Am două amintiri legate de armata pe care nu am făcut-o. Prima e o mare reuniune a tuturor băieților din liceu și o deplasare la Casa Armatei din Vaslui unde ne-au verificat dacă suntem apți. Eram printr-a 11-a sau a 12-a și mi-l amintesc foarte clar pe cetățeanul care ne-a prezentat formularul pentru testul psihologic. Sus pe o scenă ne-a anunțat solemn că ”în colțul din dreapta avem un pătrățel în formă de dreptunghi”, lucru care a stârnit aplauze ironice. Pe la jumătate anilor 90 știam foarte clar că dacă nu iei la facultate te așteaptă armata, dacă nu ai pile sau bani să te duci la particulară. Armata era încă obligatorie, dar presa era liberă și toate grozăviile din cazărmi, violențe, nedreptăți sau sinucideri tocmai se aflau. Deci nu știu pe niciun băiat din generația mea să fi așteptat să meargă la oaste.

Așa că am făcut o facultate și jumătate, m-am dus la muncă și m-am tot ferit să nu vină recrutarea peste mine. Poveștile colegilor care au mușcat  armata la ”TR” au ajutat și ele. Nu am cunoscut unul să zică de vreo mare bucurie. Ba, știu un grup de medici, avocați și profesori care i-au spus unui tânăr căpitan că ei or să scape cu viață din armată, dar după ce ies de acolo, el este cel care o să aibă nevoie de ei toată viața. Nu mi-a ieșit însă perfect și cu vreun an înainte de noua Constituție, tot m-au găsit. Și aici intervine a doua amintire palpabilă. Mai mult