procurori

Cel mai important lucru despre ANAF

Azi, șeful ANAF a propus o reformă profundă a instituției, abandonarea numirilor politice și înlocuirea șefului cu un fel de consiliu director. Gelu Diaconu propune ca noul ANAF să fie o instituție după modelul american. Habar n-am dacă va funcționa. Dar pot să mă uit în urmă ca să știu ce-a fost. Ultimii trei șefi ai ANAF au măcar câte un dosar penal.

Ce spune referatul procurorilor despre Șerban Pop, pus acolo de MRU și păstrat de Ponta: Mai mult

Eu am fost la Vaslui. Voi pe unde erați?

Cu ceva timp în urmă, chiar la debutul petiției pentru arestarea violatorilor, am scris un text în care am explicat rece ce s-a întâmplat de judecătorii de la Vaslui au hotărât trimiterea în arest la domiciliu a celor  7 violatori. ”O decizie aproape unică”, îmi va spune la un moment dat un avocat. Pentru că la viol, nimeni nu mai iese din arest preventiv .

Am bănuit atunci că a existat o înțelegere între procurori și judecători, care au vrut să forțeze astfel recunoașterea vinovăției și de către cei patru care nu o făcuseră. ”E o practică pe care o mai folosesc”, îmi va spune un alt avocat. Între timp am confirmat din două surse apropiate anchetei această înțelegere. Ce rămâne de neexplicat este decizia judecătorilor de Tribunal, care au dispus trimiterea în arest la domiciliu și a celor care nu recunoscuseră. Ca să închid această idee, voi spune că, după ancheta CSM, aceste practici trebuie mai bine reglementate. Mai mult

Școala e primul loc unde găsești droguri

Mă uit la televizor la știrea cu cea mai mare captură de heroină din istoria României. Vladimir pe lângă mine cu întrebări. Ce e aia DIICOT? ce fac mascații de la SIAS? Primește răspunsurile la întrebări, lipsește un pic și poi revine.

-Auzi drogurile astea trebuie să le iei în secret ca să nu te aresteze?

-Teoretic, da, zic eu. Dar nu asta e problema, ci că, practic, mori dacă le consumi.

-Păi, atunci copiii de la școală trebuie să aibă grijă.

Mi se fac ochii mari-mari.

-Știi, sunt zvonuri că la noi copiii mai mari consumă droguri. Dar sunt numai zvonuri, nu le pot proba.

Simt că mă lipesc de scaun.

-Și ce droguri știți voi că iau ei?

-Din alea, tabaco, cocaină.

-Tabaco, nu e un drog, de cocaină nu au copii tăi bani. Dar, de marijuana ai auzit? îl întreb, în timp ce doamna care stă cu el îmi face semn că e vorba de etnobotanice în special.

-Nu, nu știu ce e marijuana, dar într-o zi, la baie, am găsit o pastilă despre care toți băieții au zis că sigur este un ”pill” din alea. Era sub ușă pastila aia.

-Dar de fumat, se fumează în școală?

-Da, în curte.

 

Țin să vă spun că din momentul cu pricina, asta a fost pentru mine principala știre a zilei. Alina părea mai în temă și mi-a spus că părinții ce stau chiar lângă școală povestesc îngrijorați că în parcul din imediata apropiere e plin de seringi, mai ales pe seară, când ies cei mari de la ore. Și bănui că polițiștii din zonă știu exact cum stă treaba.  Asta o spun pentru că de dimineață la TV, domnii de la DIICOT și poliție mi-au tot zis că România e țară de tranzit. Cred că doar de la Constanța până în curtea școlii. Iar mie mi-e din ce în ce mai clar că aici tot noi suntem cei care trebuie să ne păzim copiii.

foto: shutterstock

Ce nu este în regulă cu afacerea medicamentelor scumpe

Povestea asta cu medicii luati pentru că prescriau tratamente scumpe contra beneficii se întâmplă de ani buni in Romania. Și, da, e o forma de corupție corporate. Nu trebuie să ne amăgim că e doar vina unor doctori. Ce ar trebui să vedem mai departe.

1. E un loc comun că medicii merg la congrese, în excursii, schimburi de experiență și mese lunare în locuri dichisite, pe banii companiilor de medicamente. În spitale, uneori  apare și un mic dejun de lux, ca o atenție din partea companiilor. Ancheta asta va fi cu adevarat viabilă când voi vedea reținerile de la firmele respective. Și când aceste rețineri vor merge până sus. Medicii nu aleargă după toate avantajele astea, ci sunt căutați cu ele.  Mai mult

Mai ușor cu petiția pentru arestarea violatorilor de la Vaslui

60 de mii de cetățeni și un fost președinte au semnat o petiție pentru arestarea violatorilor de la Vaslui, cei 7 suboameni care au lăsat inconștientă și cu traume pe viață o fată din comuna lor. Nu există gest sau circumstanță atenuantă care să-i ierte câtă vreme or mai trăi pe acest pământ. Și o să vadă asta curând, cât vor sta în pușcărie. Dar, de aici și până la petiție este o cale lungă.

Niciodată și niciunde, petiția și cererea populară nu pot determina deciziile unor judecători. Și nici reducerile de taxe. De asta avem instituții, ca să le respectăm și să le acordăm încredere în chestiuni grele și delicate. Pentru că oamenii aceștia au pregătirea necesară în astfel de situații și pentru că ei au și prostul obicei de a mai citi câte ceva. Ceea ce, dacă ni s-ar întâmpla și nouă, nu am mai stă să semnăm petiții. Așadar, unde e problema? Mai mult

Ce nu este în regulă în cazul Chiliman

Sunt măcar câteva nedumeriri care privesc personajele, dar și modul de operare în dosarul Chiliman. Lucruri care te fac să te gândești la ce înseamnă sau ar putea însemna normalitatea în țara asta. Să le luăm pe rând.

1.Potrivit standardelor acestei țări, Andrei Chiliman este bogat. E bogat și numai cu ce se vede în declarația de avere. Are o listă de case și terenuri ale lui, ale soției sau copiilor. Doar din chirii face 45 de mii de euro pe an, care în România îți asigură un trai decent. Despre el, legenda urbană spune, însă, că este putred de bogat. De ce naiba să te bagi, la bătrânețe, într-o chestie care inevitabil se termină prost? Pentru că așa s-a învățat, cred că e un răspuns la îndemână.  Mai mult

Statul de drept nu e numai pentru ei

La sfârșitul săptămânii. statul de drept, prin ramura sa fiscală, a coborât în bazarul de la Suceava. A fost de două ori consecutiv, sâmbătă și duminică. Așa buni și drepți au fost vânzătorii de acolo, că au început să strângă marfa de pe tarabe, să încuie barăcile și să dea bir cu fugiții. O femeie, clientă, a fost încuaită într-o baracă și a fost scoasă de bărbatul ei ghidat prin telefon. Trebuie să fi fost o scenă interesantă: un om sunat de soția închisă în baraca cu covoare, orbecăind prin tot bazarul , mai la stânga, mai la dreapta, ca să o audă cum bate în pereți. Mai mult

Câteva idei despre războiul care va urma

Anunțul lui Victor Ponta că nu demisionează ne va duce către un război de uzură care va dura zile sau poate săptămâni. Depinde de încărcătura pe care combatanții o vor arunca pe piață. PNL, Iohannis și compania vor pune lucruri  interesante la bătaie, de partea cealaltă se va încerca să se pună batista pe țambal. Una peste alta, vom asista la următoarele:

1. Comisia Juridică de la Cameră va da aviz negativ pentru urmărirea penală a lui Ponta. Deputații PNL vor scoate pe surse diverse documente de la Comisie. Vor apărea și altele în presă pe aceeași temă. Pas cu pas va exista o încărcare spectaculoasă juridică a subiectului la care Ponta va trebui să răspundă mereu. Mai mult

Ce se va întâmpla când Victor Ponta își va da demisia

Câtetva constatări la cald, după punerea sub urmărire penală a lui Victor Ponta.

1. Victor Ponta va pleca din fruntea Guvernului pentru că nu are altă cale. Astea sunt normele jocului democratic și le știe, fie că îi plac sau nu. Un dosar penal e o chestiune pe care nu poți să o duci multă vreme ca prim-ministru. Rând pe rând ți se vor închide toate ușile, presiunea publică internă și externă va fi de nesuportat. Nu contează că în sinea sa crede c-a fost lucrat. Nu-l ajută la nimic. Are de salvat imaginea și poziția din partid.  Mai mult

Politicul a echilibrat meciul cu justiția

La un moment dat, Sebastian Lăzăroiu spunea că politicienii vor câștiga bătălia cu justiția. ”Au genele mai tari, sunt deja la a treia generatie. S-au multiplicat. Procurorii si judecatorii sunt cam la prima generatie. Se vede si din modul de actiune al taberelor. Clasa politica face ce a invatat mai bine. Nu lupta deschis, foloseste cele mai de neimaginat tertipuri, trage de timp si asteapta ca actiunile justitiei sa se erodeze in perceptia publica. Vor sa arate ca justitia e ineficienta in actiunile ei. Mimeaza acordul cu actiunile judiciare, dar se ascund in spatele unor institutii cu responsabilitate colectiva, cum e Parlamentul, ca sa blocheze tot ce misca”

Să vedem cum stă situația:

1. Parlamentul este plin de inițiative de modificare a Codului Penal și Codului de Procedură Penală. Discuțiile merg de la modul de folosire a cătușelor, până la modul în care se fac arestările preventive. Ultima propunere vizează chiar ca arestările să nu se facă la prima oră a dimineții ca să nu sperie copiii. O tâmpenie, în paranteză fie spus.

2. Șefele justiției, Livia Stanciu și Laura Codruța Kovesi sunt supuse celei mai puternice ofensive cu putință pentru a fi înlăturate din funcții. Cazul Rarinca a picat ca o mănușă pentru treaba asta.

3. CSM este zguduit de afirmațiile fostului său membru, Adrian Neacșu, care spune că erata hotărârii CCR, care a dat rezultatul referendumului din 2012, ar fi fost redactată chiar de șefele CSM de la acesată dată. Ce nu se potrivește aici este faptul că domnul Neacșu și-a adus aminte trei ani și o condamnare mai târziu de acest lucru.

4. DNA și judecătorii au rămas deocamdată cu punctele marcate la începutul anului, odată cu ridicarea Elenei Udrea. Și cu cea mai înaltă cotă de popularitate ale unor instituții. Dar, ca orice cotă de încredere, ea este menită erodării, dacă nu este însoțită de măsuri, acțiuni și fapte noi care să vină în întâmpinarea dorințelor publicului.

De aceea mie îmi miroase din ce în ce mai tare a praf de pușcă. Îi dau dreptate lui Lăzăroiu că, în timp, s-ar putea ca politicienii să câștige sau să asigure echilibrul, dar încă suntem departe. Așa că aștept să văd răspunsul. Mingea e la justiție zilele astea și cred că răspunsul va fi realmente exploziv. Dacă aș fi politician, nu m-aș simți bine. Sau or fi alții la rând?

foto: shutterstock.

 

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!