politic

Voi ați semna pentru un astfel de candidat?

Pe cetățeanul de mai jos l-am găsit la Apusului. Strângea semnături să candideze la ceva: consilier sau primar, nu mă interesează. Nu mă interesează pentru că, în fapt, marele om nu avea de oferit nimic orașului. Decât ură, mizerie și negarea unor valori și drepturi fundamentale.

IMG_1037

Mai mult

Nu e nimic de râs cu Marian Munteanu

Întâi internetul a râs în chestiunea Marian Munteanu. Dar a râs amarnic, zguduitor, apăsat, lăsând urme. A fost un fel de roast, cum ar spune americanii. Adică acel exercițiu în care un personaj este supra expus la glume. Iată:

Patrick Andre de Hillerin: ”PNL iubește opoziția. Opoziția și procentele mici.” ”Cu Marian Munteanu primar, Dan Puric ar fi numai bun de prefect.”

Mai mult

Lucrurile esențiale în cazul Orban

Ludovic Orban nu se aștepta la chestiunea asta. Dosarul său din trecut era curat sau așa își închipuia. Cel mult a crezut că este vorba de un denunț legat de o epocă anterioară. Fac această deducție din modul în care a anunțat și a primit veștile. Mi-a făcut impresia unui om dărâmat.

Ce mi se pare important în această chestiune. Acum și pentru viitor.

Mai mult

Când paradisul devine iad

Dacă prinzi câțiva ani de meserie prin presa din București, o să realizezi repede că deasupra normalului din societate și politică există un bordel. O zonă gri-neagră în care se amesteacă bani, corupție, droguri, morți de oameni sau diacuții despre ele. E un soi de culoar pe care, ca ziarist poți să-ți bagi capul din când în când . Te uiți și nu-ți vine a crede. Dar informația se sedimentează.

Un viitor fost primar îmi spunea la un moment că ” ce e pentru un partid mare să strângă patru milioane de euro cash într-un județ?”. Și eu spuneam că patru milioane cash este o sumă mare. Și mi se zâmbea de sus și era clar că nu mă calific să intru pe etajul respectiv al bordelului.

Mai mult

De vorbă cu primarul care și-a pus nevasta candidat

Am stat de vorbă cu domnul Barbu. Domnul Costel Barbu. Nu-l știți, dar omul este Dumnezeu. Dumnezeul comunei Suhaia, din Teleorman. Sau, dacă vreți, boierul locului. Cel care a făcut mereu lucruri bune pentru el și pentru comunitatea sa.

Până de curând a fost și primar. Ales cu 98 la sută dintre voturi. Dar ANI nu l-a mai lăsat dintr-o chestiune de incompatibilități. Aparent, domnul Barbu nu știa că nevasta sa, Polixena, nu putea să lucreze în subordinea sa la Primărie.

Mai mult

Voi ce compromis ați făcut azi?

Pe aici nu trebuie să te grăbești că s-ar putea să o pățești. Mi-e greu să cred că la nivelul instituțiilor centrale există o țară mai puțin predictibilă, mai neserioasă sau pe care să nu te poți baza. Mă rog, cu excepția țărilor sud-americane și a celor uitate de democrație. Despre ce vorbesc? Aleg exemplele ultimei săptămâni.

Cea mai radicală lege anti-fumat din Europa stă să intre în vigoare. Nu se va mai putea fuma pe nicăieri. E jale mare. Un grup de oameni sesizează nemulțumirea și atunci se hotărăște să facă o treabă pentru toată lumea. Parlamentarii vor avea privilegiul de a fuma în interiorul clădirii unde s-a dat legea. Iar restul lumii primește cadou o lege în care poate fuma în spații desinate exclusiv fumătorilor.

Mai mult

Îmi exprim invidia față de ziariștii care merg cu Iohannis

Ca unul care a stat mai mult în breasla asta, la finalul acestei săptămâni nu pot decât să-mi exprim admirația, invidia și respectul meu total față de colegii care l-au însoțit pe președintele Klaus Iohannis în Israel.

Să vă explic un pic contextul. Vreo doi ani am fost acreditat la guvern, în perioada lui Adrian Năstase. El avea prostul obicei să înceapă acțiunile cu presa pe la 8.30-9.00 și apoi să le termine pe la opt seara. În timpul ăsta, mai punea una-două ieșiri și apăreau trei comunicate. O deplasare de o zi conținea măcar patru-cinci momente cu declarații, iar o deplasare de două zile era asigurarea că vii rupt.

Mai mult

Povestea cu interceptările nu ne schimbă viața

Văd că decizia CCR privind interceptările este privită cu aplauze sau cu scrâșnete de dinți. Fiecare tabără se bucură sau amenință, în funcție de interesele și simpatiile sale. Până la urmă, de cetățean și sistem nu prea mai vorbește nimeni. Lucrurile se decantează doar în forța lui Coldea, Hellvig, Iohannis și cine mai știe cui. Ce m-ar interesa pe mine, dincolo de ce au ei de împărțit.

1. SRI nu este parte a sistemului penal. Înțeleg rolul său de-a lungul timpului în prinderea diverșilor mafioți, dar este momentul ca societatea să meargă mai departe. Îmbinarea asta între siguranță și penal e de natura unor state de prin alte părți.

2.Sunt îngrijorat că o grămadă de procese pe rol și dosare în lucru o să fie afectate de lipsa unor înregistrări. Aceasta este de fapt principala îngrijorare. Dar aici cei în cauză ar fi trebuit să știe că sistemul acesta nu poate ține la nesfârșit. Iar procurorii sunt datori să găsească și alte metode decât clasica interceptare. Sunt convins că alte probe pot fi scoase la iveală.

3. Cred că cei care promovează ideea că trebuie investiți un miliard de euro în interceptări fac un deserviciu imens, atât SRI cât și ideii că interceptările acelea sunt făcute într-un stat de drept. De altfel, Laura Kovesi le-a dat cu cifra peste cap și a vorbit de 10 milioane de euro.

4. Pe mine nu mă interesează cine face interceptările atâta vreme cât ele se fac legal și în interes public. Că sunt la SRI sau la DNA este mai puțin important pentru un cetățean obișnuit, câtă vreme mă apară de teroriști sau de hoți.

5. Vreau să știu că decizia asta nu afectează activitatea de siguranță națională pe care o face SRI. Sunt convins că foarte multe din dosarele penale în care SRI lucrează urmăresc furnizarea unor bani către rețele care atentează la siguranța națională. Când se întoarce, președintele Iohannis  ar putea să bage în CSAT povestea asta spre o rezolvare rapidă.

6. Sunt convins că s-au reașezat acolo niște raporturi de forțe. Per ansamblu asta nu ne influențează viața, pentru că nici unii nu sunt buni sau răi. Nu poți judeca de maniera asta. Cred însă că de-a lungul anilor acolo au fost multe abuzuri. Sper ca ele să nu continue de partea cealaltă.

Sigur că vorbesc de o țară normală și așezată. Nu este însă. Vedem mai târziu dacă tocmai a mai făcut un pas.

 

Lista mea pentru București

Încep să-i văd la televizor din ce în ce mai des. A fost Firea, a venit și Orban. Nicușor Dan stă toată ziua pe Facebook-ul meu, iar pe Ciprian Ciucu l-am văzut în gazete. În ce privește sectorul meu, sincer vă spun, în afară de Ștefan Florescu, nu știu cine candidează.

Ca o parantează, sectorul 6 ar  trebui înscris în Dosarele X pentru dispariții misterioase de primari. De ani buni, aici nu e nimeni și nu se întâmplă nimic. Dar ce mi-aș dori eu pentru orașul în care trăiesc? Și scuzați-mă dacă nu vorbesc de biciclete.

Mai mult

Ambasadorul SUA: primiți musulmani în România

Ambasadorul SUA ne-a trimis o scrisoare publică. Când spun ne-a trimis, mă refer la noi, românii. Chestiunea în cauză este sosirea imigranților, în special a celor musulmani.

”Cred că România ar putea fi ţara est-europeană care să reprezinte un exemplu de toleranţă şi incluziune, primindu-i pe aceia care îşi doresc un viitor mai bun. Cei care îşi caută o nouă casă aduc cu ei energie şi idei, spirit antreprenorial şi entuziasm. Nu consideraţi acest lucru o potenţială povară pentru societate, ci o potenţială resursă. (…) Îi încurajez pe toţi locuitorii acestei minunate ţări cu o îndelungată istorie şi o foarte mare diversitate, să îi primească pe imigranţi şi să-i ajute să fie musulmani şi români.”

Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!