Următoarea întâmplare este autentică și va rămâne cât se poate de reală. Are loc într-o parcare din nordul României. Acolo doi ingineri constructori măsoară diverse cote pentru amenajarea zonei. Parcarea e parte dintr-un complex rutier mai mare și ar fi trebuit terminată cu ani în urmă. Lucrarea a trenat. Întâi nu au fost fonduri, așa că s-a făcut proiectul, a demarat și s-a oprit. Bornele șantierului au rămas în pământ. 

Într-o altă fază, oamenii au mai primit niște bani și au reușit să mai facă o parte din lucrare. S-a oprit apoi din nou pentru că banii s-au terminat. Ultima oară lucrarea s-a reluat acum un an și jumătate-doi. Doar că s-a oprit în câteva luni. Firma care a primit lucrarea nu a mai avut muncitori. Oamenii au plecat căte zări mai bune.   

Așa că marea parcare, parte din ce s-ar dori un nod rutier mai mare, stă pe jumătate neacoperită, legată cu un drum de pământ de șoseaua națională și e ca o carie în ochii oamenilor. Acum statul și-ar dori-o făcută, doar că nu are cu ce și de o bună bucată de vreme cu cine. Ar fi nevoie de o nouă licitație ca acest petic de noroi să iasă la lumină. 

Exact la asta lucrează și cei doi ingineri. Refac documentația unui  loc care ar fi trebuit să fie gata de zece ani. Oamenii asudă în căldură și măsoră din nou, acoperiți de praf. În parcare apare și un agent de poliție. E localnic și, firesc și corect, e nemulțumit de lucrarea care stagnează. Are curiozități și reproșuri. 

Polițistul își pune cascheta mai cap, își așează cămașa de acum acoperită de sudoare pe ici, pe colo și-i ia la rost pe cei doi. De ce nu se face, cât mai durează, ce s-a întâmplat, cât s-a furat. Inginerii răspund o vreme cu plăcere și spun povestea de mai sus. 

Polițistul devine însă inchizitor. Se fură, nu se muncește cum trebuie, că ei ce fac. Și atunci unul dintre ingineri îi spune cu năduf că ”nu se face pentru că nu mai este nimeni să muncească în construcții”. Păi de ce? ”Pentru că-s salariile mici și toți au plecat în străinătate.” Dar cât de mici sunt salariile? ”Păi așa la vreao 3000 mii brut că i-a obligat guvernul.” Hai, că n-au plecat chiar toți la banii ăștia, spune polițistul. ”Ba, ăia care au mai rămas s-au dus la voi la stat, că s-au mărit salariile peste tot”, aruncă unul dintre ingineri. ”Că voi credeți că salarile alea mari se plătesc singure.”

Căldura bate peste toți trei, iar praful se ridică de pe pământul gol, viitoare parcare. Colbul s-a pus pe pantofii lor de ceva vreme. Polițistului îi curg broboane de sudoare de sub caschetă și i se duc spre cămașă. O ridică, își face vânt și spune șuierat către ingineri.

”Da, Dar noi am făcut carte.”