Cred că pentru momentul acesta al crizei, emblematică este intervenția secretarului de stat Nelu Tătaru, în ediția specială realizată de colega mea Alice Iacobescu la Europa FM. Domnul Tătaru nu are altă vinovăție decât folosirea ciudată a limbii române. Adică, mereu l-a necăjit un fel de traducere a prezentului continuu. Astfel, domnul Tătaru spune că „sunt” sau „avem” 10 mii de teste. Că ele „se află”. Și „se distribuie.” Știți că româna are și impersonalul acesta în care se face câte ceva. Nu e clar de către cine și mai ales când se face acel ceva. Însă, confruntat cu adverbele de către colega Alice domnul Tătaru a început să spună că de fapt testele de abia vin, că sunt contractate sau se află în fază de contract/promisiune.

Asta devoalează și o minciună a ministrului Costache care în audierile de la comisia parlamentară vorbea, iarăși, de existența a 10 mii de teste plus alte 40 de mii rapide. Doar că dl Tătaru spune astăzi că nu există nicio granație, nici măcar plata. 

Ast-noapte trebuiau să intre în România nu mai puțin de 300 de mii de costume de protecție și sunt așteptate milioane de mănuși. Ele sunt sau se află pe drum, dar iarăși fără nicio garanție. Și asta pentru că România este prinsă în mijlocul unei bătălii uriașe dată de cele mai mari puteri ale lumii, care încearcă să facă ce este mai bine pentru cetățenii lor. 

Între timp continuă semnalele din spitale. Libertatea îl publică pe acesta.

”Toți medicii ATI știm că mai repede sau mai târziu, toți vom ajunge să tratăm pacienții infectați cu noul conoravirus, dar noi, cei de la Colentina nu am văzut nici până în ziua de azi cum arată un combinezon de protecție sau o mască profesională. În schimb, îl vedem pe domnul manager Remus Mihalcea la televizor cum dă asigurări că spitalul este pregătit să preia cazuri de coronavirus”

Nu este singurul. Din spitale curg relatări despre oameni care lucrează și nu au nimic de protecție. Vorbesc de medicii care au operat o gravidă venită din Veneto sau de spitalul din Pitești care găzduiește o întreagă familie infectată, dar care uitase să spună acest lucru. 

Adevărul este că România e mult în urmă cu ce avea de făcut. La fel ca multe alte state. Diferența este că, la noi, toată treaba asta vine pe un fond de incompetență, de politizare, pe o corupție și o pilăraie de care restul lumii nu se bucură. Vezi finalul interviului cu Nelu Tătaru în care afli de colegele sale care s-au testat pe pile. Prăbușirea statului român într-o formă fără fond a fost atât de mare în ultimii ani încât la un moment dat ne-am speriat. Iar putreagiul acesta trebuie să devină acum, brusc, competent și de încredere. 

Este vorba de aceiași oameni care nu puteau vorbi în publicsau care se înregistrează unii pe alții, pe ascuns. Sau de cei care ani dezile au dus bătălii cumplite ca să nu mai fie verificați de lege. 

În condițiile astea trebuie să vedem realitatea, dincolo de prevederile decretului privind starea de urgență. Și să constatăm că toate cele ce nu le-am făcut sau le-am încălcat în ultimii ani, se întorc împotriva noastră.

De exemplu, potrivit Decretului privind starea de urgență, Poliția locală devine o parte din Ministerul de interne. Ca idee, ei ar trebui să îndemne la o mai mare distanțare socială prin cârciumile din orașele mici, pline cu tot felul de persoane întoarse de prin lume. Care e autoritatea Poliției locale în fața acestor cetățeni și cam câtă încredere răspândesc ei?

În domeniul sanitar, se aruncă cu bani pentru echipamente și angajarea de persoane. Doar că echipamente nu se mai găsesc, iar cumpărăturile trebuie făcute tot de băieții deștepți care au păpat din fondurile spitalelor ani de zile. Sper ca angajările fără concurs să fie realmente utile. 

În domeniul social, nu au voie să înceteze contractele colective de muncă. Dar acestea sunt doar în ramuri mari ale industriei și acolo unde sunt sindicate. Doar că în România, în mii de companii oamenii nu au sindicat și sunt la mâna patronilor care și ei sunt în imposibilitatea de a continua afacerile. Chiar de nu-i vor da afară, scriptic, tot nu vor putea plăti.

În relația cu băncile, statul s-a dat atât de tare la o parte, că nu a stabilit nici măcar niște termeni maximali și minimali în care să se desfășoare noile relații. 

Amuzantă este povestea din justiție unde se spune că unele procese se pot desfășura prin videoconferință. Amuzantă pentru că majoritatea instanțelor nu au așa ceva. 

Și mai e ceva. Statul român nu a construit spirit comunitar de-a lungul ultimilor ani. Majoritatea reprezentanților săi s-au grupat într-un fel de castă și elită conducătoare. Au îndepărtat și au alienat pe toată lumea. 

De asta spun că starea noastră de urgență este deocamdată pe o hârtie. Pe care fiecare o va interpreta în felul și puterea sa. De asta lucrurile nu vor merge perfect, nici măcar bine și va trebui să ne apărăm singuri. Sau să trăim iarăși un noroc istoric.