relansare

Peste șapte ani o să avem o țară ca o floare

Am văzut planul de relansare economică al guvernului și, dacă totul merge bine, în șapte ani o să avem o țară ca o floare. Important este însă să găsim și banii și administrația care să împlinească toate promisiunile, care nu sunt mult diferite de toate campaniile electorale trecute. 

Există două componente ale acestui plan de relansare. Una este realistă și pe termen scurt. A doua este pe alocuri utopică și probabil ne va mai lua o generație ca s-o vedem în realitate. Ambele părți au, însă, un puternic iz electoral. 

Prima parte este o promisiune pe care PNL o va îndeplini, probabil,  indiferent de costuri. Guvernul a pus la punct o schemă de împrumuturi rapide pentru companii, fie că sunt IMM-uri, fie că sunt companii mai mari.

Exemplele sunt foarte multe și aceste granturi, cum se numesc, merg de la 2000 de euro până la șase milioane  de euro. Banii pot fi folosiți începând de la plata facturilor și a chiriilor, dar și repornirea tehnologică a unor utilaje, până la retehnologizarea unor companii. Pe scurt: ai fost afectat într-un mod e COVID, statul îți dă bani să mergi mai departe.

Sunt alocați bani și pentru investiții, dar și pentru start-up-uri inovative. La fel este susținută angajarea unor lucrători noi.

Statul promite să dea jumătate de salariu, dar nu mai mult de 2500 de lei dacă angajezi tineri, persoane de peste 50 de ani sau români care au revenit din străinătate.

Sunt bani și pentru relocarea unor companii în România sau dacă vrei să faci agricultură. Aici banii se dau de la irigații până la dotarea unei ferme. Și, da, statul îți garantează diverse împrumuturi la bancă, mai ales dacă ai nevoie de lichidități cu care să-ți duci activitatea obișnuită. 

Există și o componentă masivă de protecție socială. Asta înseamnă șomaj tehnic plătit pe mai departe, de asemenea plata muncii flexibile. Vorbim până și de diverse vouchere care se vor da unor bătrâni pentru mese calde sau rechizite, îmbrăcăminte și încălțăminte acordate unor copii nevoiași. 

Ce v-am povestit eu aici costă cam 30 de miliarde de euro. O parte din bani vin de la buget, o parte sunt bani europeni, din mai multe programe aprobate sau în curs de aprobare și o parte vin din împrumuturi. Aș pune mâna în foc că PNL va face tot posibilul ca acești bani să intre în economie, iar unii să ajungă chiar înainte de campania electorală. 

Programul are și o parte de finanțare, relansare și reconstruire a României. Știți voi, cum spunem noi mereu aici: stradă școală și spital.

Partea asta ar dura până în 2027 și ar presupune 3000 de kilometri de autostradă și drumuri expres, 3000 de kilometri de cale ferată, 3 spitale regionale, investiții pentru transformarea digitală a administrației și chiar mai multe linii de metrou. Să vă mai spun că trebuie reconstruite sau renovate 2488 de școli sau că se aduc apă și gaz la țară? Dar că se vor construi și drumuri de care azi ne este rușine? 

La cum s-a descurcat administrația din România, partea această din urmă este aproape utopică. Nu neapărat ca finanțare pentru că Europa promite și ea o parte din cele 77 de miliarde de euro necesare. Dar mă îndoiesc de capacitatea noastră administrativă de a realiza așa un plan măreț și nicidecum în șapte ani.  Nu e ca și cum politicienii și funcționarii din clientela lor s-au trezit odată cu această criză și au hotărât că așa nu se mai poate.

Deocamdată România asta europeană e un plan pe hârtie, e și foarte costisitoare, nu avem nici toți banii și pare foarte-foarte departe. Trebuie să recunoașteți însă că promisiunile fac toți banii   

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!