Dacă este să socotim, avem o victorie cu o echipă teoretic mai bună, Ucraina. Două înfrângeri cu două echipe care ne sunt net superioare. Și un egal de care toată lumea avea nevoie cu o echipă similară cu Slovacia. Golaverajul ne este ușor defavorabil. Și toate astea într-o grupă din care toate echipele au plecat acasă.
Dar ca să poți progresa, trebuie să te uiți și la lucrurile pozitive. Și acestea există.
În primul rând avem un grup de jucători cu care putem merge mai departe. Iar grupul este mai valoros decât fiecare dintre individualitățile noastre, mai curând mediocre. Grupul acesta are legături emoționale și profesionale puternice. În următorii patru ani, se poate dezvolta, mai ales dacă de mai jos apare și o individualitate.
Pare că avem un proiect. Știm ce poate face și cum trebuie să facă această echipă mică. Și că încă se poate face mai mult cu acest grup. Pare că avem un drum.
Avem un public extraordinare care este alături de echipă și care îi dă o energie mare. Asta mai contribuie la ceva: la genul de atmosferă care face Naționala atrăgătoare și pentru copiii români născuți în alte părți de lume.
Dar dacă este să vorbim de performanță, aceasta nu o cântărim acum. Ea trebuie cântărită peste doi ani când ne putem califica la Mondial, acolo unde nu am mai fost din 1998. Intrarea în acest club ne poate spune dacă avem un sistem care funcționează, un sistem care este capabil să dea echipe performante. Iar cu adevărat performanță se poate socoti, la nivelul nostru, cu calificări succesive vreme de un deceniu. Poate cu o ieșire sau două din grupe.
Aici trebuie să fie miza și socoteala noastră. Deocamdată avem motive să fim optimiști și să felicităm această generație. Cel puțin eu nu am crezut, dar am sperat mereu că vor da tot ce pot mai bine. Și asta s-a întâmplat și este absolut în regulă. Domnilor, vă mulțumim pentru emoțiile frumoase. Vă sunt alături pe mai departe.
”Oprește un pic camera… Pauză…” Ianis Hagi se ridică din scaun cu lacrimi în ochi și ecranul se întunecă. ”Mulți spun că mi-am ratat cariera…” Denis Alibec se uită în gol și admite. ”Dacă e nevoie să curgă sânge, să curgă sânge!” Edi Iordănescu strigă peste tot vestiarul și apoi bate în mese.
Secvențele de mai sus sunt din filmul În Inima Naționalei, care prezintă calificarea la Euro din Germania cu imagini unice din vestiarul echipei și interviuri în exclusivitate. Am pus trailerul mai demult aici și unii dintre voi au fost emoționați, alții au criticat. Firesc. Filmul a avut premiera de gală în seara asta și de săptămâna viitoare e în cinematografe.
Merită să-l vedeți. Din mai multe motive.
O dată pentru că este povestea spusă din partea cealaltă. Și pentru că prezintă punctul de vedere al unui grup de oameni care a trecut printr-un blocaj psihic. Au trăit o traumă și au dreptul să povestească. Nu cred că există generație mai urâtă de public în istoria fotbalului nostru. I-am desființat ca fotbaliști, dar și ca oameni. Și acum merită ascultați.
Edi Iordănescu este un foarte bun motivator, care înțelege că în vestiar e nevoie de cuvinte simple, clare și puternice. Filmul are o sumedenie de imagini din vestiar dinaintea partidelor și este o intrare în intimitatea echipei, așa cum nu am mai văzut niciodată.
Băieții aceștia sunt un grup. Adversitatea pe care au simțit-o de la societate în atât de multe rânduri i-a unit. Și asta se simte în fiecare minut de film. De la ”băiețelile” de vestiar până la momentele grele.
Marea realizare a filmului regizat de Remus Achim, dincolo de nodul în gât pe care o să-l simțiți în permanență, este dată de interviurile cu jucătorii. Sunt cele mai sincere momente pe care le-am văzut în ultimii ani la sportivii noștri. Și zidul acela al cuvintelor cu ”facem și dregem” chiar este greu de spart. Remus Achim mi-a spus c-a stat de vorbă cu fiecare din ei între 4 și 6 ore ca să ajungă acolo. Că a închis camera de mai multe ori și le-a spus că trebuie să aibă încredere, că a luat-o de la capăt până i-a făcut să se deschidă.
Așa o să-l auzi pe Ianis vorbind despre ce înseamnă să fii fiul lui Hagi. ”Eu m-am născut cu presiunea asta.” Și ochii i se înlăcrimează și înghite în se și filmarea se oprește. Și se oprește din nou când vorbește despre accidentarea care l-a ținut afară din teren un an. ”Mie mi-a luat cea mai mare bucurie a vieții. Oprește, oprește…”
Așa o să-l auzi pe Alibec că lui nu i-a ieșit cariera. Și admite că s-a irosit. ”Au fost multe… Și când am plecat de la Inter…”
Așa o să vezi că Mihăilă are umor mult. ”După gol îi făceam un semn prietenei mele… Mă rog, fostei, că nu o mai am… Prietenei și câinelui… Câinele îl mai am. A rămas cu mine”. Apropo, am trăit mereu cu impresia că Mihăilă s-a accidentat după golul doi cu Elveția, când s-a suit pe gardul cu suporteri. De fapt, el s-a accidentat în sprint, a făcut ruptură musculară, dar nu s-a oprit nicio secundă spre poartă.
Și o să fiți curioși ce spune Pușcaș. Mult hulitul Pușcaș, vorbind despre cariera sa, care are suișuri, coborâșuri și ascensiuni, dar parcă nu e niciodată acolo.
Cred că era un film necesar. Pentru că orice poveste are mai multe fațete. Nu mai multe adevăruri, dar mai multe fețe. Și pentru că ea o să trezească bucurie pentru ”România care a uitat să se bucure.”
Vă dau și un pont. Genericul de final este montat pe piesa Tot mai sus de Marius Moga și Guess Who. O să descoperiți câteva personaje fascinante din staff-ul echipei naționale. Inclusiv bucătarul Andrei Voica, autorul unui moment de excepție.
Mulți dintre acești băieți sunt de la țară. Aflu asta din poveștile lor. E o notă cu atât mai spectaculoasă și mai importantă pentru noi. O dată pentru că arată ce bazin formidabil irosim în România. Și – doi – pentru că mulți au fost siliți să renunțe la educație sau nu au primit cea mai bună educație posibilă. Să obțină respect, victorii și să vorbească liber despre asta este mare lucru.
O notă bună pentru ce înseamnă sistem la noi, îmi atrage atenția prietenul Lorand Balint cu care am colaborat la Out of the Box. Ca să faci un astfel de film îți trebuie ideea, echipamentul, banii, procedurile și, mai ales, oamenii cu care să-l faci. Ideea vine de acum patru ani, filmări există și de atunci, aparatul de marketing și de promovare lucrează de luni bune să facă produsul final. Asta înseamnă că aici ne și pricepem la ceva.
E un film pozitiv. Asta și-a propus, asta face. Nu este documentar, nu este anchetă, ci promovarea unui grup care și-a câștigat respectul. Mi-ar fi plăcut să văd și pauza meciului cu Elveția. Nu e pusă în film din rațiuni tehnice, înțeleg. Una peste alta, menirea lui este să ne dea un pic de speranță înainte de Euro. Ce-o mai fi și acolo, vom vedea. Va mai avea Iordănescu noroc? A răspuns și la întrebarea asta. Dacă spune drept sau nu, puteți stabili voi până la urmă.
Naționala României s-a calificat la Campionatul European de fotbal. Cătălin Striblea și Lorand Balint analizează victoria și arată cât de improbabilă era aceasta, cu ajutorul statisticilor. Practic, România nu avea datele unei calificări, niciunul dintre jucătorii săi neintrând în top 1000 al jucătorilor de fotbal
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
O întrebare la care Lorand Balint și Cătălin Striblea caută un răspuns. Și văd dacă mai este posibil ca ea să fi continuat în condițiile unei lumi digitale. Dar aceasta este doar o constatare,m o alta ar putea fi că GSP nu și-a construit un public care să o ducă mai departe. În plus, este rezultatul unei epoci de tranziție.
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
Lorand Balint și Cătălin Striblea încearcă să deslușească această controversă care a înfierbântat suporterii. Oare cui aparține brandul Steaua? Și dacă legal acest lucru este pe masa instanțelor de judecată, de fapt, în mintea oamenilor, cui aparține el? Și ce înseamnă de fapt cel mai mare brand de sport din România?
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
Când vine vorba despre sport, România are marele noroc să se bucure chiar în țară de prezența celei mai mari jucătoare din istoria handbalului. De fapt, este vorba de cel mai bun sportiv, femeie sau bărbat, pe care l-a avut vreodată această disciplină. Ce faci când cel mai bun sportiv al lumii face parte din societatea ta? Discut cu Lorand Balint pe această temă și văd ce încercări trebuie să treacă o comunitate care are această oportunitate în față.
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
Iată o întrebare la care trebuie să răspundem, mai ales dacă este vorba de bani publici. Și sigur că sunt mai multe argumente pro și contra. Dar aici căutăm un înțeles care să ne vorbească despre speranță. Discut cu lorand Balint despre puterea de a însufleți a sportului folosind ca argument și cartea lui Matthew Perry, Prieteni,iubiri și marele lucru îngrozitor.
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
O afacere cu bilete la Cupa Mondială a provocat un scandal în România. Șeful delegației TVR la Cupa Mondială este investigat pentru că a folosit acreditarea televiziunii publice să facă rost și să vândă peste 700 de bilete la Cupa Mondială. Și atunci, am spus ”iar s-a făcut România de rușine.” Dar este vorba doar de România aici? În discuția mea cu Lorand Balint găsesc exemple similare chiar și în state care sunt în topurile societăților curate.
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
Dar când a fost veți spune? Și aveți dreptate. Discut cu Lorand Balint discută despre noua Strategie a Sportului Românesc, document prezentat de Ministerul Sporturilor. Aceasta include 19 sporturi prioritare, dar nimeni nu știe criteriile după care au fost selectate. Iar out of The box face puțină lumină.
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
Un ascultător m-a surprins luni la România în Direct cu o abordare radicală în chestiunea dopajului Simonei Halep. Am spus că Simona este datoare cu explicații opiniei publice din România despre ce s-a întâmplat. Atunci când poate și când știe.
Cetățeanul care m-a sunat, fost sportiv de performanță, mi-a spus că Simona nu este datoare nimănui cu nicio explicație. Că e vorba de munca ei și că ”atunci când i se ia pielea de pe picioare la antrenament” este singură acolo. Dialogul îl ascultați mai jos și vă spun de pe acum că nu sunt deloc de acord cu această viziune.
De ce trebuie să dea Simona explicații
Această viziune este o răstălmăcire a celeilalte zicale: ”România nu a făcut nimic pentru…” În mare măsură, în cazul lui Halep asta se și potrivește. Căci până târziu în viața sa, efortul a fost doar al familiei sale.
Când vine vorba, însă, despre a da explicații, atunci Simona este responsabilă și datoare nu numai în fața opiniei publice românești, dar și internaționale. Din mai multe puncte de vedere.
Prima dată trebuie spus că ea are o legătură patrimonială cu restul societății. Banii pe care-i încasează nu vin din aer, ci din contracte cu turnee, asociații, cluburi. Nu numai în cazul ei, ci al tuturor sportivilor. Respectivele entități juridice iau banii de la spectatori care cumpără bilete sau se uită la televizor. Știu, nu se simte, dar plătim și la tv căci canalele de tenis preferate iau bani de la noi ca să plătească drepturile de difuzare. Știu, nu ne silește nimeni să ne uităm, dar dacă am ales să fac o investiție de timp și bani, atunci produsul trebuie să fie onest. Am dreptul să știu pe ce am cheltuit banii.
În al doilea rând, noi investim încredere și respect ca societate și comunitate. Iarăși nu ne silește nimeni, dar când un sportiv acceptă să fie cetățean de onoare, să fie primit cu aplauze, primește distincții de la reprezentanți de stat, atunci între noi se stabilește un parteneriat. În care noi spunem te admirăm și-ți acordăm toată încrederea noastră. Ești un model pentru noi.
Apoi, când imaginea ta este imaginea unor mari companii din țară și din lumea asta, iarăși e treaba noastră. Pentru că acele în acele imagini, un sportiv ne transmite că putem avea încredere și în acea companie. Tocmai pentru că el/ea este de încredere.
Dar dincolo de asta, sunt lucrurile pe care nu le putem atinge. Gloria la care cei de pe teren visează este dată de noi. De timpul și trăirile noastre. de dragostea noastră, de schimbul nostru de energie permanent, de suferință, compasiune și înțelegere. Poate nu suntem acolo când îi ard tălpile, dar știm și respectăm asta. Răsplătim aceste lucruri cu un respect enorm și de lungă durată.
De asta vrem să știm ce s-a întâmplat și avem un drept la asta.
În privința ascultătorului nostru
O mică observație. Am realizat că a făcut baschet. Aici cu atât mai mult, în România, răspunderea și responsabilitatea sunt mai mari. Căci baschetul e cu bani publici. Dar dincolo de asta, îi înțeleg frustrarea și amărăciunea.
După ani buni de tras, fără o răsplată corectă și concretă, poate cu galerii ostile care nu ți-au respectat munca niciodată, cu șefi care te fură și cu un public anemic, știi că tot ce-ai putut face, aici, în România, ai făcut pe pielea ta. Și pe tălpile care te-au ars. Sunt sigur că așa e, iar aici e o muncă de generații ca să corectezi asta.
