vin

Dacă este secetă, o să fie vinul bun? Povestea unor vinuri pe care românii le fac de peste 100 de ani.

Cu ani buni în urmă am văzut un film cu Keanu Reeves, care, într-o întâmplare de viață, ajunsese în casa unei familii a cărei afacere era o podgorie. Povestea spunea că într-una dintre nopțile cu temperaturi joase neașteptate toată suflarea lucrătorilor ieșea printre rândurile de vie și răspândea căldura unor focuri aprinse pe loc ca să scape lăstarii de îngheț. 

Fix așa se întâmplă și în realitate, însă. Mi s-a povestit acest lucru la crama Domeniul Coroanei Segarcea pe care am vizitat-o alături de un grup de prieteni. Când vine înghețul, se fac focuri mari, tractoarele trag după ele diverse lucruri aprinse astfel încât fumul să învăluie via și să o încălzească. 

Să ai grijă de vie e nu numai pasiune, ci și muncă multă. Plus o doză de noroc și adaptare. De exemplu, toți strugurii albi au fost culeși începând cu 6 august pentru prima dată în istorie. E secetă de șase ani în sudul României, apa se scoate de la adâncimi uriașe și căldură nebună nu înseamnă musai un vin bun. Viei îi place căldura, dar mai ales echilibrul. Sâmbătă a fost cod roșu de căldură, apoi, seara a venit o rupere de nori cu 30 de litri pe metru pătrat. Gazdele mi-au spus că nici nu știu ce să mai creadă și ce înseamnă asta pentru vinurile roșii. 

Dacă vreți să știți anii buni la noi, iată-i: 2017, 2020, 2021, 2022. Etichetele cu anii aceștia au un plus de valoare.

La Domeniul Coroanei se fac vinuri de peste 100 de ani. Întâi de familia regală, care a și construit crama, apoi de comuniști, azi de familia Anghel. Sunt 17 soiuri. Prin lege, cele mai multe sunt clasic românești, căci suntem obligați să păstrăm vița cu fond genetic românesc. Dar între ele se strecoară și câteva soiuri care se adaptează la noi. Am băut și un Marselan, dar și un Viognier. Iar dintre cele vechi românești a fost salvată o Tămâioasă Roză. E adevărat, e demidulce, dar merită experiența. 

Una peste alta, vinurile o să le descoperiți voi dacă aveți curiozitate. Inclusiv noul spumant Clipa, care are o personalitate bine conturată. Vă las câteva dintre fotografiile făcute de Alina. Mi-e drag vinul și-i apreciez pe oamenii care muncesc zilnic în povestea asta. E și un act de curaj, dar și o artă. Merită să te bucuri de ea. 

Două vorbe despre vinul din gama Vardo. Asta înseamnă în limba romă căruță cu coviltir. Un semn de respect pentru toți romii care au lucrat aceste vii în ultima sută de ani. S-a întâmplat și în vremea regelui Carol, dar și în anii din urmă. Au fost mulți, serioși și muncitori și cu grijă mare față de viță. Și au fost mâna de lucru salvatoare în multele ocazii în care nu se mai găsesc muncitori români.

P.S. Nu este un text publicitar, ci doar câteva rânduri după ceea ce s-ar numi o „călătorie de presă.” Vedem un loc învățăm câte ceva, povestim despre oamenii de acolo și munca lor.

Merlot Primordial Elogium, un vin românesc făcut cu măiestrie franceză (P)

Fiecare dintre noi are o istorie personală a vinului. O istorie a  întâlnirii cu el,  o istorie a mai multor pahare, o istorie a recomandărilor, dar și una a căutării. Dacă traversezi anii 80 sau 90 ai României, istoria asta este sinuoasă, fără reguli, contrariantă și deseori zăpăcitoare. 

Și primele care-mi vin în cap sunt recipentele. Am văzut vin elegant în damigene. Jumătate răchită și jumătate sticlă. De cele mai multe ori era vin alb, care se răcea cu gheață sau cu sifon. Deseori, în trenuri sau autobuze, cineva căra o canistră. Dopul de plastic era dublat de o garnitură de celofan, ”ca să nu curgă”. Uneori era pus de-a dreptul un cocean de porumb.

Nu-mi aduc aminte să fi văzut sticle de vin în afară de cele pe care le aducea taică-meu și lipea etichete de Zghihară pe ele. Le ducea la convocări, când colegii din toată țara sunau: ”Gică, aduci tu vinul?” Vinul, zicea tata, era bun; eu n-aveam decât să mă încred în ce zicea.

Ce știu e că-mi plăceau sticlele de Busuioacă de Bohotin, de doi litri, de plastic, care ajungeau în casă câteodată. Busoiaca de la vremea aia era dulce și așa va rămâne pentru mine multă vreme de acum încolo. Asta era deja după 1990, iar în anii următori a fost declanșată o veselie a sticlelor de plastic. Le vedeai oriunde, erau nelipsite de la chef la cumătrie și dirijau destinul bahic al României. 

Care o fi fost bun? Greu de spus

Știu că toată lumea se lăuda cu ce făcea prin casă. Mi-a rămas în minte o întâmplare de sărbători, când am plecat la urat mai mulți dintre noi. Am ajuns în ceea ce se chema ”Cartier”, la noi, la Vaslui. Adică un cartier de case. Aici am intrat în casa unui cetățean, o casă friguroasă rău, în ajun de anul nou. Ne-am făcut numărul cu urătura, dar cetățeanul nu a scos bani ca vecinii, ci, pe model vechi, nuci, mere covrigi și vin. Vinul era roșu, negru trăsnitor. Mi-a pus o cană în față și s-a uitat fix la mine cum o beau. ”Bun, ăăă?!” , îmi zice. Mă blochez. Vinul era rece, adus de afară, și îți rămânea în gât. Și avea un gust atroce de mazăre. Nu o să-l uit cât trăiesc. “Bun, ăăă?!”, repetă omul. “Așa trebuie să fie vinul. Să nu uiți.” Lecția continuă. “Vezi cum lasă urme roșii pe pahar? Așa trebuie să fie, groase”. Lecția presupune să mai iau o cană. Da, se bea cu cana. Intră cu hopuri. Rece, dar mă încălzește și mă face să uit de gustul teribil de neplăcut. Să fi dat de primul meu vin sec, puternic, corpolent, cu arome tari? Sigur nu. Dar mi-a rămas în minte. 

După care ani la rând mi-au fost prezentate diverse, zmeurici, căpșunici, nohanuri, vinuri albe “de la care nu te doare capul”. “Nu au zahăr, nu au sulf, nu au conservanți. Totul este natural de primă mână”. Excursia asta a durat ani buni, până când România a hotărât să revină și să-și revendice viața bună pe care o mai cunoscuse în trecut.

Revenirea

Oameni destoinici s-au apucat de făcut vin cu carte, metodă, dedicare și multă muncă. Și, mai ales, cu atenție la ce se întâmplă în lume. Podgoriile mari au tras lumea după ele, apoi au apărut podgoriile mici, cu idei deștepte. Am ajuns cumva să fim din nou luați în seamă. Suntem a șasea țară producătoare de vin din Europa și tragem tare. Și eu, laolaltă cu ei, am învățat. Și am întâlnit oameni care stau să-ți explice. Nu a mai părut nelalocul lui să auzi despre arome, nuanțe și buchet. Chiar le identific pe multe dintre ele. În ultimii ani am degustat sute de vinuri românești din zeci de crame. A fost un joc pe care mi l-am propus, ca să-mi recunosc țara. Și, de multe ori, am aplaudat de unul singur. O parte din colecție o găsiți pe Vivino, pe contul meu. Pot să fac și niște topuri, dar ar fi nedrepte.

Am și câteva certitudini

De câțiva ani am descoperit Domeniul Bogdan și gama sa Primordial. Domeniul Bogdan nu este chiar o podgorie mică, are peste 150 de hectare. Dar vine cu o particularitate. Folosește o tehnică numită biodinamică. Adică natura din jurul viței este lăsată să se dezvolte așa cum știe ea. Fără pesticide, erbicide sau alte invenții. Doar tehnologia necesară ca pământul, apa și soarele să-și poată vedea de treabă. Tehnic, presupune să ai și câteva plante care să-ți spună dacă via nu suferă. De exemplu, trandafirii pot să-ți spună dacă apare o boală sau nu. 

Din pământul acesta nealterat se face gama Primordial. Am mai povestit eu de Chardonnay-ul lor de chihlimbar. Mai e acolo un Sauvignon de excepție. Gama Primordial este lucrată de marele oenolog francez Philippe Cambie. S-a dus de curând, dar a strâns în viața lui 15 vinuri de 100 de puncte Parker. Unul dintre ultimele făcute de el este Merlot-ul de la Domeniul Bogdan. Cu atenție, migală, arome de vanilie, cireșe și un pic de vișină. Dar câte nu se mai găsesc acolo… 

Minunea asta se numește Elogium, este meșterit de doi ani încoace și acum vine către noi. Sunt doar 10500 de sticle și zic să prindeți una dintre ele. O să vă faceți o bucurie mare vouă și celor din jur. Alegeți un pahar cât mai mare, răciți-l cu încredere și bucurați-vă de textura sa minunată. Culoarea proaspătă vă va cuceri de prima dată.  

Cu ocazia asta se anunță și o schimbare de ștafetă

După Philippe Cambie,  de vinurile de la Domeniul Bogdan se va îngriji Stephane Dernoncourt, un alt nume mare de tot al vinurilor mondiale. Stephane este considerat între primii 10 cei mai influenți oameni din industria vinului, iar amprenta sa va fi găsită în tot ce face Domeniul Bogdan. 

De asta zic, când vrei să bei ceva românesc care sigur este bun, Elogium de la Domeniul Bogdan este o garanție. Liniștit merg cu el și în străinătate. Vă las aici și câteva cuvinte de la specialiști, oameni care scriu doar despre asta. 

Iar, la final, unul dintre acele lucruri care face vinul minunat. Am încheiat o seară de degustare din gama Primordial cu o Fetească Neagră. Este una dintre mândriile companiei. Un vin complet. Mi s-a cerut părerea în comparație cu Merlot-ul. Și cum mi se dezlegase gura, zic cu încredere, Merlot-ul este un vin mai înalt decât Feteasca. Bogdan Mihalcea și Marinela Ardelean mi-au zâmbit. Și mi-au schimbat paharul cu unul cu o adâncime și deschidere mai mari. ”Dar acum?” În câteva secunde, Feteasca și-a schimbat textura, dar și aspirațiile. A mai rămas să studiez. Așa că m-am întors la Merlot zilele astea. Pot să spun din nou, cu mâna pe inimă:  ”este un vin mai înalt”.

M-am săturat să beau întâmplător. Sau cum se întâlnește un băiat din Vaslui cu cel mai mare francez al vinului

(P) La noi, în Moldova, e o mare  mândrie să ai vinul tău. Și bănuiesc că nu numai la noi, ci în toată țara. Și nu doar să ai vinul tău, ci să fie și mult. Dacă ajungi într-un an să ai o performanță de 1000 de litri, ca socru-meu, chiar ești un expert. Socru-meu are via lui, dar tata și acum aleargă după struguri în diverse locuri și face ”un vin ex-cep-țio-nal.”

De altfel mai toată lumea din zonă are vinuri excepționale. Și eu eram obișnuit de mic să gust și să beau câte ceva din vinurile astea. Recunosc, la noi și cantitatea contează într-o anumită măsură. Nu rareori auzi de un grup de bărbați grupați în jurul unei găleți de vin scoasă din beci. Mai nou, nu mai e cu găleata, e cu pet-urile acelea de cinci litri. Și nu cred că e tânăr de la oraș care să nu plece cu câte o sticlă de asta de plastic de acasă, de la părinți.

Toată treaba e că ani de zile, habar nu am avut ce beau. De ce e vinul bun, când e bun cum e făcut. Spunea cineva că e un vin excepțional și trebuia luat ca atare. Căpșunici, frăguțe, nohanuri și nobile se amestecau, dar fără să fie clar care și cum încotro. Și mai era un indicator. ”Să nu te doară capul e o chestiune esențială la vinurile astea.” Dar nu mi-e clar de ce ar fi trebui să te doară capul de la două pahare de vin.

Până la urmă e o chestiune de educație. Auto-educație. Ca fiecare dintre noi am făcut pasul de la vinurile de acasă, la cele cu etichetă de la magazin, de la două-trei pahare la doar unul și acela băut odată pe săptămână. Cum să alegi, însă?

Pe mine m-a însoțit norocul și curiozitatea. Mă rog, ambele au forme concrete. Curiozitatea te face să pui mâna pe o carte, să citești, să afli de la ații mai buni ce vrei de la un vin. Sau să cumperi un documentar cu un expert în vinuri care îți explică pe ce drum te afli. Ce trebuie să găsești în aromă, în culoare sau în pahar.

Norocul e o personificare umană. La unul dintre târgurile de vin l-am cunoscut pe Andrei Avieriței, un tânăr somelier. După nume, v-ați prins e moldovean de-ai mei. ”Noi moldovenii nu scuipăm” îmi spune mai în glumă mai în serios la un moment dat la una intre întâlniri. Știți că vinurile de la degustări nu se beau. Se trec prin gură și apoi se scuipă. Am ignorat la primul târg la care am fost. După două ore, recunosc, am fost un personaj cât se poate de interesant. Să amesteci 40 de feluri de vin e o chestie.

Andrei a fost ca un lector pentru mine. A avut răbdare să-mi spună ce e și ce trebuie să fie în fiecare din pahare. Legătura moldovenească ne-a dat și o relație de sinceritate. Poți să spui direct ce-ți place și ce nu. Am testat cu Andrei zeci de vinuri, de la capătul lumii până aici.

După mai multe târguri, ne-am întânit într-o formulă nouă. Andrei m-a introdus în lumea de la Domeniul Bogdan. ”Vino aici că am cel mai bun Chardonnay din tot târgul.” Știi cum e, toată lumea își laudă marfa. Dar nu, vinul acesta e cu totul altceva. Nu vreau să mă fac de rușine aici în fața celor care știu vin. Dar pot să spun că m-a uimit culoarea dată de butoaiele de stejar, dar și gustul lung de vanilie de la final. Știu că mulți o să ridice o sprânceană, dar e un joc foarte interesant. Dacă poți să numești gusturile și aromele pe care le întâlnești într-un vin, plăcerea parcă sporește. Nu te mai concentra doar pe alcool, ci pe ce are de spus.

Domeniul Bogdan mi-a devenit oarecum prieten în povestea asta. E una dintre podgoriile sudice al României. E în zona Murfatlar și are peste 150 de hectare de vie care amestecă viță mai tânără cu una mai bătrână. Sunt oameni care cred că și noi putem bea altfel. Au și un crez. Vinul lor este bio. Adică se dezvoltă așa cum și-a dorit natura și nu-l strunesc ca să-l aducă lângă plăcerile noastre. E mai curând un pariu că noi o să înțelegem că ce e bun e natural.  

Ne-am mai întâlnit e de câte ori, mai ales cu Chardonnay-ul cel de chihlimbar. Ne-am văzut la câteva petreceri și a fost un bun însoțitor. E chiar ce-ți dorești pe un pat de gheață și la un preț decent. Dar mai era un secret.

Chardonnay-ul face parte din gama Primordial de la Domeniul Bogdan. Are și o soră, Feteasca Neagră. În primăvară m-am întâlnit cu acest vin cu adevărat excepțional la unul dintre târguri, adus într-o sticlă fără etichetă. Încă nu era destinat publicului. Dar mi-a părut genial. Am vrut să-l cumpăr pe loc. Nu s-a putut. De abia azi ajunge în magazine.

Secretul este chiar un act de curaj. Pentru a face aceste două vinuri, Domeniul Bogdan a apelat la unul dintre cei mai mari experți ai lumii în vinuri, Philippe Cambie. Acesta este realizatorul a nu mai puțin de 15 vinuri care au 100 de puncte Parker. Adică sunt cele mai bune din lume.  Nu vreau să fiu o enciclopedie de vin. Dar ca să înțelegeți exact ce vreau să spun, este ca atunci când un club de fotbal românesc ar fi antrenat de Guardiola. Cambie chiar așa se numește pe sine. Un antrenor de viticultori. Le arată ce să facă pe drumul pe care merg, dar fără a le schimba direcția. În 2010, Cambie a fost numit enologul anului de către Robert Parker. Și cam toată suflarea mondială de specialitate îl vede ca omul cel mai important din spatele unui vin esențial, Chateuneuf-du-Pape.

Vinurile românești au tot ce le trebuie pentru a juca în Liga Campionilor, crede Cambie, un susținător al soiurilor locale. Nu întâmplător cel mai cunoscut francez al vinului a acceptat să lucreze în România. Tehnica sa filigranată, pasiunea sa imensă, arta gustului , îi dau dreptul de a lucra doar cu cei mai buni. Ca să fii acceptat în clubul lui Cambie chiar trebuie să fii o podgorie bună.  Ce le trebuie vinurilor noastre este tehnologia și marketingul. Tehnica a venit acum cu Cambie. Philippe este singurul care știe cum s-au alcătuit aceste vinuri. Doar el știe proporțiile vinului baricat pe termen scurt cu cel pe termen lung. El știe cât și ce s-a pus în fiecare recipient, ce proces de fabricație.

Și nu s-a înșelat. Cel puțin pe mine m-a nimerit. Că așa e la vinuri. Există reguli și clasamente, dar există și acel gust pe care doar tu îl simți și-l aștepți. Eu unul știu c-am avut nevoie de un drum și de experiențe ca să ajung în preajma unui om celebru care a ales să lucreze cu românii în domeniul său. Sunt într-un fel recunoscător c-am ales să merg pe drumul acesta. Vinurile astea sunt o bucurie pentru  mine. Iar astăzi îți ofer un reper. Aici poți merge la sigur.  Un singur lucru vreau să adaug. Că într-un singur pahar de vin bun o să găsești o lume întreagă. Și că nu ai nevoie de mai mult.          

Un city-break valabil doar zece ani

Week-end-ul acesta am fost în Germania. Am avut treabă, dar am reușit să rup câteva ore sâmbăta la prânz pentru mine. Prietenii mei m-au invitat să aruncăm o privire pe Valea Rinului, unde Mainz-ul este unul dintre cele mai importante orașe.

Am mers de la Mainz la Rüdersheim cu vaporul, iar la întoarcere cu trenul. Pentru un tip comod ca mine, lipsa mașinii a făcut sens de abia pe parcurs, căci nu știam la ce să mă aștept. Am înțeles însă semnificația excursiei, cam la jumătate de oră după ieșirea din Mainz. Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!