restricții

Când toată lumea redeschide, statul român e hiper-prudent. Și are dreptate.

Mai multe țări europene tocmai au ridicat parțial restricțiile impuse în pandemia de coronavirus. Italienii își vor putea vizita familiile după mai multe luni de singurătate. De săptămâna viitoare revin și cafenelele, dar doar cu livrare. La fel și în Spania, dar aici se deschid și frizeriile. Ce binefacere!

Belgienii vor primi dreptul de a face sport, dar și cel de a merge la medic. Se redeschid magazinele de confecții. În Germania, revin saloanele de înfrumusețare, muzeele, dar și bisericile. Se deschid și școlile, dar doar în unele landuri. 

În Grecia revin magazinele mici. Iar în Ungaria se deschid terasele. O să vedeți o revărsare de libertate diseară la televizor. Dar ce înseamnă asta pentru noi și pentru autorități?

Înseamnă că vor veni două săptămâni teribil de grele. Pentru că iarăși vom avea de-a face cu gestiune așteptărilor. Într-o lume globalizată informația circulă instantaneu, iar o parte dintre ai noștri trăiesc deja în aceste țări și vor trimite mesaje acasă. Lumea își va dori să fie la fel ca acolo și se va întreba de ce nu sunt ridicate restricțiile mai repede, dacă România nu are atât de mult de suferit? Sunt 13 mii de cazuri de coronavirus în țară, iar numărul morților se îndreaptă spre 800. Deși cifre mari, mintea noastră lucrează prin comparație.

Iar comparația se face cu aceste țări unde dezastrele au fost uriașe. Ce poți să zici în cazul Belgiei, țară cu o populație mult mai mică decât a României, dar care are opt mii de morți? Totuși Belgia lasă populația să respire de astăzi. Luați și exemplul din America unde sunt zeci de mii de morți, iar mai bine jumătate dintre State vor deschide parțial de astăzi. Adăugați presiunile economiei, acolo unde sute de mii de oameni nu-și mai iau zilnic salariile. 

Răspunsul este simplu și-l găsești în ograda proprie. Deși suntem guvernați de așteptări și de informații globale, salvarea vieții și a felului nostru de viață stă în ograda proprie. Iar aici lucrurile nu stau tocmai bine. România e pe un platou al îmbolnăvirilor, iar acestea scad o zi și apoi cresc din nou, într-o curbă numită fierestrău. Asta arată că încă nu am trecut de vârful epidemiei și că trebuie să mai avem răbdare. Adăugați aici capacitatea de testare mai scăzută decât a altor state, dar și o medie a celor bolnavi de 46 de ani, ceea ce ne arată că majoritate cazurilor sunt oameni activi. Adică cei care de abia așteaptă să iasă acum la muncă. 

Și mai e ceva. Spre deosebire de statele care azi ridică restricțiile, România nu are cel mai bine pus la punct sistem medical. Dimpotrivă. Nu putem concura la număr de paturi, ventilatoare, logistică, număr de medici cu niciunul dintre statele de mai sus. 

De asta, autoritățile române au doar scenariul prudenței. Au ales sănătatea în locul economiei, în care pompează bani de la stat. De asta, șeful cancelariei premierului, Ionel Dancă a anunțat în week-end că există și posibilitatea ca starea de urgență să fie prelungită, dacă îmbolnăvirile nu scad.

Vestea bună este că România a avut un week-end de 1 mai liniștit, fără mari mișcări de populație. Și asta poate prevesti o scădere a cazurilor. Totul e ca în zilele următoare chiar să ne amintim că încă există restricții. 

 

Le dăm drumul zilierilor să plece. Dar ce facem mai departe?

În Ordonanța militară șapte, guvernul a aprobat zborurile cu lucrători sezonieri către țările în care aceștia muncesc. Articolul este urmarea unei înțelegeri între guvernele de la București și Berlin, ca 40 de mii de oameni să ajungă la muncă agricolă în Germania. Este perioada recoltării sparanghelului și sunt prea puțini oameni să o facă. 

O cerere similară a venit din Italia, care are nevoie de 100 de mii de oameni în agricultură. De fapt, o treime dintre cei care lucrau în agricultură italiană erau români. Acceptul statului român a stârnit o serie de proteste. România s-a dovedit a fi în continuare mâna de lucru ieftină a Europei și furnizoarea sa de zilieri, se spune în mai multe luări de poziție. 

Este chestionată, firesc, și siguranța sanitară a acestor oameni. Călătoria se va face doar cu avionul, muncitorii nu vor avea voie să iasă din ferme 14 zile, va fi un fel de carantină în timpul muncii. Evident că traiul lor este în comun.

Toate aceste chestiuni sunt combinate cu abordare euro-sceptică sau naționalistă, după caz. Este o încercare electorală, pentru a argumenta de acum celebra zicere ”suntem sluga Europei”.

Întrebarea care se pune este, însă, dacă producția agricolă a Europei poate fi supusă riscului în aceste zile? Putem găsi un echilibru între siguranța acestor oameni și riscul de a rămâne fără mâncare în această toamnă? Că vrem sau nu vrem, România importă o parte din mâncare. Incapacitatea celor care care ne conduc ne-a adus în această situație. Rațiunea spune că, dacă nu sunt culese câmpurile din Europa, vom trece printr-o grozăvie pe care Europa nu a văzut-o de ani buni, foametea. 

Iar contractele acestor oameni să trebuie fie dublate de controale sanitare permanente, care să se ocupe de siguranța nu numai a muncitorilor, ci a tuturor cetățenilor din zonele respective. O sarcină dificilă, dar care trebuie să fie îndeplinită în folosul a câteva sute de milioane de oameni. Aici nu este vorba de profit, ci de supraviețuire. Iar acești oameni devin muncitori cheie. 

În fine, la chestiunea românească. Vedeți deosebirea dintre politicienii noștri și ai lor? Germania și Italia s-au organizat ca să salveze mâncarea. Știți vreo inițiativă de la noi care să-i ajute pe fermieri să folosească această forță de muncă revenită în țară? Fermierii s-au plâns mereu de lipsa ei. Acum e aici, dar nimeni nu le oferă un ajutor. Și încă ceva. Ani buni, nimeni nu a aruncat niciun ochi către oamenii care câștigă un ban chinuit în afară. Ba, și-au luat și înjurături. Azi cei care i-au făcut în fel și chip, dar nu le-au asigurat protecția nicicum, le plâng ipocrit de milă. 

Este clar că această situație nu se salvează aici și acum. Este un moment cheie în care nu putem repara ce-am ratat în lunile trecute. În anii trecuți. România nua. făcut nimic ca saă-și schimbe modelul economic. De fapt despre asta este vorba. Avem nevoie ca în lunile și anii următori să facem ceva în care să nu mai fim zilierii Europei. 30 de ani de regimuri politice nu au investit în bogățoa și deșteptăciunea oamenilor României. I-au lăsat needucați, i-au lăsat săraci, fără infrastructură. Nu au știut să apere agricultura și fermierii. Nu au reușit nici saă protejeze nici măcar pământul. 

Ce are de făcut acum România este să schimbe modelul economic de la muncă ieftină la valoare adăugată. Acesta este cel mai mare efort și cel mai imporatnt pe. care  trebuie să-l facem. Brațele ieftine trebuie să fie înlocuite de muncă deșteaptă și de produse c are să se facă aici. În această nenorocire este ascunsă o oportunitate uriașă și anume refacerae unor lanțuri de producție care să nu mai ducă până în China. Perioada lui ieftin și repede trebuie înlocuită cu sigur și de valoare. Întrebarea este dacă cineva dintre politicienii români vede acest lucru. 

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!