romania

Victor Ponta, ai de luat o decizie simplă

brancusi wisdom

Aceasta este sculptura. Se numește ” Cumințenia Pământului” și îi aparține luiConstantin Brâncuși. Costă 20 de milioane de euro și statul român o poate cumpăra. Evident că Ministerul Culturii nu are banii necesari. Mai mult

Cum ne batem joc de noi și memoria noastră

Am petrecut sfârșitul de săptămână într-un capăt de Românie, într-o zonă unde mergi doar dacă ai neamuri sau vreo nevoie nedeslușită. Am trecut pe un drum care leagă de civilizația Iașiului câteva comune din lunca Prutului și sfârșește la Săveni, în Botoșani. Oraș de frontieră, fost mare târg agricol, acum căzut în ruină și nepăsare. Drumul trece la un moment dat prin Ștefănești, comună devenită oraș undeva la vreo 40 de kilometri de Botoșani. Localitatea e cunoscută mai ales pentru uriașul baraj de pe Prut, aflat în apropierea sa.

Memoria copilăriei mi-a spus că pe acolo, pe undeva prin Ștefănești, trebuie să fie casa nașterii lui Ștefan Luchian, senzaționalul pictor de la a cărui moarte se fac în curând 100 de ani. Am căutat și am găsit casa. Iat-o:

Mai mult

De ce sunt mai bune restaurantele grecești

Stătusem binișor la o tavernă din Creta și nu știam ce mă deranjează. Altceva decât viteza cu care se mișcă ospătarii când e vorba de servit și încetineala când să-ți aducă nota de plată. Ce mă deranja era un sunet. Familiar, dar totuși rar auzit când mă aflam în București.

Ce mă deranja era faptul că ne auzeam între noi și pe ceilalți meseni. Iar când lumea tăcea se auzeau marea și păsările. Să vezi a’ dracu’ greci. De proști de sunt ăștia nu pun muzică în restaurant. Nu e nicio boxă să urle la tine, niciun difuzor care să tânguie câte ceva. Și slavă Domnului, niciun lăutar care să te înnebunească cu măiestria lui. Să stea pe lângă urechea ta și să-ți spună șefuuuu’…

N-am nimic cu lăutarii și nici cu muzica, dar am așa un sentiment că dacă vii să mănânci la prânz sau cină trebuie să o faci în liniște. Și nu reușesc să-mi dau seama care e motivul pentru care în România managerii de restaurante cred că îți intră dumicatul mai bine dacă latră cineva la tine.

Îmi plac și chelnerii care spun că nu pot da muzica mai încet că așa le-a spus șeful. Și cei care uită că i-ai rugat să o dea mai încetul, dar mai ales cei care după ce o dau puțin în jos o urcă pe ascuns apoi.

Cum și-or fi dat seama grecii ăștia că muzica nu ajută la nimic? Că nu poți amesteca clubul cu friptura? Că nu mănâncă doar ăia care vor să facă chef la masă?

Schema asta a lor funcționează și pe plajă, că nici acolo nu te asaltează nimeni cu muzică de orice fel. Și că nimeni nu răcnește la tine: distează-te fraiere!

Și am mai văzut ceva: chelneri care își știu meseria. Se așează cu tine la masă, își iau notițe, îți spun ce și cum e cu mâncarea, cât de proaspătă e și ce ar fi bun de băut. La un moment dat unul dintre ei ne-a spus că nu ne recomandă coaste pentru că mieii nu mai sunt miei demult și că au carnea mai tare și mai mirositoare. Unul altul, bătrân cu părul alb și barbă asemenea ne-a primit ca acasă: le-a îmbrățișat pe fete, a stat de vorbă cu copiii, a știut perfect când să vină, când să plece. Pentru că terasa lui era peste drum de restaurant a oprit circulația ca să trecem strada la toaletă. Ba la un moment dat a schițat câțiva pași de dans, pe o muzică imaginară. Căci, viața e frumoasă chiar de ești la serviciu. Și-a luat la revedere ca un vechi prieten și nu s-a ploconit o secundă. Ceea ce m-a uns pe suflet și m-a pus pe gânduri: nu e numai pregătire și experiență. Căci de gătit, nu gătesc de să pici pe jos. E doar un mod de a vedea viața și cei din jurul tău, pe care noi nu-l avem.

Două vorbe despre Halep la înfrângere

L-am citit pe CTP de dimineață și vreau să-i spun că nu mă miră tăcearea din jurul Simonei. E o reacție firească. Oamenii se entuziasmează la victorii, iar marile succese sunt cel care îi pun în mișcare. Înfrângerea e primită cu strigăte doar când e o dramă sau când e rezultatul unor ani buni de minciună și furt, vezi cazul fotbalului.

Ori nu este cazul Simonei Halep. Dacă ea s-a impus prin ceva în România, atunci vorbim despre respect. Respectul acordat muncii susținute. Căci, în cazul lui Halep, lumea a văzut doar atât: multă muncă și apoi trofee. Asta și pentru că nici nu este nimic altceva de văzut. Este unul dintre modelele corecte ale României. Printre puținele. Mai mult

Cea mai bună explicație pentru internetul bun și ieftin

Știți că România apare mereu în topuri pe locuri fruntașe la viteza de conectare. Și că e un chin să pleci în străinătate, din punctul ăsta de vedere. Cel puțin, experiența mea în Grecia, cea mai recentă plecare, a fost una chinuitoare. Iar de ieftin, nu poți să te plângi la 50 de lei pentru un 1G.

Am un prieten care a lucrat, într-o poziție de top, la un mare furnizor de internet. În fapt, omul e cel carea pus bazele rețelei lor. Îmi spune așa: Mai mult

Nu l-am cunoscut pe Dinu Patriciu

Profesional ne-am lovit unul de altul,însă, căci e o lume mică.

Prima dată, când Petromidia a fost listată la Bursă. Cineva din piața de capital mi-a suflat că acolo este o chestie nasoală. Așa cum mi-a povestit-o era foarte urâtă. Esența era că, în mod ciudat listarea se făcuse la un preț mai mic, deși toată piața oferea măcar de 2,5 ori mai mult. Ba mai mult, se părea că vânzarea a fost controlată și dusă către anumite persoane.

L-am sunat să-l întreb câteva lucruri, legate de toată treaba. Eram la BBC. Nu a răspuns, o secretară mi-a preluat mesajul. M-a sunat 30 de minute mai târziu, într-un fel de criză. Mai mult

Se întâmplă lucruri bune și în România. Un exemplu

Noi jurnaliștii avem păcătosul obicei de a vedea doar lucrurile rele. Alea bune le trecem la normal și nu le acordăm mare atenție. Iar dacă o chestie nasoală se îndreaptă, fiți siguri că o ratăm. O să notez însa una din îndreptări.

Cu vreo patru ani în urmă am vrut să ajung alături de câțiva prieteni la cetatea Rupea. Era iarnă, apă multă și mizerie. A fost o experiență jalnică și enervantă.

Trei ani de renovare și 32 de milioane de euro mai târziu lucrurile au căpătat altă formă. Mai mult

O poveste cu vedete, spusă de Emil Hurezeanu

Pentru că și oamenii mari mai au nevoie de povești. Și pentru că spațiul public e invadat de false povești despre false vedete. Și pentru că rar îl vezi pe Hurezeanu vorbind despre actori. Poate ar trebui să o facă mai des.

Emisiunea inegral, aici

Bucureștean, fac mizerie la Târgu Mureș

Vin de la București, îmi iau o proprietate super-șmecheră lângă centru. Apoi o las în paragină, deși ar fi putut fi cea mai mișto casă din zonă. Și în plus las să se adune pe ea toate gunoaiele orașului, cam așa:

CYMERA_20140802_110849

După care primesc și răspunsul beton al primăriei: Mai mult

Casă, caut suflete

Ne știm de câțiva ani. Ne întâlnim cam la două-trei săptămâni, fără să ne spunem ce mai facem. Și de fiecare dată mă uit cu tristețe cum se pierde. Ar fi putut fi a mea, dar atunci am avut drumuri diferite. Este însă ceva aparte în această casă. O mână de gospodar cu suflet ar face-o acasă. Deocamdată doar berzele și-au găsit casa aici.

  Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!