justitie

Traian Berbeceanu: ”Polițiștii nu vor să-și pună pielea în băț, să ajungă ca Berbeceanu”

Traian Berbeceanu nu-și arată vârsta. Are 52 de ani, dar arată mai bine ca un bărbat de 45. Nu era o glumă atunci când le-a spus colegilor din Poliție că trebuie să mai meargă și la sală. Are un piept imens, de ridicător de greutăți, și brațe pe măsură. E tuns cel mai scurt cu putință. Și face o mare economie de cuvinte. Este ca și cum ar controla fiecare emisie vocală și și-ar lua timp să chibzuiască fiecare vorbă pe care o spune. E abraziv, contondent, direct și sincer. 

Sunt convins că mediul în care a lucrat l-a făcut dur, de piatră. E sigur pe el și pe ce-a muncit, nu are nevoie de vorbe în plus. Nu jignește, nu dă sentințe, dar își știe treaba. Lumea îl consideră un erou. După ce a demantelat mai multe clanuri din România, o înscenare judiciară l-a adus în temniță. A câștigat procesul la fond, iar procurorii care l-au anchetat au fost condamnați la închisoare. Asta l-a făcut iubit. 

Am vorbit în mijlocul cazului Caracal, imediat după ce și-a lansat cartea Radiografia unei mârșăvii judiciare. 

Cartea. De ce era necesară?

Am debutat cu scrisul la această carte imediat după pronunțarea sentinței în prima instanță, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv după luna iunie a lui 2016. Undeva în primăvara anului 2017 am finalizat-o. Au fost perioade în care am lucrat mai intens și altele în care nu am putut din cauza trăirilor pe care am încercat să le descriu în carte. Nu aveam starea necesară pentru a le transpune în scris.

Apelul. Care este stadiul procesului său? Ce Rol au avut modificările adoptatea de Parlament la legile justiției. 

Achitarea pentru toate faptele pentru care am fost trimis în judecată s-au dat pe faptul că nu există fapta, nu pe alt temei procedural. Nu fiindcă nu ar fi indicii sau probe, ci pur și simplu faptele pentru care am fost trimis în judecată nu există. Deși achitarea de către completul de trei judecători ai ICCJ a avut loc în iunie 2016, DIICOT-ul, cel care m-a trimis în judecată, au atacat și ei cu apel. Aveau obligația morală să motiveze apelul și să arate Înaltei Curți care sunt motivele de apel în 30 de zile. Au făcut-o într-un an. Din punctul meu de vedere este o tergiversare nejustificată. Ulterior judecarea apelului a început la completul de judecători. Au apărut apoi deciziile acelea alea CCR cu Completele de 5. A fost dat înapoi, s-a repartizat unui alt Complet de 5, a reînceput. Acum a venit ultima decizie a CCR cu Completele de 5 și așteptăm cu mare interes să vedem ce se întâmplă, respectiv motivarea pe care judecătorii CCR o să o facă la ultima decizie pe care au dat-o.

Încă mai e polițist?

În suflet sunt polițist. O să rămân polițist totdeauna. A fost meseria pe care am făcut-o cu dedicație și cu absolut totală implicare, însă nu mai sunt activ. În urmă cu un an de zile m-am pensionat fiindcă am împlinit stagiul necesar, aveam vechimea, vârsta.

Eu cred că România se desparte prea devreme de profesioniștii săi. Este un pensionar tânăr, de 25 de ani. Cum vede această problemă?

Din punctul meu de vedere polițiștii, cel puțin cei din sistemul operativ, și în mod deosebit cei din structurile de combatere a criminalității organizate, în cei 25 de ani de activitate, până la pensie, au parte de o uzură psihică, fizică, o uzură a sănătății deosebite. Părerea mea e că aceștia pot fi folosiți pentru experiența lor și ulterior celor 25 de ani. Măcar încă 5, 6, 7 ani în funcții neoperative. În mod deosebit în posturi în care pot să împărtășească din experiența lor polițiștilor care se află pe băncile instituțiilor școlare ale poliției sau vin imediat de pe băncile Academiei sau ale Școlilor de Agenți de Poliție.

Se iese și mai devreme la pensie. Acum nu se mai iese decât la împlinirea vârstei de 50 de ani. Ca să argumentez ce am spus mai devreme, în cursul anului 2004, în timp ce investigam o grupare infracțională care parțial este descrisă și în carte, în timp ce eram la serviciu, am suferit un infarct miocardic. Am fost luat cu ambulanța, dus la Spitalul Județean, dus apoi cu o altă ambulanță la Timișoara la Institutul Inimii. E o meserie care uzează forate mult. Infarctul a fost cauzat de oboseală, de stres, de alimentație necorespunzătoare, combinat cu consum de cafele în exces, de fumat… E o meserie care te uzează și îți creează mari problem

Ce crede despre pensiile speciale?

Nu există pensii speciale la poliție. Sunt pensii de serviciu care sunt reglementate legal. Cuantumul lor este mult sub ceea ce se vehiculează în spațiul public. Nu sunt pensii extraordinare. Sigur, din punctul meu de vedere, probabil că este nedrept ca pensia unui polițist care a lucrat în structurile operative, la judiciar sau la crimă organizată să fie la fel ca și pensia unuia care iese tot după 25 de ani de poliție, dar dintr-o structură neoperativă.

Eu am în jur de 7.000 de lei pensia, dar este una dintre pensiile mari pentru că am ocupat o funcție de comandă foarte importantă, adică am coordonat activitatea structurilor de combatere a crimei organizate pe județele Hunedoara, Alba și Sibiu.

L-am rugat să-mi explice ce se întâmplă în viața unui polițist de capătă dreptul să devină pensionar mai devreme.

E greu să vă descriu o zi din viața unui polițist pentru că activitățile noastre se întindeau pe perioade mult mai lungi de timp când investigam o grupare infracțională. Plecam dimineața la serviciu și s-a întâmplat de nenumărate ori să ne întoarcem după o săptămână, două, după o lună. Se termină o dată cu dovedirea activităților infracționale ale persoanelor sau a grupurilor de persoane investigate.

Eu eram șeful Brigăzii Alba care avea în componență mai multe servicii specializate: Antidrog, Cyber Crime, Criminalitatea Macroeconomico-financiară. La nivelul fiecăruia dintre aceste servicii se instrumentau dosare penale privitoare la grupuri de infractori care săvârșeau genul respectiv de infracțiune.

 Acum traficul și consumul de droguri sunt infracțiunile preponderente. În momentul următor pot fi cele de criminalitate economico-financiară. La un moment ulterior poate să fie traficul de persoane și traficul de emigranți. Toate sunt importante, toate se comit.

Din ce am observat eu, infracționalitatea a escaladat în ultima perioadă. După percepția mea, e vorba despre ultimii 4, 5 ani. Cred că infracționalitatea a crescut foarte mult și că structurile de aplicare a legii au pierdut un pic de teren. Problemele acestea legislative, încercări de modificare a Codului Penal, a Codului de Procedură Penală. Din punctul de vedere al poliției, dar și al Ministerului Public, al instanțelor, cred că toate aceste sisteme sunt subfinanțate. Nu există suficientă logistică pentru a-ți desfășura activitățile în bune condiții.

Modificările legislative din timpul perioadei Dragnea au împiedicat și activitatea Poliției. A simțit că lumea interlopă e bucură de ele?

Nu mi s-a întâmplat să-mi râdă (infractorii) în nas, dar am perceput reacții de genul ăsta în special în mass-media, din partea unor presupuși infractori, unii chiar dovediți infractori. Mă gândesc că dacă o instanță ca ICCJ te condamnă pentru săvârșirea unei infracțiuni, definitiv, o să fii numit infractor până la urmă.

Percepeam (modificările) ca pe niște piedici intenționate puse sistemului judiciar.

Probabil (scopul a fost) ca anumite infracțiuni aflate în cercetare să nu mai poate fi investigate și trimise în judecată, să urmeze dosarul calea firească și să se obțină soluții definitive. Au fost încercări de tergiversare a acestor dosare până la împlinirea unor termene de prescripție. De curând CCR a respins acele modificări care vizau reducerea termenelor de prescripție.

Legătura între politică și lumea interlopă

În cadrul dosarelor pe care le-am investigat am întâlnit și situații de legături nefirești între oameni politici și membri ai unei grupări infracționale, dar nu i-am tratat ca pe niște oameni politici. În cauzele respective i-am tratat ca pe membri ai grupării.

În momentul în care ești om politic, reprezentant al unei instituții importante a statului și afli că persoana X are probleme de natură penală, că există suspiciuni că săvârșește infracțiuni sau afli din mass-media că este investigat sau cercetat, iar tu nu încerci să te detașezi de omul ăla, ba din contră, cultivi în continuare relația cu el, deja din punctul meu de vedere, ca polițist sau ca cetățean, e o problemă. Au fost situații în care cauzele investigate ne-au rezultat astfel de legături, de apropieri.

Cred că lumea interlopă, traficanții de droguri, de persoane, persoane care comit infracțiuni cu violență, sunt de fapt cei care profită de aceste modificări sau încercări de modificări legislative, alături de cei pentru care ele sunt făcute. Politicienii și-au făcut niște găuri pentru ei, niște portițe de scăpare, de care beneficiază din păcate și această lume interlopă.

Intervenții din partea superiorilor. Cum arată și ce i s-a cerut

Au fost situații punctuale. Nu le infirm, dar nici nu aș vrea să mă refer la ele în momentul ăsta. Au fost două, trei situații de genul ăsta, în urmă cu mai mulți ani. Nu le-am dat curs și pe urmă nu am mai fost deranjați. Pur și simplu te sună și-ți spune, fără vreo legătură, fără să-ți ceară ceva, că X este un băiat bun, că își vede de treaba lui, că afacerile lui sunt legale. Îți sugerează că acea persoană e protejată sau că e în grațiile celui care intervine. Ironizam la telefon și mă lăsau în pace.

Au fost situații în care ca pârghii prin care poți să creeze presiune asupra ta, trimit echipe de control, corp de control. Îți verifică activitatea în cele mai mici amănunte, verifică și activitatea subordonaților tăi. Încearcă să găsească ceva care să-ți fie imputat ulterior și să poată să te sancționeze ca avertisment sau să te destituie din funcție.

Care este miza conducerii Poliției Române. De ce ar vrea un politician să controleze Poliția?

Am argumentat și în carte. Din percepția mea și ce a rezultat din activitățile efectuate la urmărirea penală și în cercetarea judecătorească a fost că s-a mers pe principiul: „Ori el, ori noi! Ori Berbeceanu, ori noi”. Persoanele respective au conștientizat că informațiile la care ajunsesem cu privire la presupusele activități nelegale comise de ei, ar fi putut să genereze dosare penale în care să fie cercetați și eventual judecați și condamnați. Ar fi putut să declanșeze cercetări disciplinare către structuri ale Ministerului Public sau către CSM. Eram pregătit și psihic și profesional și omenește, dar nu credeam că se va întâmpla.

Un moment cheie a fost arestarea sa. Cum a văzut familia ce s-a întâmplat atunci?

Fiul meu era foarte mic și au încercat soția, în mod deosebit, cât și bunicii, să facă cumva să nu afle adevărul, pentru că era destul de greu să-i explici unui copil de 5 ani jumătate ce înseamnă o înscenare judiciară. Fiul meu era obișnuit cu faptul că plecăm în misiuni prelungite, dar cu toate astea știa că trebuie să vorbim în fiecare seară. Nu exista misiune în care să plec și să nu vorbesc cu el seara înainte de culcare, să poată să doarmă liniștit. Atunci soția i-a spus că sunt plecat într-o misiune inițial. Celor de la locurile de detenție le-am spus că nu am nicio pretenție, decât să mi se permită să-mi sun de la telefonul public din arest fiul în fiecare seară. Ulterior soția i-a spus că lucrez sub acoperire și că sunt într-o închisoare ca să-i prind pe cei răi.

Pentru el a fost o perioadă traumatizantă și din păcate experiența asta tristă nu a lăsat cicatrici doar asupra mea, ci și asupra familiei, echipei. Fiul meu nu a mai avut copilărie. A trecut de la perioada aia candidă și lipsită de griji, s-a maturizat brusc din păcate.

Ne-a fost greu tuturor, dar am fost o familie puternică și am reușit să ne mobilizăm, să ne înarmăm cu răbdare, cu putere, cu foarte mult curaj și cu credința pe care ne-au oferit-o exemplele de-a lungul carierelor noastre, că adevărul nu poate fi cosmetizat și că totdeauna iese la iveală.

Arestul văzut de partea cealaltă

Arestul nu are cum să nu te afecteze. Cum descriam și în carte, în locuri de detenție fusesem de sute de ori până atunci, ca polițist. Brusc m-am trezit aruncat după gratii. Sentimentul este unul foarte puternic și negativ. Nu te dărâmă, dar este departe de a-ți face bine.

(Arestul e) cumplit. E un loc în care indiferent de vinovății sau nevinovaţii, nicio persoană nu ar trebui să stea. Condițiile sunt absolut improprii. De Evul Mediu.

Cum a fost întâlnirea cu ”clienții” săi în arest?

Vorbeam și în carte de faptul că atunci când am ajuns în arest mi-am dat seama că mitul acela potrivit căruia un polițist arestat este o victimă a tot felul de abuzuri și agresiuni în sistemul penitenciar nu există, pentru că persoanele de la locul de detenție urmăreau foarte intens cazul Berbeceanu de unde se aflau. Cunoșteau în amănunt ceea ce se întâmpla, iar când mă întâlneam cu ei la telefoane, la plimbător, la instanțele de judecată, mă încurajau, îmi cereau să nu mă las și să lupt până la capăt. Au avut un comportament absolut corect față de mine, pentru că și eu, ca polițist am avut un comportament absolut corect față de ei, chiar dacă la un moment dat, am propus măsuri preventive. Am făcut-o însă în mod corect.

Am vorbit despre schimbul de mesaje dintre polițiști și lumea interlopă în cazul Caracal. Colaborarea cu infractorii este corectă?

Am văzut în spațiul public tot felul de astfel de susțineri. Eu nu am perceput așa ceva. Nu cred că este firesc ca polițiștii să negocieze cu cei care se prezumă că încalcă legea. Cum să le spună polițiștii grupărilor infracționale: „Puteți să vă luptați între voi cât vreți, rupeți-vă oasele, omorâți-vă, dar nu agresați pe altcineva!”? Este posibil să fie situații izolate în țară. Nu exclud lucrul ăsta, dar în orice caz nu se întâmplă așa ceva la modul general. Poliția nu negociază cu grupările infracționale nimic.

Dacă e așa, nu e corect. Vreau să cred și să insist încă o dată că dacă e așa, e un caz izolat.

Nu e nimic nefiresc să îți obții informații de la persoane care la un moment dat au fost cercetate penal, trimise în judecată, condamnate, care și-au efectuat pedepsele sau care la un moment dat ar putea să comită astfel de infracțiuni. Informațiile serioase și adevărate, cu valoare operativă nu pot fi obținute de la bibliotecă sau cofetărie. Poți să iei informații de oriunde, cu condiția să le exploatezi în mod corect și onest, inclusiv din punct de vedere judiciar, cu condiția obligatorie de a nu-l proteja pe cel care ți-a dat informația, când la rândul său poate comite o altă infracțiune. El nu trebuie să primească nimic. Din experiență, infractorii au sentimentul că dacă îți oferă o informație bună urmăresc după lucruri clare. Dacă e o informație bună despre un grup rival sunt șanse mari ca acela să dispară, odată cu concurența. În al doilea rând, crede că îți câștigă ție bunăvoința, ceea ce nu ar trebui să fie deloc adevărat.

Au fost mediatizate doar situații negative. Probabil astea prind la public mai mult. În mod cert, trebuie mediatizate pentru a nu se repeta. Sunt absolut convins că sunt și exemple pozitive foarte multe care nu sunt mediatizate sau bine mediatizate. Probabil că aceste structuri suferă de un marketing prost făcut. Nu este însă deloc lipsit de importanță faptul că eu, ca om provenit din sistem, percep că activitatea poliției, cel puțin a celor din structurile de combatere a criminalității organizate, s-a mai estompat. Nu mai este atât de agresiv. Polițiștii nu mai au atât de multă determinare.

Poliția a atins cel mai de jos nivel cu putință ca imagine pentru public. Care este gradul de profesionalism din poliție?

Sunt în sistem polițiști foarte buni, foarte bine pregătiți profesional, dar am discutat cu ei. Cât am stat la București m-am întâlnit cu mulți colegi. E sentimentul că nu mai vor să riște, să-și pună pielea în băț. Îmi spuneau că nu mai e nicio siguranță. Îți faci meseria, vrei să-ți faci treaba și ajungi ca Berbeceanu. Foarte mulți colegi din țară cu care am discutat au percepția asta.

Numirile în poliție se fac și pe merit?

Numirile la vârful poliției au fost mereu politizate și vor fi mereu. Problema nu e că numești politic un șef de poliție, dar interesul tău ca partid de guvernământ e să numești un profesionist, ca să nu creeze deservicii. Nu aș vrea să mă refer la persoane, pentru că pe unii nu i-am cunoscut, deși dacă ar fi fost polițiști valoroși, cu rezultate notabile, în mod firesc ar fi trebuit să aud de ei. Pot să vă dau ca exemplu ultima numire a domnului chestor Vasilescu. Pe mine mă încântă. E un profesionist. A făcut parte din structurile de combatere a crimei organizate, din cele operative la direcții de operațiuni speciale. Îl știu dedicat și implicat. Cred că este un adevărat profesionist.

În timp ce vorbim ascultătorii îi propun funcția de Ministru de Interne

Nu m-am gândit la așa ceva. Le mulțumesc celor care se gândesc în locul meu la așa ceva și care m-ar vedea într-o asemenea postură. Personal, nu că îmi cunosc limitele, dar sunt sigur că nu m-aș regăsi într-o asemenea funcție pentru că știu ce implică.

Complet specializat în bișnițăreală penală și constituțională

O să încerc să vă explic ce am înțeles eu din decizia CCR, vorbind cu mai mulți oameni care stăpânesc domeniile penal și constituțional. Dați-mi voie la început, însă, să-mi exprim admirația pentru cei doi juriști, unul de la Caracal și unul de la distanță, care au reușit ce nu au putut în mai bine de zece ani sute de avocați celebri.

Chestiunea completelor specializate a mai fost pusă în timp și de alți inculpați. Niciunul nu a reușit însă să obțină aprobarea instanțelor regulate. Iordache și Nicolicea au ajuns însă la CCR și doar ei știu cum au reușit să convingă Curtea de ceea ce zeci de judecători nu au fost convinși. Bașca, Iordache nu avea calitate oficială când a sesizat Curtea, iar aceasta și-a încălcat și o decizie dându-i acest drept. 

Începutul trebuie să-l căutați în 2000 când legislația anti-corupție s-a gândit la nevoia unor magistrați speacializați în corupție. E o idee generală europeană, dar ea vizează mai mult procurorii. Din lipsă de personal, în România această idee nu s-a aplicat niciodată. Atenție, legea vizează toată țara nu numai Înalta Curte de Casație. Așa că unele instanțe le-au scris o patalama tuturor judecătorilor de penal din care s-a înțeles că sunt specializați, altele i-au considerat specializați. Apoi, legea nu distinge ce înseamnă specializat. 

La Înalta Curte i-au considerat specializați pe toți dintr-un motiv practic: nu sunt destui judecători. La Înalta există obligația ca judecătorii să fie dați aleatoriu, iar existența și a unor complete specializate ar fi dus la nevoia a sute de judecători numai la Înalta Curte, lucru virtual imposibil. 

Acum se vor relua doar procesele pe rol pentru că decizia vizează o chestiune de procedură, nu una de drept penal. Judecătorii vor primi o hârtie, ea le va da specializarea, probabil va fi contestată în unele cazuri și apoi se ia treaba de la zero. Hotărârea nu poate trece de dosarele definitive pentru că nu vizează o lege penală. 

Problemele apar însă în alte părți. Legea anti-corupție nu distinge între Înalta Curte și restul instanțelor. Decizia ar trebui să se aplice întregii țări. De abia aplicarea ei doar la ÎCCJ va fi neconstituțională pentru că duce la inculpați de ranguri diferite în fața legii.

Și a doua chestiune e mult mai veche. De beneficiile judecății pe fond la ÎCCJ se bucură doar o categorie de oameni din România: parlamentarii și demnitarii. Nu e clar de ce e așa, dar e clar că acum se bucură și de o judecată privilegiată. Or pe viitor, acest drept ar trebui să dispară și să fie minimal, dacă tot avem complete specializate. 

Să constatăm că multe dintre dosare vor merge spre prescripție pentru că termenele nu vor fi atât de rapide.  

Ce-ar mai fi de spus este că, în această speță, s-a judecat în funcție de persoane, importanța lor, încrengătura politică, apartenența la rețeaua interlopă politică și cu spatele la hotărâri anterioare, la legalitate și consecințe. Pur și simplu a fost o bișnițăreală a căror efecte exacte nu le intuim exact. 

Și încă ceva: lucrurile complicate și neclare vor lăsa întotdeauna portițe de scăpare. Faptul că nimeni nu a rezolvat legislativ sau procedural acest cuvânt, ”specializat” lăsat în aer are consecințe. Și le trăim acum.  

Moștenirea lui Kovesi și a lui Morar

La ora la care Laura Codruța Kovesi începea să fie luată la întrebări în comisiile Parlamentului European, la celălalt capăt de lume, instituția pe care a condus-o afișa un ecran albastru. pe care era trecut un mesaj scurt: ”instituție pe cale să fie blocată.”. În timp ce fostul șef al DNA era în cărți să ocupe o funcție înaltă în magistratura europeană, fosta sa Direcție stă să se blocheze ca urmare a Ordonanței 7.

Trebuie să fi fost un moment simbolic. Ce diferență mai mare între ce gândește Europa și ce gândește conducerea României? Cum e posibil ca două viziuni complet diferite să stea la masa aceluiași subiect și să-i vadă alte fețe? Cine mine, cine se înșală mai tare? 

Răspunsul l-aș căuta în acel ecran albastru și mai puțin în viitorul doamnei Kovesi. Spre deosebire de clasicul ecran  albastru care arată prăbușirea unui sistem, micul anunț de la DNA vine să ne spună tocmai opusul. Ne arată că doamna Kovesi si domnul Morar au lăsat ceva în urmă și anume un corp de procurori care știu să se organizeze, să argumenteze și să răspundă. Și nu numai în această instituție, ci în întreg sistemul de justiție. 

Momentul este cât se poate de elocvent. Pentru prima dată mai multe Parchete din România și-au suspendat activitatea, ca protest față de o acțiune politică ce le vizează. Pentru prima dată o parte din corpul magistraților pune presiune pe Guvern pentru a retrage un act care nu a fost dezbătut public. Și asta se face peste capul CSM, instituția care în mod obișnuit ar fi trebuit să-i reprezinte. 

Este primul protest de acest tip al unui corp profesional care în urmă cu 20 de ani nici nu se putea gândi la astfel de acțiuni. Salariile mari, diversele privilegii, comanda politică au fost norma la începutul anilor 2000. Și tragerea pe dreapta a unor dosare mari. O atmosferă călduță, coroborată cu una de frică. Mediul la care politicul ar vrea să se întoarcă. Azi lucrurile s-au schimbat parțial.

Și mai e ceva important. România pare să se desprindă de o perioadă de tranziție, una a personajelor providențiale. Daniel Morar a fost unul dintre ele, Laura Kovesi un altul, Livia Stanciu sau Cristina Tarcea, și ele. Erau lideri și dădeau semnale. Azi nu mai avem așa ceva. Aici asistăm la un protest al unor magistrați, cu nume și prenume semnate în clar și care au văzut că se poate și altfel.

Nu discut dacă au dreptate. Și nici nu iau în calcul faptul că sunt ”oamenii sistemului” sau alte năluciri de genul ”ei sunt cei răi și ceilalți buni.” Asistăm la o reacție onestă și corectă la o depășire a unor linii roșii. Societatea nu poate merge mai depare fără echilibru, dialog și compromisuri. Nu mai există astăzi posibilitatea de-a ignora pe cei pentru care legiuiești, indiferent de domeniu. 

În egală măsură, precum societatea, nici procurorii nu sunt perfecți. Există greșeli, există ticăloșii, există abuzuri, dar ele nu sunt norma sistemului. Pentru că rata necinstei nu poate fi mai mare decât cea a criminalității din România. Și pentru că nu toți posibilii infractori sunt victime. Așa că am credința că aici vorbim de oameni cinstiți. 

Asta e moștenirea celor patru. Câteva sute de oameni care nu vor să fie luați de apă, otova, și nici nu vor să se ascundă în spatele salariului de o sută de milioane și a unei pensii pe măsură. 700 de oameni care au mai mult curaj decât alții. E mult, e puțin? Este un început.

E tot ce-am putut face în zece ani. De aici va fi mai greu. Epoca libertăților, a rațiunii și a gândirii și-a luat un răgaz. Mai prost e că România are pe cap și o grămadă de necinstiți care pozează în eroi. Se va rezolva și asta.

Iar dacă nu știți a distinge, e simplu: vedeți cine și pe unde a făcut carte. Încercați să aflați dacă o diplomă născută în spuma învățământului la distanță poate valora cât munca și experiența unui magistrat a cărui preocupare a fost școala, la vremea ei. 

 

 

Ce urmează după plecarea lui Augustin Lazăr

Revocarea procurorului Lazăr era un secret prost ținut de ministrul Toader. Decizia de a-l demite pe Lazăr transpira prin toți porii și prin toate discursurile ministrului. Nu avea niciun rost să declanșeze evaluarea dacă nu-l voia plecat. Acest lucru face parte din programul ministrului, care vrea să reașeze conducerea justiției într-un format care să-i fie mai acceptabil. Adică un corp al procurorilor mai tăcut, mai atent la selectarea dosarelor și mai supus în relația cu ministrul, oricare ar fi el.

Nu o să dezbat mult argumentele ministrului. Ele nu îmi par a arăta o încălcare a legii de către Lazăr. Nicio o diminuare a activității Parchetului General. Sunt lucruri pe care ministrul le consideră inadmisibile la un procuror. Mai ales în atitudinea acestuia față de un lucru deja hotărât. Și mai ales în raport cu atitudinea față de Constituție. Desigur sunt și unele palpabile, cum ar fi povestea cu evaluarea lipsă de la dosar sau cu prezența unei rezoluții într-un dosar al familiei Iohannis.

Mai mult

Ce urmează după condamnarea lui Liviu Dragnea

Câteva efecte ale deciziei de ieri. Trebuie să știm că este de abia începutul unei perioade care va fi și mai turbulente. Dragnea și grupul său vor face totul pentru a păstra puterea. Și, când spun totul, avem imaginația prea mică. 

Legile justiției și tot ce ține de justiție va fi modificat cu asupră de măsură. Vom vedea ordonanțe, sesiuni de urgență, modificări din ce în ce mai aberante în domeniu și o simulată iubire de partid.

Mai mult

Codul Penal al clasei superioare

Hotnews a sintetizat aseară cele mai importante modificări de la Codul de Procedură penală. Dacă treceți prin el o să aveți o senzație ciudată. Știți deja că multe modificări sunt făcute ca să nu intre în coliziune cu DNA-ul. Dar mai e ceva acolo. Ceva ce trebuie pus în context.

E un sentiment de impunitate pe care l-am văzut de ceva vreme încoace. E un sentiment care ține de pensii speciale, de desființarea incompatibilităților, de rearanjarea Codului Administrativ, de posibilitatea de a numi pe oricine în funcții. E un cod care creează o castă specială, superioară. Și care, cred eu, desăvârșește revenirea Partidului Comunist. Să privim împreună la cele mai importante lucruri: 

Mai mult

E o singură soluție după decizia CCR (audio)

Acum că lucrurile s-au mai răcit, poate facem apel la ceva mai mult calm și la mai multe considerație pentru statul în care trăim. Mă refer la decizia CCR care a schimbat, tehnic, arhitectura statului român. Am văzut în ultimele ore apeluri ale unor diverse persoane sau chiar partide, la Klaus Iohannis să nu respecte decizia Curții. Am văzut, de asemenea, apeluri la depolitizarea Curții, care ar fi singura soluție ca lucrurile să se așeze pe un făgaș normal. 

Culmea, o parte din apelurile astea sunt făcute de oameni care aplaudau Curtea la referendumul din 2012, atunci când l-a lăsat în funcție pe Traian Băsescu. Știu, CCR a supărat atunci jumătate de Românie și acum a supărat-o pe cealaltă.  

Mai mult

România și drumul înapoi

Mi-ar plăcea ca la un moment dat să văd desfășurarea ședinței CCR din 30 mai 2018. Mi-ar plăcea să le citesc vorbele acestor oameni, să le aud gândurile și să le simt abordările. Dacă nu acum, măcar în memoriile fiecăruia dintre ei.

De ce specific această decizie care o revocă pe Kovesi și nu alta? Pentru că decizia aceasta a CCR schimbă profund arhitrctura statului român. Pentru că așa cum pare la prima vedere, debalansează o stare de lucruri pe care o cunoaștem, pentru a ne oferi alta. Și pentru că nu ține cont nicio secundă de cum ar putea arăta viitorul și ce consecințe ar putea să aibă în cazul unor mișcări extremiste, populiste sau anti-europene. 

Mai mult

Guvernul a dat cu artificii în urma protestului de la București.

Mii de oameni în stradă împotriva unei puteri discreționare. Zeci de sloganuri împotriva unei coaliții care reașează de o manieră greșită statul român. Și o coloană nesfârșită a cărei trecere prin centru s-a terminat cu focurile de artificii de la o sărbătoare la care erau și liderii PSD.

Nu știu dacă ați aflat, dar odată cu protestul din stradă, conducerea statului lansa sărbătoarea de o sută de ani a României. Un spectacol care a adus în sală lumea bună și importantă a țării. Cei care iau decizii și care vor să ne arate cum e viitorul. Pe scenă ministrul culturii a vorbit despre valorile care ne unesc. O țară minunată, care de abia așteaptă să serbeze o sută de ani de existență.

Mai mult

Țara în care liderii și-au construit un stat paralel

PSD este cel mai mare partid din România. Are o majoritate parlamentară zdrobitoare. Controlează prin oameni numiți politic mai toate instituțiile statului. Acolo unde nu a putut numi direct a negociat. Controlează aproape tot ce înseamnă administrație locală, de la micile primării până la Consiliile Județene.

Toate deciziile care țin de dezvoltarea României sunt și au fost luate de această majoritate. Ei decid tot ce se face de la drumuri, străzi, străduțe, la școli, campusuri universitare, spitale, prețuri la medicamente, prețuri la benzină.

Având însă aceste pârgii la îndemână, PSD hotărăște că trebuie să protesteze împotriva ”statului paralel.” Nu e clar cine este acesta, persoană cu persoană, dar se va striga împotriva sa în toate localitățile din România. 

Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!