Traian Berbeceanu nu-și arată vârsta. Are 52 de ani, dar arată mai bine ca un bărbat de 45. Nu era o glumă atunci când le-a spus colegilor din Poliție că trebuie să mai meargă și la sală. Are un piept imens, de ridicător de greutăți, și brațe pe măsură. E tuns cel mai scurt cu putință. Și face o mare economie de cuvinte. Este ca și cum ar controla fiecare emisie vocală și și-ar lua timp să chibzuiască fiecare vorbă pe care o spune. E abraziv, contondent, direct și sincer. 

Sunt convins că mediul în care a lucrat l-a făcut dur, de piatră. E sigur pe el și pe ce-a muncit, nu are nevoie de vorbe în plus. Nu jignește, nu dă sentințe, dar își știe treaba. Lumea îl consideră un erou. După ce a demantelat mai multe clanuri din România, o înscenare judiciară l-a adus în temniță. A câștigat procesul la fond, iar procurorii care l-au anchetat au fost condamnați la închisoare. Asta l-a făcut iubit. 

Am vorbit în mijlocul cazului Caracal, imediat după ce și-a lansat cartea Radiografia unei mârșăvii judiciare. 

Cartea. De ce era necesară?

Am debutat cu scrisul la această carte imediat după pronunțarea sentinței în prima instanță, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv după luna iunie a lui 2016. Undeva în primăvara anului 2017 am finalizat-o. Au fost perioade în care am lucrat mai intens și altele în care nu am putut din cauza trăirilor pe care am încercat să le descriu în carte. Nu aveam starea necesară pentru a le transpune în scris.

Apelul. Care este stadiul procesului său? Ce Rol au avut modificările adoptatea de Parlament la legile justiției. 

Achitarea pentru toate faptele pentru care am fost trimis în judecată s-au dat pe faptul că nu există fapta, nu pe alt temei procedural. Nu fiindcă nu ar fi indicii sau probe, ci pur și simplu faptele pentru care am fost trimis în judecată nu există. Deși achitarea de către completul de trei judecători ai ICCJ a avut loc în iunie 2016, DIICOT-ul, cel care m-a trimis în judecată, au atacat și ei cu apel. Aveau obligația morală să motiveze apelul și să arate Înaltei Curți care sunt motivele de apel în 30 de zile. Au făcut-o într-un an. Din punctul meu de vedere este o tergiversare nejustificată. Ulterior judecarea apelului a început la completul de judecători. Au apărut apoi deciziile acelea alea CCR cu Completele de 5. A fost dat înapoi, s-a repartizat unui alt Complet de 5, a reînceput. Acum a venit ultima decizie a CCR cu Completele de 5 și așteptăm cu mare interes să vedem ce se întâmplă, respectiv motivarea pe care judecătorii CCR o să o facă la ultima decizie pe care au dat-o.

Încă mai e polițist?

În suflet sunt polițist. O să rămân polițist totdeauna. A fost meseria pe care am făcut-o cu dedicație și cu absolut totală implicare, însă nu mai sunt activ. În urmă cu un an de zile m-am pensionat fiindcă am împlinit stagiul necesar, aveam vechimea, vârsta.

Eu cred că România se desparte prea devreme de profesioniștii săi. Este un pensionar tânăr, de 25 de ani. Cum vede această problemă?

Din punctul meu de vedere polițiștii, cel puțin cei din sistemul operativ, și în mod deosebit cei din structurile de combatere a criminalității organizate, în cei 25 de ani de activitate, până la pensie, au parte de o uzură psihică, fizică, o uzură a sănătății deosebite. Părerea mea e că aceștia pot fi folosiți pentru experiența lor și ulterior celor 25 de ani. Măcar încă 5, 6, 7 ani în funcții neoperative. În mod deosebit în posturi în care pot să împărtășească din experiența lor polițiștilor care se află pe băncile instituțiilor școlare ale poliției sau vin imediat de pe băncile Academiei sau ale Școlilor de Agenți de Poliție.

Se iese și mai devreme la pensie. Acum nu se mai iese decât la împlinirea vârstei de 50 de ani. Ca să argumentez ce am spus mai devreme, în cursul anului 2004, în timp ce investigam o grupare infracțională care parțial este descrisă și în carte, în timp ce eram la serviciu, am suferit un infarct miocardic. Am fost luat cu ambulanța, dus la Spitalul Județean, dus apoi cu o altă ambulanță la Timișoara la Institutul Inimii. E o meserie care uzează forate mult. Infarctul a fost cauzat de oboseală, de stres, de alimentație necorespunzătoare, combinat cu consum de cafele în exces, de fumat… E o meserie care te uzează și îți creează mari problem

Ce crede despre pensiile speciale?

Nu există pensii speciale la poliție. Sunt pensii de serviciu care sunt reglementate legal. Cuantumul lor este mult sub ceea ce se vehiculează în spațiul public. Nu sunt pensii extraordinare. Sigur, din punctul meu de vedere, probabil că este nedrept ca pensia unui polițist care a lucrat în structurile operative, la judiciar sau la crimă organizată să fie la fel ca și pensia unuia care iese tot după 25 de ani de poliție, dar dintr-o structură neoperativă.

Eu am în jur de 7.000 de lei pensia, dar este una dintre pensiile mari pentru că am ocupat o funcție de comandă foarte importantă, adică am coordonat activitatea structurilor de combatere a crimei organizate pe județele Hunedoara, Alba și Sibiu.

L-am rugat să-mi explice ce se întâmplă în viața unui polițist de capătă dreptul să devină pensionar mai devreme.

E greu să vă descriu o zi din viața unui polițist pentru că activitățile noastre se întindeau pe perioade mult mai lungi de timp când investigam o grupare infracțională. Plecam dimineața la serviciu și s-a întâmplat de nenumărate ori să ne întoarcem după o săptămână, două, după o lună. Se termină o dată cu dovedirea activităților infracționale ale persoanelor sau a grupurilor de persoane investigate.

Eu eram șeful Brigăzii Alba care avea în componență mai multe servicii specializate: Antidrog, Cyber Crime, Criminalitatea Macroeconomico-financiară. La nivelul fiecăruia dintre aceste servicii se instrumentau dosare penale privitoare la grupuri de infractori care săvârșeau genul respectiv de infracțiune.

 Acum traficul și consumul de droguri sunt infracțiunile preponderente. În momentul următor pot fi cele de criminalitate economico-financiară. La un moment ulterior poate să fie traficul de persoane și traficul de emigranți. Toate sunt importante, toate se comit.

Din ce am observat eu, infracționalitatea a escaladat în ultima perioadă. După percepția mea, e vorba despre ultimii 4, 5 ani. Cred că infracționalitatea a crescut foarte mult și că structurile de aplicare a legii au pierdut un pic de teren. Problemele acestea legislative, încercări de modificare a Codului Penal, a Codului de Procedură Penală. Din punctul de vedere al poliției, dar și al Ministerului Public, al instanțelor, cred că toate aceste sisteme sunt subfinanțate. Nu există suficientă logistică pentru a-ți desfășura activitățile în bune condiții.

Modificările legislative din timpul perioadei Dragnea au împiedicat și activitatea Poliției. A simțit că lumea interlopă e bucură de ele?

Nu mi s-a întâmplat să-mi râdă (infractorii) în nas, dar am perceput reacții de genul ăsta în special în mass-media, din partea unor presupuși infractori, unii chiar dovediți infractori. Mă gândesc că dacă o instanță ca ICCJ te condamnă pentru săvârșirea unei infracțiuni, definitiv, o să fii numit infractor până la urmă.

Percepeam (modificările) ca pe niște piedici intenționate puse sistemului judiciar.

Probabil (scopul a fost) ca anumite infracțiuni aflate în cercetare să nu mai poate fi investigate și trimise în judecată, să urmeze dosarul calea firească și să se obțină soluții definitive. Au fost încercări de tergiversare a acestor dosare până la împlinirea unor termene de prescripție. De curând CCR a respins acele modificări care vizau reducerea termenelor de prescripție.

Legătura între politică și lumea interlopă

În cadrul dosarelor pe care le-am investigat am întâlnit și situații de legături nefirești între oameni politici și membri ai unei grupări infracționale, dar nu i-am tratat ca pe niște oameni politici. În cauzele respective i-am tratat ca pe membri ai grupării.

În momentul în care ești om politic, reprezentant al unei instituții importante a statului și afli că persoana X are probleme de natură penală, că există suspiciuni că săvârșește infracțiuni sau afli din mass-media că este investigat sau cercetat, iar tu nu încerci să te detașezi de omul ăla, ba din contră, cultivi în continuare relația cu el, deja din punctul meu de vedere, ca polițist sau ca cetățean, e o problemă. Au fost situații în care cauzele investigate ne-au rezultat astfel de legături, de apropieri.

Cred că lumea interlopă, traficanții de droguri, de persoane, persoane care comit infracțiuni cu violență, sunt de fapt cei care profită de aceste modificări sau încercări de modificări legislative, alături de cei pentru care ele sunt făcute. Politicienii și-au făcut niște găuri pentru ei, niște portițe de scăpare, de care beneficiază din păcate și această lume interlopă.

Intervenții din partea superiorilor. Cum arată și ce i s-a cerut

Au fost situații punctuale. Nu le infirm, dar nici nu aș vrea să mă refer la ele în momentul ăsta. Au fost două, trei situații de genul ăsta, în urmă cu mai mulți ani. Nu le-am dat curs și pe urmă nu am mai fost deranjați. Pur și simplu te sună și-ți spune, fără vreo legătură, fără să-ți ceară ceva, că X este un băiat bun, că își vede de treaba lui, că afacerile lui sunt legale. Îți sugerează că acea persoană e protejată sau că e în grațiile celui care intervine. Ironizam la telefon și mă lăsau în pace.

Au fost situații în care ca pârghii prin care poți să creeze presiune asupra ta, trimit echipe de control, corp de control. Îți verifică activitatea în cele mai mici amănunte, verifică și activitatea subordonaților tăi. Încearcă să găsească ceva care să-ți fie imputat ulterior și să poată să te sancționeze ca avertisment sau să te destituie din funcție.

Care este miza conducerii Poliției Române. De ce ar vrea un politician să controleze Poliția?

Am argumentat și în carte. Din percepția mea și ce a rezultat din activitățile efectuate la urmărirea penală și în cercetarea judecătorească a fost că s-a mers pe principiul: „Ori el, ori noi! Ori Berbeceanu, ori noi”. Persoanele respective au conștientizat că informațiile la care ajunsesem cu privire la presupusele activități nelegale comise de ei, ar fi putut să genereze dosare penale în care să fie cercetați și eventual judecați și condamnați. Ar fi putut să declanșeze cercetări disciplinare către structuri ale Ministerului Public sau către CSM. Eram pregătit și psihic și profesional și omenește, dar nu credeam că se va întâmpla.

Un moment cheie a fost arestarea sa. Cum a văzut familia ce s-a întâmplat atunci?

Fiul meu era foarte mic și au încercat soția, în mod deosebit, cât și bunicii, să facă cumva să nu afle adevărul, pentru că era destul de greu să-i explici unui copil de 5 ani jumătate ce înseamnă o înscenare judiciară. Fiul meu era obișnuit cu faptul că plecăm în misiuni prelungite, dar cu toate astea știa că trebuie să vorbim în fiecare seară. Nu exista misiune în care să plec și să nu vorbesc cu el seara înainte de culcare, să poată să doarmă liniștit. Atunci soția i-a spus că sunt plecat într-o misiune inițial. Celor de la locurile de detenție le-am spus că nu am nicio pretenție, decât să mi se permită să-mi sun de la telefonul public din arest fiul în fiecare seară. Ulterior soția i-a spus că lucrez sub acoperire și că sunt într-o închisoare ca să-i prind pe cei răi.

Pentru el a fost o perioadă traumatizantă și din păcate experiența asta tristă nu a lăsat cicatrici doar asupra mea, ci și asupra familiei, echipei. Fiul meu nu a mai avut copilărie. A trecut de la perioada aia candidă și lipsită de griji, s-a maturizat brusc din păcate.

Ne-a fost greu tuturor, dar am fost o familie puternică și am reușit să ne mobilizăm, să ne înarmăm cu răbdare, cu putere, cu foarte mult curaj și cu credința pe care ne-au oferit-o exemplele de-a lungul carierelor noastre, că adevărul nu poate fi cosmetizat și că totdeauna iese la iveală.

Arestul văzut de partea cealaltă

Arestul nu are cum să nu te afecteze. Cum descriam și în carte, în locuri de detenție fusesem de sute de ori până atunci, ca polițist. Brusc m-am trezit aruncat după gratii. Sentimentul este unul foarte puternic și negativ. Nu te dărâmă, dar este departe de a-ți face bine.

(Arestul e) cumplit. E un loc în care indiferent de vinovății sau nevinovaţii, nicio persoană nu ar trebui să stea. Condițiile sunt absolut improprii. De Evul Mediu.

Cum a fost întâlnirea cu ”clienții” săi în arest?

Vorbeam și în carte de faptul că atunci când am ajuns în arest mi-am dat seama că mitul acela potrivit căruia un polițist arestat este o victimă a tot felul de abuzuri și agresiuni în sistemul penitenciar nu există, pentru că persoanele de la locul de detenție urmăreau foarte intens cazul Berbeceanu de unde se aflau. Cunoșteau în amănunt ceea ce se întâmpla, iar când mă întâlneam cu ei la telefoane, la plimbător, la instanțele de judecată, mă încurajau, îmi cereau să nu mă las și să lupt până la capăt. Au avut un comportament absolut corect față de mine, pentru că și eu, ca polițist am avut un comportament absolut corect față de ei, chiar dacă la un moment dat, am propus măsuri preventive. Am făcut-o însă în mod corect.

Am vorbit despre schimbul de mesaje dintre polițiști și lumea interlopă în cazul Caracal. Colaborarea cu infractorii este corectă?

Am văzut în spațiul public tot felul de astfel de susțineri. Eu nu am perceput așa ceva. Nu cred că este firesc ca polițiștii să negocieze cu cei care se prezumă că încalcă legea. Cum să le spună polițiștii grupărilor infracționale: „Puteți să vă luptați între voi cât vreți, rupeți-vă oasele, omorâți-vă, dar nu agresați pe altcineva!”? Este posibil să fie situații izolate în țară. Nu exclud lucrul ăsta, dar în orice caz nu se întâmplă așa ceva la modul general. Poliția nu negociază cu grupările infracționale nimic.

Dacă e așa, nu e corect. Vreau să cred și să insist încă o dată că dacă e așa, e un caz izolat.

Nu e nimic nefiresc să îți obții informații de la persoane care la un moment dat au fost cercetate penal, trimise în judecată, condamnate, care și-au efectuat pedepsele sau care la un moment dat ar putea să comită astfel de infracțiuni. Informațiile serioase și adevărate, cu valoare operativă nu pot fi obținute de la bibliotecă sau cofetărie. Poți să iei informații de oriunde, cu condiția să le exploatezi în mod corect și onest, inclusiv din punct de vedere judiciar, cu condiția obligatorie de a nu-l proteja pe cel care ți-a dat informația, când la rândul său poate comite o altă infracțiune. El nu trebuie să primească nimic. Din experiență, infractorii au sentimentul că dacă îți oferă o informație bună urmăresc după lucruri clare. Dacă e o informație bună despre un grup rival sunt șanse mari ca acela să dispară, odată cu concurența. În al doilea rând, crede că îți câștigă ție bunăvoința, ceea ce nu ar trebui să fie deloc adevărat.

Au fost mediatizate doar situații negative. Probabil astea prind la public mai mult. În mod cert, trebuie mediatizate pentru a nu se repeta. Sunt absolut convins că sunt și exemple pozitive foarte multe care nu sunt mediatizate sau bine mediatizate. Probabil că aceste structuri suferă de un marketing prost făcut. Nu este însă deloc lipsit de importanță faptul că eu, ca om provenit din sistem, percep că activitatea poliției, cel puțin a celor din structurile de combatere a criminalității organizate, s-a mai estompat. Nu mai este atât de agresiv. Polițiștii nu mai au atât de multă determinare.

Poliția a atins cel mai de jos nivel cu putință ca imagine pentru public. Care este gradul de profesionalism din poliție?

Sunt în sistem polițiști foarte buni, foarte bine pregătiți profesional, dar am discutat cu ei. Cât am stat la București m-am întâlnit cu mulți colegi. E sentimentul că nu mai vor să riște, să-și pună pielea în băț. Îmi spuneau că nu mai e nicio siguranță. Îți faci meseria, vrei să-ți faci treaba și ajungi ca Berbeceanu. Foarte mulți colegi din țară cu care am discutat au percepția asta.

Numirile în poliție se fac și pe merit?

Numirile la vârful poliției au fost mereu politizate și vor fi mereu. Problema nu e că numești politic un șef de poliție, dar interesul tău ca partid de guvernământ e să numești un profesionist, ca să nu creeze deservicii. Nu aș vrea să mă refer la persoane, pentru că pe unii nu i-am cunoscut, deși dacă ar fi fost polițiști valoroși, cu rezultate notabile, în mod firesc ar fi trebuit să aud de ei. Pot să vă dau ca exemplu ultima numire a domnului chestor Vasilescu. Pe mine mă încântă. E un profesionist. A făcut parte din structurile de combatere a crimei organizate, din cele operative la direcții de operațiuni speciale. Îl știu dedicat și implicat. Cred că este un adevărat profesionist.

În timp ce vorbim ascultătorii îi propun funcția de Ministru de Interne

Nu m-am gândit la așa ceva. Le mulțumesc celor care se gândesc în locul meu la așa ceva și care m-ar vedea într-o asemenea postură. Personal, nu că îmi cunosc limitele, dar sunt sigur că nu m-aș regăsi într-o asemenea funcție pentru că știu ce implică.