poluare | Striblea.ro

Ce le spunem copiilor noștri despre viitorul planetei?

10 august 2021 Cătălin Striblea 0 comentarii

Laudele la adresa pompierilor români care sting incendii în Grecia sunt printre cele mai viralizate știri din ultimele ore. Ne place să se vorbească despre noi și mai ales de bine. Asta nu ne mai lasă mult loc să vedem că și-n România sunt incendii de vegetație. Și aproape nu mai avem loc pentru știrea cea mare din spatele acestor incendii.

Iar aceasta spune că aceste incendii vor fi o constantă în viața noastră, de acum înainte. De asemenea, valurile de căldură persistentă, precum cele din ultimele săptămâni, vor fi dese. Iarna va fi scurtă și blândă aici. Iar când va ploua o va face abundent. Episoade ca în Germania, cu inundații catastrofale, vor fi des întâlnite.

Anunțurile sunt cuprinse într-un raport al ONU pe care voi încerca să-l explic în rândurile următoare. Raportul este realizat de o Comisie Interguvernamentală privind Schimbările Climatice (IPCC) și anunță că omenirea este într-o zonă ireversibilă în privința climei, iar ceea ce urmează este un „cod roșu” care amenință existența speciei.

Ce este acest raport IPCC?

Raportul este un document politic care cuprinde date științifice care vor fi puse la dispoziția liderilor lumii pentru a hotărî diverse măsuri privind mediul. Documentul este și un instrument de presiune care să-i împingă pe liderii mondiali să discute rapid și să hotărască rapid cum să limiteze gazele de seră.

Documentul face parte dintr-o serie, se publică periodic și este însoțit, în general de alte rapoarte pe care IPCC le adoptă din poziția de organism al ONU. Toate rapoartele din ultima vreme, indiferent de abordare, atrag atenția că lumea este într-un punct de schimbare ireversibilă din punct de vedere al temperaturilor și fenomenelor extreme.

Cine sunt experții IPCC

ONU nu are angajați oameni de știință care să facă studiile ce duc la diverse concluzii. Experții IPCC sunt cei care pun cap la cap diverse studii existente și cei care construiesc o hartă a acestor studii și ale concluziilor lor. Experții ONU, desemnați de guverne, se întrunesc periodic pentru a lucra asupra acestor documente și a trage concluzii din ele.

Noutatea acestui raport este faptul că are cele mai avansate studii în materie de climatologie. De asemenea se bazează pe câteva modele computerizate care ne dau o idee despre ce ni s-ar putea întâmpla în viitor. Comitetul a primit un premiu Nobel în 2007 pentru activitatea sa.

Aveți aici istoria organizației

Ce spune acest nou raport

Raportul face întâi câteva observații legate de stare actuală a planetei și efectele încălzirii globale

Temperatura medie la nivel global a fost mai mare cu 1,09 grade în ultimul deceniu față de anii 1850-1900
Ultimii cinci ani sunt cei mai calzi din 1850 încoace
Ritmul de creștere al nivelului mării s-a triplat față de anii 1901-1971
Activitatea omului este „cel mai probabil” cea care a dus la topirea ghețarilor.
Este „aproape sigur” că temperaturile călduroase extreme vor deveni frecvente și că cele reci vor fi scurte și din ce în ce mai rare

Raportul arată că încălzirea din acest moment a dus la schimbări ale sistemelor climatice ale planetei, care sunt ireversibile la nivel de secole sau milenii. Oceanele vor continua să se ncălzească și apa va deveni mai acidă. Iar efectele se vor accentua odată cu fiecare grad de încălzire.

Ce este probabil să se întâmple

Raportul lucrează cu cinci scenarii pentru anii următori. Unul este mai prost ca altul, dar trebuie luate în considerare. Scenariile sunt legate de posibile niveluri de creștere a temperaturii. Iar acestea merg de la o creștere de 1,5 grade până la 4 grade.

Toate scenariile indică faptul că în 2040 planeta va fi mai caldă cu 1,5 grade față de 1850- 1900
Toate scenariile indică faptul că până în 2050, în cel puțin o ocazie nu va mai exista gheață la Polul Nord în luna septembrie
Numărul evenimentelor meteo extreme va atinge recorduri istorice chiar și-n acest scenariu de încălzire.
Inundațiile record provocate de creșterea nivelului mării, care acum au loc o dată la o sută de ani, vor deveni anuale.
Incendiile de vegetație vor deveni obișnuite. Au devenit, de fapt.

Ce se va întâmpla în România?

Potrivit raportului, România face parte din două zone climatice: cea vest europeană și cea mediteraneană. Asta înseamnă două tipuri de consecințe.

Seceta va deveni obișnuită în sudul României la toate nivelurile: hidrologic, agricol și ecologic. Din cauza aridității zonei o să avem frecvent incendii de vegetație. Va scădea nivelul ninsorilor, dar și viteza vântului. Intensitatea și frecvența valurilor de căldură vor crește și asta se va întâmpla peste tot în România.

În a doua zonă climatică a României, ploile torențiale vor fi regula în alternanță cu seceta. Inundațiile de tipul celor din Germania vor fi mai dese. Iar zilele reci și cu îngheț vor fi din ce în ce mai rare.

Este o situație catastrofală?

O mare parte dintre schimbările produse nu vor putea fi inversate vreme de secole. Pe de altă parte este o veste bună. Modelele matematice aplicate arată că dacă ajungem la zero emisii până la jumătatea secolului, temperaturile nu vor mai crește. Așadar ce avem de făcut este să reducem emisiile la nivel planetar în următorii 30 de ani. Desigur, lucrurile sunt mai complicate decât le descriu, dar cu acest gând pornim.

Este acest raport inatacabil? Poate să greșească?

Conducerea editorială a Wall Street Journal publică un text asumat de întreaga redacție care ridică semne de întrebare asupra studiului. Jurnaliștii WSJ spun că modelele matematice nu sunt cele mai de încredere și că acestea au dat greș în trecut. De asemenea, atrag atenția că prognozata creștere de temperatură nu este mai mare decât cea prezentată de alte rapoarte. Ba, mai mult, cel mai rău scenariu este ceva mai bun decât se arăta în trecut.

În plus, atrage atenția că amenințarea cu topirea calotei glaciare și prezența uraganelor este mai curând ipotetică, așa cum este prezentat în raport. WSJ atrage atenția că sumele cheltuite de administrații pentru oprirea emisiilor au fost mari, iar proiectele sortite eșecului. Publicația spune că riscul de a lovi economia este prea mare doar bazându-te pe ipoteze.

Aici este întregul articol

Ce le spunem copiilor noștri?

Aceasta este întrebarea pe care trebuie să o avem în minte. Oricum, ea va veni din ce în ce mai des. Probabilitatea este ca mare parte dintre aceste fenomene se vor întâmpla în decursul vieții noastre. Dar există posibilitatea ca ele să le însoțească întreaga viață a copiilor noștri.

Cred că suntem datori să le explicăm ce urmează și să le explicăm ce pot face, dacă noi nu reușim. Adevărul este necesar. Planeta nu va mai arăta ca până acum și ei trebuie să știe asta. Să fie pregătiți mental. Va trebui să le croim educația ca să se poată apăra și supraviețui. Și să construiască mecanisme care să ne aducă pe o traiectorie bună din nou.

Sigur că nu există un răspuns perfect, dar trebuie să începem să le căutăm pe cele bune. Și ce este mai dureros este că trebuie să le spunem că vor fi nevoiți, din miliarde de motive, să nu mai trăiască ca noi.

O sinteză a raportului o găsiți la BBC

Photo by Pixabay from Pexels

Vlad Mixich: „Singurii candidați care au soluții pentru poluare sunt cei doi care nu-s născuți în România.”

22 septembrie 2020 Cătălin Striblea 00:17:31 2 comentarii

Vara asta am dormit cu geamurile deschise. Știu că sună banal, dar dacă stai în vestul Bucureștilor, atunci asta este chiar o performanță. Pentru că zona este permanent sub amenințare unor nori de gaze urât mirositoare și foarte probabil toxice.

Cu praful și cu mirosul țevilor de eșapament te obișnuiești, dat cu asta niciodată. Miroase a sulf, a ouă stricate, simți că te înăbuși când se întâmplă. Spre toamnă, mirosurile s-au adunat din nou. Țin minte că într-o noapte, în somn, visam că mă sufocam, iar nările mi se umpleau de un aer consistent. Nu mi-am dat seama că venise iar aerul murdar peste noi până când nu am simțit-o pe nevastă-mea că sare din pat să închidă geamurile.

Astă noapte am închis tot și nu am simțit. Dar am uitat pe cel de la baie deschis. De asta când am intrat acolo, m-a lovit în plin.

E o poveste care ține de ani buni. Și am văzut mitinguri, procese câștigate, filmări, întâlniri cu autoritățile și niciun rezultat. Doar pe doi politicieni i-am văzut luptând pentru a rezolva problema care, cel mai probabil, vine de la o groapă de gunoi. Zic așa pentru că legal nu s-a demonstrat niciodată. O să le dau numele chiar dacă asta ar putea fi acum un ajutor electoral: Cornel Zainea de la USR și Dan Tudorache de la PSD. În rest, pauză la toate instituțiile.

Nu e doar o problemă legată de București. Potrivit unui studiu al Observatorului Român de Sănătate, orașele din România sunt un coșmar din punct de vedere al calității aerului. Din cauza asta mor de zece ori mai mulți oameni decât în accidentele de mașină.

ORS a făcut și un top în care a catalogat activitatea primăriilor legată de acest subiect. S-au stabilit mai multe criterii legate măsuri administrative și economice. Și s-a ajuns la concluzia că niciun un oraș din România nu îndeplinește măcar jumătate dintre criteriile care i-ar da un scor maxim. Iată scorul.

Iată și câteva date alarmante

Bucureștiul este cea mai aglomerată capitală europeană și pe locul 5 în rândul capitalelor cu cel mai aglomerat trafic din lume
Din cauza poluării aerului, în România se pierd mai mulți ani de viață sănătoasă decât în India
Poluarea aerului omoară în fiecare an peste 23 000 de români provocând boli precum cancer pulmonar, boală cardiacă ischemică, accident vascular cerebral infecții respiratorii inferioare și boală pulmonară obstructivă cronic
Maşinile diesel sunt responsabile pentru 70% din costurile poluării din trafic în România
În 2017, România a importat aproape 520.000 de autoturisme second-hand, peste 70% dintre acestea fiind maşini diesel poluante.
8.430 decese premature se produc în România din cauza poluării cu NOx. Principala sursă de poluare cu NOx este traficul rutier. NOx produc decese premature prin boli respiratorii, boli hepatice și boli de sânge. Media anuală a României în privința concentrațiilor de NOx este apropiată de media UE.

Cam greu de crezut că în România nu se face nimic pentru a se preîntâmpina acest lucru. Un motiv e educația, altul e sărăcia, al treilea e lipsa de viziune și de curaj. Ca să oprești această dezvoltare ticăloasă trebuie să iei măsuri nepopulare. Și cine ar face asta?

De exemplu, la Iași, valorile limită pentru PM10, despre care v-am mai vorbit, sunt depășite în 83 de zile pe an. Dar asta ar trebui să ducă la o măsură ca limitarea intrării mașinilor Diesel în oraș. Or cine poate și vrea să facă așa ceva? La noi e tocmai pe dos. Opt din cele zece primării au cumpărat chiar ele autobuze Diesel. De altfel, e foarte greu să faci legătura între aerul mizerabil și bolile zilnice. E un ucigaș invizibil, nu afectează în grup, ci individual. Așa se explică faptul că nu avem o presiune publică.

România a devenit în 2017 cimitirul de mașini al Europei – jumătate din mașinile înmatriculate în 2017 sunt mai vechi de 15 ani, cel mai mare număr înregistrat vreodată în România.

București, Brașov și Cluj sunt orașele cu cele mai multe vehicule Diesel de transport în comun înmatriculate la o mie de locuitori în 2017. La nivel de județ, zonele urbane din Timiș, Bihor și Cluj sunt cele care au cel mai mare număr de mașini mai vechi de 20 de ani înmatriculate la o mie de locuitori.

Iată aici un articol mai vechi în care am explicat cât de periculos este PM10.

Observatorul Român de Sănătate a propus câteva soluții. Realistic, un politician din România nu va aplica decât două din cinci.

Încurajarea folosirii bicicletelor și a vehiculelor electrice
Taxe de congestie/aglomeraţie în trafic (introduse deja la Londra sau Stockholm)
Scutiri de taxe pentru mașinile care poluează puțin (existente în Belgia sau Franța)
Stabilirea unor zone cu emisii scăzute, unde au acces doar vehicule care respectă standarde ridicate de poluare
Interzicerea folosirii motoarelor Diesel. Orașe care vor implementa această măsură până în 2025: Hamburg, Copenhaga, Oslo, Madrid, Paris, Stuttgart, etc.

Pote sunteți curioși dacă cei pe care urmează să-i votați au vreo propunere pentru treaba asta. Iată tabelul făcut de ORS. E cam groaznic.

Aici este întregul raport

Eu cred că următoarele administrații din România trebuie să se ocupe și de așa ceva. Generațiile noi urbane se schimbă. Dacă vrei să faci un copil în România, trebuie să te uiți și la asta. Și, în curând, va exista un corp puternic de alegători care caută astfel de soluții. Dar mai e ceva.

Tot ce ni se întâmplă acum este o dovadă nouă despre incompetența și ticăloșia administrației noastre. Ajunsă într-o fază în care căpușarea a devenit esența existenței sale, pur și simplu nu reacționează la această problemă. Chiar dacă le sunt afectate propriile vieți. Asta e ceva de care nu poți să scapi. Indiferent de cât ai câștiga și ce afaceri ai face, oricâte tunuri ai da, tot aerul acesta ai să-l respiri. E și ăsta un lucru pe care trebuie să-l rezolvăm la alegeri.

Photo by Johannes Plenio from Pexels.

Poluarea din marile orașe nu doar ne îmbolnăvește, ci ne face viața mult mai nesigură

21 ianuarie 2020 Cătălin Striblea 0 comentarii

Sefi Roth a pornit în căutarea sa de la o observație simplă. Performanța studenților săi varia de la un test la altul după criterii pe care nu le intuia întocmai. Sefi este unul dintre profesorii tineri ai LSE, celebra universitatea londoneză. Este doctor doar de trei ani, dar a văzut numeroase generații de studenți. El este unul dintre cei mai mari experți în legătura dintre poluare și viețile noastre. A scris zeci de articole școlare, a făcut studii complexe despre viața noastră urbană și este unul dintre cei mai citați experți în domeniu.

Sefi Roth s-a gândit la un moment dat să stabilească dacă există o legătură între poluare și rezultatele școlare ale studenților săi. El a făcut observații în aceeași zonă, cu studenți de același nivel, dar în zile în care poluarea din orașe era diferită. Rezultatele arătau fără tăgadă că în zilele în care cotele de poluare erau mai mari, rezultatele erau mai proaste. De asemenea, a constatat că cele mai bune rezultate le-a obținut în ziua în care aerul din Londra a fost cel mai curat. „Am putut vedea cu claritate o descreștere a rezultatelor la examene în zilele cu poluarea cea mai mare.”

Sefi Roth nu s-a mulțumit doar cu rezultatele primului an de studiu. A continuat vreme de 10 ani. Iar rezultatele arătau la fel. Ba, mai mult, a observat că studenții care dădeau examene în zilele cele mai poluate, ajungeau să aibă rezultate din ce în ce mai slabe. Asta le-a influențat notele de ieșire din facultate, dar și veniturile ulterioare. Studiul lui Roth a fost completat în 2016 cu cel al lui Matthew Neidell de la Universitatea Colombia care spune că poluarea are efecte asupra productivității. Pur și simplu, în zilele cu aer mai curat, productivitatea unor muncitori crește.

E important? Datele pe care le avem astăzi arată că jumătate de omenire trăiește în zone urbane care tradițional sunt mai poluate. Nouă din zece cetățeni ai lumii respiră astăzi un aer viciat. Tot Organizația Mondială a Sănătății spune că șapte milioane de oameni mor anual din cauza aerului rău.

Iar următoarea întrebare pe care și-a pus-o lumea este dacă nu cumva aerul stricat are și alte efecte asupra noastră în afară de sănătate și muncă mai proastă. De asta Sefi Roth a mers un pic mai departe. El a început să studieze dacă este vreo legătură între criminalitate și poluare. Iar rezultatele o să vă sperie. Studiul lui Roth arată că legătura există. Acolo unde poluarea este mai mare, se înmulțesc și micile infracțiuni: furturi de buzunare, violență, agresiuni în familie. Ca să stabilească asta, Roth și echipa sa au urmărit norii de substanțe toxice de deasupra Londrei și deplasarea lor. Ei au putut constat cu ușurință că într-o zonă în care apare poluarea, crește imediat și rata infracțiunilor. Roth nu s-a grăbit să tragă o concluzie definitivă, dar este sigur de legătura cauzală. Mai ales că rezultatele s-au repetat în 600 de zone din Londra.

Studiul său este completat, însă, de unul american, de la MIT. Aici Jackson Lu a studiat vreme de 9 ani 9000 de orașe americane. Studiul său spune că în orașele cele mai poluate, delicvența are cele mai înalte rate. De aseamenea, el a putut să stabilească un model predictiv între poluare și apariția unor infracțiuni precum jafurile, crimele, violurile sau furturile de mașini. Studiul lui Lu descrie poluarea drept cauză, dar o leagă strâns și de alte probleme sociale.

Mai există un studiu, al unei profesoare de la universitatea Californiei de Sud, Diana Younan, care a urmărit evoluția a 682 de adolescenți. Ea a stabilit o legătură între numărul particulelor PM 2,5 și comportamentul adolescenților. Studiul arată că un comportament deplasat este mult mai probabil în zonele poluate.

Nu o să merg mai departe, dar unul dintre cercetători se întreabă când va veni momentul acela când forțele de poliție vor supraveghea cu prioritate zonele care sunt mai poluate. Deocamdată ce vedeți aici sunt doar câțiva pași. Care nu îndreaptă către o concluzie definitivă. Și nici nu oferă o soluție. E doar începutul înțelegerii complicațiilor pe care viața noastră le va avea în viitor.

Acest articol este o adaptare și pleacă de la informațiile din această serie BBC

Ucigașul din aer pe care nu-l vezi și de care nu-ți vorbește nimeni

10 ianuarie 2020 Cătălin Striblea 5 comentarii

Pe la jumătatea anului 2003, șapte oameni îmbrăcați ca niște brazi de Crăciun, cu mii de ace de metal pe lângă ei, se învârteau pe unul dintre cele mai mari bulevarde din Londra. Marylebone Street are nu mai puțin de șapte benzi în zona cu pricina. Și tot acolo se adună o grămadă de lume care stă la coadă ca să intre la Madame Tussaud.

Cei șapte făceau parte din echipa lui Surbjit Kaur, o tânără cerecetătoare care avea o idee bine intrată în cap. Surbjit credea cu tărie că guvernele lumii se înșală când măsoară doar doi indicatori de particule emise de mașinile care trec pe stradă. De asta, laolaltă cu colegii săi, a construit contoare speciale, asemănătoare cu cele Geiger, care absorbeau fumul și aerul de pe stradă. Pe măsură ce aparatele absorbeau aerul și noxele, acestea erau stropite cu vapori fini de alcool, iar apoi selectate și iluminate cu raze laser. Astfel echipa lui Surbjit avea să confirme rapid un coșmar.

Și atunci, și astăzi, guvernul tău te va înștiința că aerul pe care-l respiri depinde printre altele de doi indicatori care se numesc PM și care vine de la particulate matter. PM 2,5 se referă la dimensiune de 2,5 micrometri sau 2500 de nanometri și PM 10 se referă la dimensiunea de 10 micrometri sau 10 mii de nanometri. Particulele de 2,5 reprezintă 3 la sută din dimensiunea unui fir de păr. Cele de 10 sunt ceva mai mari.

Potrivit tuturor datelor strânse de medicii occidentali, cele două tipuri de particule sunt responsabile de inflamarea arterelor și blocarea lor, apoi de accidente vasculare și infarct. Cu cât numărul lor crește cu 10 mg pe metrul de aer cub, sporesc și șansele de cancer. Uneori cu până la opt la sută.

Poate vă întrebați cum funcționează. Aceste particule sunt atât de mici încât intră adânc în plămâni. Unele dintre ele reușesc să ajungă mai departe. Se depun pe ficat. Nu există mod în care noi să le putem opri astăzi. Poate dacă am respira tot timpul, în oraș, printr-o mască. M-am uitat ultimele zile pe una dintre aplicațiile pe care le folosesc pentru monitorizarea aerului. Este AirVisual care folosește date oficiale puse la dispoziție de senzorii statului român. Nu este zi ca indicatorul PM2,5 să nu fi fost depășit major. În nicio zi.

Dar nu acesta este coșmarul descoperit de Surbjit. Aceasta este normalitatea marilor orașe și, probabil, ne vom adapta ca specie. Altceva căuta echipa tinerei cercetătoare. Bănuiala ei este că există particule mai mici. Aparatul pe care l-a construit măsoară particulele care ajung la 2 nanometri. Deci de 1200 de ori mai mici decât cele de PM2,5. Drama este că numărul acestora este uriaș. Atât de mare că Surbjit a înlemnit.

La o singură măsurătoare, în dreptul unei mașini, aceste particule pe care le-a numit „ultra-fine” ajungeau la valoarea de 36 de mii. Uneori, în funcție de câte mașini treceau, fiecare măsurătoare indica până la 130 de mii de particule. Echipa sa a descoperit că cei mai expuși acestei probleme erau șoferii care stăteau în fața gazelor de eșapament de la mașina din față. Apoi urmau pietonii de pe stradă care inhalau doze considerabile. Și, în fine, ultimii în topul expunerii erau bicicliștii.

Studiul lui Surbjit a fost doar primul pas. O lucrare de doctorat a unui alt student, Prashant Kumar, arată că 90 la sută dintre particulele eliberate de țeava de eșapament a mașinilor au sub 100 de nanometri. Ce înseamnă asta în termeni de sănătate?

Toate aceste particule ultra-fine trec de filtre și de plămâni. Ele se duc în sânge, se așază la nivelul ficatului, dar merg și până la rinichi. Fiecare din aceste particule este acoperită de combustibil nears din țevile mașinilor. Observațiile lui Kumar au fost duse mai departe de o echipă a medicului David Newby. Acesta a pregătit particule ultra fine din aur pe care le-a dat spre inhalare mai multor voluntari. Dimensiunile variau. Toate particulele sub 30 de nm au fost găsite în urină și-n sânge, în probele luate în 24 de ore.

Mai mult, o echipă de chirurgi i-a dat unui pacient pregătit de operație să inhaleze astfel de particule. Pacientului urma să-i fie înlăturat un aterom de pe o arteră. La biopsie medicii au descoperit particule de aur fixate în placă. Asta arată că toți acești compuși își găsesc drum și rămân în corp, producând îmbolnăviri grave. Tehnic acestea acționează ca un ambuteiaj toxic, blocând artere.

Nu există astăzi, nicăieri în lumea civilizată, un program care să urmărească reducerea particulelor ultra-fine. Nu există standarde, nu există proiecte sau discuții în jurul acestor particule. Cercetătorii au descoperit și că acestea nu trebuie corelate cu indicatorul PM2,5, dar ne recomandă să-l urmărim mai îndeaproape cu NO2, oxizii de azot pe care-i vedem în fiecare aplicație.

Deși datele arată această problemă uriașă, nu există niciun guvern care să arate voință de a face ceva în zona aceasta. Descoperitoarea acestor particule, Surbjit Kaur s-a retras din lumea științei și astăzi lucrează în mangement. Ea spune că de fiecare dată când merge pe stradă nu stă lângă calea mașinilor, că circulă pe cele mai puțin umblate drumuri și că mereu va căuta să treacă printr-un parc. Atât putem azi.

Acest articol folosește ca sursă sinteza unei serii BBC pe care o găsiți aici

Câteva reguli ca să te protejezi de praful din oraș

8 ianuarie 2020 Cătălin Striblea 0 comentarii

Ministrul Mediului, Costel Alexe, ne-a anunțat c-ar trebui să purtăm măști de câte ori ieșim în București. Mesajul a venit după ce stațiile particulare au constatat depășiri de până la șapte ori ale poluării cu praf în capitală. Iată mesajul ministrului.

”Când este vorba de sănătatea populației, evident că le recomand orice ar putea să le protejeze mai bine sănătatea, inclusiv dacă este posibil aceste măști pentru că vedem des, pe marile artere ale Bucureștiului, unde depășirile vă asigur că sunt la fel de mari ca aici, oameni care poartă aceste măști.”

Este cea mai ignorată știre a momentului. Nu avem cultura și educația necesare ca să ne dăm seama când suntem în fața unei probleme de mediu majore. Mai ales că nu toate autoritățile s-au pus cap la cap. Stațiile oficiale din București arată o calitate medie a aerului. Mă uitam aseară pe calitateaer.ro și vedeam chiar că e mai rău la Călărași. Există suspiciunea majoră că valorile raportate oficial nu sunt corecte. Suspiciunea e întărită de faptul că Comisia europeană a pornit sancționare României pentru modul în care nu a rezolvat problema gropilor de gunoi de lângă București. De altfel, cine stă în nord-vestul Bucureștiului știe cum miroase de la groapa de gunoi.

Primăria Capitalei a respins datele, le consideră atacuri politice. Și a dat vina pe trecutul penelist al Bucureștiului. În fine, are mai puțină importanță. Praful se vede cu ochiul liber, iar traficul este elocvent. Apropo de asta. Urmăriți un indicator care se numște PM 2,5. El vorbește de particulele fine de 2,5 nanomicroni care vin, în special, de la gazele de eșapament. Nu avem filtre naturale să le oprească, trec și de plămâni. Se duc direct în organe. Cei mai suferinzi sunt șoferii, atenție, nu pietonii.

Eu vreau să vă spun clar că nimeni nu o sa facă nimic în perioada următoare. Așa că trebuie să avem grijă de noi. Singuri. O să vă dau aici câteva sfaturi pe care le-am luat de pe site-ul orașului Cheonan din Coreea de Sud. Ei sunt zilnic sub un asalt de praf fin venit de la trafic și din exploatările de cărbune și termocentralele din China. Ce spun sud-coreenii.

1.Poartă o mască de câte ori mergi afară. Există de mai multe tipuri. Cere dintre cele pentru particule fine de praf.

2.Spală-te pe mâini de câte ori intri în interior, acasă sau la muncă. Clătește-ți gura cu apă, fă gargară și scuipă, tot atunci când ajungi la interior.

3.Bea multă-multă apă. Dacă ești hidratat îi dai corpului o șansă să se curețe singur.

4.Ia-ți un purificator de aer în casă. Nu te zgârci, își face treaba.

5.Pune-ți mai multe aplicații care să urmărească calitatea aerului și setează alerte pentru praf. Poți folosi în România Air Visual sau Airly. Prima folosește date oficiale, a doua date din stații private.

6. Să ai cât mai multe plante în casă. Ele lucrează pentru tine și curăță aerul,

O să revin să vorbesc despre cauzele pentru care avem atât de mult praf. Nu așteptați de la autorități foarte multe. Nu sunt capabile încă. Luați măsuri de unii singuri, dar, foarte important, puneți presiune zi de zi pe cei care au putere de decizie.

Un articol toxic despre București. Sau invers

5 martie 2019 Cătălin Striblea 1 comentariu

Pentru prima oară în viața mea, am văzut, în mijlocul Bucureștiului cum ar veni, o mașină care mergea pe bulevard și scotea un norișor de praf. Nu dramatic, nu ca la bunică-mea în sat. Nu era ca un drum de țară, dar imaginea exista și te aliena.

Până la urmă, eram în Drumul Taberei, chiar lângă parcul de la Moghioroș. Și atunci mi-am deschis ochii mai bine. La bordură e plin de praf, de fapt e un strat gros adunat într-o dâră. Sunt convins că atunci când plouă e chiar noroi. Praf e chiar și pe linia de tramvai, adunat în mici grămăjoare. Zici că-s mușuroaie de cârtiță. Spațiile verzi, alea din jurul copacilor, care ar trebui să aibă un metru pătrat, sunt acum doar pământ. Iar din șantiere, omniprezente, ieș șiruri lungi de noroi care par că nu se mai termină.

În localitatea unde stau eu, lângă București, strada are pe margine o cocoașă de pământ, dar asta nu mai miră pe nimeni. Nimeni, absolut nimeni nu mai spală camionul la ieșirea din șantier. Adăugați aici faptul că Bucureștiul nu mai are demult o perdea verde de protecție. Un oraș găurit în care vânturile iernii cară pământ la nesfârșit.

Capitala României este a doua cea mai poluată din Europa. 400 de tone de praf sunt pe fiecare kilometru. Asta nu este o exagerare, este o dată certă. V-ați uitat la jegul de pe mașini? E un strat gros de zici că-s toate abandonate. E un aspect care nu ne mai interesează.

Adăugați aici principala problemă, care este poluarea de la mașini. Am folosit de câtea ori Airly, dar apoi am renunțat. Nu există decât varianta de sufocare. Poluarea ori e depășită cu câteva procente, ori este dublă, iar alte ori este de șase ori mai mare.

Certitudinea este că murim cu zile. Din cauza noastră, de multe ori, dar și din cauza celor care nu fac nimic. Mai stupefiant decât povestea asta este faptul că nu conștientizăm, că nu există o singură măsură, o singură idee care ar putea face ordine. Vorbesc de o indiferență ieșită din comun față de o problemă fundamentală. Și aici mă refer la primari. Au preferat să închidă ochii și, probabil, chiar și aparatele de măsurat aerul. Și nimeni nu mișcă un pai în direcția corectă.

În București nu există limitări ale circulație mașinilor.

În București, nimeni nu este încurajat să folosească transportul în comun.

Parcările la trotuar nu sunt taxate în centru.

Impozitele sunt mici.

Nu există limitări de circulație în funcție de combustibilul folosit.

Nu există taxă de intrare în zona centrală a orașului.

Nu sunt trenuri care să te aducă în oraș.

Nimeni nu verifică niciun camion care iese din șantier.

Nu e niciun fel de normă în construcții care să ne păzească.

Perdeaua verde a orașului există doar pe hârtie.

E de ajuns să te duci pe orice ziar european sau asiatic să vezi că lumea abundă de măsuri antipoluare. E mereu subiectul zilei și al viitorului. Londra, Bruxelles, Paris, zeci de orașe germane, comunități asiatice, toate fac câte ceva pentru a opri dezastrul care plutește în aer. Aici, nimic. Nu e vorba doar de noi, e vorba și de ce lăsăm mai departe. De asta indiferența de aici este strigătoare la cer.

Comisia Europeană a declanșat deja o procedură de pedepsire a României pentru această situație, dar asta a încetat demult să fie o știre.

Acest articol nu are final. Și nici viitor. Sau poate are unul. Toxic.

Foto: Cătălin Dumitru.

Hidrogenul sulfurat care plutește peste București, depășiri de până la 7 ori

29 septembrie 2016 Cătălin Striblea 5 comentarii

Marți a avut loc întâlnirea dintre localnicii din vestul Bucureștiului, Bucureștii Noi, Chiajna și Chitila cu autoritățiile de mediu și sănătate din București și din Ilfov. De data asta am fost mai mulți, estimarea mea este că s-au strâns în jur de 40 de persoane.

O să pun aici punctele principale ale discuției, astfel încât să le vadă toată lumea, dar să și atragem atenția celor din afară că se întâmplă câteva lucruri grave pe care merită să le știe tot Bucureștiul.

Mai mult

Returnarea taxei auto, un nou șmen al statului

15 aprilie 2016 Cătălin Striblea 1 comentariu

Joi dimineață am vorbit la DigiFM cu un reprezentant al ANAF despre restituirea taxei auto. Am încercat să înțeleg de ce proprietarii care și-au vândut mașina nu mai pot să-și recupereze banii. Anunțul fusese făcut de șeful ANAF, Dragoș Doroș: ”Deci cel care a plătit, aceluia i se restituie. Dacă au fost mai multe vânzări, soluția pentru aceste situații nu este prevăzută și doar instanța poate rezolva astfel de cazuri. Dacă cel care a plătit taxa nu mai este în posesia autoturismului, rămâne instanța ca soluție.”

Mai mult