teste

În România, am rezolvat epidemia la mica înțelegere

Marți, pentru prima oară după multe săptămâni, în București, rata de infectare a scăzut sub trei la mia de locuitori. Prompt, autoritățile au anunțat că se gândesc deja la eliminarea unor restricții.  De fapt, în acest moment, în România mai sunt trei județe care au peste trei la mia de locuitori. Și patru care au peste 2 la mia de locuitori. Asta înseamnă și restricții mai mici. Ar fi de bine.

Doar că miercuri, la Piața Victoriei, de la Europa FM, ministrul sănătății Vlad Voiculescu spune că nu are încredere în această cifră.

Declarația nu a făcut multe valuri pentru că oamenii vor să le fie bine, să scape. Dar domnul Voiculescu spune că nu are încredere în datele măsurate. De ce? Pentru că sunt prea puține teste și pentru că, în general, în România se fac prea puține teste. Marți se făcuseră 33 de mii. Miercuri 30 de mii. Asta înseamnă nici 1000 de teste pe județ? O fi asta relevant?

Ministrul spune că este mai atent la numărul de bolnavi de la ATI care nu a scăzut sub 1000 și la numărul de decese care au revenit pentru două zile la peste o sută, scăzând apoi. Dacă această epidemie este ascunsă sub cifre oficiale și incapacitatea administrativă de a face niște lucruri importante? Ce te faci atunci?

Dar nu este singurul semn de întrebare care se adună aici

Concomitent, în spotmedia.ro, cercetătorul Octavian Jurma declară că testarea în România a fost frânată în mod voit.

În România testarea în sine a devenit un fel de stigmă națională. Vedem că în Marea Britanie programul de testare a fost accelerat, în contextul programului de vaccinare. La noi, testării i s-a pus o frână puternică imediat, la începutul lunii noiembrie, când s-a anunțat că totul va fi în siguranță. Practic, odată cu excluderea carantinei, chiar de atunci testarea a fost redusă, progresiv și semnificativ, astfel încât curba epidemiologică să nu mai justifice vreodată carantina. A fost o încercare de a se reveni la normal la începutul anului, când s-a instalat noul guvern. Atunci a crescut numărul de teste mult, cu peste 25%. Dar acestea s-au prăbușit din nou săptămâna trecută cu 25% și sunt în continuare în scădere.

Octavian Jurma pentru spotmedia.ro

Așa arată graficul testărilor din România, potrivit graphs.ro.

Statul are un argument. Și spune că nu există cerere pentru aceste verificări. Și are jumătatea lui de dreptate. Pentru că multă lume a evitat să fie înregistrată în sistem. Fie că nu a vrut să stea în spitalele din România, fie statul a răspuns greu la cererile lor. La finalul acestui articol o să vă las ediția de joi a emisiunii România în Direct care vă dă numeroase exemple. Înainte, însă, un mesaj de la unul dintre ascultători, care lucrează la o companie de medicina muncii din România.

O scrisoare din sistem

Noi am avut in oferta si testare PCR si antigen. Nimeni nu a vrut PCR decat daca era cerut pentru o situatie oficiala – plecat din tara. Toti au optat pentru antigen fiindca nu se declara obligatoriu la DSP. Am depistat sute. Multi nu au vrut sa facem noi testul de frica raportarii si doar le-au cumparat de la noi, le-am explicat cum se face si ne-au dat pe usa afara. Toti au fugit de DSP si carantina de 14 zile dar pozitivi au fost sute de mii. Lumea s-a izolat (sau nu) si doar daca s-au simtit rau au apelat la medici/spitale. De-aia aveai doar 30k teste, 9000 depistati si 14.000 in spitale. Eu cred, ca medic ca pur si simplu in Bucuresti s-au infectat destui incat sa se realizeze o imunitate de turma pentru oamenii activi (cei predispusi sa il si raspandeasca) Nu uita ca 70% din mediul privat e pe minim pe economie (dar diferenta la negru) si nu au avut nevoie de concediu medical. Patronii le-au zis pur si simplu sa stea acasa si le-au dat salariile in continuare.

Asta s-a putut întâmpla doar până la 1 ianuarie, când statul a început să ceară și raportările de la testele antigen.

Eu sunt sigur ca toata situatia asta s-a intamplat cu concursul tacit al autoritatilor. Erau depasiti. Au lasat oamenii sa managerieze singuri Acum, de cand se declara antigen, nu mai vrea nimeni. Am ramas cu stoc…Lumea fuge ca dracu de tamaie de izolare.

Așadar, cât și cum v-a testat compania la muncă. și ce-a făcut după ce s-au depistat cazuri?

În orice caz, un lucru e clar: la același număr de teste, în jur de 30 de mii, acum sunt cam trei mii de oameni depistați pe zi, iar acum câteva săptămâni se înregistrau și nouă mii. Este clar, pe undeva că o scădere a bolii există. La fel de clar este, însă, că nu știm și nu am știut niciun moment cât de răspândită este boala în România.

Concluzia este despre responsabilitate comună

Iar aici este o dublă responsabilitate. Statul se teme de urmările politice ale unei carantine, iar o parte din populație n-are chef să aibă de a face cu statul, chiar de-și pune viața în pericol. Problema apare, însă, atunci când nu e afectată doar viața ta, ci a multora din jur pentru că nu te-ai declarat bolnav.

Una peste alta, am reușit cumva să trecem pe sub radar cu boala asta. A rămas la jumătate, la mica înțelegere. Așa cum sunt o grămadă de lucruri la noi. Avem cetățeni responsabili, avem cetățeni mai puțini responsabili și un stat care nu vrea să supere cetățenii. Și mai ales nu vrea și nu poate să facă anchete epidemiologice. Și nici testări masive.

În același timp, campania de vaccinare va încetini în perioada următoare din cauza lipsei de doze. Iar în țările occidentale, un nou val, al treilea, blochează societățile. Anglia, Irlanda, Franța, Olanda se confruntă cu recorduri de îmbolnăviri și decese. Întrebarea este cât de repede noua tulpină va ajunge în România. Și ce vom face atunci. Am întins sistemul la maximum în valul doi. Dar ce se va întâmpla la apariția noii tulpine, mult mai contagioase. O ascundem iarăși sub preș.

Avem o șansă să ieșim din această nenorocire, cu două condiții: testați și certificați!

„Înainte de o pandemie, tot ce spui ar putea suna alarmist. Tot ce faci într-o pandemie este complet inadecvat.” Citatul îi parține lui Michael Levitt, cel mai înjurat, ironizat și umilit om din perioada guvernării Bush. Michael Levitt este cel care i-a propus în 2005 lui George Bush un plan de combatere a pandemiilor. Una dintre recomandări, propunea ca americanii să aibă în casă, în orice moment, o rezervă de conserve și de lapte praf. 

Nu a existat personaj care să sufere mai mult. Levitt a fost calul de bătaie al adversarilor politici ai lui Bush, dar și ciuca bătăilor de joc la show-urile de noapte. Deși președintele l-a luat în seamă și câteva rudimente de plan au fost puse în aplicare, mai nimeni după el nu a pregătit mare lucru. Administrațiile Obama și Trump nu au avut în vizor așa ceva și cred că mai nimeni de pe planetă. Pregătirea pentru o pandemie este un scenariu costisitor pe care lumea îl ignoră și-l dă deoparte în fața altor priorități. 

Și atunci ce faci când pandemia te lovește, când sute de mii de oameni mor, când economia se prăbușește? Care sunt măsurile de luat? Și ce este mai eficace? Răspunsul este complicat, dar trebuie căutat în rândurile statelor care au ceva experiență în domeniu: China, Singapore și Coreea de Sud. Știți părerea mea despe China. După ce-au mințit o țară întreagă și apoi o planetă, după ce sunt vinovați de tot acest dezastru, trebuie să le recunoaștem un lucru bun: ideea de a testa înaintea bolii. Este scenariul folosit și de celelalte două state asiatice. Și ideea preluată acum de o alianță a guvernatorilor din Statele Unite care au început să ignore guvernul federal, dezorganizat și incapabil. 

Testați!

Toate statele care au avut succes spun că primul lucru este să aplatizezi curba de îmbolnăvire, după care să ai destule respiratoare și să găsești tratamentul adecvat. Dar al doilea pas este de fapt cel mai important, atât din perspectiva sănătății, dar și din cea a repornirii economiei. Iar pasul acesta este: testați, testați, testați! Cu cât mai mare numărul de teste, cu atât răspunsul mai bun. Și aceasta treabuie să vină împreună cu o armată care să monitorizeze contacții. 

Fostul director al FDA, laolaltă cu o echipă de specialiști în epidemii a propus administrației americane un plan de răspuns rapid sanitar, dar și de redeschidere a economiei. Într-o analiză independentă, Universitatea Johns Hopkins a venit cu un set de măsuri similare, foarte asemănătoare. Ambele seamănă în proporții diferite cu ceea ce fac Singapore și Coreea de Sud, lucru care poate fi sintetizat într-o singură frază: „Nu este de ajuns să ai măsuri reactive, trebuie să fii cu un pas înaintea bolii.”

Asta înseamnă, însă că trebuie să faci cât mai multe teste la milionul de locuitori. Cum-necum, trebuie să faci cumva să ajungi într-o zonă relevantă. Cel mai bine stau Insulele Faroe și Islanda, apoi Emiratele Arabe, cu suta de mii la milion. Motivele sunt diferite, dar tot acolo duc. Democrațiile clasice, occidentale nu stau bine deloc. Italia testează cam 15 mii de oameni la milion, Germania tot pe acolo, Norvegia stă mai bine cu aproape 24 de mii. Noi suntem la coadă cu vreo 3200 de teste. 

Armata de urmărire

China a avut 9000 de lucrători specializați în Wuhan care a au urmărit toate contactele celor bolnavi. Munca acestor oameni a fost doar aceasta. Să facă o hartă de urmărire a mișcărilor și a persoanelor cu care fiecare om infectat s-a întâlnit. În America, există o situație în Vermont, într-o localitate mică, în care doi lucrători sanitari de la o agenție locală au reușit în câteva ore să depisteze toate cele 13 persoane cu care un bolnav s-a întâlnit. Oamenii au intrat în izolare și nu a mai apărut niciun caz. 

O metodă similară folosesc Coreea și Singapore. Cu ajutorul mărturiilor și tehnologiei, epidemiologii fac harta exactă a fiecărei persoane care are COVID. Planul universității Johns Hoplins spune că America are nevoie de 100 de mii de lucrători care să facă asta. Ar costa 3,6 miliarde de dolari. Statul Massachussets este primul care adoptă o astfel de politică de urmărire. Cu ajutorul unei organizații non-profit, 1000 de persoane reușesc să urmărească până la 20 de mii de contacte în fiecare zi. Utah și San Francisco se mișcă în aceeași direcție.

De ce este important? Pentru că poți fi chiar cu un pas doi înaintea bolii. Poți afla de la un bolnav care a fost traseul său și să pui în gardă oameni care nu au nici cea mai vagă idee că sunt în pericol sau sunt un pericol pentru alții. 

Tehnologia

Aceasta este dilema societății occidentale. China nu a avut nicio emoție să folosească un aparat de supraveghere pe care-l are deja. Recunoaștere facială, trasabilitate cu ajutorul unor aplicații, conturi bancare, convorbiri telefonice, totul a fost pus la dispoziția autorităților. Singapore folosește tactici similare. Statele Unite încă tremură la folosirea unor astfel de metode. De fapt, oamenii din Asia fac muncă de detectiv criminalist când vine vorba de boală. Știu și află tot despre un bolnav. Societățile noastre democratice trebuie să se hotărască asupra acestui lucru. 

În Israel, Singapore și Coreea de Sud sunt chiar aplicații care-i urmăresc pe cei infectați. Taiwanul a instituit un gard virtual în jurul celor care sunt suspecți. Dacă depășesc o limită și telefonul lor nu se mai află în raza de supraveghere sau dacă-l închid, atunci autoritățile sunt avertizate.

De ce este important să ne purtăm așa 

Pentru că din acest pas al identificării bolii cu rapiditate, putem să mergem mai departe cu partea economică. Atât planul propus de fostul șef al FDA cât și cel de la Johns Hopkins avertizează că această situație în care toată lumea este în carantină nu poate dura la nesfârșit. Dar pentru asta trebuie să îndeplinim mai multe condiții. Întâi de toate, trebuie să știm cine sunt bolnavii, suspecții, apoi trebuie să-i urmărim. După care trebuie să le dăm certificate de sănătate celor care nu sunt un pericol și pot să vină la muncă. Și apoi să-i izolăm mai mult timp pe cei vulnerabili. Probabil ce vă spun eu aici sună ca o utopie, dar dacă nu ai măsuri cât mai apropiate de acestea, riscăm să nu scăpăm niciodată de boală și să ucidem foarte mulți oameni. 

Potrivit datelor existente la această oră, suntem departe, la luni distanță, de posibilitatea unor teste generalizate, dar ele vor trebui să existe și să fie făcute, pentru că, altfel, nu știm cine se poate întoarce la muncă. De fapt, lucrurile încep să se cristalizeze în câțiva pași de întoarcere la normalitate care sunt clari, deși greu de îndeplinit. 

Testare, urmărire și certificare. Adică aflarea cu cât mai mare precizie care sunt persoanele bolnave. Și a celor care prezintă riscuri.

Reîntoarcearea la muncă, cu păstrarea unor distanțe sociale care să fie reduse treptat. De exemplu, nu pot veni la muncă grupuri mai mari de 50 de persoane. Telemunca se menține pentru toți cei care pot munci de acasă. 

Izolarea grupurilor vulnerabile pentru o perioadă mai lungă care poate merge de la 10 la 14 săptămâni. Majoritatea școlilor încep să se deschidă gradual, dar cu un sistem de rotație a elevilor. Se păstrează regulile care interzic interacțiune fizică. Bătrânii sunt izolați pentru o perioadă mai mare.

Pregătirea liniilor de apărare pentru valul doi. Asta înseamnă totul de la regulamente până la accelerarea măsurilor sanitare care ne pot ajuta: materiale, tratament vaccin. Instituirea de grupuri speciale guvernamentale pentru aplicarea acestor măsuri.  

Există și câteva întrebări pe care diverși oficiali americani le-au pus pe o listă pentru perioada următoare. 

De câți lucrători am nevoie în perioada următoare?

Ce fel de teste trebuie să folosesc?

Am destule teste la îndemână?

Când și unde voi face testările?

De câte ori trebuie să repet testările?

Cum voi certifica pe cei testați și care nu au probleme?

Ce tehnologie am la dispoziție să-i urmăresc pe cei suspecți de infectare?

Cine va decreta carantina?

Oameni buni, acesta este un efort imens pe care nimeni din societatea modernă nu l-a prevăzut, dar până când nu vom avea un tratament și un vaccin la această nenorocită de boală, astea sunt lucrurile pe care trebuie să le facem. Altfel, ne vom învârti într-o bulă ani buni și multă lume va muri. Iar cealaltă va sărăci. Testarea masivă este singurul noastră armă serioasă acum. 

România

Suntem jos, în coada listei de țări care testează. Printre ultimii din Uniunea Europeană cam cu 3200 de teste la milionul de oameni. Motivul ține și de sărăcie și de incapacitate. Nu avem destule teste, nu avem destule laboratoare, nu avem personal destul. Toți angajații noștri de la DSP-uri sunt 3900 de oameni. Ei ar trebui să fie armata de urmărire. Nu avem foarte multe șanse. Dar măcar putem să importăm resursele de gândire ale lumii occidentale și să încercăm să facem ceva similar. Altfel, vom suferi cumplit. 

 

 

 

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!