Cel mai mare focar de coronavirus din Europa este în Germania și-i are victime pe o mie de români. Situația este atât de gravă încât autoritățile germane au închis o întreagă zonă, iar opinia publică s-a întors împotriva proprietarului abatorului  unde lucrau românii. Problema este însă mult mai profundă. 

Focarul a izbucnit în vestul Germaniei într-un abator de lângă Gutersloh. Datele arată că aproape două mii de oameni au fost testați pozitiv și jumătate dintre ei sunt români. Statul german le oferă românilor care stau în carantină alimente, apă și toate lucrurile de care au nevoie. 

Pentru că boala are răspândire comunitară, întregul oraș a trebuit să fie trecut în carantină. Iar viața oamenilor a devenit plină de restricții. S-au închis iarăși școlile și grădinițele, s-au aplicat reguli de distanțare și s-au introdus norme de carantină în diverse instituții. Lucrul acesta i-a enervat pe localnici care se plâng de multă vreme de condițiile de muncă de la abator. 

În abatorul familiei Tonnies lucrează șapte mii de persoane, iar jumătate dintre ei sunt români. De fapt, majoritatea lucrătorilor sunt din estul Europei: bulgari, macedoneni, polonezi, români. Schema de lucru a întregii afaceri se bazează pe reducerea costurilor la maximum. 

Lucrătorii sunt angajații unor subcontractori, uneori la a treia sau la a patra mână. Zilnic, acolo se prepară carne a 20 de mii de porci. Dar aceasta este doar una dintre fabrici, căci Tonnies lucrează și-n Germania, dar și în Danemarca. Numărul angajaților ajunge până la 20 de mii.

Aceste abatoare stau la baza unei afaceri care valorează undeva la 7 miliarde de euro, iar averea personală a lui Clemens Tonnies, cel care a conduce de multă vreme operațiunea, este de peste două miliarde de euro. Influența sa este mare, iar presa a documentat prieteniile cu Ion Țiriac și Vladimir Putin.

Recent, am vorbit la România în Direct cu cetățeni care au muncit în aceste abatoare perioade mai scurte sau mai lungi de timp. Povestirile au mers în aceeași direcție. Munca este grea, suprasolicitantă și cu multe ore suplimentare. La începutul epidemiei s-au asigurat materiale de protecție, dar acestea s-au împuținat pe parcurs. Condițiile de muncă au facilitat tot timpul însă transmiterea virusului: este frig, aglomerație, oamenii lucrează unii lângă alții cu efort mare. Banda de lucru nu a încetinit nici în pandemie. 

Dacă scăpau de virus în fabrică, mulți dintre ei, puteau să-l ia în locurile de cazare. Dimensiunile unei camere variază de la 6 la 8 persoane. Iar o baie deservește uneori 24 de persoane. În fapt sunt dormitoare comune. O arată mai multe anchete din presa germană. De altfel, de-a lungul anilor, localnicii au organizat de mai multe ori proteste în favoarea muncitorilor străini. 

Sigur că de aici noi nu am văzut aceste proteste. Și cu siguranță, fără boală, nu am fi observat nici acum.

În România, alegerea de a merge la muncă în străinătate e firească și aproape de nejudecat. Între salariile mici și nedreptățile sociale de aici și salariile mai mari și nedreptățile de acolo, parcă e preferabil să iei mai mulți bani, dacă tot nu există respect. Măcar acolo ai șansa de a prinde un contract direct la abator, ceea ce e marele premiu pentru toți acești oameni. 

Sunt autoritățile române responsabile în vreun fel pentru ei? Evident că soarta lor trebuie să ne preocupe oriunde ar fi. Mai important de atât, însă, România are de făcut un alt lucru. Să asigure un mediu civilizat de viață aici, astfel încât salariul mare să nu mai fie atât de atractiv. Iar asta înseamnă stradă, școală și spital și mai ales respect. Și, da, cinste și angajări pe merit acolo unde statul se întâlnește cu acești oameni. 

Photo by Travis Saylor from Pexels