Recorder dă o nouă lovitură cu un subiect pe care puțină presă îl va prelua: Palatul împăratului. Anca Simina scoate la lumină unul dintre secretele administrației Iohannis, pas cu pas. Nu cred că există dubii că această casă pentru care se investesc în secret 7 milioane de euro este pregătită pentru Klaus Iohannis.

Cum nu este prima dată când ni se întâmplă, ci a doua oară în zece ani, trebuie spuse câteva vorbe. Prima dată am aflat de casa președintelui Băsescu. Era pregătită pentru el, în secret, vila Dante. Numai un conflict cu Victor Ponta a scos la iveală această poveste. Ponta a făcut festival din intenția lui Băsescu și a deschis casa către presă cu toate detaliile luxului prezidențial. De data asta, statul român a fost mucles.

De ce iubesc președinții români luxul?

Poate fi și natura lor umană. Și Băsescu și Iohannis au stat bine pe imobiliare. Au sau au avut multe case, investiții. Și probleme penale din cauza lor. Dacă ar fi fost să fie președinte, Adrian Năstase era și el unul cu multe case.

Dar nu cred că este doar natura umană. În egală măsură, demnitarii noștri beneficiază de un sistem de protocol și privilegii din care nu mai pot ieși. Nu mai pot trăi pe propriile picioare după ce mandatul li se încheie. Au mașini, gărzi, bunuri de lux, avioane private, tot ce este mai bun, pe banii statului.

Iar toți cei din jurul lor le creează sentimentul de impunitate și de călcare pe norișori. Primesc, de fapt, un drept regal de a fi deasupra tuturor. Întreg sistemul îi face să uite că ei sunt în slujba cetățenilor.

Un detaliu poate două

Ce mă izbește cel mai tare în această construcție este nevoia de două săli de fitness, nu de una. Ce fel de natură umană trebuie să ai ca să faci sală de fitness separată și să nu suporți partenerul de viață sau musafirii pe lângă banda ta? Pentru asta ne trebuie un psiholog ca să ne dea explicații mai clare.

Iar un dressing de 66 de metri este fix un apartament de două sau de trei camere în București. Evident că oamenii sunt liberi să-și construiască tot ce le trece prin cap, dar aici nu a existat frână pentru că e vorba de bani publici. Iar când plătește altul intervine o țâră de bun-simț. S-a pierdut de tot.

Ce este mai dureros

Lipsa de transparență. Nu numai că totul se face în secret, nu numai că totul arata ca o suveică mafiotă cu bani publici, dar tuturor le este frică să vorbească. Toată lumea este absolut speriată să nu se supere Împăratul. Și nimeni nu are curaj să zică cetățeanului obișnuit ”uite, bă, ce facem cu banii tăi.” Aceasta este administrația condusă de omul care se visează orice, oriunde în lumea civilizată.

Dacă îi va reuși această scamatorie politică măcar știm ce va exporta acolo: obiceiuri orientale, obediență, frică și nesimțire.

Nu știm în ce istoria va intra, dar știm cum a ales să iasă din istoria noastră