Am mai spus de Dragnea că este cel mai bun produs al politicii românești. Nu spun că este modelul, dar, la cum merge politica în România, omul chiar este cel mai bun produs. A crescut pas cu pas, știe toate tainițele partidelor și puterii, știe toate regulile jocului și are curaj.
Iar acum este omul momentului, cu o putere pe măsură. Știe că începe o coabitare dură cu Klaus Iohannis așa că trasează teritorii. Căci asta a făcut în ultimele 24 de ore.
Colegul meu Lucian Cambeșteanu este autorul acestui text. El face o listă de lucruri care o să încurce teribil PSD-ul în perioada următoare.
Câştigarea alegerilor cu un scor categoric a fost cel mai rau scenariu la care se putea gândi PSD. PSD nu a vrut să câştige alegerile la un scor atât de mare! Grimasa lui Liviu Dragnea înaintea discursului de învingător – ,,ce dracu să facem? Asta e, sa vedem!” , spune ceva, dacă urmăriţi înregistrarea – şi spune ceva foarte important! Îndrăznesc sa spun asta după radiografia alegerilor parlamentare din ultimii 26 de ani pe care am făcut-o, împreuna cu echipa Ştirilor DIGI FM si care poate fi ascultată, în parte aici:
1.Nu există chestiune mai îngrijorătoare decât absenteismul. Nici 40% este o cifră de tot plânsul. Și nu ai ce să le impuți oamenilor. Alegerile, partidele, oamenii lor au devenit un produs. Dacă lumea nu vrea să cumpere, producătorul trebuie să-și pună întrebări.
În cazul nostru e vorba de unul singur, Klaus Iohannis. El trebuie să se întrebe unde sunt românii care l-au susținut la alegerile prezidențiale. Ce-a făcut și ce n-a făcut. Ce așteaptă lumea de la el și cât mai are de gând să nu se ridice la mica înălțime a așteptărilor noastre. Poate în următoare zile se gândește serios dacă mai vrea să candideze.
Nu rămân cu mare lucru după campania electorală. Prostia cu Soros nu e demnă de reținut și nimeni nu o să aibă o viață mai bună sau mai proastă dupa asta. Nu vor fi impulsionate afacerile, nu vor apărea locuri de muncă, nimeni nu va avea salarii mai mari.
Așa că, dacă discutăm prostii, nu vom fi atenți la lucruri importante. Iar zilele astea de campanie o singură știre a fost importantă. Și anume că fabrica de pâine Titan se închide. 250 de oameni vor fi trimiși acasă. Iar fabrica va mai face doar produse congelate, nu pentru Românai, ci pentru export.
Nu știam ce mă deranjează major în ultimele săptămâni în campania electorală. De fapt nu este vorba de campania electorală. E vorba de un sentiment mult mai profund, de scenă răsturnată, de lucruri neașezate la locul lor.
O căutare perpetuă pentru claritate, pentru lucruri transparente și cărora poți să li te alături. Și nu știam cum să definesc sentimentul acesta până când nu m-a lămurit prietenul Teo. Confuzia este termenul pe care îl căutăm. Confuzia lovește tot ce ne înconjoară. Confuzia este cea care caracterizează politica noastră și societatea noastră.
Complicat 1 Decembrie. A mai fost și ”întâmplarea”, cum ar zice domnul președinte c-a picat în campanie electorală. Dar cred că fix așa am fi fost și în afara ei. Divizați, plini de ură, fără milă unul la adresa celuilalt. Că ne-am fi împărțit amarnic și că fiecare ar fi zis de celălalt că e măcar ”mult mai prost.”
De 1 Decembrie ne-am certat de la paradă, ne-am certat de la penali. Ne-am certat de la regulile paradei și de la invitați. De la ”infiltrați” până la controale, de la bugetul apărării, până la cel al sănătății. Ne-am certat de la Iliescu la Băsescu. Bine că l-am ignorat pe Constantinescu.
Secția ATI de la Bagdasar Arseni are un culoar lung înainte de a intra în salonul propriu-zis. De-a stânga sau de-a dreapta sunt mici oficii sau birouri și câteva salonașe de câte 2-3 paturi. Acolo făceam plimbări seara, pentru recuperarea mersului.
Într-una din seri, drumul mi-a fost blocat de o doamnă, nu pacientă, ci „aparținătoare” cum li se spune acolo, care ieșea cu spatele dintr-unul din birouri. O femeie de peste 50 de ani, îmbrăcată cu un cojoc pe ea și cu părul prins într-o plasă. Avea un trup masiv și făcea pași mici către ieșirea din secție. „Mulțumesc, mult, doamna doctor, mulțumesc mult!” În stânga și în dreapta sa, două femei mai tinere parcă o duceau de brațe, venind tustrele cu fața spre mine: „Hai mamă, lasă, las-o pe doamna. Să mergem!Vino!” Dar femeia parcă nu se dădea plecată. Ceva o trăgea înapoi, ca o treabă nerezolvată sau ceva ce trebuie să îndrepte. Greu , încet și-a întors trupul către ușă, ieșind parcă mai mult dusă de cele două fete.
Ușa biroului a rămas deschisă. Înăuntru o masă precum cele din unitățile militare, pe vremuri, cu picioare de fier și tăblia acoperită de furnir. Pe masă o geantă neagră și un fular de damă aruncat lângă ea Pe jos linoleum din ăla verde de spital. În camera mai era și un pat cum mai văzusem pe vremuri la mama, cu un cadru de lemn masiv de culoarea muștarului. Pe pat o cuvertură din cele înflorate. Mai mult ca sigur că aici era un dormitor pentru doctorii care făceau de gardă noaptea.
Înăuntru o femei tânără vorbește la telefon. Presupun că e medic. Are câteva hârtii în mână. „Da, avem donatorul! Da, au fost de acord. Da ,familia a semnat acum. Da, probabil. Pot merge la recoltare mai târziu…Nu, e pe aparate…o scoatem mai târziu…”
M-am uitat din nou spre ușa unde dispăruse femeia. Cine să fi fost? Soțul, un copil? Probabil cineva foarte apropiat, după cât de greu se desprinde de hârtiile alea din mână doctoriței. Sora, aveam să aflu mai târziu… Nimic nu arată ca în filme. Nimic nu e alb, nimic nu e strălucitor. Aparatele nu-s lucioase, nimeni nu păstrează un moment de tăcere. Nu e muzică tristă pe nicăieri. Doar în jur asistentele și infirmierele își continuă alergătura crâncenă între paturi. Atât se vede când se pune capăt unei vieți ca să înceapă alta.
Mulțumescul acela rostit de două ori, mi-a rămas în cap. Oare pentru ce-o fi mulțumit? Tocmai se despărțea de cineva drag. Ce se petrece în sufletele oamenilor ajunși aici. Dar în cele ale căror oameni așteaptă. Ce dureri trebuie să treci când te despărți… Ce dureri trebuie să treci atunci când aștepți.
Nu știu să descos scandalul transplantului din România. Cred că sunt spitale în care se poate face transplant, așa cum spun doctorii. Cred că avem condiții proaste spre inexistente pentru post-transplant, așa cum spune ministrul. Nu cred că europenii ne fură organe, ci dimpotrivă. Și sunt convins că undeva este o bătaie pe bani mulți.
De aceea, e nevoie de transparență, proceduri clare și grijă atunci când vorbim de acești oameni. Și respect. Ceea ce acum nu avem
Hai sa ne uităm un pic la știrile de la finalul acestei săptămâni. Un Eurobarometru european spune că jumătate dintre români ar găsi o justificare pentru viol. De la haine provocatore la acceptarea însoțirii acasă. Nu vă faceți griji. Modelul cultural se aplică la jumătate din estul Europei.
Un eșec masiv al educației de la noi. Și aia de la școală și aia de acasă. Cu atât mai surprinzător cu cât pe aici se fac ore de religie și de educație civică. Este un eșec al civilizației noastre profunde. Și o dramă.
Hotnews a publicat ieri o hartă care s-a viralizat pe tot internetul, în mii și mii de distribuiri. Pentru că o imagine spune mult mai mult decât toate analizele politice. Iar harta este cinstită în roșul și în rozul ei.
România este înconjurată de țări cu puternice curente anti-europene. Nu o să spun că toată lumea trece de partea rușilor, dar pot spune că văd o altfel de Europă decât una ferită de curentul rusesc.
M-am uitat aseară la dezbaterea Igor Dodon-Maia Sandu, dezbaterea finală pentru președinția Republicii Moldova. Și m-a durut sufletul să văd o fierătanie a istoriei ca Dodon strigând, țipănd și amenințând în fața poporului său. Ba, mai mult, să văd momente în care a dominat ușor, cu tupeu de rachet rus. Cu tupeul ăla care te lasă cu gura căscată, când ești un om de bun-simț.
Nu poți să crezi că unul care are toate păcatele pe cap și închină propria țară Rusiei poate să aibă atât de mult tupeu. ”Eu îi respect chiar și pe români”, a spus el într-o română neaoașă. Ca și cum limba pe care o vorbește este una străină. Multe cozi de topor și pe la ei.
Poți primi toate noutățile direct pe email!
