Acum că am împlinit nouă ani, trebuie să purtăm și această discuție dificilă. Vladimir nu merge nicăieri neînsoțit. Nici la colț, nici la magazin, nici afară în spatele blocului, darămite la școală, cum făceam noi pe vremuri. Nu pentru că nu și-ar dori. Omul și-a exprimat dorința de mai multe ori, dar lipsește încrederea din partea noastră. Sunt convins că s-ar descurca, dar parcă nici nu-ți vine să-l lași singur.

Pericolul nu e clar identificat, dar ar putea fi orice, de la șoferii nebuni, la câinii liberi sau oamenii răi. Când eram de vârsta lui mergeam singur la școală, îmi pregăteam masa dimineața, o încălzeam la aragaz pe cea de prânz (ah, ce părinți nebuni!) și mergeam cu sportul zile întregi în deplasări, doar cu un singur profesor. Și deși am făcut toate lucrurile astea, nicio secundă nu mi-a trecut prin cap că Vladimir poate face ceva singur. Iar în fața noastră se deschid două căi. Mai mult