Cu doctorul Gabriel Tatu-Chițoiu m-am întâlnit acum câțiva ani când m-a invitat la maraton. Își găsise sigur omul. Maraton nu a fost pentru mine, dar, cum Poliția închisese toată zona centrală a Bucureștiului, am avut o foarte lungă plimbare pe jos. Foarte lungă.
Cu trecerea anilor, doctorul Tatu-Chițoiu m-a învățat să folosesc aplicația sa pentru mișcare din cadrul Athletic Cardio Club. Apoi cealaltă aplicație foarte utilă, Tensiunea mea. În fine, cel mai recent lucru pe care l-a făcut alături de soția sa este să creeze o aplicație pentru mâncare sănătoasă.
Doctorul Gabriel Tatu-Chițoiu este renumit pentru profesionalismul său, dar și pentru pasiunea sa pentru alergări și maratoane. El promovează de zeci de ani sănătatea inimii prin alergare și este cel care a înființat Athletic Cardio Club, o instituție care reunește medici și pacienți ce vor să alerge împreună. Și, da, aleargă uneori la nivel de semi profesioniști. E tratamentul cel mai bun pe care doctorul Tatu-Chițoiu îl recomandă tuturor, înainte de a deveni pacienți. Vreme de mulți ani a fost președintele Societății Române de Cardiologie, iar acum face parte din consiliul de conducere.
Am vorbit despre cum să abordăm rațional această epidemie. Și de ce crede doctorul Tatu că virusul de azi este cel mai cuminte dintre cei cunoscuți din familia SARS-COV. O să auziți, însă și despre pacienți de-ai săi, care și-au cumpărat tuburi de oxigen sau de excese în privința medicamentației preventive. Dar și despre cum se protejează el.
Și, da, am lăsat un capitol special funcționării României. „E o țară în care profesioniștii sunt jos, în țărână, și cu oportuniștii la butoane”.
Mi s-a părut potrivit ca în ziua de alegerilor să stau de vorbă cu Cristian Matei. El îmi este coleg de breaslă. Acum cinci ani se afla în Colectiv, alături de prieteni, la concertul Goodbye to Gravity. S-a trezit din comă trei luni mai târziu și a fost salvat în în Israel. De atunci, Cristi luptă pentru a-și recupera sănătatea în totalitate. Iar în interviurile sale a atras de mai multe ori atenția că problemele care au dus la drama din Colectiv nu au fost rezolvate. Să fie oare cazul în acest nou ciclu electoral?
Așteptările sunt că mai curând nu. Și, la fel, este dureros că tot ce înseamnă progres este cât se poate de lent. Pentru Cristian Matei este de neînțeles cum e posibil ca la cinci ani după Colectiv, să fie votat un om ca Piedone. Dar nu este de neașteptat ca să ardă un spital. Dimpotrivă. Și, la fel, nu e de așteptat ca România să cadă de acord nici măcar asupra gravității acestui lucru.
Interviul de mai jos este dureros. Pentru că el arată nu numai că viaț aunu iom poate fi schimbată și devastată de lipsa de cinste și de moralitate. Dar că până și speranța se ofilește aici la noi. Cred că o să simțiți asta în rezultatele acestor alegeri.
Săptămâna aceasta a apărut la Editura Humanitas volumul intitulat Despre Destin și semnat de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu. Subiectul este evident: modul în care domnii Pleșu și Liiceanu privesc destinul ființei umane. Cartea este și o punere la încercare a ipotezei, diferite, pe care fiecare o susține în legătură cu destinul. Este o carte adresată publicului general, plină de căldură, dar și de memorii ale unui prietenii întinse pe decenii. Iar eu nu am scăpat ocazia de a arunca și o privire asupra destinului în pandemie.
Gabriel Liiceanu mi-a explicat de ce la anumite momente dialogul a fost tensionat și cât contează asta în economia cărții. ”Suntem două personalități apăsate și fiecare ține la punctul său de vedere.” Gabriel Liiceanu spune și de ce au ales o temă atât de sensibil ă într-o perioadă în care lumea e în plină pandemie. ”Cum să nu discuți tocmai acum despre destin și existența lui Dumnezeu? Tema aceasta este mereu actuală.”
Dar e un timp potrivit să vorbim și despre modul în care noi ne purtăm astăzi în societate. O răsturnare a regulilor și a valorilor este în plină desfășurare. Și în mod evident, asta ne afectează pe fiecare. Dar cel mai greu este, spune Gabriel Liiceanu, să îndurăm agresiunea prostiei în România. Și anti-selecția celor care ne conduc. „O țară nu poate fi condusă la nesfârșit prin alegerea celor mai proști dintre cetățenii săi.”
Era evident că o să-l chem pe Teo la interviul de Zece. Teo de la stand-up, cum l-am notat eu în telefon. Mereu am spus că dintre toți cei care fac stand up, Teo este cel mai curajos. El este autorul subiectelor atipice, nu-i e frică să abordeze cele mai sensibile subiecte din societate și să râdă, cu lacrimi uneori, de ce înseamnă lumea românească. Și eu am văzut în toate astea o formă de educație.
Am vorbit despre blocul în care a copilărit și care nu mai poate fi o comunitate. Am vorbit despre școală și viitorul ei, dar și despre apelul nostru disperat la bun-simț. „Bunul-simț nu e respins de nimeni la noi, dar nu-l găsești pe nicăieri.” Dar și despre plecarea din țară pe care n-o respinge deși meseria lui îl leagă de glie. „Mă visez, însă, făcând mici pe o plajă caldă. Eu și soția mea ne-am gândit la asta.” Și, da, despre ziua în care vor fi autostrăzi la noi.
Ca de obicei, pun un podcast mai scurt și un video cu tot interviul.
L-am invitat la Interviul de Zece pe Marcel Bartic, profu’ cool de pe internet. El a luat cu asalt Facebook-ul acum câțiva ani și și-a câștigat renumele unui om care spune lucrurile verde în față. De asemenea, este omul care a căutat soluții la problemele pe care le-a avut în față și nu a dat bir cu fugiții.
De-a lungul carierei sale a predat de la școala din sat până la școli particulare din București. Acum conduce școala Little London, dar au fost și vremuri când banii din salariu nu-i ajungeau nici de navetă. Așa că știe școala românească pe de rost. De asta are un verdict dur acum în pandemie: „Cine nu poate, nu vrea.”
Și încă ceva, România va merge mai bine când vom învăța că greșeala e firească.
Ca de obicei, aveți și podcast, dar și video. Înregistrarea video e cea completă.
L-am invitat pe Radu Paraschivescu la Interviul de Zece. Era firesc să ne auzim în proiectul ăsta. Până la urmă, Radu a scris Ghidul Nesimțitului la jumătate anilor 2000 și de atunci am început să progresăm. Nu vreau să zic că numai datorită lui progresăm. Ci că de atunci construim comunități. România arată altfel față de acum 20 de ani, nu? Știm mai bine ce vrem acum, cum am progresat. Dar parcă nu știm unde ne ducem. Și eu chiar cred că Radu ne-a dat un impuls mare către ceea ce suntem acum. Dar, mai mult, ne-a ajutat să ținem cârma dreaptă. Așa că trebuia să-l întreb cum ne vede peste 10-25 de ani.
De câteva săptămâni bune, Valeriu Nicolae enervează clasa politică scoțând la iveală impostura parlamentarilor români. El studiază CV-ul fiecăruia dintre ei și constată inadvertențele, minciuna și lipsa lor de pregătire. Pentru că România are nevoie de curățenie. Mă rog, nu numai clasa politică este nervoasă, ci mai toată lumea din jur. Exercițiul său, enorm de simplu, ne arată cât de mare este minciuna în care trăiește România.
În rest, în viața obișnuită, Valeriu Nicolae e om de afaceri și bun samaritean. El conduce Casa Bună, un grup de câteva sute de oameni de bine care ajută cei mai săraci copii din România, cei care trăiesc în ghetouri. Le oferă din banii săi, ai lor, tot ce poate: calculatoare, case, meditații.
L-am numit la un moment dat fondator al unui ONG. Mi-a spus că are oroare de denumirea asta. În ochii săi, mulți dintre cei care au ONG-uri nu fac decât să vorbească, în loc să pună mâna la muncă. Iar ONG-urile nu ar trebui să fie despre vorbit. E foarte talentat în a-și face prieteni, îi zic.
Întâmplările pe care le povestește, însă, despre România săracă îți fac mintea să stea în loc. Pentru că e greu de cuprins ce nu vrem să vedem.
Printre spusele sale.
Dacă e să te iei după Casa Bună, România merge bine
De la o mână de oameni, azi au ajuns la 400
Pandemia este mult mai grea pentru copiii din ghetouri
Casa Bună le-a dus mâncare și calculatoare
Distanțarea socială e o glumă în ghetouri
Ploșnițele, libărcile și păduchii sunt norma în ghetou
Părinții nu-și duc copiii la școală de frica anchetei
Meritocrația ar trebui să fie proiectul României
Ca de obicei, vă las un podcast și un video. Filmarea e varianta completă a interviului.
E bine să trăiești un meci cu Radu Naum în fața televizorului. De câte ori am avut ocazia, am reușit să găsesc o nouă dimensiune a sportului. Radu nu vorbește în cronicile sale despre sport doar ca înfruntare a trupurilor și a minții. Le găsește întotdeauna dimensiunea civilizației, cea socială sau cea istorică.
I-am spus odată că un meci cu el e ca un drum cu Turul Franței, dacă mai țineți minte momentul în care el și cu Radu Banciu au început să facă acele călătorii enciclopedice în munții și pe câmpiile Franței. Azi e un pic mai rezervat. „Am spus și multe prostii atunci.” Or fi fost, dar călătoria rămâne și asta mi se pare fascinant 10 ani mai târziu.
Am vrut să vorbesc cu el despre țara în care trăiește fizic. Mintea lui Radu Naum cutreieră multe ale părți ale civilizației. Cum e România de azi, l-am întrebat. Dar cea în care o să trăiască la pensie. A respins cuvântul pensie pentru că el nu o așteaptă ca o perioadă de odihnă a vieții. Dar speră ca România să mai fie.
Din răspunsurile lui Radu Naum
România e ca un arhipelag. O mulțime de insule neunite
Unii dintre concetățenii noștri se poartă ca niște apatrizi
E greu să-i faci unui loc „al tău” ceea ce-i facem noi
România e ca o coloană foarte lungă, cu foarte multă lume rămasă în urmă
Suntem ca într-un război. România pârâie din toate încheieturile
Încerc să găsesc o lumină în ochii celor de pe afișe electorale. Mă străduiesc
Dorința mea ar fi ca oamenii să se întoarcă
Sau să se întoarcă cu anumite valori
Precizare: varianta video este mai lungă și mai complexă decât podcastul.
Încep o nouă serie de interviuri la Europa FM și aici, pe blog. Se numește Interviul de Zece. Pentru că e difuzat duminica la ora zece, pentru că, în general, are în jur de zece minute, dar, mă gândesc eu, și invitații sunt de zece.
Cred că e un pas firesc după Oameni de Colecție pe care l-am realizat trei ani la Digi FM. Atunci mi-am propus să învăț și să învățăm să ascultăm. Să vedem care sunt poveștile din spatele unor idei, să auzim cum se construiește o carieră și care sunt resorturile din spatele unor apariții publice.
Acum o să merg mai departe. Cred că țara asta are nevoie să construiască comunități. Să găsească mecanismele prin care să lucrăm împreună. Zic că perioada individualistă a României trebuie să se termine. Dacă vrem să mergem mai departe, atunci de aici trebuie să începem. O să caut lucrurile care ne fac unici, dar mai ales cele care ne unesc. Ce trebuie să schimbăm și care ar fi proiectele noastre comune.
Am invitat-o prima dată pe Oana Gheorghiu de la Dăruiește Viață. Firesc este prima invitată pentru că ea este unul dintre cei care a deschis acest drum. Ea este constructorul prin excelență. Ea, alături de Carmen Uscatu au construit un spital, dar, mai important, au strâns în același gând sute de mii de români. Vedeți diferența? De data asta nu ne-am mai unit ca să urâm sau să dărâmăm pe cineva, ci ca să construim. Despre asta e vorba.
Ce spune Oana Gheorghiu?
Nu o să fim niciodată Germania, trebuie să ne găsim drumul nostru
România s-a descurcat bine în criză. Nu vă mai uitați la extreme, ci la întreaga societate
Scopul nostru ar trebui să fie ca niciun copil să nu mai trăiască în sărăcie
România e țara aranjamentelor, nu a regulilor
Educația este scopul nostru pe termen scurt
În 25 de ani ar trebui să învățăm să respectăm regulile de bună voie.
Acordul dintre Biserică și guvern este subiectul nostru de astăzi. Dar adevărul este că o să vorbim despre un mod de a face politică, dar și de a influența comunitatea. Un mod desuet și strâmb și care trebuie să lase loc modernizării. E timpul să merge mai departe.
Dezacordul dintre Biserică și guvern, căci așa trebuie să-i spunem acum, a pus pe jar o mare parte a societății. Venită după un discurs dur al președintelui Iohannis, în care acesta vorbea despre înmulțirea morților, înțelegerea a stârnit stupoare. Nu numai pentru că era în răspăr cu discursul prezidențial, dar și pentru că sporea riscurile de îmbolnăvire foarte mult.
Înțelegerea spune că se pot distribui atâta prescura cât și lumină, din casă în casă, fie de voluntari fie de Poliție. Mii, poate zeci de mii de oameni primiseră dreptul să se plimbe prin comunități în week-endul de Paște. Poate vă întrebați cum a reușit BOR să obțină acest pachet de indulgențe într-o perioadă în care toată lumea se teme de boală, iar pentru restul cultelor interdicțiile au fost clare.
Răspunsul e foarte simplu și trebuie căutat câteva decenii în urmă. Biserica și-a dorit mereu să aibă un cuvânt de spus în stat. Pas cu pas, în perioada noastră post-decembristă, a construit un sistem de acces la resursele statului. A primit bani de investiții, dar și bani de salarii. A primit bani de Catedrală și tot felul de scutiri de plăți. A pus la punct un sistem de făcut bani și nu a avut responsabilitate în fața statului.
Mai mult, a primit drept de decizie și intervenție în chestiuni laice. Nu uitați că în această țară BOR și guvernul a au avut un acord secret privind învățământul, acord care a fost desecretizat în 2014 doar la presiunile presei. Și tot în această perioadă, BOR a primit dreptul de a încuviința profesorii de religie. Nu uitați de diversele discuții legate de icoane sau alte probleme din școli.
Acesta este doar un exemplu, dar politicienii locali și înalții ierarhi au fost mână în mână de nenumărate ori. Sunt lipiți unii de alții. Pentru tot sprijinul logistic, Biserica a trebuit să facă un serviciu foarte important: să pună la dispoziția puterii vremelnice o rețea prin care se adună voturi.
Există această credință în mintea politicianului român care ne spune că preoții au capacitatea de a duce voturi într-o direcție sau alta. Și fiecare partid se mufează foarte repede la această rețea. În mintea lor este o rețetă miraculoasă de a tranzacționa voturi. Nu uitați imaginile cu politicieni în biserici, de la referendum.
Și apropo de asta, exact referendumul vă arată și valoare rețelei. E vorba de cele trei milioane de voturi despre care partidele vechi cred că le au sau nu în funcție de relația lor cu Biserica.
Un calcul greșit, s-a arătat după căderea referendumului privind familia. Dar cum cele două părți fac afaceri de ani buni, au hotărât că mai merge una. Nu are rost să strici mersurile cu un prieten care ți-a fost aproape vreme de 30 de ani. Despre asta a fost vorba și vă asigur că toate partidele vechi ar fi făcut asta. Doar că lumea s-a schimbat și nu numai pentru o lună. Asta este ce lipsește din calculul acestor domni. Iar greșeala de a trece peste o societate întreagă pentru aceste voturi va atârna mult.
A, și încă un lucru. Ați remarcat că nu vorbesc despre credință. Nu știu de ce am impresia că nici masa înțelegerii nu a pornit cu o rugăciune. Dar cred, însă, că credința noastră, a milioane de oameni, va rezista tuturor zidurilor și ușilor închise. Și că ea nu poate fi zădărnicită de o interdicție, dar nici tranzacționată de cineva.
