podcast | Striblea.ro

Radu Asandi, medic ATI: „Mi-a spus un pacient că-l torturez, dacă-i dau oxigen”

18 aprilie 2021 Cătălin Striblea 00:36:57 0 comentarii

Nu a fost ușor să reușesc să vorbesc cu un medic ATI. Dimpotrivă. Multă lume s-a ferit. Cu Radu Asandi a fost simplu. A acceptat, ba mai mult mi-a trimis o scrisoare în numele mai multor colegi. Aceasta are două capitole. Primul privește greșelile de sistem, în ansamblu, ale sănătății. Și vorbește, mai ales de încărcătura birocratică pentru medici. Al doilea capitol este legat de greșelile din pandemie.

Doctorul Asandi este direct, tranșant și nu are timp de ocolișuri. Și e firesc să fie așa. O săptămână pe lună lucrează în Spitalul ROL 2 de la Institutul Aslan. Apoi, o săptămână stă acasă, și restul lucrează, în program firesc, la Spitalul Militar din București. Săptămâna din spitalul COVID este petrecută integral acolo.

Unde se greșește?

Medicul Radu Asandi spune că multe spitale din România au fost transformate în unități pentru tratarea bolnavilor Covid fără să aibă infrastructura necesară și nici personalul adecvat unor astfel de situații, de unde rezultă și o rată de supraviețuire diferită a pacienților:

„Dacă undeva, cândva, se va face o analiză a felurilor în care au fost tratați pacienții și rata de supraviețuire/succes, se vor vedea că sunt diferențe mari între locurile unde au fost îngrijiți pacienții și nu vreau să fac vreo vină oamenilor care i-au îngrijit în alte locuri, dar nu toate locurile au fost cele mai potrivite.”

”Diferența de oameni înseamnă felul în care sunt antrenați, gândesc, acționează și îndemânarea pe care o au oameni care au lucrat într-o secție de terapie intensivă într-un spital mare înainte de pandemie și oameni care n-au avut această șansă, nu din vina lor și care, prin voia destinului, sunt mai puțin pregătiți pentru asta, dar a trebuit să facă același lucru ca și noi.”

Dacă vreți să știți cum arată viața unui medic ATI Covid, o să găsiți aici toate detaliile necesare. De la modul în care se trăiește, în spital, la munca din secție. Dar și la reacțiile pacienților, marcate la unii de ce trăiesc zilnic pe Facebook.

Alte recomandări

Aici e mesajul unui medic către România

Site-ul acesta îl folosesc mereu ca să văd evoluția epidemiei

Și nu uitați că Vorbitorincii vă așteaptă oricând

Elena Stancu, teleleu.eu: „Românii de afară trăiesc greu, dar mai bine ca acasă.”

11 aprilie 2021 Cătălin Striblea 00:47:23 1 comentariu

Elena Stancu mi-a răspuns la apel dintr-o mansardă de la Alba Iulia. „Ne tragem sufletul după șapte ani de mers cu rulota.” În ultimii doi au fost doar în Spania și Germania ca să documenteze viața românilor care muncesc sezonier.

Elena Stancu și fotograful Cosmin Bumbuț sunt cei doi jurnaliști care au înființat site-ul teleleu.eu. Cei doi au câștigat premii de jurnalism pentru reportajele lor și au o imagine corectă asupra milioanelor de români care au ales să trăiască sau să muncească sezonier peste hotare.

Elena Stancu este cea care a avertizat asupra pericolului radicalizării și a dat primele explicații despre succesul partidului AUR în diaspora. Iar interviul merită să-l ascultați pentru a înțelege mai bine viața acestor oameni.

„Le este foarte greu între străini, dar mai bine decât afară. Mulți dintre ei sunt mirați că-n Germania pot să meargă la dentist. Și, da, orele de muncă se respectă, nu ca în România.” De fapt, marea problemă, explică Elena, dincolo de bani este nerespectare drepturilor de muncă din România.

Cei doi jurnaliști au făcut o listă cu lucrurile pe care cei plecați le-ar vrea rezolvate: transport școlar gratuit, educație sexuală la școală, și verificarea la sânge a condițiilor de muncă.

Interviul acesta este o incursiune într-o lume pe care o cunoaștem prea puțin.

Câteva recomandări

Aici este site-ul Teleleu, unde puteți contribui la pentru munca Elenei și a lui Cosmin

Iar aici un punct de vedere de acum patru ani

Și nu uitați că Vorbitorincii vă așteaptă.

Dorian Galbinski, jurnalist BBC: „De România mi-e dor din ce în ce mai puțin. Ea s-a mutat aici.”

4 aprilie 2021 Cătălin Striblea 00:52:18 0 comentarii

Pe Dorian Galor l-am cunoscut acum mai bine de 20 de ani. Întâi, datorită vocii sale calde, sinonimă cu buletinul de știri al BBC. Apoi, odată cu intrarea în redacția BBC, unde Dorian știa și spunea cele mai multe povești. Eu, la început de carieră, el aproape de final. Știu că sunt norocos că l-am cunoscut. Pe el și pe cei care erau în redacție la data respectivă.

Dorian se numește Galor doar la microfon. Numele său real este Galbinski. Iar la microfon l-a schimbat ca prietenii săi care rămăseseră în România comunistă să nu aibă de suferit. Întreaga sa familie plecase până la jumătatea anilor ’60. Au fost dintre evreii pe care regimul Ceaușescu i-a vândut în Israel cu suma de 10 mii de dolari. ” Părinții mei nu au vrut să plece, trăiau foarte bine în România. Pentru mine Israelul era însă libertate.”

Ce poveste veți afla

Veți afla din acest interviu că românilor care ajungeau acolo nu le era cel mai ușor. Pentru că o luau de la zero, iar viața nu mai era la fel de bună. Dorian a nimerit în război, la 20 de ani. „Un colonel de la Radioul Armatei, care mi-a luat un interviu după o bătălie, m-a felicitat pentru curaj. I-am spus: ce curaj, măi, nene, c-am făcut pe mine de frică. Exact acesta este curajul, mi-a răspuns. Să-ți fie teamă, dar să funcționezi.”

Odată ajuns la Londra, Dorian devine realizator radio, dar ani buni este și interpret al guvernului Marii Britanii în relație cu România. Între cei pentru care a tradus se numără Regina, prințul Phillip, dar și Margaret Thatcher. Fiecare vine cu istorioara lui.

„NU-mi mai este așa dor de România. Ea se mută aici, la Londra, încet-încet!”. Iar pretextul pentru care l-am invitat pe Dorian este faptul că toate aventurile vieții sale s-au strâns într-o carte, „Memoriile unui reporter BBC”, apărută la Humanitas. Vă invit să ascultați o poveste extraordinară.

Câteva recomandări

Sub acest link se află arhiva fostei secții românești a BBC

Aici este destinul unui alt evreu plecat din România

Și nu uitați, că Vorbitorincii vă așteaptă în fiecare zi.

Cristian Presură: „Clasa politică de la noi este tot în ’98. Rezolvă problemele cu trompeta”

22 martie 2021 Cătălin Striblea 00:41:34 1 comentariu

Cristian Presură este fizician, cercetător, dar și inginer. Tocmai mi-a spus că are două facultăți. Nu a intrat de prima dată la fizică pentru că în liceu un profesor i-a stricat pasiunea. „așa c-am făcut întâi electrotehnica”. Acest cumul de date l-a dus însă la Phillips, compania la care lucrează acum.

Dar de fapt, darul lui Cristian Presură este altul. Sau mai zis harul său. Cristian presură este pedagog, un om care știe să transforme știința brută în ceva pe care și eu o pot înțelege.

„De ce nu mi-a plăcut mie fizica, Cristian? Ce nu am înțeles eu din optică?” „Răspunsul este simplu, Cătălin” mi-a spus. „Ți s-a predat pe scurt și complicat. Eu am făcut un experiment. Am încercat să fac explicabilă și pe înțelesul copiilor prima pagină dintr-un manual de liceu. O pagină mi-a luat șapte alte pagini de explicații. Dar să știi că materia este stufoasă nu numai la noi, ci și în Olanda.”

Vă propun, așadar un interviu despre lumea noastră în comparație cu lumea olandeză. Învăț cum fac meditații copiii olandezi, cum abordează pandemia societatea lor și mai ales cum ne-am schimbat noi. „Nu prea, să știi. Lumea politică parcă este tot în 1998. Rezolvă problemele cu trompeta.”

Și câteva recomandări

Aici este canalul de Youtube al lui Cristian Presură

Și aici demontarea unui fake-news menit să-i facă rău lui Cristian Presură

Aici am scris despre un lucru care mi-a plăcut în școala din afară

Mircea Bravo și Cristian Ilișuan: „Pandemia ne-a arătat cine suntem, la puterea a treia”

15 martie 2021 Cătălin Striblea 00:48:22 0 comentarii

Când l-am sunat pe Mircea Bravo, a acceptat imediat să vină la Interviul de Zece. M-a sunat după o zi înapoi și mi-a spus un lucru la care nu mă așteptam. „Știi că suntem doi?” „Cum adică doi?” „În proiectul ăsta, Mircea Bravo, suntem doi.”

Așa l-am cunoscut pe Cristian Ilișuan, regizor, scenarist și omul care se află în spatele celor mai multe dintre clipurile Mircea Bravo. Cristian este cel care l-a creat pe Mircea aș cum este astăzi, l-a șlefuit ca actor și care, împreună cu o echipă mai largă, pregătește toate materialele pe care le vedeți.

„Noi credem că este timpul ca România să-l cunoască pe Cristi pentru că o mare parte din succes i se datorează. „

Cum se construiește succesul?

L-am întrebat pe Cristian Ilișuan, printre altele, dacă nu-l deranjează celebritatea pe care Mircea o are și faptul că el este omul din umbră. „Cum ar fi așa ceva? Succesul lui este succesul meu.”

În acest interviu o să aflați cum se construiește un astfel de proiect, dar și ce cred doi oameni de 30 de ani despre noua Românie. „Sigur că ne doare că marile proiecte în România nu avansează. Sigur că ne dorim să vedem și noi un spital, o autostradă. Și să nu mai face, de la aeroport din București până unde avem treabă mai mult decât am făcut cu avionul de la Cluj.”

„Umorul nostru nu este politic”, îmi spune Mircea. „Eu îl consider civic, pentru că a îndemna să mergi la vot este un lucru benefic tuturor.” Și, da, o să aflați și cum a inventat-o Cristian pe Bunica lui Mircea Bravo. Este un interviu despre o Românie, aș cum ar trebui să fie.

Și, da, au și umor spontan. Căutați replica lui Cristi la întrebarea „Cum treceți de perioada asta de pandemie?”

Alte recomandări bune

Nu uitați că în orice moment puteți asculta podcastul Vorbitorincii, pe care-l realizez alături de Radu Paraschivescu. Mai jos este episodul al treilea.

Iar aici este un interviu cu un al comic celebru la noi, Costel. Și mi-a plăcut tare mult.

Iar aici este discursul lui Mircea Bravo la Tedx

Ștefan Mandachi: „S-a schimbat puterea și noi tot n-avem autostrăzi”

7 martie 2021 Cătălin Striblea 1 comentariu

Pe Ștefan Mandachi l-a prins o dată ziua de naștere între București și Suceava. A ieșit din mașină și s-a plâns pe Facebook că, dacă ar fi avut autostradă, sărbătorea acasă. Lupta lui pentru autostradă este cea care l-a făcut cunoscut. Dar mai curând este vorba de pasiunea pe care o pune în toate lucrurile. Fie că e vorba de făcut un metru de autostradă, fie că e vorba de făcut fântâni în Africa.

Și de ce se apucă un om cu atâta treabă să mai facă și fântâni în Africa? Păi pentru că are un caiet de vise și așa a visat el cu ochii deschiși la un moment dat. Că așa visează Ștefan Mandachi.

Dar omul Mandachi cum arată?

L-am întrebat dacă are plăceri personale. Mi-a spus câteva. Să stea cu prietenii, să petreacă cu ei. Și animalele. „Am trei porci, domnule. Astă-noapte a fătat și scroafa, am 12 purcei.” Sigur, milionarii sunt uneori excentrici. „A, nu! Am tăiat la începutul pandemiei un porc ca să facem de mâncare cui n-avea. Și atâtea proteste ce-am primit pe Facebook c-am luat sub protecție ăștia trei porci.”

Altfel, Ștefan Mandachi și-a păstrat cei peste 1400 de angajați din companie. Dar cifra de afaceri a fost cu 75 de milioane de euro mai mică în anul pandemiei. Și nu s-a terminat aici. „Tot ce vreau este să muncesc.”

Ascultați mai jos un interviu cu un personaj spectaculos condus de o energie fantastică.

Vă mai recomand câteva lucruri

Aici găsiți filmul lui Ștefan despre drumurile din România

Dacă tot n-avem autostrăzi, măcar o cărare strălucită să avem

Și nu uitați c-a apărut episodul trei din Vorbitorincii

Medic român: „Sunt pregătit să plec. Nu mă regăsesc în societatea noastră.”

2 februarie 2021 Cătălin Striblea 00:09:33 3 comentarii

Luni am purtat o convorbire dureroasă la România în Direct. Un chirurg din Brașov m-a anunțat că e gata din nou de plecare în străinătate. A învățat acolo, a muncit acolo, a venit acasă să facă bine. Nu face față birocrației imense pe care statul român i-o pune în față.

Și nu e vorba că nu poate munci. Calitatea actului său medical este viciată de această muncă suplimentară. Și de toate nenorocirile pe care le adună un spital din România. De la nosocomiale la administrația pe care trebuie să o facă medicii.

Cum am putea noi să te oprim în România l-am întrebat? Iar răspunsul m-a descumpănit.

Nu mă regăsesc în societatea românească.

Tu ce-ai face ca să-l oprești?

România trebuie să înțeleagă acum că nu numai banii sunt cei care contează. Pentru o întreagă clasă de profesioniști gestiunea așteptărilor a devenit cel mai important lucru din lume. Bani, condiții de muncă, atmosferă corectă, orașe europene. Toate contează. Dacă nu reușim asta, tot mai mulți o să plece.

Înregistrarea este în podcastul de mai jos.

Iar aici e toată emisiunea.

Alexander Nanau: „Un proiect de țară ar fi să nu mai moară copiii înecați în căcat, la școală”

1 februarie 2021 Cătălin Striblea 00:43:10 2 comentarii

Sau să nu mai moară oameni arși în spitale. Exemplele sunt echivalente ar fi putut spune Alexander Nanau. Cu el am vorbit miercuri, înainte de nenorocirea de la Balș. L-am întrebat dacă i se pare că s-a schimbat ceva în spitalele din România, după anii în care a făcut filmul său, Colectiv.

„Cred că societatea civilă a făcut progrese importante. Se mișcă cu o viteză pe care nu am mai văzut-o în alte țări. În schimb politicul….În spitale se fură la fel de mult, iar politicul minte la fel de mult. Cred că nu au altă șansă decât să se schimbe sau plece.”

Dar personajul său Vlad Voiculescu cum e azi? „Pe mine m-a interesat la el dacă este capabil să spună adevărul. Și marele merit al lui Vlad este că spune adevărul.”

Am vorbit și despre decorația refuzată. „Cred că președintele a fost oportunist. Iar ceilalți au încercat să mintă publicul, lăsând de înțeles că proiectul meu a fost finanțat de stat în pandemie.”

Documentarul Colectiv așteaptă în aceste zile să afle dacă va intra pe lista scurtă a filmelor internaționale care concurează pentru Oscar. Mai multe publicații îl dau favorit la câștigarea trofeului, iar artiști, critici sau politicieni ca Barrack Obama îl laudă. Povestea lui Alexander Nanau este mai jos.

Nu uitați că toate podcasturile mele sunt pe toate platformele importante.

Aici e cronica NYT despre Colectiv

De 1 Decembrie, am vorbit despre același lucru

Alin Ușeriu: „Nu avem noi autostrăzi, dar avem o cărare de 800 de kilometri”

24 ianuarie 2021 Cătălin Striblea 00:48:50 0 comentarii

Frații Ușeriu sunt fascinanți când se apucă să povestească. Au har să-i țină pe oameni lângă ei. Deschid lumi și drumuri pe care nici nu le gândești. Și dacă-i vorba de deschis un drum, acum s-au apucat să-l facă de-a dreptul.

Alin Ușeriu și Tibi Ușeriu, plus oamenii de la Tășuleasa Social, construiesc un drum turistic care ține de la Putna la Drobeta Turnu Severin. Prin șapte ținuturi cum ar spune Alin. „În organizația noastră, Tibi este gurul și eu sunt gura. Și mai avem o directoare ongoroiacă, Ana Szekely, care ne împinge înainte. Așa, în formula asta, deschidem toate ușile.”

Și sunt multe uși de deschis când faci un drum de 1400 de kilometri care se bizuie pe contribuția societăților prin care trece. O bornă de andezit la fiecare kilometru este așezată de Tășu, dar ei editează și un ghid care ne spune ce și cum este de văzut acolo.

Dar asta nu e tot. Tășuleasa Social aduce cadouri și ajutoare pentru 300 de mii de copii și plantează copaci cu sutele de mii. Pentru asta e nevoie de curaj, bani și dedicare. „Când ne-am apucat de voluntariat aici, la capătul Bistriței, a zis lumea că eram o sectă.”

Vă invit să ascultați povestea unor oameni extraordinari de puternici. Pentru că au avut puterea de a se schimba pe ei, dar și pe cei din jur.

Iar dacă apeși aici, poți ajunge să vezi site-ul drumului Via Transilvanica.

Nu uitați că toate interviurile mele sunt pe platformele de Podcast sub numele Striblea.

Iar aici am scris de cartea lui Tibi și am și vorbit cu el.

Medic la Floreasca, în Decembrie 1989: ” Nu pot să uit imaginile cu militarii morți la Otopeni. Erau niște copii.”

23 decembrie 2020 Cătălin Striblea 00:40:47 0 comentarii

Pe doctorul Gabriel Tatu-Chițoiu l-ați cunoscut pe acest blog în mai multe rânduri. De-a lungul timpului, stând de vorbă, doctorul mi-a povestit despre zilele pe care le-a petrecut în spital în timpul revoluției din decembrie 1989. Medicii din spitalul Floreasca, unde a fost cardiolog vreme îndelungată, au fost consemnați la muncă vreme de o lună, din decembrie până pe 18 ianuarie.

Asta înseamnă că doctorul Tatu și colegii săi au trecut prin toate acele întâmplări care zdruncină mintea și sufletul omului, în momente uriașe de tensiune. Întâmplări la limită, amenințări, necunoscuți cu arme, sute de morți și răniți care au fost aduși în spital. „Toată viața am să țin minte cifrele, nu pot să le uit. Așa cum nu pot să uit că ofițerii aveau un singur glonț în cap sau în gât, iar soldații erau ciuruiți.” Și, desigur, nici imaginea zecilor de tineri omorâți la Otopeni care au fost aduși la Floreasca. „Erau niște copii și asta făcea lucrurile mai cumplite.”

Am strâns această poveste la un loc pentru mărturiile trebuie păstrate, auzite și duse mai departe. Pentru că România nu a dovedit legal ce s-a întâmplat atunci, dar putem judeca pe baza miilor de lucruri pe care le-a văzut fiecare dintre noi.

Aceasta este povestea unui om obișnuit prins în întâmplări extraordinare și care trebuie să-și facă treaba și să viseze la ce-ar putea urma.

Interviul despre profesioniști în România cu doctorul Tatu

Alte mărturii ale revoluției, în textele lui Vlad