Am văzut filmul cu procurorul Horodniceanu, publicat de jurnalist.ro. Zic așa.
Domnul procuror nu are nicio scuză pentru ce spune. Chiar dacă te simți nevinovat și oprit pe nedrept, tot ce trebuie să faci este să fii politicos. Cu atât mai mult cu cât ai o funcție respectabilă.
Poți să pui întrebări, să ceri respectarea drepturilor, să-ți spui punctul de vedere, dar așezat și cumpătat.
„Tu știi cine sunt eu” și „îți sun șeful” sunt apucături pe care niciun om civilizat nu le mai practică.
Comportamentul său este de anii ’90. Dar cred că încă este relevant pentru o mare parte din România.
Mai este un lucru aici: imaginile arată disprețul pe care mulți procurori îl poartă polițiștilor cu care lucrează, dar și altor colegi care-i ajută profesional.
Domnul procuror spune că regretă, dar nu-și cere scuze. Pentru mine, asta spune ceva mai mult decât episodul în sine.
Aștept o reacție și din partea CSM
În fine, Ministerul de Interne ar trebui să ne lămurească ce aparatură de înregistrare pot purta angajații săi și în ce condiții. Sunt înregistrările de pe body-cam sau un dispozitiv privat? În ce condiții pot fi înregistrat? Pot ajunge imagini cu mine în spațiul public, doar prin voința polițiștilor.
Trebuie să discutăm despre acest eșec major al statului român, care i-a dat voie unui criminal în serie să incendieze un copil de 17 ani. Eu o să vă dau câteva indicii despre vinovați.
Înainte de a merge mai departe, vă rog să o ascultați pe Mariana, ascultătoare noastră de la România în Direct. Mesajul ei este important.
”Voi presa ați discutat o săptămână despre trabucul lui Ludovic Orban. Despre acest caz ar trebui să discutați o lună. Fata asta nu va mai fi om în vecii vecilor. Nu numnai că cictatricile fizice îi vor rămâne acolo, dar sufletul ei va fi măcelărit. Cine are drept de viață asupra ei? Un criminal? Un criminal care a mai omorât patru oameni. Ce sistem este ăsta? Ce sistem hrănește Poliția care a zis nu ne interesează, dăm pagina și o trimitem la centrul de recuperare? Și acolo ce-i facem? O dăm în grija unei bătrâne de 82 de ani. Luați-o ca o problemă de matematic și disecați-o ca să înțelegem toate dimensiunile ei. Nu suntem într-o republică arabă unde o femeie este egală cu o capră. Întrebarea me astăzi este: câte copile trebuie să mai moară ca statul acest asă facă ceva, iar polițiștii să-și facă treaba?”
Mariana, încerc să-ți răspund ție și tuturor românilor îngroziți de ce s-a întâmplat. Eliberarea condiționată este o procedură legală pentru toți deținuții din România, care au executat o două treimi din pedeapsă. Sunt mai multe condiții cumulatorii, iar în cazul acestui criminal, Comisia de eliberare condiționată a stabilit că toate sunt îndeplinite.
Această comisie este alcătuită din comandantul penitenciarului, din ofițerul de probațiune, dintr-un medic și un psiholog. Toți cei de la Drobeta Turnu Severin au căzut de acord că Turnagiu s-a îndreptat. De cinci ani ieșise la muncă, deși se afla acolo de 26. De asemenea, purtarea sa fusese bună în penitenciar, primind câteva zeci de recompense de-a lungul anilor. Doar în șapte ocazii în 26 de ani a încălcat normele penitenciare.
Probabil că Turnagiu era văzut ca un deținut bun de către cei de acolo. Dar sigur mai este și un alt motiv.
Un raport Apador-CH despre penitenciarul din Drobeta arată un grad uriaș de supraaglomerare, cel puțin în anul 2013. Astfel deținuții aveau la dispoziție fiecare sub 2 metri pătrați. Sunt convins că toate penitenciarele fac eforturi să scape de astfel de deținuți. Turnagiu chiar are un proces împotriva statului român în care cere despăgubiri pentru condiții.
Această cerere a ajuns la Judecătorie, care a refuzat eliberarea, dar apoi a mers la Tribunal. Acolo, potrivit Libertății, a fost eliberat de același judecător care a mai eliberat recent un deținut pe viață, cu omoruri. Purtătorul de cuvânt al Tribunalului spune că așa e legea.
Corect. Așa e. Doar că judecătorul poate și nu e obligat să elibereze. Nu e clar cum și-a format convingerea. La fel cum nu e clar în ce măsură elementele probațiunii au fost respectate. Nimeni din poliție nu a răspuns până acum de ce, după plângerea fetei, un recidivist periculos nu a fost anchetat mai mult de poliție.
În fine, să ajungem și la Direcția de Protecție Socială. Fata a fost audiată în prezența funcționarilor, plângerea ei a fost infirmată, bunica a venit și-a luat-o acasă și asta a fost tot.
O ascultătoare România în Direct, angajată la o astfel de direcție mi-a spus că, pe hârtie, totul a fost minunat. Dar că multe cazuri pe care le știe se rezolvă doar pe hârtie. Și apoi mi-am adus aminte de un alt infractor celebru care stă la închisoare pentru că două angajate de la Protecția copilului lucrau la PSD și nu acolo unde ar fi trebuit să salveze copii.
Și aș pune mâna în foc că toți funcționarii pe care i-am enumerat, pe hârtie, sunt de neatins. Dincolo de asta, o copilă a căzut pradă unui nemernic, deși toate hârtiile sunt în regulă.
Mi-ar plăcea ca la un moment dat să văd desfășurarea ședinței CCR din 30 mai 2018. Mi-ar plăcea să le citesc vorbele acestor oameni, să le aud gândurile și să le simt abordările. Dacă nu acum, măcar în memoriile fiecăruia dintre ei.
De ce specific această decizie care o revocă pe Kovesi și nu alta? Pentru că decizia aceasta a CCR schimbă profund arhitrctura statului român. Pentru că așa cum pare la prima vedere, debalansează o stare de lucruri pe care o cunoaștem, pentru a ne oferi alta. Și pentru că nu ține cont nicio secundă de cum ar putea arăta viitorul și ce consecințe ar putea să aibă în cazul unor mișcări extremiste, populiste sau anti-europene.
Pe când eram eu copil, la Vaslui era o mare fabrică mecanică. Așa-i și zicea, Mecanica Vaslui. Cred că erau angajați câteva mii de oameni. Mi-e neclar dacă le mergea bine sau prost, dar toate întâmplările bune ale orașului veneau din zona aceea.
Una dintre legendele fabricii era un muncitor, Mihai cred, care avea bunul renume de a nu face nimic toată ziua. Pentru asta dezvoltase o metodă. Se ungea din cap până în picioare cu o vaselină neagră, puturoasă, care stătea cu orele pe față și pe mâini. Într-o salopetă terminată se plimba apoi prin diverse secții, cărând un ciocan cu el. Oricine l-ar fi văzut zicea musai că este cel mai ocupat om din toată fabrica.
Două sunt știrile reprezentative pentru România, azi. Întâi, isprava comisarului Mișu, care a vrut să scape un hoț pentru 15 fripturi, un bax de vin și unul de apă. La așa cerere, trebuie că și infracțiunea a fost pe măsură: o găinărie de cartier, cel mai probabil.
Ce să ceri? O masă cu băieții de la Secție, cel mai probabil de Sfinții Mihail și Gavril. Doar că hoțul și-a făcut altfel de calcule. Că, la ce-a făcut, nu merită atâția bani. Și-a făcut un calcul că poate să nu dea nimic și să și scape basma curată. Cum? Cu un denunț la DNA. L-a denunțat pe fraier, care a fost prins în flagrant. Cu hârtia de bună purtare de la DNA se va duce la procesul lui și-și va obține înjumătățirea pedepsei. Care va fi probabil cu suspendare. Să nu spuneți că România nu se schimbă. Mai mult
DNA a cerut o nouă arestare a Elenei Udrea. Nu sunt în măsură să apreciez dacă este necesară sau nu. În situația mea vor fi și majoritatea deputaților, care vor trebui să încuviințeze sau nu arestarea. Desigur, DNA va trimite un dosar la Cameră, dar acesta va fi studiat doar în Comisia Juridică.
Majoritatea deputaților își vor întemeia votul pe ce aud de la colegii din Comisie, din îndrumăriile partidului, dar și din dezbaterea publică generală. Spun asta pentru că într-un subiect atât de delicat, niciun partid nu-și poate stăpâni deputații. Fiecare se va gândi la el sau la Șova, Varujan și la Chițoiu, scăpați de mâna procurorilor. Mai mult
Scandalul Volkswagen trebuie să ne dea de gândit, nouă românilor, pe mai multe paliere. În România, mai ales în zona sa de dreapta, ne închinăm la tot ce vine din lumea vestică. Și într-adevăr pentru țara asta, vestul este și trebuie să fie un model. Afacerile mari din vest aduc aici și peste tot civilizație, locuri de muncă și corectitudine. În egală măsură se adună însă exemplele care ne arată că practicile vesticilor nu sunt diferite de ale antreprenorilor români. Mai mult
De când cu Oprescu, știu că multă lume se uită și nu-i vine a crede la câte aude și vede printre rândurile dosarului cu pricina: bani cash aduși la ceas de noapte, dijmuirea a numeroase contracte, sisteme de bruiaj, legături cu ofițeri din servicii și cine știe ce ne mai așteaptă. Genul acesta de povești sunt uzuale în mediul în care trăim noi, jurnaliștii. Ne lovim de ele, ne sunt povestite, uneori cu obidă, alteori ca o glumă bună, de cele mai multe ori ca un argument pro sau contra unei chestiuni juridice în discuție. Sau pur și simplu pentru a beșteli un adversar. Mai mult
Toată lumea este de acord că plecarea lui Sorin Oprescu de la Capitală redeschide competiția electorală pentru primul oraș al țării. Am fi naivi să credem că partidele nu-și vor pune acolo candidați sau că nu vor încerca să controleze această cursă. Și ar fi și nefiresc. Nu putem rade 25 de ani de funcționare democratică, chit că a fost una deformată. Ce avem de făcut este să le impunem partidelor standardele noastre. Dar întâi, o privire peste posibilii candidați sau mai exact peste numele vehiculate de presă și pe culoarele politicii. Mai mult
Sunt câteva lucruri care trebuie spuse după reținerea lui Sorin Oprescu. Unele care țin de trecut și altele care țin de viitor.
Căderea lui Oprescu era anticipată pe culoarea politicii de la București. Atât de des și de mult s-a vorbit de corupția de la Primăria Capitalei, încât toată lumea considera că este o chestiune de timp până când va pleca Oprescu. De asta mă miră că Oprescu a ales să candideze din nou, lucru pe care l-a anunțat când a fost ultima oară la Ultimul Cuvânt. Operațiunea de curățire a orașelor este în plină desfășurare, zeci de localități și-au pierdut primarii. Oprescu ar fi trebuit să știe că un pas în spate este necesar. Mai mult