Traian Băsescu, colaborator al Securității

O hotărâre judecătorească nedefinitivă spune că fostul președinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea. Decizia are un recurs și va primi o nouă judecată. Fostul președinte spune că nu colabora cu Securitatea și că, după știința lui, la data respectivă el colabora cu informațiile militare. 

Hotărârea de mai sus, dacă va fi confirmată de justiție, va accentua sensul în care statul român merge de ani buni. Îi va consolida, în fapt, renumele că este un stat al elitelor, că funcționează în numele și pentru cei puternici și că diferite instituții nu fac decât să schimbe stăpânii. 

Căci această hotărâre vine după ce Traian Băsescu nu mai are putere și nici relații care să-i acopere activitatea. La apogeul puterii sale, când CNSAS făcea dezvăluiri după dezvăluiri, domnul Băsescu a fost de neatins. Chiar a și câștigat un proces cu Mugur Ciuvică pe această temă. Totuși CNSAS a avut în față în anul 2006 o serie de documente care măcar puneau sub semnul întrebării ce s-a întâmplat

”În septembrie 2006, CNSAS a primit de la SRI şi de la Direcţia Siguranţă Militară din Ministerul Apărării Naţionale documentele care dovedesc că Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii. Aceste documente sînt:
– Registrul inventar – arhivă al fondului reţea Constanţa, în care se regăsesc toţi colaboratorii Securităţii din judeţul Constanţa
– Registrul Jurnal pentru reţea informativă  al U.M. 02150 Mangalia, în care se regăsesc toţi colaboratorii Securităţii de la Institutul de Marină.
– Procesul verbal de distrugere al dosarului nr. 3990/1973, dosarul de colaborator al Securităţii al lui Traian Băsescu.”

CNSAS a deliberat în octombrie 2006 că domnul Traian Băsescu nu a făcut poliție politică pentru că nu există nicio notă semnată. Consiliul CNSAS era alcătuit din domnii: Constantin Buchet, Florian Chiriţescu, Ladislau-Antoniu Csendes, Mircea Dinescu, Constantin Grigore, Dumitrescu (Ticu), Cazemir Benedict Ionescu, Dan Dorin Lazea, Dragoş Gh. Petrescu, Claudiu-Octavian Secaşiu, Laurenţiu Tănase, Corneliu Turianu.

Treisprezece ani mai târziu, cineva a găsit notele semnate cu pseudonimul Petrov. Ele au completat datele deja existente și au dus la decizia justiției. Pentru multă lume, de abia acum tot spectacolul este edificator.

Ani de zile, Băsescu a fost protejat într-un fel sau altul față de această problemă. A avut apărători ascunși și necinstiți și unii la vedere despre care cred că sunt onești cei mai mulți dintre ei. Polarizarea societății a dus la respingerea unei posibile vinovății. La data respectivă, blazonul său a fost apărat cu dinții, în ciuda unor dovezi indirecte covârșitoare. 

În compensație, cineva a vut grijă să dea notele Monei Muscă și a lui Carol Sebastian, doi oameni onești care au avut decența de a pleca din spațiul public. Penitența lor este atât de îndelungată și atât de ridicolă, acum,  față de ceea ce am văzut în ultimii an încât te umple de durere. Mâna lungă nu i-a protejat, presa i-a lovit dur. 

Muți dintre voi mi-au reproșat că i-am cerut procurorului Lazăr să țină capul plecat într-o situație similară. E util și pentru Traian Băsescu care ar putea să elibereze spațiul public. Cred că aici s-a terminat. El are marele merit de a fi păstrat și consolidat România în zona europeană. Și de-a fi pornit o reformă care a dus la o nouă clasă de procurori și magistrați care au făcut ceva treabă. 

În același timp, odată cu această decizie, rămânem cu ingrata situație în care cel care a condamnat comunsimul este unul dintre micii săi piloni. Esența raportului de condamnare era că Nicolae Ceaușescu și partizanii săi nu ar fi reușit fără sprijinul unui grup masiv de oameni dedicați aparatului comunist. Este și Traian Băsescu printre aceștia? Dacă decizia este definitivă, atunci da. 

În fine, rămâne și sentimentul de înșelăciune pe care mulți dintre susținătorii săi îl au. Dar asta o va regla fiecare în felul său. 

Și poate o regulă pe care ar trebui să o avem: adevărul nu este în totalitate al celor care ne plac. Există multe nunațe și multe umbre. Fiți atenți la ele și mai ales la idei. Nu la oameni, căci nimeni nu este providențial. 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!