sport

Toate lucrurile care nu vi s-au spus despre Olimpiadă

Ce aţi aflat, de fapt, zilele astea despre Olimpiadă? Câteva lucruri care oscilează între dezastru și codoșlâc. Știți că în Satul olimpic nu se poate locui, că danezii au făcut zeci de reclamații, că australienii au plecat, că fetele noastre, ca orice bun român, s-au apucat de reparat.

Mai știți că, drept răspuns la toate astea, primarul din Rio le-a spus australienilor că o să le pună un cangur în cameră ca să se simtă ca acasă. Și ați mai aflat că România s-a dus acolo fără steagurile care să acopere o clădire întreagă.

Mai mult

Tomas Ryde: ” România merge la Rio ca o țară mândră și puternică”

Tomas Ryde este un tip care funcționează ca un ceas. Știe exact ce va face în zilele și orele următoare. Și mai ales de ce. Turneul pre-olimpic din Norvegia, de fapt rezultatele sale, nu au încântat pe nimeni, așa că Tomas a dat câteva explicații pentru site-ul FRH.

I-am trimis și eu câteva întrebări, ca să ne lămurim pe unde stăm. Mai ales că știu că el și-a asumat personal obiectivul de-a aduce aurul olimpic. Așadar, ce-a vrut Ryde în Norvegia?

Mai mult

Românul care merge la Olimpiadă direct de pe șantier

Se trezește la șase, se duce la muncă, stă nouă ore, apoi seara se duce la antrenament. Acesta este programul unui truditor al sportului. Ionuț Panait este un român care muncește în Germania, ca alte sute de mii dintre conaționalii săi.

Doar că după program mai face și lupte greco-romane la nivel olimpic. Acum se pregătește să meargă la Rio, după ce patronul său i-a dat concediu în această perioadă. E o mândrie și pentru companie, dar și pentru oraș că au un luptător la Olimpiadă. Am stat de vorbă cu el la DigiFM. Ascultați-l, merită!

Mai mult

Simona Halep nu e datoare să meargă la Olimpiadă

Simona Halep a anunțat că nu merge la Olimpiadă. Nu e singura. Mai sunt jucători de top 20 sau top 10 care anunță același lucru. Milionarii sportului privesc în mod diferit democrația oferită de Olimpiadă. Viața lor se joacă la nivel înalt în fiecare săptămână, nu numai odată la patru ani.

Toți acești oameni, care adună zeci de milioane într-un singur an, au parte de emoțiile unei Olimpiade în fiecare duminică. La fel, de iubirea dată de jocuri. Și nu aș fi scris mai mult, dacă la o postare cu articolul lui Tolo, nu aș fi găsit următorul comentariu.

Mai mult

Cum se face că ai noștri nu plâng niciodată?

Ronaldo plângând. Ce imagine nepotrivită pentru personajul care mai deunăzi arunca cu microfonul unui jurnalist. Sau pentru unul care în general are imaginea că nu dă doi bani pe ce se întâmplă în afara spațiului său privat. Dovadă răspunsul în doi peri la întrebările legate de corupția în fotbal, criticile la adresa colegilor sau celebrele poze în chiloți.

De data asta nu-l judec, îl înțeleg. Când te apuci de fotbal, visezi să dai golul decisiv într-o mare finală. Până și Ronaldo are dreptul la visul acesta. Dar acesta nu este un articol despre lacrimile lui sau ale altuia, ci despre lipsa altor lacrimi.

Mai mult

(De)zbaterile doamnei Firea la București

Prietenii mei spun că m-am transformat într-un bucureștean urât când vine vorba de trafic. O calc apăsat când am spațiu, nu am răbdare, parcă mă mână ceva să ajung mai repede. Nu încalc reguli, doar că e sentimentul ălă că nu mai am timp.

Deunăzi am avut treabă în nordul orașului și am dat de o închidere la Kiseleff. Cu draci am înjurat, deși aveam de făcut doar un ocol stând în mașină. Sfertul ălă de oră mi s-a pus pe creier.

Doamna Firea are nas politic excelent când vine vorba de ăștia ca mine.  A speculat niște nervi din stradă și le-a dat satisfacție. Toți cei care au stat la coadă cu ea la Casa Presei au înjurat vârtos la închiderea Kiseleff-ului. Bașca, seara au văzut la tv că evenimentul avea marea desfășurare de cinci mese de tenis cu doar câteva persoane.

Mai mult

Hai cu golul, puiul mamei!

Gică Popescu și familia s-au pus în rând cu restul lumii, puțin înspre poarta albaștrilor. Ei închid de fapt tribuna plină cu vreo 200 de oameni, părinți și copii, încărcați cu fulare, steaguri și dispuși să strige vreme de oră.

Nu lipsește mai nimic din arsenalul pe care în mod obișnuit l-ai găsi la un mare derby din România. Poate petarde și torțele, căci nimănui nu i-a trecut prin cap să vină cu așa ceva și oricum există un control de securitate la intrare. În fapt, tribuna stadionului din Buftea, una din care poți vedea două terenuri, este plină ochi. Nu numai de oameni, ci mai ales de sentimente.

Mai mult

România, muncitori modești și onești

Ce ar fi de aplaudat în înfrângerea istorică din capitala Franței? Istorică pentru câtă dragoste și atenție s-a revărsat peste o națională mai curând mică. Ce să lauzi într-un joc din care ai ieșit cu capul plecat? Un joc în care ai arătat câte ceva , dar mai curând ai confirmat că poți rata momentele importante.

Ei au fost mai buni, mai rapizi, mai aproape mereu de ce și-au propus. Vorba lui Pacino: ”o jumătate de pas prea târziu sau prea devreme și nu prea îți iese, o secundă prea rapid sau prea încet și nu prea ajungi la minge”. Cam ăștia am fost noi aseară. Și atunci ce-ar fi de lăudat?

Mai mult

De vorbă cu antrenorul Barcelonei și al României

Xavi Pascal Fuertes, Pasqui pentru handdbal, nu are timp de pierdut. Asta e prima impresie și cea care o să mă țină cel mai mult în jumătatea de oră pe care o petrecem împreună. Are totul calculat, știe exact ce vrea, de la programul echipei, până la locul în care va sta presa la antrenamentul deschis.

Trece cu ușurință prin engleză, spaniolă, franceză și catalană. Răspunsurile la întrebări sunt clare și la obiect. Unde nu știe sau nu vrea să răspundă ți-o spune din capul locului. E rece? E calculat? Nu. Se deschide și zâmbește când vorbește de handbal, de viitorul său, de modul în care pui la un loc un vestiar. 31 de titluri în carieră, două Ligi ale Campionilor, cei mai mari jucători din lume la dispoziția sa.

Mai mult

Maria Olaru: Am scris când m-am vindecat

Două mari campioane. Doi oameni care, undeva, mai târziu, ar merita monumente. Femei cărora România le-a ținut pumnii, cu care a strâns din dinți, a suferit, cu care s-a bucurat împreună și apoi s-a mândrit în felul nostru de-a acapara orice victorie personală.

Două mari campioane, dar și doi oameni diferiți. Două feluri de a vedea viața. Unul în care adevărul nu e o rușine, nu-i greșit să spui ce se întâmplă în spatele unor uși închise și altul în care sistemul nu are de suferit. Două mari campioane și doar una care are puterea să se ridice și să privească în ochi. Tu cu cine ai merge mai departe?

Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!