Răscoliți-vă un pic memoria. Ce vă spun numele din dosarul transferurilor, chiar la prima din vedere? Ce sentimente vă trezesc? Ce vă spun oamenii aceștia despre România și care a fost impactul lor asupra a tot ceea ce trăim? Păi să vedem.

Giovanni Becali a intrat în folclor, vezi bine, cu al său “te fac de la brâu în jos”. Nimeni  a reușit mai bine să se identifice în România cu povestea celui plecat de jos ca să adune milioane. Un personaj spectaculos, nu numai aici, ci și peste hotare, unde mulți președinți de cluburi îi știu de frică. Cu ușile peste tot deschise, de la lumea gri din jurul fotbalului, până în birourile cluburilor mari. În ciuda auto-intitulării de mafiot modern. Unul care scuipă și nu stă de vorbă cu oricine. Adu-ți aminte de Terzian și Cartianu.

Fratele său, Victor, civilizat, partener politicos de dialog, surprins recent dând cuiva prin geamul mașinii un teanc de bani mare cât veniturile pe o viață ale unei familii obișnuite din România. George Copos stăpânul afacerilor cu salariați ajunși la limită, cel care a condus un club împrumtându-i bani și care aproape a reușit să încarneze ideea că va sfârși fugărit pe șinele de tren.

Mihai Stoica, manager cu rezultate, singurul din lume care a bătut un suporter și ale cărui valuri de ură au umplut televizoarele ani de zile. Chiar și plătit de televiziuni. În fine, regele dansator al tribunelor, Cristi Borcea, cel care a vrut musai să-și mute viața în televizor, cel a cărui a doua nuntă a fost urmărită de o țară întreagă.

În fapt, numai la selecția acestor mărunte fapte ale condamnaților îți dai seama de ce acest dosar e muuult mai important decât tot ce s-a condamnat în România ultimilor ani. Oamenii aceștia au fost primele simboluri ale succesului în România. Imaginea și averile lor au fost printre primele consemnate ca succese în spațiul public. Ei au făcut în ultimii ani știrile, iar nu fotbaliștii lor. Mașinile, soțiile sau copiii lor au devenit la rându-le vedete doar pentru că existau. Câți dintre cei care au început o afacere nu s-or fi gândit la succesul lor? Mulți, dacă te uiți la toți cei care au intrat în fotbal.

Relațiile, conexiunile și banii  lor i-au ferit de multe. Le-au dat voie să facă orice. Agresiunea s-a ițit, apoi a devenit permanentă. Jurnaliștii care li s-au opus s-au transformat în dușmani, iar ura lor a plecat liberă în tribune.

De aceea dosarul e o piatră de temelie. Pentru că simbolurile succesului nedrept și greșit gestionat au picat. Și mai ales pentru că nimeni nu mai poate spune acum că a fost un dosar politic. Oamenii care i-au urmărit ani de zile s-au gândit măcar o dată că Năstase a fost condamnat de Băsescu, că Băsescu  va fi condamnat de Ponta, că ăștia se condamnă între ei. De data asta, nimeni nu poate pune mâna pe cineva, că s-ar afla în spatele condamnării. Nici măcar cei acuzați. E pur și simplu judecată.

Iar azi, la condamnare, mulți au scris cu ușurare, ca Vlad Petreanu, că s-a făcut dreptate. Dar, dacă i-ați fi condamnat pentru toate cele de mai sus, ați fi greșit. Nici măcar ei nu pot fi condamnați pentru atitudinea în spațiul public. Nu poți condamna oameni pentru percepții. Ci pentru faptele din dosar. Judecate rece și cu probe.

Iar judecătorii  au hotărât că sunt fapte și probe dincolo de orice tăgadă de au ales să treacă dincolo de propunerile procurorilor. Să reîncadreze faptele lui Mihai Stoica și să treacă dincolo de suspendarea executării la Gică Popescu, așa cum fusese propusă. Pentru asta îți trebuie multă tărie și, sper eu, profesionalism fără tăgadă.

Apropo de percepții, o vorbă despre Gică Popescu. Pentru generația mea el a fost un model corect . Moise Guran o spune foarte bine. A reușit prin muncă și prin dedicație acolo unde fenta și șmechereala au fost mai bine apreciate. A preferat costumul și a încercat să construiască. Marea sa calitate, dacă e să te uiți retrospectiv, e că nu a jignit pe nimeni, deși ar fi putut să o facă. Omul e din alt aluat.

A fost primul care și-a realizat greșeala și a plătit financiar. A recunoscut.  N-a fost de ajuns? Judecătorii au spus că nu. Ba mai mult, au spus că greșeala a fost atât de mare, încât nu-l pot izbăvi de executare. Chiar dacă nu era cerută. Ei, judecătorii, sunt singurii care știu de ce și trebuie să ducă acest lucru în spate.

Cel puțin în cazul lui, e clar că nu au judecat o percepție. Ci doar fapte, trecute în dosar.

Dar știu cine poate judeca și poate folosi percepțiile. Politicienii în mâna cărora stă decretul de grațiere. Mă gândesc dacă un astfel de gest va fi judecat de actualul sau viitorul președinte, căci va fi un gest popular. E posibilă grațierea în situaţia lui Gică Popescu? Nu știu, nu am o părere clară. Aștept motivarea judecătorilor. E  necesară?  Nu știu, dar de vreme ce există o discuție despre acest lucru în cazul Becali, cred că o dezbatere este întemeiată în cazul Popescu.