Locul arăta ca un camping uriaș. Doar că urcaseră căsuțele pe picioare de beton. Și aveau dreptate. Erau mai puțin de 100 de metri până la malul Nistrului și periodic râul ieșea din matcă și inunda tabăra. Așa scăpau casele de apă. Nu că le-ar fi putut lovi prea tare. Erau doar niște barăci de lemn în care ne puneau să stăm câte șase, în paturi de campanie.

La masă ne dădeau ce știau rușii mai bine. Arpacaș și varză, de dimineață. Singurul lucru de l-am putut mânca în două săptămâni a fost ceaiul de trandafiri care era la discreție. Dar era frumos acolo. Căci eram străini, veneam un pic mai de la vest, aveam niște tricouri mai deștepte și încălțări mai faine. Și, în plus, la fiecare meci ne cânta imnul. Și asta suna tare bine. Mai mult