Cum convingi un puști de nouă ani să se uite la sport
Recunosc că mă roade un pic chestia asta. Sunt tatăl unui băiețel de aproape nouă ani, care nu se uită la niciun fel de sport. Nici la marile evenimente. Și la noi în casă televizorul este mereu deschis la sport: fotbal, handbal, tenis, baschet, ciclism. Eu, unul, încerc să nu ratez nimic. Iar serile în care mă suprapun la emisiune cu Liga Campionilor sunt dureroase. Al meu este însă zen. Știe marii jucători, pe canale nevăzute, dar nu cred că a stat vreodată să vadă un Barça-Real.
La vârsta lui nu vedeam meciuri la tv, pentru că nu prea erau. Dar aveam o planșă din pal pe care desenasem un teren de fotbal cu rezerva unei carioce. Și făcusem jucători din piese de rummy pe care le vopsisem. Un vecin mi-a făcut la Mecanica două porți dintr-o plasă fină, metalică. Și acela era televizorul meu. Când am avut antene destul de puternice să prindem Moscova 1 si 2, am văzut aproape integral Mondialul din Mexic 86 și Europeanul din Germania 88. Așa că știu ce vrea să zică, naționalnaia zbornâia și nașa comanda . Ba, pot să vă spun că l-am văzut jucând și pe basarabeanul Raț la Dinamo Kiev. Și acum cred că este basarabean… Asta era o paranteză. I-am văzut pe toți marii, iar din 90 nu m-am mai despărțit de televizor.
