanele sună în mai puțin de două minute. Primele nu sunt edificatoare pentru că apare o confuzie între șpagă și bacșiș. Stabilim că șpaga este doar suma de bani dată pentru încălcarea voită a unor norme legale și nu bacșișul. Începe să se facă lumină.

Sumtem sunați de la Focșani. Omul nu-și dă numele. Este mecanic auto. La ora 7 dimineața și este pe drum către o șpagă. Va face un RAR. În loc de 80 de lei va face 150 ca să dea drumul unei mașini. ”Să știți că nu mai e ca pe vremuri. Nu mai băgăm orice rablă. Dăm drumul doar la mașini mici, cu probleme nesemnificative. Și știți de ce? Pentru că dacă o rablă omoară un om faci pușcăriie grea. Ăsta la care-i dau drumul are un geam spart. ” E și mai multă lumină. Și apoi continuă: ”Ieri m-am dus la doctor pentru socru-meu. Mi-a făcut ăla o listă cu lucruri pe care i le-a făcut și apoi mi-a dat de înțeles că trebuie să plătesc totul separat. Câteva sute de lei.” Înțelegeți dvs, șpaga nu stă la cel care o face, pleacă mai departe.

Apoi sună un polițst de la rutieră  și este de o sinceritate tulburătoare: ”Azi, când plec la muncă, am toate condițiile să fac șpagă. Și nimeni nu stă să ia șoferi din drum. E o prostie. Specializarea mea este să citesc tahografe. Și pot să-i iau bine pe șoferii din Turcia. Ei au reguli diferite la tahograf, nu ca la UE. Vă spun, când au ajuns în România, pot să-i iau instantaneu pentru că deja au depășit timpul de condus.”

Povestea continuă: ”Alegerea e simplă. Amenda este de 8000 de lei, șpaga e de 300 de euro. Habar nu au de ei. Nu știu engleză, le scrii amenda pe foaie. Vă spun sincer am luat și eu șpagă. Așa am fost învățat.”

Și apoi se face lumină: ”De cinci ani nu am mai luat șpagă. Nu merită. M-am maturizat. Nu vreu să mai am de-a face cu asta. Cred că sunt și eu altfel.” Discuția se încheie aici. Exercițiul a  funcționat mai mult decât ne-am gândit.

Îl cred pe om. Și apoi rămân pe gânduri. De ce cinci ani? Poate pentru că acum cinci ani societatea noastră ajungea la o culme a luptei sale anti-corupție. Poate pentru că acea campanie publică cu date și sentimente împotriva furtului a funcționat. Poate pentru că semințele plantate la începutul anilor 90 au început să dea roade. Sau pentru că copilul acestui om a ajuns destul de mare? Și de ce nu, poate că valul de arestări de la tv te pune pe gânduri? Cert este că, pe undeva, treaba asta a dat roade.

Problema este că, de atunci și până acum, nimeni sau aproape nimeni dintre politicienii de vârf nu a mai mers în acea direcție. Totul a devenit o pastă, un noroi și o îndoială care-l va cuprinde și pe eroul meu polițist. Când cinstea încetează de a mai fi o virtute, măcar verbal, cred că unii dintre cei care s-au temut se vor întoarce la vechile obiceiuri. 

Asta se întâmplă zilele astea . Puteți să-l ascultați mai jos