Cristian Presură este fizician, cercetător, dar și inginer. Tocmai mi-a spus că are două facultăți. Nu a intrat de prima dată la fizică pentru că în liceu un profesor i-a stricat pasiunea. „așa c-am făcut întâi electrotehnica”. Acest cumul de date l-a dus însă la Phillips, compania la care lucrează acum.
Dar de fapt, darul lui Cristian Presură este altul. Sau mai zis harul său. Cristian presură este pedagog, un om care știe să transforme știința brută în ceva pe care și eu o pot înțelege.
„De ce nu mi-a plăcut mie fizica, Cristian? Ce nu am înțeles eu din optică?” „Răspunsul este simplu, Cătălin” mi-a spus. „Ți s-a predat pe scurt și complicat. Eu am făcut un experiment. Am încercat să fac explicabilă și pe înțelesul copiilor prima pagină dintr-un manual de liceu. O pagină mi-a luat șapte alte pagini de explicații. Dar să știi că materia este stufoasă nu numai la noi, ci și în Olanda.”
Vă propun, așadar un interviu despre lumea noastră în comparație cu lumea olandeză. Învăț cum fac meditații copiii olandezi, cum abordează pandemia societatea lor și mai ales cum ne-am schimbat noi. „Nu prea, să știi. Lumea politică parcă este tot în 1998. Rezolvă problemele cu trompeta.”
Astă-noapte, o sumedenie de oameni mi-au scris că nu putem ridica milioane de garduri ca să ne păzim copiii de toate relele. Era un răspuns la imaginile cu fetița care s-a aruncat în calea metroului, dar a scăpat. Găsiți mai jos postarea și toate comentariile ei.
Într-adevăr problema nu este în garduri. Cine alege să-și facă rău, o va face.
1. Adolescentii au toane nu probleme reale Problemele de sănătate mintală în rândul adolescenților există și sunt reale. Ele trebuie tratate cu seriozitate pentru a nu evolua până în momentul în care nu să nu mai permită recuperarea. Luați măsuri de la primul semn de întrebare în ceea ce privește starea proastă a unui adolescent.
2. Adolescentii cauta doar atentie, nu trebuie sa-ti faci griji Mulți dintre adolescenții cu un comportament deviant suferă de o tulburare psihică, de aceea nevoia de atenție sau comportamentul antisocial al unui adolescent trebuie luat în serios și cu prima ocazie îndrumat către un specialist.
3. Adolescentii sunt prea tineri sa sufere de depresie Depresia este o boală psihică ce se poate instala indiferent de vârstă. Netratată, aceasta poate conduce la suicid.
4. Daca cineva vorbeste despre sinucidere sigur nu o sa faca asta Sinuciderea este una din cauzele principale survenite în rândul adolescenților. Când cineva vorbește despre sinucidere este foarte important ca acesta să fie luat în serios și direcționat către un specialist sau un punct de ajutor de urgență.
Ce ar trebui să schimbăm?
Adevărata problemă este însă în altă parte. De prea multă vreme refuzăm, în această țară, să facem temeinic lucruri legate de sănătatea minții și a corpului copiilor noștri. Refuzăm ore de sănătate, de educație sexuală, de cunoaștere a propriei minți. Dăm deoparte tot ce poate înseamnă protecție fizică și mentală pentru internet și hărțuire digitală. Respingem discuțiile și educația despre ce înseamnă mintea noastră. Și nici pe părinți nu-i învățăm mare lucru. Stăm și dospim în aceleași tipare de acum 40 de ani. „Că nouă ne-a prins bine.” Între timp ei sunt plecați într-o călătorie digitală fără limite, care ne depășește orice putere de înțelegere.
Chiar înainte de Crăciun făceam un apel către voi, pe Facebook. Un apel ca să fim alături de 2000 de copii care, cu ajutorul Asociației Narada, primesc o mai bună legătură cu școala. Sau primesc chiar o legătură în multe cazuri. Pentru cei mai mulți dintre ei, școala online este o conversație pe Whatsapp de pe telefonul părinților. Sau nici măcar o conversație. Primesc tema sub forma unei poze și tot acolo trimit o altă poză cu rezolvarea.
În multe cazuri, școala online are de suferit. În altele, profesori măiaștri fac tot ce-i mai bine pentru copiii lor. Dar, în aproape 100 de mii de cazuri de copii din România, indiferent de ce s-ar întâmpla, accesul e limitat pentru că nu există tehnologia. Apelul meu de atunci îl aveți mai jos.
Mulțumesc c-ați răspuns chemării mele. Mulțumesc c-ați luat din banii voștri și i-ați dat unor copii ca să poată merge virtual la școală. Vă alăturați celor 90 de mii de euro pe care Petrom i-a donat deja.
Dacă nu știți cum funcționează, mai explic o dată. Pe drumulspreșcoala.ro găsiți un calculator. El vă arată în mare câtă benzină ați economisit de când nu mai duceți copilul la școală. Aproximativ un leu pe kilometru. În cazul meu cam 24 de lei zilnic.
Mai mare sau mai mică după puteri. Eu cred că e important să fim împreună dacă vreți să avem o țară normală. Și poate vă întrebați unde o să ajungă banii. Hai să vă arăt. Scrisoarea de mai jos este povestea lui Teodor. Teo are șapte ani și nu știa că atunci când vorbește cu oamenii de la Narada, care i-au pus cuvintele în pagină, se înscrie într-un program care o să-i redea dreptul la școală.
O scrisoare pentru un copil de 7 ani
Eu sunt Teodor Axente și am 7 ani. Am fost primul sărbătorit din Clasa Pregătitoare E din carefac parte începând cu 14 septembrie când am pășit pentru prima dată în Școala Gimnazială nr.28 Galați.De ceva vreme practic Karate și îmi place foarte mult disciplina și strictețea acestui sport. Aș putea spune că este sportul meu preferat.
Și limba engleză este preferata mea, de multe ori fiindu-mi mai ușor să vobesc în limba engleză decât în limba română. Nu am trăit în altă țară, dar am urmat cursuri de limbă engleză și mi-a fost foarte ușor să învăț. Îmi plac foarte mult provocările și tot ce înseamnă nou și diferit.
De aceea, când doamna învățătoare a venit la școală cu creioanele 3D a fost cea mai interesantă activitate la care am participat. Am învățat cât de ușor este să construiești un hexagon folosind fire PLA și un dispozitiv care la 190 o topește firul și apoi poți șă desenezi formele pe care le vrei sau chiar poți să construiești figurine 3D. Mie mi-au ieșit pentru prima dată bine niște cireșe.
Sunt priceput și la tot ce înseamnă dispozitive: laptop sau tabletă fiind primul din clasă car am încercat, dar am și reușit să partajez ecranul în timpul unei lecții, deși doamna nu ne arătase acest lucru. Îmi plac și activitățile tipice, genul celor de colorat. Inițial mi s-au părut plictisitoare și chiar spuneam că mă doare mâna și nu mai pot să colorez, dar cât a venit activitatea Pixel Art când trebuia să completăm modelul respectând codul culorilor activitatea a devenit una interesantă și mai puțin obositoare.
Am descoperit că îmi place să construiesc și circuite electronice după scheme date, iarelementele componente le identific cu ușurință. Îmi place școala online atunci când am de rezolvat fișe intetractive sau să fac personajele virtuale să vorbească folosindu-mi vocea.
Nu cunosc toate literele sau să citesc, dar știu să folosesc chat-ul pentru a da răspunsurile la întrebările pe care le pune doamna. Mi-aș dori să devin soldat, dar nu orice fel de soldat: unul care să programeze tancurile și armele astfel încât oamenii să nu fie răniți și în locul în care cade proiectilul să nu producă pagube mari.
Știu că e puțin ciudat, dar iubesc oamenii și mi-aș dori să fie o lume mai bună în care tehnologia să îi ajute pe oameni să facă activitățile mai ușor sau să ajungă mai repede într-u anumit loc. Acum mi-aș dori să învăț cât mai multe despre diferite aplicații ce le pot folosi la școală și să-i învăț sau să-i ajut pe colegii mei. Cred că împreună am putea construi jocuri interesante prin care să exersăm ceea ce învățăm la școală.
Teodor, șapte ani
Care e diferența dintre Teodor și copiii noștri? Din rândurile acestea, nu simți. Visele le sunt identice. Speranțele la fel de înălțătoare. Bucuriile și mijloacele diferite. Teodor nu are o tabletă sau un laptop. El face școală de pe telefonul mobil al tatălui. Școală este mult spus. Primește temele și le trimite înapoi. Asta-i tot. Or asta nu e nici școală și nici pregătire pentru viață.
Acesta e mai mult de un ajutor. E o viziune
Și acum încă ceva. Un lucru care-i privește pe toți copiii noștri. Educația digitală sau școala online nu înseamnă că ei se văd cu toții pe un calculator și imită ceea ce-ar fi făcut în viața reală. Nu despre asta este vorba. Este o oportunitate. Mai mult, o necesitate. Un moment unic în care ne putem pregăti copiii pentru lumea care-i așteaptă.
Trăim cu impresia că dacă știu să joace Fortnite sau au cont de TikTok , atunci chiar sunt experți în calculator. Dar nu despre asta este vorba. Ci de folosirea unor aplicații, de la Microsoft Office până la arsenalul pus la dispoziție Google. E vorba că ei pot să învețe toate mijloacele de comunicare și colaborare corporatiste, editare de imagine, de sunet, aplicarea tuturor capacităților unui device mobile în lumea în care trăim. Capacitatea de a vedea, trăi și crea virtual. Dar și învățarea unor lucruri minimale măcar despre pericolul lumii online. Despre asta ar trebui să fie vorba.
Gândiți-vă un pic! Nu facem asta în totalitate nici pentru ai noștri. Dar într-o lume super modernizată, sunt copiii care nu au acces nici măcar la baza a ceea ce vorbesc eu. Ce înseamnă asta? Că 30 de ani mai târziu pregătim încă o serie de copii ca să fie brațe de muncă într-o lume globalizată. Așa se vor explica viitoare voturi, dar și viitoare conflicte sociale, inegalități și inechități, dar și incapacitatea noastră de a progresa.
De asta, donația de azi nu e doar pentru un minim de servicii pe care să le asigurăm unui copil, ci de capacitatea noastră de a păși împreună mai departe.
La primul Bebe este cea mai mare comunitate de mămici și gravide din online-ul românesc. Zeci de mii de părinți se întâlnesc acolo, respectând multe reguli de comunicare stricte pentru a se sfătui asupra modului în care-și cresc copiii. Și pentru a găsi rezolvări la probleme comune tuturor.
Când m-am înscris în acest grup de Facebook am trecut printr-un mic examen. Nu este locul comun pe care-l știți pe Facebook în care oricine poate intra și deturna sensul discuției. Nu sunt acceptate profiluri private, nici cele fără nume de familie. Nu sunt acceptate sfaturile medicale, ci mersul la doctor, nu se promovează produse sau diverse teorii. Procesul de acceptare durează două săptămâni și apoi se pleacă dacă ai încălcări repetate. E o comunitate, o unealtă de Facebook, un loc de rezolvat probleme și ajutor reciproc, nu un loc de vărsat frustrări.
Dar acesta a fost doar începutul. Atena Boca și colegele sale au transformat această comunitate într-un ONG care schimba societatea românească. Împreună strâng bani și renovează spitale sau formează grupuri de educație pentru părinți. Acțiunile lor umanitare, două pe an, au dus până astăzi la refacerea completă sau renovarea unor spitale, în 16 proiecte. Secția de pediatrie de la Moreni este cea mai recentă și este spectaculoasă.
Am stat de vorbă cu Atena despre modul în care părinții cu copii mici trăiesc în pandemie. Și cât de greu este să ai și școala și firma acasă. „Cel mai greu lucru este că nu mai ai timp de tine. Și dacă nu ai timp de tine, cum să le mai dai și altora?”
Marea mea admirație pentru acest grup de doamne este că au reușit să facă o comunitate, lucrul care nouă ne iese cel mai greu în România. „Suntem educați să privim la persoana noastră în competiție cu alții.” De asta ne este atât de greu să reușim împreună. Dar previziunea este bună.
Cea mai recentă carte a Ioanei Nicolaie, „Cartea Reghinei”, a fost premiată cu Premiul Naționalde Proză de la Iași anul acesta. E un roman tulburător despre viața femeilor de la țară din România și face parte dintr-o serie numită Lomografii. Când am terminat de citit cartea i-am scris imediat. A fost un gest reflex. Nu o cunoscusem, nu vorbisem niciodată. Dar i-am scris și i-am spus într-un rând că e o carte extraordinară.
Dar Ioana Nicolaie este cunoscută și pentru poeziile sale, dar și pentru seria de cărți pentru copii care-l au personaj principal pe Arik. Cărțile sale au fost traduse în mai multe limbi, dar dincolo de succesul ca autoare, Ioana Nicolaie este și profesoară de limba română. Și despre asta am vorbit ceva mai mult.
Printre altele, Ioana Nicolaie mi-a atras atenția că-n liceul din România literatura se studiază până în anii ’70. Și că școala românească e în regres față de acum 30 de ani. Cât despre epidemie, o metaforă: „mă simt ca și cum aș fi pe o plută pe o apă învolburată, trebuie să mă salvez, dar în același timp, trebuie să stau dreaptă.”
Ca de obicei, podcastul este un rezumat al întregului interviu pe care-l găsiți video.
L-am invitat la Interviul de Zece pe Marcel Bartic, profu’ cool de pe internet. El a luat cu asalt Facebook-ul acum câțiva ani și și-a câștigat renumele unui om care spune lucrurile verde în față. De asemenea, este omul care a căutat soluții la problemele pe care le-a avut în față și nu a dat bir cu fugiții.
De-a lungul carierei sale a predat de la școala din sat până la școli particulare din București. Acum conduce școala Little London, dar au fost și vremuri când banii din salariu nu-i ajungeau nici de navetă. Așa că știe școala românească pe de rost. De asta are un verdict dur acum în pandemie: „Cine nu poate, nu vrea.”
Și încă ceva, România va merge mai bine când vom învăța că greșeala e firească.
Ca de obicei, aveți și podcast, dar și video. Înregistrarea video e cea completă.
Cred că nu e un secret pentru nimeni că Vladimir al nostru, dacă va vrea și va putea, va învăța în străinătate când ajunge la facultate. Este o opțiune pe care o studiem de multă vreme. Credem că, dincolo de experiența educativă, și cea personală este importantă. Copilul o să trăiască într-o lume globală și trebuie să o înțeleagă.
De asta ne interesăm de ceva vreme unde și ce ar putea studia. Și mai ales cum se procedează. Am stat de vorbă cu prieteni care au copiii în afară, am fost și la două târguri. Încerc să înțeleg mecanisme diferite de ale noastre, dar și drumuri pe care nu le-am mai urmat până acum.
Ce-am reușit să deduc din experiența noastră de până acum este că nu există un model unitar. Că într-un fel se ajunge în State, într-altul în Anglia, altfel în Franța și complet diferit în Olanda. Chiar și în Danemarca e o opțiune. Ultimele sunt chiar atractive pentru că sunt adaptate pentru puterea noastră financiară, dar oferă și câteva lucruri de top.
Am stat de vorbă cu câțiva dintre trimișii acestor universități și nu mi-a fost foarte clar sistemul de admitere. Am înțeles că e vorba de un eseu, de un interviu, de verificarea unor aptitudini și în câteva cazuri chiar de un examen. Nu am reușit să trec, însă, de acest prag. Recunosc, am dificultăți în a înțelege sistemul de admitere și mai ales ce trebuie să fac eu ca părinte ca să-i ofer șanse mai mari de reușită copilului.
Și aici l-am cunoscut pe Tinu Bosînceanu și Upgrade Academy. Tinu este un tip care a studiat la Harvard, dar a luat admiterea și la Cambridge. Și are idee despre cum se intră la ambele. Idee e puțin spus. Cu asta se ocupă. Tinu și oamenii din jurul său s-au specializat în pregătirea intrării la o facultate de top din afara României. Toți lectorii și mentorii Upgrade Academy sunt învățați la universități de top din străinătate.
Mai pe șleau, Tinu și echipa sa fac pregătire, meditații, pentru facultăți din toată lumea . Și garantează intrarea la o Universitate de Top 100 din lumea asta. 95 la sută dintre cursanții lor au reușit. Iar Upgrade Academy este un laborator de pregătire. Un laborator de pregătire pentru Ivy League (SUA), Russell Group (Marea Britanie), TU Delft (Olanda), University of Amsterdam (Olanda), Bocconi University (Italia).
Poate vă întrebați cum se asigură acest succes. Există câteva etape. Și am să încerc să explic.
În primul rând, membrii Upgrade știu unde să caute și ce să caute în locul tău. Adică îți dau o hartă a admiterii.
Să spunem că ai un copil care vrea să studieze marketing în Anglia. Întâi de toate, copilul dă un test de aptitudini la intrarea în Upgrade. Se verifică ce știe, la ce e bun și dacă într-adevăr are înclinație spre materia respectivă. După care i se prezintă locurile potrivite în funcție de de personalitatea sa, capacitatea sa, dar și lucrurile la care te poți angaja ca părinte. După care urmează o perioadă de instruire și acumulare.
Și o mențiune. Nu e musai să ajungi în străinătate. Trebuie să ajungi acolo unde trebuie și unde ți se potrivește în străinătate. La facultatea de care ai nevoie și care-ți poate oferi ceva mai departe.
Copilul poate participa la câteva cursuri care se apropie de ce se va preda în anul întâi la facultate pe care și-a ales-o. Vrea medicină? Ok. Un absolvent de medicină la Sheffield, să zicem, îi va preda cursuri de medicină ca să înțeleagă la ce se așteaptă și să-i vadă dacă-i place. Vrea matematică? Va vedea chiar de la Tinu cum arată un curs de matematică de anul întâi la Harvard. Mai este matematica, atunci, potrivită pentru tine?
Și apoi, mai e de scris celebrul eseu. Ce ar trebui faci? Cum să-l abordezi? Ce e mai bine? Până unde merge experiența personală? Cât din lecturile tale trebuie introduse? Există vreo bibliografie? Și la interviu ce e bine să spui și ce nu?
Gândiți-vă că aveți un quest înainte, cu o grămadă de sarcini care trebuie completate. Și că e un proces care durează cam doi ani, dacă vrei să ai șanse de reușită cu adevărat. De fapt, ca să reușești cu siguranță, cel mai bine este să începi în clasa a zecea. Și să ai parte de o pregătire hiper focalizată și nu difuză. Iar sesiunile se fac în majoritate 1 la 1.
Acesta este un prim pas pe care eu l-am făcut. Am hotărât să testăm copilul să vedem care e capacitatea lui din acest moment. Asta ar putea fi relevant. Apoi o să vedem mai departe.
Cred că mai multe o să aflu la summit-ul Upgrade Academy din 17-18 octombrie. Acolo vor fi vorbitori de top care-ți vor spune cum să-ți pregătești copilul pentru un astfel de test. Iată câteva detalii:
Prima conferință online gratuită din România despre procesul de aplicare la facultate în străinătate cu master-classuri ținute de absolvenți Harvard, Oxford și Cambridge
Sesiuni: Ce caută ofițerii de admitere în Marea Britanie, SUA sau Olanda. Cum să scrii un eseu personal în oricare dintre cele 3 țări. Cum să reușești la interviul de admitere. Panel cu studenți actuali ca să afli cum este viața acolo. Q&A cu fondatorul Upgrade Academy, Tinu Bosinceanu
Conferința va avea loc pe 17 și 18 octombrie și este împărțită în 4 secțiuni: SUA, Marea Britanie, Olanda și Recomandări de universități din Europa și din afara Europei.
Se înmulțesc relatările care arată că școala online a început poticnit sau prost de-a dreptul în multe dintre cazuri. Mulți părinți relatează chiar că în zona urbană din România lucrurile stau prost și foarte prost.
Mai multe școli din Sectorul 4 nu pot face orele online deși sunt în scenariul galben. Asta pentru că nu toate clasele au internet. Iată ce spune învățătoarea Alina Pintilii.
Suntem cu toate varză la școală, nu avem de niciunele. În condițiile în care suntem în Scenariul Galben, iar jumătate din efectivul clasei este la școală, iar cealaltă jumătate acasă, evident că trebuia să predau concomitent și pe calculator.Este imposibil atâta vreme cât n-avem internet în clase. Am făcut cerere la Direcția de învățământ a Primăriei Sector 4.
Iată și o situație de la Cluj, relatată tot de Europa FM.
Mai multe școli din două comune din județul Cluj sunt obligate să înceapă anul școlar exclusiv online, după apariția unor focare de Covid-19 în zonă.
Numai că sute de elevi nu au tablete, iar șansele să le primească până săptămâna viitoare sunt minime. Autoritățile locale spun că așteptau de la guvern tabletele și au aflat abia recent că acestea nu vor sosi în timp util.
Comunele Aghireșu și Cornești sunt singurele din județul Cluj unde școala trebuie să înceapă online.
Școlile au făcut apel la primării, dar primarii ridică din umeri. Ei spun că negociază cu operatori privați și că se face tot posibilul pentru ca acești copii să aibă tablete, dar sunt șanse minime ca acestea să ajungă în timp util.
În unele localități din cele două comune nu există nici măcar semnal pentru a avea internet.
Sigur că te-ai fi așteptat să apară probleme la țară. Dar nu și la oraș. Într-un oraș cum e Bucureștiul, internetul curge pe tine, iar majoritatea copiilor au o tabletă. Aici problemele ar fi trebuit să fie de natura Dan Tudorache de la Sectorul 1.
Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, a anunțat marți că a finalizat achiziția celor 48.000 de tablete care vor ajunge la elevi și profesori până la începerea școlii. Acesta a declarat că pentru o tabletă, cu abonament la internet pe 2 ani, a plătit circa 1.600 de lei, deci în total circa 76 milioane de lei. Contactat de HotNews.ro, primarul Daniei Tudorache a declarat că nu știe de la cine au fost achiziționate tabletele, deși o sumă uriașă din bugetul Primăriei a fost alocată pentru asta, iar dacă vrem să aflăm trebuie să trimitem o solicitare scrisă. Lucru pe care l-am făcut, dar nu am primit niciun răspuns. Primăria Sectorului 1 nu vrea să spună ce firmă a primit din bani publici 76 milioane lei.
Și, sigur, mai sunt relatările pe care le auzi cu jumătate de gură că unii profesori pur și simplu nu vor să facă orele online. Din rațiuni care țin de posibilitatea de a fi înregistrați și judecați de opinia publică. Bănuiesc. Asta ți-o vor spune părinții, dar nu cred că o să auziți oficial. Dacă vreți să vedeți mai multe, vă las aici discuția pe care am avut-o la Drum cu Prioritate cu Radu Constantinescu.
Așadar ce se întâmplă de-am ajuns în această situație complicată deși am avut enorm de mult timp la dispoziție? O să încerc să vă atrag atenția la câteva lucruri care țin de funcționarea statului român.
În luna martie, odată cu instaurarea stării de urgență, nu puteam să fim pregătiți pentru online. De asta până la Paște nimeni nu le-a cerut profesorilor să facă orele pe calculator. A fost cum și-a dorit fiecare. După Paște a venit un ordin al ministrului care a amenințat cu tăierea salariilor. Atunci au început orele.
Au fost două rezultate. Primul e acela că o treime dintre copii au fost nemulțumiți de modul în care se făceau orele.
Școlile din țară s-au închis din data de 11 martie și, de aproape două luni, elevii au fost nevoiți să lucreze online. Un sondaj făcut de platforma U-Report arată că 28 la sută dintre elevii români nu sunt mulțumiți de cum decurge actul educațional în noile condiții și nu urmează cursurile prin intermediul platformelor virtuale.
Al doilea lucru este că la țară, potrivit unui raport World Vision, 60 la sută dintre copii au pierdut legătura cu școala.
Din aceste două probleme a rezultat că ministerul a pregătit câteva mii de profesori pentru online. Și a făcut un calcul care arăta că în toamnă 250 de mii de copii ar avea nevoie de tablete. Drept urmare a avut șase luni la dispoziție să facă câte ceva.
Guvernul a demarat o procedură de achiziții publice prin ONAC. Și a și deblocat bani pentru 500 de mii de tablete, a anunțat ulterior vicepremierul Turcan
„Am adoptat o ordonanţă de urgenţă care prevede decontarea prin Ministerul Fondurilor Europene a achiziţiei de 500.000 de tablete, achiziţii făcute de către autorităţile publice locale sau de inspectoratele şcolare judeţene. 500.000 de tablete necesare pentru începutul anului şcolar, iar această achiziţie este în valoare de 100 de milioane de euro
Doar că lucrurile nu au mers cum trebuie. Achizițile s-au blocat, astfel încăt cu o săptămână înainte de a începe școala, premierul a dat-o afară pe șefa de la ONAC.
”Eu nu am vrut să umblu la baza de achiziţii, că ieşea imediat scandal. Preşedintele ONAC este preşedintele pe care l-am găsit în funcţie. Trebuie un motiv ca să iei o astfel de decizie. Aici a existat foarte multă, după părerea mea, obtuzitate şi o rigoare excesivă în derularea procedurii, a durat prea mult. O să achiziţionăm, până la urmă, 70-80.000. Dar ne-am gândit la lucrul ăsta”
Așadar de la 500 de mii s-a ajuns la 70- 80 de mii și care nici acelea nu au fost cumpărate. A început doar distribuția unora luate de primării doar cum știu ele.
Pe de altă parte, aflăm azi cu surprindere că, de fapt, în multe școli chiar din capitală nu sunt nici routere și nici internet cu totul. Asta e chiar partea primăriilor. Dacă vorbești cu o primărie sau la o școală, vei afla că de fapt vina este a companiilor de date care nu se mișcă suficient de repede. Iar acolo unde sunt de toate, să nu te mire că un profesor nu vrea să deschidă aparatura.
Sincer, la finalul acestei relatări mă simt ca în bancul cu iadul comunist. Acolo cazanul nu ardea fie pentru că nu era păcură, fie pentru că nu se găseau chibrite. Iar când erau de amândouă, era fochistul beat.
Am auzit o salbă amețitoare de motive pentru care nu se poate face școală online. Toată lumea, din toate pozițiile a găsit câte un vinovat. Or școala online era cel mai simplu de organizat, cel puțin în orașe. Îți trebuiau legături la internet, camere, tablete și bunăvoință. Nici nu vreau să mă gândesc că se puteau lua și lavaliere.
Oricine dintr-o companie privată poate organiza un proces de achiziție de tablete sau de contractare de internet care să ajungă la mii de oameni. Oamenii aceștia ne-au arătat că nu știu nici măcar unii de alții. Nu a existat o coordonare pentru pregătirea unui plan în care școlile să fie închise cu totul. Ceea ce s-ar mai putea întâmpla. Nu s-a știut cine face achizițiile cât de mari sunt acestea și ce eforturi sunt necesare.
Nu există niciun fel de scuză ca acest lucru să nu poată fi realizat de autoritățile române în șase luni. Să faci școală fizică în criză sanitară e greu. Dar să organizezi o posibilă școală online nu poate fi atât de dificil. La câte achiziții tembele s-au făcut în țara asta, acestea nu a reușit. Este realmente devastator să vezi incompetența în cea mai bună desfășurare a ei.
Iar dacă nu ați înțeles cine sunt vinovații vă fac o listă. Ca să le fie și lor foarte clar: premier, ministru al educației, primari, consilieri și directori de școală.
Nu există dubii că s-ar fi putut mai bine. Dar, de fapt, acesta este nivelul statului român. V-ați lămurit acum că nu puteți să faceți treabă cu toate proptelele și pilele pe care le-ați pus în funcții?
Guvernul a publicat lista cu rata de infectare din toate localitățile țării. Astfel fiecare dintre noi știe în ce zonă și-n ce fel de scenariu se află copilul său. Dacă rata de infectare este de sub 1 la mia de locuitori, în ultimele 14 zile, atunci e scenariul verde. Dacă e mai mare de 1, dar mai mică de 3, atunci e scenariul galben. Iar dacă trece de 3, e roșu.
În scenariul verde se merge la școală. În cel galben, copiii mici și cei de clasa a VIII-a și cei de a XII-a merg la școală. Iar ceilalți vin prin rotație. Câte jumătate la două săptămâni. Evident, când sunt prezenți, sunt obligatorii o sumedenie de reguli sanitare. În scenariul roșu, școala e doar de acasă.
Asta e știrea, dar evident că nu e nicio garanție. Pentru că sunt școli și-n scenariul verde care nu pot chema copiii la școală. Asta pentru că nu pot respecta toate normele sanitare necesare. Este un astfel de caz la Galați.
Sunt mii de situații și toate trebuie descurcate altfel. În unele localități nu sunt autorizații, în altele nu sunt bani de măști, în altele nu sunt cadre medicale sau profesori.
De asta cred că transferul deciziei la nivelul școlii este corect. Și ca să fiu exact, vorbesc de transferul la nivelul comunității locale. Decizia despre cum se vor ține orele va trebui luată de directori cu consultarea Inspectoratelor a DSP-urilor, dar și a restului autorităților locale. Așa e firesc.
Orban, Anisie, Iohannis nu pot să-l pună pe fiu-meu în bancă. Nici să măsoare distanțele. Nici nu se pot asigură că elevii sunt păziți în pauze. Ce au ei de făcut este să dea bani, măști și un ghidaj. Dar de aici avem și noi treabă.
Mi s-a relatat că un părinte a sunat la o școală săptămâna trecută și i s-a spus: ”Nu știm nimic…Nu știm nimic… O să aflăm…”
Păi ce așteptare să ai la data de 1 septembrie? Deja îți poți imagina ce ai de făcut, să studiezi câteva scenarii și să vezi ce se potrivește mai bine la tine. Tu școală, părinții, primarul, consilierii locali. Cei care știu situația acolo. Avem cap, trebuie să ni-l folosim.
Aceasta este o situție greu de controlat de la centru. Și oricum am stat prea mult cu ochii la ”ce-or face ăștia.” Suntem părinți, avem un punct de vedere, putem să ne organizăm pentru ore. Așa cum le scoatem informatica să băgăm matematică în loc sau cum facem ședințe ”să vedem ce le luăm la doamne”, cred că ne trebuie o întâlnire în care să vedem cum arată clasa. Și să vedem ce și cum au nevoie cei care au grijă de copiii noștri.
E un moment complicat pentru toți și niciun guvern nu poate să vină rezolve mii de situații individuale. De data asta chiar e rolul nostru. Și al celor care sunt primii în comunitățile noastre. Cu o condiție. Guvernul să dea banii necesari. Or, după cum o să aflați din ediția de mai jos a României în Direct asta nu se întâmplă. În mod evident, guvernul a eșuqt și a înșelat așteptările a mii de oameni ne dând bani de măști, tablete sau dezinfectante. Dar nu ne ajută cu nimic să stăm cu mâna în sân.
Cum va începe școala copilului tău? Ce te-a anunțat școala până acum?Dacă ești profesor sau autoritate locală, care e obstacolul cel mai mare în calea începerii școlii în condiții sigure?Cătălin Striblea te așteaptă la România în Direct, la 0372 059 699.
Să nu credeți nicio secundă că dezbaterea care se poartă în România, legată de școală, este singulară. Ea este repetată identic mai în toate țările civilizate și are cam aceleași coordonate. Adică întârzieri, lipsa fondurilor, imposibilitatea de a găsi o soluție unitară, părinți care nu știu ce să facă. Dar și o împărțire în două a familiilor. Unii care-și doresc să trimită copiii la școală și alții nu.
Există și un alt lucru asemănător cu cel din România. Adică decizia a fost descentralizată, iar directorii, profesorii comunitățile trebuie să facă ce știu mai bine. Autoritățile statale și federale, cum ar fi cele din America, stabilesc seturi de reguli și recomandări, dar și dau bani. De aici și o întreagă dezbatere politică.
Pentru că au sisteme diferite, în unele state școala a început deja, iar în altele urmează să se întâmple asta. În Florida, s-a încercat o repornire deplină a școlii, dar imediat au apărut focare. Așa că s-au aplicat măsuri de restricție. În acest stat s-a ajuns la un sistem de măsuri mixte care să ducă la școală fizică și online. Guvernatorul deSantis chiar a comparat situația cu lupta împotriva lui Osama bin Laden, Și a adăugat că școlile trebuie să continue de orice manieră, ”tot timpul și pentru toată lumea.”
La New York, școala va începe și-n aer liber. Primarul le-a cerut directorilor să amenajeze clase afară. Și apoi a spus că directorii au această experiență pentru c-au organizat tabere. Anunțul a fost făcut cu doar 17 zile înainte de începerea școlii, ceea ce a iritat opinia publică.
Guvernul britanic este sub presiune pentru c-a hotărât ca în școli să nu se poarte mască. Inițial s-a spus că acestea nu sunt necesare ca urmare a măsurilor de distanțare socială. Presiunea publică este atât de mare, încăt pas cu pas Boris Johnson dă înapoi.
Nici restul lumii occidentale nu are o misiune mai ușoară. Iată câteva dintre măsurile luate.
Franța
Măștile sunt obligatorii la toată lumea peste 11 ani
Distanțarea fizică se păstrează în pauze
Copiii vor reveni în clase în efectiv complet
Este împiedicat amestecul copiilor de la diverse clase
Italia
Numărul copiilor va fi mai mic în clasă
Distanțarea este obligatorie
Copiii vor fi împărțiți pe grupe
Se vor face ore și sâmbătă
Masca este obligatorie
Unde sunt cazuri vulnerabile acasă, școală de la distanță
Germania
Școlile încep la date diferite
Dezinfectarea se face de mai multe ori pe zi
Este interzis să atingi balustradele sau clanțele
Măștile nu sunt obligatorii în toate statele
Spania
Dezinfectarea se face de trei ori pe zi
Distanțarea fizică este de minim 1,5 metri
Copiii de peste 6 ani trebuie să poarte mască
Copiii mici sunt împărțiți în grupe 15-20, fără distanțare
Olanda
Măștile nu sunt obligatorii, dar unele școli le cer
Unii copii cu probleme sunt scutiți de școală
Aerul condiționat trebuie verificat temeinic
Concluzia este una singură în această poveste. Întreaga lume se confruntă cu un lucru nemaivăzut și pe care-l controlează în mică măsură. Nu există soluții miraculoase, nici clare, nici unitare. Există doar un efort al comunităților de a face mai bine. Și cam peste tot o poziționare politică față de măsură. Este clar că doar școala online nu răspunde problemelor societății actuale. Și probabil că societățile vor împinge încet spre revenire la ce era, indiferent de riscuri. Doar dacă rezultatul va fi dezastruos, atunci lumea va fi mai atentă la școala online. Deocamdată riscăm.
