Astăzi știrile vorbesc despre consecințele pe care le va suporta Trump în urma evenimentelor de acum 2 săptămâni. Dar și despre firma de avocatură din Tennesse care oferă un divorț gratuit pe data de 14 februarie. Pe cealaltă parte a globului, China se confruntă cu un nou val de Covid 19.
Mi-am dorit foarte mult ca primul invitat din 2021 să fie un om foarte tânăr. Eu cred că urmează un deceniu al schimbării în România și că o nouă generație va veni să conducă societatea. O generație care nu mai are niciun fel de legături cu comunismul și tranziția. Iar Selly este unul dintre liderii săi de opinie. Urmărit în online de trei milioane de persoane, el a purtat în ultimele luni mesajul unei generații despre reforma școlii din România.
Totuși în discursul său există o parte care trebuie pusă la încercare. Dacă școala românească este atât de inadcvată pe cât spune, cum se face că produce tineri ca el? Adică închegați, care știu să vorbească, au milioane de urmăritori și o grămadă de curaj.
Răspunsul este simplu. ” Nu doar școala m-a făcut cine sunt. Dacă era doar școala, eu aș fi fost un băiat deștept care nu știa ce vrea de la viață.”
De ce este importantă prezența lui Selly
Pe măsură ce editam interviul ăsta, am primit o întrebare interesantă, în timpul unei discuții cu un grup de tineri despre media din România. Sună cam așa. „Câtă credibilitate putem da unui tânăr care, după ce vorbește despre școală, face clipuri în care-și etalează bogăția, nu face muzică de cea mai bună calitate sau are un umor care nouă nu ne place?”
Are atâta credibilitate cât îi dați sau cât se regăsește în vorbele sale. Căci credibilitatea nu este dată de activitatea lui zilnică, adică lucrător în industria showbizz-ului. Ci de aderența sa la valori corecte ale societății. Adică nu minte, nu fură, nu pune pile la stat, se comportă ca un membru obișnuit și corect al comunității noastre. De asta fiecare dintre noi are dreptul la o voce. E posibil să nu-ți placă muzica lui Selly, dar asta nu-i face ideile invalide. Ideile lui se validează sau nu în funcție de capacitatea de a face mai bine, de modul în care construiesc și contribuie la societate.
Un pic despre un cerc vicios
Și încă ceva. Selly și generația lui rup un cerc vicios care a existat până acum. Știți, comicii, cântăreții, fotbaliștii, vedetele sunt apolitice. „Nu vorbim noi de astea că nu e treaba noastră.” Două motive sunt aici. Unul că li s-a spus mereu „Taci, mă, că tu cânți” și al doilea că industria a prosperat multă vreme pe bani de la stat. Opinia periclita banii, dar și publicul. Opiniile împart oamenii în două.
Generația de sub noi, inclusiv cea lui Selly, rupe treaba asta. Nu are nevoie de bani de la stat, e liberă să vorbească. Și avem nevoie să vorbească. Comediantul, actorul, cântărețul, fotbalistul, trăiesc cu toții în aceeași localitate cu noi. Duc copiii la aceleași școli, merg pe aceleași drumuri, ajung la aceleași spitale.
De asta e important ca Selly să vorbească și noi să ascultăm și să punem la încercare.
Știrile de astăzi vă arată atacul asupra Capitoliului și consecințele acestuia, dar și goana dupa vaccin în America. Între timp, Italia se confruntă cu multe nerespecări ale interdicțiilor. Bonus: cum făceau sex neandertalii?
Știrile zilei vă explică unele lucruri practice după vaccinare. Apoi ne uităm la imaginea de final cu Trump. Am o listă a sendvișurilor americane. Plus o piesă nouă cu AC/DC
Știrile zilei se uită la mutația virusului, dar mai e interesant că UK lucrează cu Rusia la un vaccin. De asemenea, îl urmărim pe Trump. Bonus: lista Neflix 2021. Și piesă de la Passanger
Știrile zilei artaă că epidemia de departe să fi trecut. Urmează zile și mai complicate. Plus: ce-a făcut Trump în cele șase ore lipsă. De asemenea, roboți cu sentimente și un artist care-mi place.
Știrile zilei vă țin la curent cu ce se întâmplă cu Trump. Avem pledoaria acuzării. Apoi studiem noile variante de virus. Bonus: ce știm despre avionul din Indonezia. Și șoferii britanici nu mai au sandvișuri în Europa
Știrile zilei urmăresc mai departe epopeea lui Trump. Și explică ce fel de săptămână urmează în America. De asemenea, Europa se mișcă prost la vaccinare. Bonus: 52 de locuri de vizitat anul acesta. plus o piesă faină.
Știrile zilei vă pun la dispoziție tot ce trebuie să știți despre ce s-a întâmplat în America. De la fotografii și povești, la analize. Apoi, de ce Europa se mișcă încet cu vaccinurile. Bonus: piesă nouă de la Kings of Leon și stare de urgență la Tokyo.
Știrile zilei ne arată nouă cât de important este să fii parte a unei organizații puternice. Altfel, UE are și Moderna. Plus, ziua în care s-a terminat cu Trump. Bonus, cântecul de la Fiona Apple și sfaturi pentru o bucătărie mică