Sunetele de la bloc
Îl mai știți pe ălă cu bormașina de la Mercador? Eu cred că era vecinul meu la bloc. Nu l-am văzut niciodată pe acolo, dar îl suspectez că se ascundea. Ideea e că în blocul nostru, periodic, dimineața sau la prânz, pornește o bormașină. E sfredelitoare. Dacă stai în dormitor, pare că vine din bucătărie. De acolo însă sunetul se mută în sufragerie.
L-am urmărit de câteva ori și sfârșesc cu senzația că e lângă mine, că aș putea să-l pipăi, dar că el nu e real. Sunetul e însă atât de palpabil, încât nu te auzi cu cel de lângă tine. Îți trece prin creieri și uneori se încăpățânează să rămână acolo. Jur că l-am căutat. Am mers sus, jos și nu dau de el. De vecin, vreau să zic. Că sunetul e bine-mersi.