sarbatoare

Cum au ratat niște cucernici slujba de Înviere

Nu mă duc des la biserică, dar îmi place să intru din când în când. Și de câte ori simt că am nevoie îmi fac o cruce să-mi dea putere. De Înviere, însă, merg aproape totdeauna la biserică, fie că sunt acasă sau aiurea.

Spun lucrurile astea pentru că unii din cititorii blogului sau cei care mă urmăresc pe Facebook, mi-au reproșat o atitudine anti-Biserică. Nu sunt anti nimic. Poate împotriva unor comportamente care nu au nici în clin, nici în mânecă cu ce se predică în biserică.

Mai mult

Câteva sfaturi utile când vrei să omori un bozgor

Două lucruri mi-au dat de gandit intreaga zi, după ce SRI l-a prins pe teroristul de la Covasna. M-au frământat, mai bine spus. Un val de ură virtuală la adresa maghiarilor, sau mai bine zis în mediul virtual, căci ura era cât se poate de reală. Și apoi cuvintele unui prieten. Scrise poate la nervi sau poate cu experiența unuia care de 40 de ani este maghiar în România. Mai are și păcatul că este catolic. Iată: Mai mult

România. Prima zi din restul vieții ei

România stă să serbeze aproape a o suta sa aniversare. Nu e bătrână, nicicum. Pentru Europa este mai curând un stat tânăr. Unul care stă să treacă de o adolescență tumultoasă și căreia i se poate așterne un drum bun în față. Rareori ziua asta ne-a găsit mai aproape de o cumpănă.

Nu, cumpăna nu a trecut, așa cum veți gândi, odata cu momentul Colectiv. Cei mai tineri și mai frumoși dintre românii care au murit atunci nu au făcut decât să încline balanța. Nu uitați unde ne aflam înainte de moartea lor. Corupția, minciuna și șmecheria stăteau la cele mai înalte mese din stat. Un om murise într-o groapă, împins acolo de vanitate și dispreț. Dar unii dintre ei și – da – chiar unii dintre noi, nici nu erau dispuși să o recunoască. În țara asta a fost nevoie să moară mulți, ca să mergem un pic mai departe. Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!