O să încerc să vă explic ce am înțeles eu din decizia CCR, vorbind cu mai mulți oameni care stăpânesc domeniile penal și constituțional. Dați-mi voie la început, însă, să-mi exprim admirația pentru cei doi juriști, unul de la Caracal și unul de la distanță, care au reușit ce nu au putut în mai bine de zece ani sute de avocați celebri.

Chestiunea completelor specializate a mai fost pusă în timp și de alți inculpați. Niciunul nu a reușit însă să obțină aprobarea instanțelor regulate. Iordache și Nicolicea au ajuns însă la CCR și doar ei știu cum au reușit să convingă Curtea de ceea ce zeci de judecători nu au fost convinși. Bașca, Iordache nu avea calitate oficială când a sesizat Curtea, iar aceasta și-a încălcat și o decizie dându-i acest drept. 

Începutul trebuie să-l căutați în 2000 când legislația anti-corupție s-a gândit la nevoia unor magistrați speacializați în corupție. E o idee generală europeană, dar ea vizează mai mult procurorii. Din lipsă de personal, în România această idee nu s-a aplicat niciodată. Atenție, legea vizează toată țara nu numai Înalta Curte de Casație. Așa că unele instanțe le-au scris o patalama tuturor judecătorilor de penal din care s-a înțeles că sunt specializați, altele i-au considerat specializați. Apoi, legea nu distinge ce înseamnă specializat. 

La Înalta Curte i-au considerat specializați pe toți dintr-un motiv practic: nu sunt destui judecători. La Înalta există obligația ca judecătorii să fie dați aleatoriu, iar existența și a unor complete specializate ar fi dus la nevoia a sute de judecători numai la Înalta Curte, lucru virtual imposibil. 

Acum se vor relua doar procesele pe rol pentru că decizia vizează o chestiune de procedură, nu una de drept penal. Judecătorii vor primi o hârtie, ea le va da specializarea, probabil va fi contestată în unele cazuri și apoi se ia treaba de la zero. Hotărârea nu poate trece de dosarele definitive pentru că nu vizează o lege penală. 

Problemele apar însă în alte părți. Legea anti-corupție nu distinge între Înalta Curte și restul instanțelor. Decizia ar trebui să se aplice întregii țări. De abia aplicarea ei doar la ÎCCJ va fi neconstituțională pentru că duce la inculpați de ranguri diferite în fața legii.

Și a doua chestiune e mult mai veche. De beneficiile judecății pe fond la ÎCCJ se bucură doar o categorie de oameni din România: parlamentarii și demnitarii. Nu e clar de ce e așa, dar e clar că acum se bucură și de o judecată privilegiată. Or pe viitor, acest drept ar trebui să dispară și să fie minimal, dacă tot avem complete specializate. 

Să constatăm că multe dintre dosare vor merge spre prescripție pentru că termenele nu vor fi atât de rapide.  

Ce-ar mai fi de spus este că, în această speță, s-a judecat în funcție de persoane, importanța lor, încrengătura politică, apartenența la rețeaua interlopă politică și cu spatele la hotărâri anterioare, la legalitate și consecințe. Pur și simplu a fost o bișnițăreală a căror efecte exacte nu le intuim exact. 

Și încă ceva: lucrurile complicate și neclare vor lăsa întotdeauna portițe de scăpare. Faptul că nimeni nu a rezolvat legislativ sau procedural acest cuvânt, ”specializat” lăsat în aer are consecințe. Și le trăim acum.