politică | Striblea.ro

Partidul Stat, varianta PNL

17 februarie 2021 Cătălin Striblea 0 comentarii

Dacă nu ați fost atenți, tocmai se așterne praful peste o mică răfuială politică, dar care marchează sfârșitul ideei de reformă, dacă ea a existat vreodată. Președintele PNL, Ludovic Orban a anunțat că sporurile bugetarilor rămân în vigoare și că acestea pot fi schimbate doar odată cu schimbarea legii salarizării.

Să vedem declarațiile

”În ceea ce privește reforma în domeniul sporurilor, ea va fi făcută odată cu adoptarea legii salarizării. Din punctul meu de vedere, trebuie o analiză foarte serioasă a acestor sporuri. Sunt niște sporuri care nu-și au justificare. Sporul de condiție vătămătoare, dacă este considerată radiația antenei sau radiația calculatorului condiție vătămătoare, din punctul meu de vedere nu se poate acorda acest spor.”
Ludovic Orban

Domnul Orban a găsit o justificare foarte serioasă pentru treaba asta. Una greu de demontat. Adevărul este că hățișul legislativ al sporurilor la bugetari este atât de mare, încât nu poate fi rezolvat nici măcar prin lege. Îi dau dreptate. Dar semnalul politic e clar nu în ideea modificării, ci a amânării.

”Problema este că pe lângă revizuirea legislației, este necesară o revizuire a actelor normative de rang secundar. Parlamentul nu poate să abroge hotărâri de guvern sau ordine de ministru în care s-a hotărât ca să se acorde spor de condiții deosebite, de toxicitate pentru antenă pe bloc sau pentru calculator sau pentru praf sau alte condiții deosebite.”
Ludovic Orban

Mingea a fost preluată din zbor de doamna Turcan care a anunțat că noua lege a salarizării va apărea peste un an. Un fel de la Sfântu Așteaptă. USRPLUS a completat norma și ne-a anunțat sec:

„Momentan nu o să vină nimic dinspre guvern legat de sporuri. Pe legea bugetului nu se modifică nimic la sporuri. Rămâne să se facă pe legea salarizării. (…) Vom decide și va fi o dezbatere în Parlament care dintre sporuri trebuie eliminate
Dan Barna

Ce vrea domnul Cîțu

Toate astea îl lasă în afara jocului pe premierul Cîțu, cel care de ani buni vede cu alți ochi aparatul bugetar. Încă de când era senator, domnul Cîțu a dus o bătălie pentru corectarea bugetului. Astăzi cu toate cifrele în față vede cât de mare este dezastrul și se angajase de unul singur într-o cruciadă de limitare a unor cheltuieli nesăbuite.

Deficitul depășește în realitate șapte procente. Aparatul bugetar este exagerat de mare. Performanța acestuia nevolnică și, mai ales, corozivă. Incompetența, politizarea și corupția păstrează aceleași cote, doar partidul este nou la putere. Domnul Cîțu a dat un semnal și-n partid, încercând să ajungă la președinția sa cu o carte reformistă.

”Ştiu că există un risc politic pentru premierul care îşi asumă aşa ceva, ştiu că în acest moment foarte mulţi lideri politici se dau la o parte pentru că a face reformă e complicat, e nevoie de asumare şi nu vrea nimeni să-şi asume acest lucru. Îmi asum eu, cu toate riscurile politice, chiar dacă ştiu că şi în PNL, unde eu activez ca vicepreşedinte, va urma un Congres şi vor fi şi acolo candidaturi. Nu mă interesează acest risc, îmi asum acest risc şi mai departe, indiferent de costul pe care s-ar putea să-l plătesc în acel Congres, pentru orice funcţie aş candida acolo.”
Florin Cîțu

Și ce aflăm printre rânduri

Astea sunt faptele și datele. Citirea printre rânduri este și mai tristă. La primul semn de reformă a administrației, întreaga putere a dat din colț în colț și a fugit. De fapt, semnalul politic este clar: ”de aici nu se mișcă un pai”. PNL tocmai a îngropat orice ideea de reformă, fie că ea se referă la diminuarea aparatului bugetar, așezarea pe baze noi sau reducerea unor cheltuieli.

Exclud de aici performanța care nu mai este demult un deziderat. Adaug, însă, reacția mincinoasă și dură la numeroasele scandaluri de politizare apărute în ultima vreme. Niciunul dintre autorii morali ai dezastrului de la Ape nu a plătit cu vreo funcție sau excludere din partid. În schimb, partidul a fost destul de clar: cine face gura mare dispare. Și a mai spus și o minciună, cel puțin în cazul inginerului Musteață de la Iași, care nu a refuzat un alt post, ci a transmis în scris că vrea să lucreze mai departe la Apele Române.

Ultimele 72 de ore lămuresc complet această situație. Pentru moment, cel puțin până la congresul PNL, nimic nu va atinge imensa mașină de partid care tocmai s-a mufat la resursele statului. Și cine mai face deranj va dispărea subit. Chiar și premierul Cîțu care ar putea deveni un simplu membru de partid dacă mai iese din linia agreată.

Mai jos, ce spune publicul Europa FM despre domnul Cîțu

Toată discuția despre sporuri a fost relatată și de Hotnews

Iar aici am povestit cum se face un șmen cu sporul de radiații

Recomandare de carte. Petru Vignali, România 1910-1974

12 noiembrie 2020 Cătălin Striblea 0 comentarii

Mi-a plăcut cartea lui Petru Vignali. E un italian care s-a născut în România, la începutul anilor 1900. Tatăl său a fost arhitect și e autorul câtorva clădiri frumoase din București. Apoi au făcut afaceri aici. A venit, însă, războiul și viața a fost dată peste cap. Dar i-a urmat și comunismul. Iar asta a fost realmente dramatic pentru familia Vignali. E de fapt istoria unei drame care a lovit o generație.

Ruxandra Geambașu: ” Schimbare? Dacă nu aș fi atât de tristă, aș râde.”

2 noiembrie 2020 Cătălin Striblea 0 comentarii

Am fost la Colectiv vineri seara. Era urât afară, frig, ploaie. Am și ajuns târziu, după ediția specială de la Europa FM. Mai erau câteva sute de oameni rămași acolo. Se vorbea încet, pe grupulețe. Poliția stătea deoparte alături de câțiva jandarmi. Era ceva în atitudinea lor care m-a deranjat. Cum m-au deranjat și girofarurile aprinse. Luminile lor roș-albastre pictau ritmic fotografiile cu cei care au pierit.

S-au aprins acolo sute de lumânări, dar au lipsit cele de la geamul maternității Bucur, prezente în alți ani. Mi-a spus cineva că emoția tragediei se duce încet-încet.

Toată săptămâna am vorbit cu supraviețuitori și părinți ai copiilor care nu s-au întors din Colectiv. Ruxandra Geambașu, mama Ioanei, care a pierit la 18 ani, mi-a spus la un moment dat. „Am fost chirurg. Știu cum sunt oamenii și pe din afară și pe dinăuntru. Nu mă aștept să ne plângă toată lumea copiii și după cinci ani.” Doamna Geambașu așteaptă, însă, justiție. Care fără atenția noastră merge greu și dureros.

Marea noastră dramă ar fi ca acest proces să fie încă unul din seria Revoluției și a mineriadelor. Ați observat acest tip de proces românesc? Anchete care durează zeci de ani, procese care se întind pe generații. Documente încâlcite lipsă de limpezime, proceduri greoaie. Timp în care suspecții își continuă viața obișnuită, candidează, sunt aleși, își văd de „bunul mers al societății.” Iar fibra noastră se topește sub acest asalt. Ai văzut domnule că nu a fost mare lucru? Ceva acolo între ei. În cel mai bun caz, cineva care o să spună, au murit copiii aceia de degeaba.

De asta, de data asta, procesul acesta chiar trebuie să aibă o finalitate și un sens. Nu avem voie să ratăm dreptatea încă o dată.

Și scriu asta, într-o zi obișnuită de luni, din două motive. Pentru că unul dintre reproșurile pe care noi le-am primit ca breaslă este că vorbim de Colectiv doar o dată pe an. Dar și pentru că interviul de mai jos e dureros și mi-e foarte greu să-l uit. Aș vrea să-l auziți.

Afişează slideshow

Fotografiile sunt ale Alinkăi

Câteva argumente în favoarea organizării alegerilor în decembrie

28 octombrie 2020 Cătălin Striblea 0 comentarii

Majoritatea specialiștilor în epidemiologie susțin că numărul de infectări urmează să crească în România în săptămânile următoare. Tendința este deja generată, iar noile restricții își vor face efectul de abia în două săptămâni. După care ar urma un platou de alte două săptămâni, adică un număr mare de infectări, dar nu se vor mai înregistra creșteri. Și de abia următoarele două săptămâni vor aduce o coborâre. Desigur, dacă măsurile vor funcționa și vor aduce rezultatele sperate.

Această evoluție a epidemiei se suprapune cu perioada electorală din România. În două săptămâni ar urma să înceapă campania electorală, una restrânsă, apoi, pe data de șase decembrie, noi ar trebui să mergem la vot. Această organizare este urmarea unei hotărâri de Guvern, aș acum stabilise legea veche a alegerilor. Dar o nouă lege a fost adoptată de PSD și prietenii săi din Parlament. Aceasta a fost declarată constituțională și acum trebuie să vedem cum va juca președintele Iohannis în această chestiune.

Dar, dacă legea este promulgată în următoarele săptămâni, PSD ar putea hotărî ca data alegerilor să se schimbe în primăvară. CCR a dat acest drept Parlamentului de a avea un mandat mai lung cu trei luni, chiar dacă nu va mai putea da legi organice. Așadar, și cu această legea, alegerile vor avea loc cel mai târziu în martie.

În ultimele săptămâni, PSD a dat semnale puternice că alegerile trebuie amânate. Motivul invocat este că epidemia e la un nivel atât de mare încât campania electorală, dar și procesul alegerilor în sine nu ar face decât să sporească numărul bolnavilor. Adică multe vieți vor fi puse în pericol de procesul electoral.

Prieteni, eu cred că alegerile trebuie să aibă loc în acest an. Așa cum procedează și alte state. În câteva zile vor fi alegeri în Statele Unite, țară cu probleme infinit mai mari decât ale noastre. Și acolo nu am avut această dezbatere. Nici chiar domnul Trump care și-a anunțat un al treilea mandat la un moment dat nu a putut să treacă de această barieră democratică.

Marea problemă a democrației este aceea că mereu se găsesc în calea ei diverse obstacole.. Mereu ne este prezentat un bine mai mare decât democrația însăși. Dar dacă există o certitudine în viața noastră politică este că indiferent de ceea ce i se arată în față și de câte probleme are, democrația funcționează.

Evident că argumentul sanitar este puternic. Evident că este posibil ca numărul de infectări să sporească în urma alegerilor. Dar atenție, problema nu este musai legată de marea masă a populației, ci de cei care lucrează efectiv în aceste alegeri. Nu cred că acolo unde ați mers la vot în alegerile locale ați remarcat probleme deosebite. În cazul meu, totul a mers impecabil. Deși am venit echipat, am primit la intrare mănuși, măști, dezinfectanți. Nimeni nu mi-a atins buletinul și nici ștampila din fața mea nu a venit din mâna altei persoane.

Este evident că orice grup de oameni, orice adunare se poate organiza astfel încât infectările să fie puține spre inexistente. Ține doar de noi să facem ceea ce trebui în acest scrutin. Nu putem invoca propria incapacitate organizatorică ca să diminuăm din democrație. Dimpotrivă, avem deja o experiență, a funcționat cât de cât, putem face mai bine.

Apoi, este evident că din punct de vedere al funcționării statului aceste alegeri trebuie să aibă loc. În aceste zile am văzut că se duce o bătălie politică chiar pe pandemie, pe viețile oamenilor. Avem un guvern minoritar și un Parlament care-i pune bețe în roate. Este evident nevoie ca orice guvern care vine în fața noastră din decembrie să aibă și sprijinul unei majorități parlamentare care să poată lua câteva măsuri dure. Atenție, asta nu înseamnă transferul de putere într-o singură mână, ci ceva mai multă coerență. Eu cred, de exemplu că dacă PSD câștigă aceste alegeri și face o majoritate parlamentară cu Pro România, PMP și UDMR, atunci cu această reconfirmare poate să guverneze.

Mai e un lucru și vi-l spun cu toată sinceritatea. Ultimii patru ani au dovedit că în Parlamentul României sunt personaje toxice, murdare și care au atacat din temelii regulile de bună funcționare a societății românești. Ei au pus la îndoială litera și spiritul legii, dar ș însăși normele de bună conviețuire în comun. Astăzi, după o salbă de ticăloșii făcute vreme de trei ani se folosesc de această nenorocire pentru a nu pierde o parte dintre privilegii și puterea lor. Chiar credeți că acest parlament care i-a dat o funcție pe viață lui Florin Iordache merită să mai rămână în această formulă? Nu cumva asta e o încercare de a fugi de răspundere? .

În fine, nimic nu ne garantează că în martie nu vor fi numere mai mari în boală. Cred că suntem de acord că boala asta va fi cu noi multă vreme. Slăbirea democrației nu este premisă. În vremuri de criză este timpul potrivit pentru populiști, extremiști și alte lighioane politice. Ei se vor ridica în curând și vor acoperi România cu un val de minciună și confuzie. De asta avem nevoie ca lucrurile să fie clare. Avem nevoie repede de politicieni care să ia măsuri ferme, legitime și care să reprezinte populația. Este timpul să reconstruim încrederea, nu să o diminuăm. Iar semnalul cel mai important este tocmai să ținem alegerile. Așa că vă invit astăzi să votați pentru alegeri.

Pe de altă parte, dacă PSD vrea ca epidemia să scadă ar trebui să poarte măști. Și să militeze pentru ele. Nu poți să spui că trăim vremuri periculoase și tu să pui pe locul întâi pe liste doi cetățeni care s-au bătut cu Poliția pe teme de mască. Să spunem cinstit că planul PSD este ca PNL să-și rupă gâtul în administrarea acestei crize și să revină la putere, cu orice cost. Chiar dacă asta înseamnă vieți pierdute.

Și să nu uit un argument pe care ni l-a dat un ascultător la Avocatul Diavolului. Dacă alegerile nu au loc acum, intră în vigoare pensiile mărite, or economia nu-și permite asta în mijlocul pandemiei. Pensiile trebuie mărite, dar nu în acest context în care nu putem plăti actualele cheltuieli curente.

Valeriu Nicolae: „România ar trebui să scape de impostură”

5 octombrie 2020 Cătălin Striblea 00:09:51 0 comentarii

De câteva săptămâni bune, Valeriu Nicolae enervează clasa politică scoțând la iveală impostura parlamentarilor români. El studiază CV-ul fiecăruia dintre ei și constată inadvertențele, minciuna și lipsa lor de pregătire. Pentru că România are nevoie de curățenie. Mă rog, nu numai clasa politică este nervoasă, ci mai toată lumea din jur. Exercițiul său, enorm de simplu, ne arată cât de mare este minciuna în care trăiește România.

În rest, în viața obișnuită, Valeriu Nicolae e om de afaceri și bun samaritean. El conduce Casa Bună, un grup de câteva sute de oameni de bine care ajută cei mai săraci copii din România, cei care trăiesc în ghetouri. Le oferă din banii săi, ai lor, tot ce poate: calculatoare, case, meditații.

L-am numit la un moment dat fondator al unui ONG. Mi-a spus că are oroare de denumirea asta. În ochii săi, mulți dintre cei care au ONG-uri nu fac decât să vorbească, în loc să pună mâna la muncă. Iar ONG-urile nu ar trebui să fie despre vorbit. E foarte talentat în a-și face prieteni, îi zic.

Întâmplările pe care le povestește, însă, despre România săracă îți fac mintea să stea în loc. Pentru că e greu de cuprins ce nu vrem să vedem.

Printre spusele sale.

Dacă e să te iei după Casa Bună, România merge bine
De la o mână de oameni, azi au ajuns la 400
Pandemia este mult mai grea pentru copiii din ghetouri
Casa Bună le-a dus mâncare și calculatoare
Distanțarea socială e o glumă în ghetouri
Ploșnițele, libărcile și păduchii sunt norma în ghetou
Părinții nu-și duc copiii la școală de frica anchetei
Meritocrația ar trebui să fie proiectul României

Ca de obicei, vă las un podcast și un video. Filmarea e varianta completă a interviului.

Radu Naum: „România e ca o coloană foarte lungă, cu multă lume rămasă în urmă.”

2 octombrie 2020 Cătălin Striblea 00:09:09 0 comentarii

E bine să trăiești un meci cu Radu Naum în fața televizorului. De câte ori am avut ocazia, am reușit să găsesc o nouă dimensiune a sportului. Radu nu vorbește în cronicile sale despre sport doar ca înfruntare a trupurilor și a minții. Le găsește întotdeauna dimensiunea civilizației, cea socială sau cea istorică.

I-am spus odată că un meci cu el e ca un drum cu Turul Franței, dacă mai țineți minte momentul în care el și cu Radu Banciu au început să facă acele călătorii enciclopedice în munții și pe câmpiile Franței. Azi e un pic mai rezervat. „Am spus și multe prostii atunci.” Or fi fost, dar călătoria rămâne și asta mi se pare fascinant 10 ani mai târziu.

Am vrut să vorbesc cu el despre țara în care trăiește fizic. Mintea lui Radu Naum cutreieră multe ale părți ale civilizației. Cum e România de azi, l-am întrebat. Dar cea în care o să trăiască la pensie. A respins cuvântul pensie pentru că el nu o așteaptă ca o perioadă de odihnă a vieții. Dar speră ca România să mai fie.

Din răspunsurile lui Radu Naum

România e ca un arhipelag. O mulțime de insule neunite
Unii dintre concetățenii noștri se poartă ca niște apatrizi
E greu să-i faci unui loc „al tău” ceea ce-i facem noi
România e ca o coloană foarte lungă, cu foarte multă lume rămasă în urmă
Suntem ca într-un război. România pârâie din toate încheieturile
Încerc să găsesc o lumină în ochii celor de pe afișe electorale. Mă străduiesc
Dorința mea ar fi ca oamenii să se întoarcă
Sau să se întoarcă cu anumite valori

Precizare: varianta video este mai lungă și mai complexă decât podcastul.

Vlad Mixich: „Singurii candidați care au soluții pentru poluare sunt cei doi care nu-s născuți în România.”

22 septembrie 2020 Cătălin Striblea 00:17:31 2 comentarii

Vara asta am dormit cu geamurile deschise. Știu că sună banal, dar dacă stai în vestul Bucureștilor, atunci asta este chiar o performanță. Pentru că zona este permanent sub amenințare unor nori de gaze urât mirositoare și foarte probabil toxice.

Cu praful și cu mirosul țevilor de eșapament te obișnuiești, dat cu asta niciodată. Miroase a sulf, a ouă stricate, simți că te înăbuși când se întâmplă. Spre toamnă, mirosurile s-au adunat din nou. Țin minte că într-o noapte, în somn, visam că mă sufocam, iar nările mi se umpleau de un aer consistent. Nu mi-am dat seama că venise iar aerul murdar peste noi până când nu am simțit-o pe nevastă-mea că sare din pat să închidă geamurile.

Astă noapte am închis tot și nu am simțit. Dar am uitat pe cel de la baie deschis. De asta când am intrat acolo, m-a lovit în plin.

E o poveste care ține de ani buni. Și am văzut mitinguri, procese câștigate, filmări, întâlniri cu autoritățile și niciun rezultat. Doar pe doi politicieni i-am văzut luptând pentru a rezolva problema care, cel mai probabil, vine de la o groapă de gunoi. Zic așa pentru că legal nu s-a demonstrat niciodată. O să le dau numele chiar dacă asta ar putea fi acum un ajutor electoral: Cornel Zainea de la USR și Dan Tudorache de la PSD. În rest, pauză la toate instituțiile.

Nu e doar o problemă legată de București. Potrivit unui studiu al Observatorului Român de Sănătate, orașele din România sunt un coșmar din punct de vedere al calității aerului. Din cauza asta mor de zece ori mai mulți oameni decât în accidentele de mașină.

ORS a făcut și un top în care a catalogat activitatea primăriilor legată de acest subiect. S-au stabilit mai multe criterii legate măsuri administrative și economice. Și s-a ajuns la concluzia că niciun un oraș din România nu îndeplinește măcar jumătate dintre criteriile care i-ar da un scor maxim. Iată scorul.

Iată și câteva date alarmante

Bucureștiul este cea mai aglomerată capitală europeană și pe locul 5 în rândul capitalelor cu cel mai aglomerat trafic din lume
Din cauza poluării aerului, în România se pierd mai mulți ani de viață sănătoasă decât în India
Poluarea aerului omoară în fiecare an peste 23 000 de români provocând boli precum cancer pulmonar, boală cardiacă ischemică, accident vascular cerebral infecții respiratorii inferioare și boală pulmonară obstructivă cronic
Maşinile diesel sunt responsabile pentru 70% din costurile poluării din trafic în România
În 2017, România a importat aproape 520.000 de autoturisme second-hand, peste 70% dintre acestea fiind maşini diesel poluante.
8.430 decese premature se produc în România din cauza poluării cu NOx. Principala sursă de poluare cu NOx este traficul rutier. NOx produc decese premature prin boli respiratorii, boli hepatice și boli de sânge. Media anuală a României în privința concentrațiilor de NOx este apropiată de media UE.

Cam greu de crezut că în România nu se face nimic pentru a se preîntâmpina acest lucru. Un motiv e educația, altul e sărăcia, al treilea e lipsa de viziune și de curaj. Ca să oprești această dezvoltare ticăloasă trebuie să iei măsuri nepopulare. Și cine ar face asta?

De exemplu, la Iași, valorile limită pentru PM10, despre care v-am mai vorbit, sunt depășite în 83 de zile pe an. Dar asta ar trebui să ducă la o măsură ca limitarea intrării mașinilor Diesel în oraș. Or cine poate și vrea să facă așa ceva? La noi e tocmai pe dos. Opt din cele zece primării au cumpărat chiar ele autobuze Diesel. De altfel, e foarte greu să faci legătura între aerul mizerabil și bolile zilnice. E un ucigaș invizibil, nu afectează în grup, ci individual. Așa se explică faptul că nu avem o presiune publică.

România a devenit în 2017 cimitirul de mașini al Europei – jumătate din mașinile înmatriculate în 2017 sunt mai vechi de 15 ani, cel mai mare număr înregistrat vreodată în România.

București, Brașov și Cluj sunt orașele cu cele mai multe vehicule Diesel de transport în comun înmatriculate la o mie de locuitori în 2017. La nivel de județ, zonele urbane din Timiș, Bihor și Cluj sunt cele care au cel mai mare număr de mașini mai vechi de 20 de ani înmatriculate la o mie de locuitori.

Iată aici un articol mai vechi în care am explicat cât de periculos este PM10.

Observatorul Român de Sănătate a propus câteva soluții. Realistic, un politician din România nu va aplica decât două din cinci.

Încurajarea folosirii bicicletelor și a vehiculelor electrice
Taxe de congestie/aglomeraţie în trafic (introduse deja la Londra sau Stockholm)
Scutiri de taxe pentru mașinile care poluează puțin (existente în Belgia sau Franța)
Stabilirea unor zone cu emisii scăzute, unde au acces doar vehicule care respectă standarde ridicate de poluare
Interzicerea folosirii motoarelor Diesel. Orașe care vor implementa această măsură până în 2025: Hamburg, Copenhaga, Oslo, Madrid, Paris, Stuttgart, etc.

Pote sunteți curioși dacă cei pe care urmează să-i votați au vreo propunere pentru treaba asta. Iată tabelul făcut de ORS. E cam groaznic.

Aici este întregul raport

Eu cred că următoarele administrații din România trebuie să se ocupe și de așa ceva. Generațiile noi urbane se schimbă. Dacă vrei să faci un copil în România, trebuie să te uiți și la asta. Și, în curând, va exista un corp puternic de alegători care caută astfel de soluții. Dar mai e ceva.

Tot ce ni se întâmplă acum este o dovadă nouă despre incompetența și ticăloșia administrației noastre. Ajunsă într-o fază în care căpușarea a devenit esența existenței sale, pur și simplu nu reacționează la această problemă. Chiar dacă le sunt afectate propriile vieți. Asta e ceva de care nu poți să scapi. Indiferent de cât ai câștiga și ce afaceri ai face, oricâte tunuri ai da, tot aerul acesta ai să-l respiri. E și ăsta un lucru pe care trebuie să-l rezolvăm la alegeri.

Photo by Johannes Plenio from Pexels.

Responsabilul cu școala e în campanie electorală. Nu-i problemă, ne ocupăm noi.

14 septembrie 2020 Cătălin Striblea 0 comentarii

Am făcut o scurtă invitație celor care mă urmăresc pe FB să spună în ce stare au găsit lucrurile la școala copiilor lor. Și, evident, că ajung la aceeași concluzie: omul sfințește locul. La unii se poate, la alții nu. Iată mai jos postarea.

Bănuiesc că până la ora asta, toată lumea știe care e situația la școala unde învață copilul. Hai să facem un experiment…
Publicată de Cătălin Striblea pe Duminică, 13 septembrie 2020

Mărturiile celor de aici, dar și ce-am auzit întreaga săptămână la Europa FM, cred că ilustrează foarte clar ceea ceea ce ni se întâmplă. O să încerc să trag câteva mici concluzii care să ne arate cum stă situația

1. Școala începe inegal în România. Directori, comunități și responsabili guvernamentali au interpretat normele legale după pricepere și le-au aplicat după putință. Unele comunități s-au descurcat mai bine altele mai prost.

2. Cred că dacă am aplica modul în care s-au pregătit școlile pe o hartă a inegalității am avea o imagine exactă. Urbanul s-a descurcat mai bine, ruralul mai prost.

3. Administrația locală, care are un cuvânt de spus, a lăsat treburile de izbeliște. În câteva școli sectorul 6 din București s-au pornit renovări tocmai acum. În alte părți, cum e în celebrul caz de la 195, nu a fost loc de nicio mână de var. De fapt această situație, dacă mă întrebați, era, mai curând, sarcina primăriilor.

4. Ministerul a dat măsura puterii sale duminică seara, atunci când doamna ministru a anunțat că secretarul de stat de la preuniversitar este în campanie electorală. Meșteșug mai mare de prostie din partea statului român, mai rar. Iar domnul Orban ne cere să avem încredere.

5. Autoritățile române au fost incapabile să pregătească infrastructura pentru școala online încât ți-e face frică de ce slabe sunt. Eu cred că România este atât de pregătită să mute hârtii încât a uitat să facă și altceva. O mizerie.

6. Risipim bani. Și nu neapărat din vina autorităților. În sectorul 1 se distribuie tablete. Foarte multe au fost cerute de copii care aveau un Iphone în buzunar. Nu lua dacă nu ai nevoie de ele! Trebuie să ne organizăm să ajungă la cei cu adevărat în nevoie.

7. Mulți părinți se plâng că nu știu nimic. Sau că școala nu le-a spus nimic. Aici, vinovăția merge în ambele părți. O dată către școală care ar fi trebuit să facă procesul cât mai transparent. Și a doua oară către părinți care trebuiau să bată la uși cu săptămâni înainte, iar dacă erau ignorați, să se organizeze.

8. Părinții simt nevoia să intre personal în școală să vadă cum arată lucrurile. Nu se poate. Dar școala poate să invite un grup de reprezentanți sau să facă filme și fotografii pentru a le arăta oamenilor cu stă situația.

O concluzie de care avem nevoie

Eu cred că începutul școlii este mult mai greu în România pentru că noi nu avem comunități formate. Cred că ne lipsește exercițiul de a lucra împreună, de a ne asculta și de a găsi soluții. Ne place mai curând critica și să așteptăm să rezolve alții o problemă. Dacă aș fi avut o putere în această situație, aș fi procedat în felul următor. Aș fi comunicat părinților peste vară la ce să se aștepte, ce i s-a cerut școlii și le-aș fi cerut sprijinul. Aș fi făcut grupuri online, aș fi strâns păreri, aș fi încercat să văd ce este mai bine pentru copii, profesori și școală.

Noi avem însă o altă cultură: suntem conduși. Niște cetățeni iau decizii în numele nostru, le pun în aplicare mai bine sau mai prost, iar noi le spunem la final cât sunt de ageamii. După care fiecare își rezolvă problema. Ce să vezi, de data asta nu ne mai putem rezolva individual problemele. Nu mai avem la cine suna ca să facă mai bine un pic pentru copil. Nu mai ai unde să-l muți, să-l dai la meditații sau să-i pui o pilă.

Cred că gândul optimist al acestei situații este că vom fi siliți să lucrăm împreună. Și o să învățăm.

Foto: Octav Ganea, Inquam Photos

Bode ne-a arătat tuturor ce este ștăbismul

7 septembrie 2020 Cătălin Striblea 0 comentarii

Nu-mi amintesc să fi văzut vreodată o colecție mai mare de scuze venite de la vârful statului pentru gestul unui ministru. Și mai ales pentru o activitate cu urmări care puteau duce la moartea unor oameni. Mă refer aici la accidentul în care a fost implicată mașina ministrului Bode.

Nu cred să fi existat o mai mare răstălmăcire a adevărului făcută de cineva din statul român. Sau, dacă liderii noștri cred vorbele de mai jos, lucrăm cu realități paralele. Dar să le vedem pe toate la un loc:

„Cu greu pot fi comparate cele două spețe ( n.r. cazul Oprea). Acum câțiva ani, un polițist a murit în acel accident. La Bode nu a fost vorba de o coloană, ministrul s-a deplasat cu mașina pusă la dispoziție de SPP”.
Președintele Klaus Iohannis

„Trebuie să cunoașteți legislația în domeniu, trebuie să cunoașteți activitatea d-lui Bode, care rareori a apelat la transportul cu mașina SPP. El a utilizat mașina de la Ministerul Transporturilor. Atunci când ești într-o mașină SPP comunici doar destinația și ora la care trebuie să ajungi. Demnitarul nu are nicio putere de a dicta echipei SPP viteza și conduita în trafic”
Prim-ministrul Ludovic Orban

„Am văzut această turnură a accidentului pe care l-a suferit ministrul Bode zilele trecute. Poate este bine de ştiut că ministrul se deplasa cu maşina SPP, că stătea pe bancheta din spate, că dormea şi că, practic, nu are nicio vină în privinţa acestui accident. Dacă mă întrebaţi pe mine, cred că pur şi simplu s-a exagerat destul de mult în privinţa acestui accident. Asta nu înseamnă că demnitarii nu ar trebui să ţină cont de semnalele publice şi atunci când sunt cu maşinile de serviciu să ceară mai multă prudenţă. Dar de aici şi până la a cere demisii şi a face nişte acuze pentru un om care nici măcar nu ştia în ce regim se deplasa maşina pentru că dormea, este o cale destul de lung”
Vicepremierul Raluca Turcan

Le-am comunicat celor de la SPP că destinația finală este sediul Guvernului iar ora de sosire pe care o anticipez era ora 20.00. Nu aveam niciun motiv să ne grăbim. Absolut toate deplasările pe care le-am făcut am stat pe bancheta din spate, unde am posibilitatea să citesc, lucrez sau să mă odihnesc. Niciodată nu am fost preocupat cum conduce angajatul SPP în zecile mii de kilometri parcurși, pentru un motiv foarte simplu: până duminică au condus impecabil. În momentele premergătoare incidentului, mă odihneam. Călătoream de 4 ore și jumătate.
Chiar împricinatul Lucian Bode

Ați citit vreodată o colecție de scuze mai penibile care să dea peste cap întreaga realitatea? E posibil. Dar cu siguranță nu de la cel mai înalt nivel al statului român. Niciodată nu a existat o coaliție mai mare pentru a răstălmăci o situație care se vede din avion.

Din ce ne spun demnitarii noștri, domnul Bode a fost răpit de un ofițer SPP și dus cu viteză pe meleagurile patriei. El nici măcar nu are autoritatea de a se opune la ce face ofițerul. Nici nu poate să-i spună omenește: ” Las-o dracu’ mai încetul că ne înjură ăștia!” Sau orice i-ar spune fiecare dintre noi unui prieten care conduce tare și periculos. „Las-o ușor că ne omori!”

Stupizenia e atât de mare încât Ludovic Orban sfidează și legile fizicii, dar și ale administrației. El spune că demnitarul fixează ora de ajungere și că de acolo nu-l mai interesează care e treaba. E răspunderea SPP-ului. Păi dacă foxează ora, atunci stimatul demnitar fixează și vitează. Pentru că-i scriu domnului Orban din manualul de clasa a șasea: „viteza reprezintă raportul dintre distanța parcursă și durata deplasării corpului.” În ce privește legile administrației românești, numai un prost poate să creadă că sepepistul ministrului decide ce și cum.

Observați încă un lucru grețos până la Dumnezeu și înapoi. Nu știu cine este șoferul ofițer. Dar el este făcut vinovat, ceea ce și este, dar este făcut și vinovat moral al acțiunii. Ceea ce nu este. Toți acești boieri mari spun că un acar i-a făcut asta ministrului.

Dar de ce această coaliție a minciunii împotriva unei realități evidente?

Pentru că ceea ce-ați văzut este un mod de viață. Așa trăiește ștabul român, posesorul unui model de viață numit ștăbism. Ce înseamnă asta? Că de la comunism și mai jos încoace, cetățeanul ștab a avut drepturi suplimentare față de muritorii obișnuiți. Adică el are drumuri doar pentru el, casele statului, magazinele acestuia, banii de coșniță de la stat, spitale pentru el, argații lui. Și totul venind de la stat.

De la Volgile negre până la mașinile cu număr mic am avut generația comunistă de ștabi. Străzile erau pustii și numai apariția unei Dacii negre le făcea și mai goale. Aceștia au fost întemeietorii.

După care, ștăbimea și-a luat mașinile cele mai mari. Au fost primii care le-au avut. Mașini străine, mai mari, mai puternice, care omoară mai bine și mai curând decât Daciile și Cielo-urile celorlalți. Și au mers cu mașinile astea mari până când și poporul le-a avut. Și atunci, în caz de accident, era scor egal.

Și apoi, următorul stadiu, când poporul a a avut mașini, le-a rămas ultima redută: girofarul. Girofare, licurici, lumini mai altfel, dar și mașini mari. Toate care să arate că sunt altcineva, că pot merge mai bine și mai repede.

E semnul puterii prieteni. Acest girofar, acest sepepist sunt peceți ale puterii. Ce mai rămâne din ei dacă le luați mașina, girofarul și sepepistul? Vor sta la coadă pe Dealul Negru ca și noi. Nu vor mai putea face trei minute de la Interne la Guvern ca Oprea, ci 25 ca noi.

Ce mai rămâne dacă le iei ofițerul căruia să-i dea ordine? Cine o să le care gențile scumpe? Dar paltonul cine o să-l mai ducă la cuier? Cine o să le mai ia țigări sau cine o să le mai pună whisky-ul pe masă chiar dacă nu poartă măști?

Și chiar așa ce o să mai rămână din ei, dacă le ia cineva funcția? Cum ar mai putea să fie ei oameni obișnuiți și să stea după o linie continuă? Acesta este ștăbismul prieteni și de aceea l-au apărat așa mult. Pentru că fără el, nici ei nu sunt mare lucru.

P.S. Fotografia făcută de George Călin de la Inquam ne arată un alt moment în care domnul Bode a fost luat prizonier. Când turcii care s-au apucat de o autostradă au dat cu artificii. Iarăși nu știa. Probabil dormea.

Niciun fel de vot nu merită dacă moare cineva

29 iulie 2020 Cătălin Striblea 00:05:43 4 comentarii

Guvernul are pe masă o serie de noi măsuri care să pună capăt sporirii zilnice a cazurilor de COVID. Deocamdată ele sunt la stadiul de propuneri, dar pot fi adoptate la următoarea ședință de guvern. Iată cum arată:

Măști obligatorii și-n spațiile publice deschise, în anumite intervale orare, dar doar acolo unde decid autoritățile locale.
Fără alcool și alte băuturi la terase după ora 23. Se intră doar în limita locurilor de pe scaune. Fără dans.
Pe plajă, singurele șezlonguri care au voie la mai puțin de doi metri sunt cele ale familiei, asta însemnând părinți și copii.

Așadar, după o paralizie care ține de aproape trei săptămâni, dar și după ce-am ajuns într-o situație critică cu numărul cazurilor la terapie intensivă, cineva a hotărât că trebuie făcut ceva. Că nu se mai poate. Că vor muri prea mulți oameni ca să mai așteptăm.

Se dovedește că marele păcat al acestei crize este că vine înainte de alegeri și, potrivit obiceiului autohton, trebuie să faci câte ceva să mulțumești pe toată lumea. Doar că acum e imposibil, iar virusul este prost și nu știe de politică. El se simte cel mai bine acolo unde prinde mulțimi. Iar dacă aveți dubii asupra existenței sau inexistenței sau asupra testelor, urmăriți un singur indicator: cifrele de terapie intensivă. Nimeni nu te pune pe ventilator dacă nu e nevoie.

Nici aceste măsuri nu sunt cele mai potrivite. Ca de obicei, guvernul a lăsat găuri în sistem de care se poate profita. ”Prea puțin și prea târziu” spune profesorul de sănătate publică Răzvan Cherecheș. ”De ce să închizi terasele la 23? Virusul nu știe ora. Important este ca la masă să fie numărul corect de persoane.” Vă las mai jos interviul

Situația de mai sus a fost permisă de guvern dintr-un singur considerent. Avem nevoie de toate voturile pe care le putem găsi înainte de alegeri. PNL a fost supus la două tipuri de presiuni. O dată, cele ale opoziției care i-a taxat toate erorile. Și au fost enorm de multe. Și a doua oară, a unei părți din populație care și-a dorit libertate ca înainte de pandemie, dar și libertate economică totală. Nu în ultimul rând și-a însușit ideea că trebuie să le vorbească frumos oamenilor, nu să-i judece. Remarcați ieșirea din scenă a președintelui, care nu poate să fie mai mult decât un profesor sever.

Politicieni versați, cei din PNL au simțit valul de nemulțumire și au lăsat garda jos, asumând riscul că vom ajunge până aici. Doar că acum văd că nu au resurse, știința și oamenii care să răspundă crizei.

Și trebuie să încep să prioritizeze din nou. Ce să alegi? Mai multe vieți sau mai multe voturi? Câte morți sunt acceptabile și în schimbul a câte procente de vot?

Lipsa de acțiune, lipsa de fermitate, incapacitatea de a lua măsuri care să funcționeze, gestionarea incorectă a unor resurse de către PNL ne-a adus în această situație. Adăugați că și nici acum nu s-au dat în funcțiune spitale construite de ONG-uri ca Dăruiește Viață sau de alte structuri decât Ministerul Sănătății.

În egală măsură, este cinic și ticălos raționamentul PSD și aliații care a încurajat fără responsabilitate științifică atitudinile de nerespectare a legii. Dacă Orban și ai lui au greșit, voi de ce încurajați greșeala? Câți oameni trebuie să moară ca PSD să accepte că avem cu toții o problemă, nu numai PNL?

Aceste calcul este făcut în laboratoare, de experți. Și este aprobat și pus în practică cu atenție. Cu metode de comunicare, cu oameni antrenați, folosind diverse canale. Eu spun că, măcar o dată în zi, aveți ocazia să vă gândiți la consecințele acțiunilor voastre. Și să vă întrebați, dacă ați fi putut salva mai multe vieți. Sau dacă nu cumva, aveți pe conștiință vreuna dintre ele.

Niciun fel de vot nu merită dacă moare cineva.