În România, am rezolvat epidemia la mica înțelegere
Marți, pentru prima oară după multe săptămâni, în București, rata de infectare a scăzut sub trei la mia de locuitori. Prompt, autoritățile au anunțat că se gândesc deja la eliminarea unor restricții. De fapt, în acest moment, în România mai sunt trei județe care au peste trei la mia de locuitori. Și patru care au peste 2 la mia de locuitori. Asta înseamnă și restricții mai mici. Ar fi de bine.
Declarația nu a făcut multe valuri pentru că oamenii vor să le fie bine, să scape. Dar domnul Voiculescu spune că nu are încredere în datele măsurate. De ce? Pentru că sunt prea puține teste și pentru că, în general, în România se fac prea puține teste. Marți se făcuseră 33 de mii. Miercuri 30 de mii. Asta înseamnă nici 1000 de teste pe județ? O fi asta relevant?
Ministrul spune că este mai atent la numărul de bolnavi de la ATI care nu a scăzut sub 1000 și la numărul de decese care au revenit pentru două zile la peste o sută, scăzând apoi. Dacă această epidemie este ascunsă sub cifre oficiale și incapacitatea administrativă de a face niște lucruri importante? Ce te faci atunci?
Dar nu este singurul semn de întrebare care se adună aici
În România testarea în sine a devenit un fel de stigmă națională. Vedem că în Marea Britanie programul de testare a fost accelerat, în contextul programului de vaccinare. La noi, testării i s-a pus o frână puternică imediat, la începutul lunii noiembrie, când s-a anunțat că totul va fi în siguranță. Practic, odată cu excluderea carantinei, chiar de atunci testarea a fost redusă, progresiv și semnificativ, astfel încât curba epidemiologică să nu mai justifice vreodată carantina. A fost o încercare de a se reveni la normal la începutul anului, când s-a instalat noul guvern. Atunci a crescut numărul de teste mult, cu peste 25%. Dar acestea s-au prăbușit din nou săptămâna trecută cu 25% și sunt în continuare în scădere.
Octavian Jurma pentru spotmedia.ro
Așa arată graficul testărilor din România, potrivit graphs.ro.
Statul are un argument. Și spune că nu există cerere pentru aceste verificări. Și are jumătatea lui de dreptate. Pentru că multă lume a evitat să fie înregistrată în sistem. Fie că nu a vrut să stea în spitalele din România, fie statul a răspuns greu la cererile lor. La finalul acestui articol o să vă las ediția de joi a emisiunii România în Direct care vă dă numeroase exemple. Înainte, însă, un mesaj de la unul dintre ascultători, care lucrează la o companie de medicina muncii din România.
O scrisoare din sistem
Noi am avut in oferta si testare PCR si antigen. Nimeni nu a vrut PCR decat daca era cerut pentru o situatie oficiala – plecat din tara. Toti au optat pentru antigen fiindca nu se declara obligatoriu la DSP. Am depistat sute. Multi nu au vrut sa facem noi testul de frica raportarii si doar le-au cumparat de la noi, le-am explicat cum se face si ne-au dat pe usa afara. Toti au fugit de DSP si carantina de 14 zile dar pozitivi au fost sute de mii. Lumea s-a izolat (sau nu) si doar daca s-au simtit rau au apelat la medici/spitale. De-aia aveai doar 30k teste, 9000 depistati si 14.000 in spitale. Eu cred, ca medic ca pur si simplu in Bucuresti s-au infectat destui incat sa se realizeze o imunitate de turma pentru oamenii activi (cei predispusi sa il si raspandeasca) Nu uita ca 70% din mediul privat e pe minim pe economie (dar diferenta la negru) si nu au avut nevoie de concediu medical. Patronii le-au zis pur si simplu sa stea acasa si le-au dat salariile in continuare.
Asta s-a putut întâmpla doar până la 1 ianuarie, când statul a început să ceară și raportările de la testele antigen.
Eu sunt sigur ca toata situatia asta s-a intamplat cu concursul tacit al autoritatilor. Erau depasiti. Au lasat oamenii sa managerieze singuri Acum, de cand se declara antigen, nu mai vrea nimeni. Am ramas cu stoc…Lumea fuge ca dracu de tamaie de izolare.
Așadar, cât și cum v-a testat compania la muncă. și ce-a făcut după ce s-au depistat cazuri?
În orice caz, un lucru e clar: la același număr de teste, în jur de 30 de mii, acum sunt cam trei mii de oameni depistați pe zi, iar acum câteva săptămâni se înregistrau și nouă mii. Este clar, pe undeva că o scădere a bolii există. La fel de clar este, însă, că nu știm și nu am știut niciun moment cât de răspândită este boala în România.
Concluzia este despre responsabilitate comună
Iar aici este o dublă responsabilitate. Statul se teme de urmările politice ale unei carantine, iar o parte din populație n-are chef să aibă de a face cu statul, chiar de-și pune viața în pericol. Problema apare, însă, atunci când nu e afectată doar viața ta, ci a multora din jur pentru că nu te-ai declarat bolnav.
Una peste alta, am reușit cumva să trecem pe sub radar cu boala asta. A rămas la jumătate, la mica înțelegere. Așa cum sunt o grămadă de lucruri la noi. Avem cetățeni responsabili, avem cetățeni mai puțini responsabili și un stat care nu vrea să supere cetățenii. Și mai ales nu vrea și nu poate să facă anchete epidemiologice. Și nici testări masive.
În același timp, campania de vaccinare va încetini în perioada următoare din cauza lipsei de doze. Iar în țările occidentale, un nou val, al treilea, blochează societățile. Anglia, Irlanda, Franța, Olanda se confruntă cu recorduri de îmbolnăviri și decese. Întrebarea este cât de repede noua tulpină va ajunge în România. Și ce vom face atunci. Am întins sistemul la maximum în valul doi. Dar ce se va întâmpla la apariția noii tulpine, mult mai contagioase. O ascundem iarăși sub preș.