romania

Ce ne mai unește pe noi de 1 Decembrie

Complicat 1 Decembrie. A mai fost și ”întâmplarea”, cum ar zice domnul președinte c-a picat în campanie electorală. Dar cred că fix așa am fi fost și în afara ei. Divizați, plini de ură, fără milă unul la adresa celuilalt. Că ne-am fi împărțit amarnic și că fiecare ar fi zis de celălalt că e măcar ”mult mai prost.”

De 1 Decembrie ne-am certat de la paradă, ne-am certat de la penali. Ne-am certat de la regulile paradei și de la invitați. De la ”infiltrați” până la controale, de la bugetul apărării, până la cel al sănătății. Ne-am certat de la Iliescu la Băsescu. Bine că l-am ignorat pe Constantinescu. 

Mai mult

Transplantul este pentru oameni, nu pentru campanie electorală

Secția ATI de la Bagdasar Arseni are un culoar lung înainte de a intra în salonul propriu-zis. De-a stânga sau de-a dreapta sunt mici oficii sau birouri și câteva salonașe  de câte 2-3 paturi. Acolo făceam plimbări seara, pentru recuperarea mersului.

Într-una din seri, drumul mi-a fost blocat de o doamnă, nu pacientă, ci „aparținătoare” cum li se spune acolo, care ieșea cu spatele dintr-unul din birouri.  O femeie de peste 50 de ani, îmbrăcată cu un cojoc pe ea și cu părul prins într-o plasă. Avea un trup masiv și făcea pași mici către ieșirea din secție. „Mulțumesc, mult, doamna doctor, mulțumesc mult!” În stânga și în dreapta sa, două femei mai tinere parcă o duceau de brațe, venind tustrele cu fața spre mine: „Hai mamă, lasă, las-o pe doamna. Să mergem!Vino!” Dar femeia parcă nu se dădea plecată. Ceva o trăgea înapoi, ca o treabă nerezolvată sau ceva ce trebuie să îndrepte. Greu , încet și-a întors trupul către ușă, ieșind parcă mai mult dusă de cele două fete.

Ușa biroului a rămas deschisă. Înăuntru o masă precum cele din unitățile militare, pe vremuri, cu picioare de fier și tăblia acoperită de furnir. Pe masă o geantă neagră și un fular de damă aruncat lângă ea  Pe jos linoleum din ăla verde de spital.  În camera mai era și un pat cum mai văzusem pe vremuri la mama, cu un cadru de lemn masiv de culoarea muștarului. Pe pat o cuvertură din cele înflorate. Mai mult ca sigur că aici era un dormitor pentru doctorii care făceau de gardă noaptea.

Înăuntru o femei tânără vorbește la telefon. Presupun că e medic. Are câteva hârtii în mână. „Da, avem donatorul! Da, au fost de acord. Da ,familia a semnat acum. Da, probabil. Pot merge la recoltare mai târziu…Nu, e pe aparate…o scoatem mai târziu…”

M-am uitat din nou spre ușa unde dispăruse femeia. Cine să fi fost? Soțul, un copil? Probabil cineva foarte apropiat, după cât de greu se desprinde de hârtiile alea din mână doctoriței. Sora, aveam să aflu mai târziu…  Nimic nu arată ca în filme. Nimic nu e alb, nimic nu e strălucitor. Aparatele nu-s lucioase, nimeni nu păstrează un moment de tăcere. Nu e muzică tristă pe nicăieri. Doar în jur asistentele și infirmierele își continuă alergătura crâncenă între paturi. Atât se vede când se pune capăt unei vieți ca să înceapă alta.

Mulțumescul acela rostit de două ori, mi-a rămas în cap. Oare pentru ce-o fi mulțumit? Tocmai se despărțea de cineva drag. Ce se petrece în sufletele oamenilor ajunși aici. Dar în cele ale căror oameni așteaptă. Ce dureri trebuie să treci când te despărți… Ce dureri trebuie să treci atunci când aștepți.

Nu știu să descos scandalul transplantului din România. Cred că sunt spitale în care se poate face transplant, așa cum spun doctorii. Cred că avem condiții proaste spre inexistente pentru post-transplant, așa cum spune ministrul. Nu cred că europenii ne fură organe, ci dimpotrivă. Și sunt convins că undeva este o bătaie pe bani mulți. 

De aceea, e nevoie de transparență, proceduri clare și grijă atunci când vorbim de acești oameni. Și respect. Ceea ce acum nu avem

Ce le pute americanilor în România și de ce Godină nu are mereu dreptate

Doi cetățeni americani s-au rătăcit și-au provocat o oarecare vâlvă în ultimele ore în România. Cei doi sunt printre puținii străini care n-au căzut în fund la vederea lucrurilor minunate de la noi, așa cum ne place să credem despre fiecare care vine pe aici.

Dimpotrivă, cei doi au spus ce-au văzut, ce nu le-a plăcut și ce și-ar fi dorit să vadă, comparând cu ceea ce știu. Rezultatul a fost un film mai curând anost, nedocumentat, în care cei doi ratează cam tot ce poate fi mișto, umblă ca doi năuci fără o țintă clară și povestesc ce li se întâmplă pe drum. Îmi face impresia că nici ei nu știu de ce au ieșit în lume. Aveți filmul mai jos.

Mai mult

Am fost o săptămână la mare în România. Și am supraviețuit

Merg des la mare în România. Să stau însă o săptămână întreagă pe ”litoralul românesc”, nu mi s-a mai întâmplat demult. Nu am stat la hotel, ci la prieteni, dar o să vă spun ce-am văzut.

Așa aglomerație nu am mai întâlnit din copilărie. Atât în sud, cât și-n nord. Cel puțin în zilele de week-end, nu aveai loc pe unde să treci spre apă. De asta ”factorilor de turism” din România le-a pus Dumnezeu mâna în cap, fără să facă mare lucru și se poartă ca atare.

Mai mult

Cum arată ora de etică la o școală din Germania

Prietena noastră din Germania este surprinsă la un moment dat de puștiul ei de 11 ani. ”Nu vrei să-ți citesc câteva pagini dintr-o carte în română?” Copilul, născut într-o familie bilingvă vorbește și citește atât în română cât și-n germană. Germana este însă limba principală pentru că are nevoie de ea la școală.

În general, cititul nu este o problemă, dar cititul în română nu e o plăcere pentru el. Așa că întrebarea asta bruscă este chiar un semn de mirare pentru prietena noastră.

Mai mult

O întâmplare posibilă doar într-un hotel din România. La mare, în România

Un prieten a fost zilele trecute la mare. A fost la scump, cum ar veni. Mamaia Nord-Năvodari, într-un loc mișto cu super-prezentare, enșpe stele și pretenții. A dat mult, că a vrut liniște și respect.

A ajuns vineri după-masa. Camera mișto, poate nu tocmai acolo unde și-ar fi închipuit, dar bine. Doar că vasul wc-ului pica din perete. „Nu înțelegeți dumneavoastră”, îi spune recepționera. „Nu ați mai văzut model din ăsta”.

Mai mult

Simona Halep nu e datoare să meargă la Olimpiadă

Simona Halep a anunțat că nu merge la Olimpiadă. Nu e singura. Mai sunt jucători de top 20 sau top 10 care anunță același lucru. Milionarii sportului privesc în mod diferit democrația oferită de Olimpiadă. Viața lor se joacă la nivel înalt în fiecare săptămână, nu numai odată la patru ani.

Toți acești oameni, care adună zeci de milioane într-un singur an, au parte de emoțiile unei Olimpiade în fiecare duminică. La fel, de iubirea dată de jocuri. Și nu aș fi scris mai mult, dacă la o postare cu articolul lui Tolo, nu aș fi găsit următorul comentariu.

Mai mult

Când o să vină Roexit-ul, voi unde o să fiți?

Cu ani în urmă, mai bine de zece, Adrian Năstase a plecat într-o vizită de o zi la Moscova. O fi sperat el să se vadă cu Putin, dar cel care l-a primit a fost Mihail Kassianov, fostul premier. Nu Kremlin, ci sediul guvernului și un comportament pe măsură de rusesc.

Am intrat pe o ușă din dos, am mers pe holuri întunecate și am urcat și coborât scări laolaltă cu soldați ruși și, în fine, am așteptat o conferință de presă într-o sală cu perdele de avea maică-mea în sufragerie la jumătatea anilor 80.

”Ce spune Rusia de faptul că România este membru NATO? Și de dorința ei de a merge în UE?”, a fost una dintre întrebări. ”Nicio problemă, ” a spus Kassianov cu umor. Când veți ajunge voi acolo, ele vor fi pe sfârșite. Râsete, dar 10 ani mai târziu, UE tremură serios. Iar percolul vine din interior.

Mai mult

”Afară cu străinii din țară”, varianta pentru handbal

Se spune că echipele mari le știi pe de rost. CSM București tocmai s-a calificat în liga asta a echipelor mari. Așa că, după un sezon în care am urmărit-o pas cu pas, pot să spun cum începe CSM. Grubisic, în ultima vreme, în poartă înaintea lui Pessoa. Fisker și Vărzaru pe extreme.

Cea din urmă schimbă în repriza a doua cu Martin, prima cu Iulia Curea. Oana Manea e pivotul de neschimbat. La nouă metri, Rasmussen alternează între Torstensson, Brădeanu, Rodrigues, Gullden și  Jorgenssen. Mai sunt în echipa asta alte brazilience, o rusoaică și câteva românce.

Mai mult

România are o singură opțiune în Moldova: guvernul Filip

Chișinăul este linia frontului în bătălia dintre Est și Vest. Cine câștigă acolo are șansa de a ține zona sub control o perioadă. Cel mai prost scenariu pentru noi este ca Rusia să vină în coasta noastră. Să avem parte de un guvern moldovenesc care să ne țină numai în șicane și provocări.

Guvernul lui Pavel Filip e alternativa care corespunde cât de cât intereselor României, chiar dacă vine dintr-o zonă coruptă și necredibilă. Câteva lucruri trebuie spuse: Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!