M-am întâlnit cu Csibi Magor întâia dată acum mai bine de 10 ani. Încerca să demonstreze tuturor că viața poate fi frumoasă și fără tot confortul din jurul nostru. Era vorba de un experiment de o lună în care trebuia ”să-și reducă amprenta de carbon.” Adică să trăiască cu mai puțin din ce-ți dă viața modernă: carne, apă caldă, mașini. Își selecta singur gunoiul, alerga, făcea duș cu apă rece. O nebunie, ați spune. 

Dar nu e singura. Magor a făcut un lucru de neînțeles în România. A renunțat la o slujbă de europarlamentar, acolo unde era vicepreședinte al Comisiei de Mediu doar ca să devină ong-ist. În țara asta, să renunți la așa viață și beneficii ca să te lupți cu morile de vânt, ei bine, asta este chiar de neînțeles. 

Asta era însă pasiunea lui, munca lui, viața lui. Și a făcut mult. A condus ani de zile WWF România, apoi organizația similară din Coreea, a militat și a luptat pentru pădurile virgine, apa și aerul de aici. L-am chemat ca să mă ajute să înțeleg mai bine Amazonul și incendiile sale.   

Aș începe exact cu una dintre afirmațiile care e cea mai puternic vehiculată în ultima perioadă, care spune că Amazonul e plămânul planetei. Dacă e să ne gândim, pădurea din Amazon nu ne generează oxigen. De foarte multe ori vedem informații circulând prin presă spunând că Amazonul produce 20% din oxigenul de pe planetă. Unele spun 20% din dioxidul de carbon de pe glob. Ambele sunt false. E adevărat că din toată populația și din toate ecosistemele de pe planetă, de pe uscat, Amazonul produce 16% din oxigen. Mai există și fitoplanctonul din ocean care produce cam 9% din oxigenul de pe planetă. Ideea e că pădurea face fotosinteza în timpul zilei. Amazonul face 24% din fotosinteza totală de pe planetă. În secunda în care e noapte, începe să respire, exact cum respirăm noi, și undeva la 60% din oxigenul produs de Pădurile Amazoniene este reabsorbit chiar de pădure. Totul e din cauza degradării din Amazon, fiindcă de foarte multe ori sunt aceste arderi de păduri, cu niște oameni care dau foc pădurii pentru a câștiga pământ arabil sau pentru a crește animale. Se întâmplă această intervenție și există din ce în ce mai puțin humus, din ce în ce mai puțin organic în Pădurea Amazoniană, iar ea începe să-și schimbe comportamentul. Am citit un studiu foarte nou care spune că având în vedere comportamentul copacilor și al pădurii care se schimbă, ciclul de respirație se lungește, ciclul de fotosinteză se scurtează. Asta înseamnă că pădurile din Ecuator încep să devină un emițător de dioxid de carbon. Pădurea Amazoniană e vitală, pentru că în acest moment reține o cantitate semnificativă de dioxid de carbon. Când vorbim de focuri, tăieri sau alte intervenții, acel carbon va fi eliberat, iar acest lucru trebuie să ne îngrijoreze, pentru că și în acest moment avem o problemă semnificativă cu gazele cu efect de seră în atmosfera pământului. Dacă acest lucru se intensifică vom avea probleme și mai mari și se va intensifica acest fenomen. 

Iarăși un lucru contraintuitiv cumva, sau neplăcut, este că, deși agricultorii ard din ce în ce mai multă pădure, din cauză că există foarte puțin oxigen și nu se produce în plus, pământul din Amazon e foarte sărac în humus. Asta înseamnă că odată ce începi agricultura o să dureze o perioadă relativ scurtă și vor avea nevoie de suprafețe din ce în ce mai mari, noi. Presiunea în Amazon nu se oprește până nu va fi distrusă complet. Dacă ne uităm la o pădure din România, aici se produce humus pentru că e un alt fel de ecosistem. Chiar se generează oxigen. În cazul unei entități precum Amazonul, nu. 

Cât de posibil este ca aceste focuri să fie puse

Sunt câteva lucruri. Am citit pe site-ul NASA, care analizează cât de mare este fereastra de formare a focurilor. Fereastra este extrem de restrânsă. În august, iulie târziu, sunt câteva ferestre când ar putea să se întâmple astfel de focare într-o pădure precum Amazonul. Umiditatea este foarte mare, nu e ușor să cauzezi foc. Dacă te uiți în câte locuri se formează, îți dă un indiciu că nu e ceva natural. Nu sunt suprafețe mari dintr-o dată aprinse, ci foarte multe focare. Lucrul bine cunoscut este că foarte mulți fermieri fac orice ca să mai mărească capacitatea. Nu văd ce ar avea de câștigat un ONG din arderea pădurilor. În afară de faptul că au creat un burning platform ca să mai faci un fundraising, nu cred că e motivul primordial, pentru că rămâi fără obiectul muncii. 

Sunt două culturi. Soia și vită, acestea două. Vine din Brazilia inclusiv în România. Din America de Sud se duce furaj peste tot. Conflictul natural, care nu ar trebui să fie atât de natural, e că sunt oameni și aici. Președintele Braziliei este extrem de supărat pe organizațiile care se concentrează pe ecologie, care spun că ce a mai rămas din păduri trebuie protejat, și sunt oameni care spun că, din punct de vedere economic, ar avea sens să se extindă, că pot rade cât mai mult din suprafața pădurii ca să prindă pământ industriile care aduc profit Braziliei. 

Brazilienii se simt atacați de afaturile și amenințările venite din Europa

Nu este un lucru nou, dar iarăși, aici trebuie definit când spunem brazilieni la cine ne referim. Totuși vorbim de comunități locale, de foarte multe grupuri care trăiesc în zona Amazonului și care la rândul lor dau în judecată statul brazilian spunând că au dreptul la pământul lor, la fel cum statul brazilian spune să nu intervenim. Cu toate astea e o ipocrizie. Am văzut când se discuta Acordul de la Paris că statele bogate le spun statelor precum Brazilia sau Indonezia să nu taie, să nu intervină, însă nu spun că suntem dispuși să facem o compensație financiară, căci până la urmă dacă e să ne uităm la Europa sau America de Nord, suprafețe enorme de păduri sau suprafețe naturale au fost distruse sau tăiate. S-a făcut o dezvoltare economică pe seama acestor păduri. Acum să-i spui unei țări unde nivelul de trai nu e la fel de ridicat ca în țările noastre: „Voi nu tăiați, dar nu primiți nimic în schimb” este incorect. Acum faptul că vorbim de un fond de 20 de milioane care să stingă repede niște focuri prin Brazilia aș înțelege. Ei ar spune: „Dacă vreți să rămână pădurile așa cum sunt, dacă vreți să beneficiem cu toții, căci e un beneficiu global, atunci cumva contribuția ar trebui să fie globală”. E un punct sensibil în aceste discuții.

Cred că și intervenția e cu totul și cu totul altfel. Europa are un alt fel de climat. Din păcate, cum reiese din declarații și din manifestarea autorităților de acolo, se poate vedea că nu asta e îngrijorarea lor primordială. Bolsonaro, Președintele Braziliei, a accentuat de foarte multe ori că trebuie să se reducă suprafața pădurilor, că trebuie exploatată, că primează economia și că toate prostiile astea ecologiste trebuie să fie pe planul doi, trei sau să nu fie deloc în țara lui. Nu cred că există o voință reală de a interveni și de a opri astfel de focuri. Mai mult, aceste focuri au fost, mai deschis sau indirect, încurajate de autorităţi. Nu există niciun enforcement care să spună ce pățești. E o problemă extrem de spinoasă. Și alte state, nu doar Brazilia, se confruntă cu această problemă, însă ea are întinderea cea mai mare. 

Până la urmă de ce aș fi eu interesat?

Dacă ne imaginăm viața pentru următorii zece ani și spunem: „Doar atât mă interesează și după mine, potopul!”, nu ar trebui să ne intereseze. Dacă am vrea însă o bătrânețe liniștită, un spațiu de trăit pentru copiii noștri, atunci ar trebui să fim îngrijorați. Vedem cum se schimbă totul în jurul nostru. Anul ăsta și în România, dar și în Europa, am depășit recorduri de căldură. Am reușit să vedem tornade pe care nu le vedeam până acum în România. Apar tot felul de fenomene meteo. Nu neapărat în România, dar în foarte multe locuri, în acest moment, a apărut o problemă a apei. Al șaselea cel mai mare oraș din India, Chennai, a pierdut lacul de acumulare de lângă oraș, din 2018, până în 2019. Lacul din care se acumula toată regiunea a dispărut într-un singur an. Acum 6 milioane de oameni sunt fără apă. Toate aceste trend-uri se vor amplifica. Chiar dacă India pare să fie departe de noi, ne imaginăm o țară în care sunt de la 700, până la un miliard de oameni, în secunda în care ei rămân fără apă, vor începe migrarea. Toate aceste fenomene trebuie privite în ansamblu. Dacă aceste fenomene nu sunt controlate vom avea niște procese pe planetă la care nu ne așteptăm. Nu ne referim doar la evenimente naturale sau cele petrecute în natură, ci inclusiv la reacția oamenilor la aceste evenimente care ne vor face să trăim mai greu. 

În Siria, pe lângă problema politică, pe lângă război, totul a pornit de la niște secete accentuate de-a lungul unor ani, care au făcut ca nivelul de trai și de avuție al populației să scadă foarte mult. De acolo au pornit proteste și un conflict pe care Europa nu a putut deloc să-l gestioneze. Un stat mare din punctul de vedere al Europei, dar destul de mic din punct de vedere planetar a putut să cauzeze aceste probleme unei construcții precum Uniunea Europeană. Ce s-ar întâmpla dacă Pakistanul sau India ar avea o problemă asemănătoare? Sau Africa Subsahariană unde știm că vom aveam probleme? Anul ăsta am văzut recorduri de căldură pe planetă, 65 de grade. Aceste lucruri ar trebui să ne facă să gândim: „Până unde?”

Care este diferența dintre Amazon și Siberia

Am fost acum 8 ani în Kazahstan ca să scriu un reportaj despre Lacul Aral, al patrulea cel mai mare lac de pe planetă care pur și simplu a dispărut. Intervenții. A încercat Brejnev să facă niște plantații de bumbac, de orez. Ideea e că atunci am vorbit cu niște oameni pe tren, din Rusia, care spuneau că de câteva luni nu pot respira în Moscova pentru că ard pădurile și arde subsolul în jurul Moscovei. Diferența dintre Amazon și Rusia e caracterul pădurilor. Nivelul de umiditate în Amazon e foarte crescut. Ca să ardă tot Amazonul e destul de improbabil, însă în Siberia, dacă secetele se prelungesc, pădurile sunt din ce în ce mai expuse și nu e nevoie de intervenții umane, ca foarte mulți fermieri să provoace focuri peste tot. Acolo un singur foc e foarte greu de stins. Pare că vorbim de fenomene naturale. Pe lângă acest lucru, în zona Siberia sunt mii de kilometri unde nu găsești așezăminte umane. Atunci intervenția este extrem de grea. În plus există dezbaterea: stingem focurile sau lăsăm să ardă și se regenerează pădurea natural. În secunda în care se întâmplă acest lucru oriunde, și mai mult dioxid de carbon și monoxid de carbon vor fi emise în atmosferă, ceea ce înseamnă că eforturile noastre de a reduce carbonul, care mai degrabă sunt declarative, nu reale, să nu conteze. Atunci noi suntem undeva în apropierea gradului de încălzire cu 1,5 grade. Toți cercetătorii ne spun că dacă ajungem la 2 grade e ireversibil. Asta înseamnă că orice am face, oricât am reduce noi, acest proces va fi unul care se generează automat, un proces din care nu mai putem ieși. Pe lângă pădure, acum doi ani s-a declarat că din oceanele lumii vor dispărea coloniile de corali. Acest lucru e ireversibil, știm deja că nu putem face nimic ca să oprim acest fenomen. Și de acolo o să avem o cantitate semnificativă de gaze cu efect de seră emanat în atmosferă. Pe lângă acest lucru, biodiversitatea oceanului se va schimba, va scădea. Toate aceste lucruri pornesc o reacție în lanț, la care noi trebuie să reacționăm. Până acum a fost relativ ușor să ne adaptăm, dar cred că problemele de abia acum vor apărea, și va fi mai greu cu adaptarea. 

Cred că până să ajungem acolo avem o mare problemă legată de cum sunt construite lanțurile de aprovizionare. Doar la sistemul nostru alimentar, folosim suprafața Chinei, Mongoliei și Kazahstanului pentru mâncarea pe care o aruncăm în fiecare an. Irosim extrem de mult. De multe ori aud oameni care spun că suntem 7 miliarde, vom fi 9 miliarde și nu vom putea hrăni atâția oameni. Problema nu e că nu am avea hrană, ci că e distribuită foarte prost. În anumite zone e un surplus unde se strică incredibil de mari cantități de hrană, iar în alte locuri nu există deloc hrană. O discuție recentă e despre banane. Sute de milioane de oameni pe planetă au ca sursă primară de hrană bananele cavendish care sunt peste tot în comerț. Există o ciupercă pe care nu o mai putem combate nicicum. A ajuns în America de Sud și dacă se extinde va dispărea o sursă de hrană pentru o bună parte din populație. Peștele ton ar putea ca în 5, 10 ani să nu mai existe deloc. În Oceanul Indian va dispărea pentru o perioadă relativ scurtă și de acolo reacția în lanț. Un om european mediu, doar din pește folosește proteine mai multe decât are el nevoie într-o lună. Doar din pește. Aici nu a fost calculat consumul de carne. Atunci când noi ne schimbăm obiceiurile de consum în felul ăsta, iar consumul de carne e unul dintre efectele principale ale tuturor fenomenelor din jurul nostru, o bună parte dintre păduri sunt distruse tocmai ca să dea loc creșterii animalelor, dar și furajelor care sunt tot pe suprafețele astea. Primul motiv al despăduririlor e agricultura. Ajungem la hrana noastră și dacă am putea mânca o hrană cu un impact mai mic asupra planetei, fără un efort atât de mare am putea. Vorbim aici de vegetale în primul rând. Nu spune nimeni să nu se consume deloc carne, dar nici de 5 ori pe zi, nici întotdeauna vită. Vita ar trebui să fie din când în când. Eu nici nu știam ce e vita când eram copil iar acum e peste tot. Asta e frapant, când vezi oameni care postează: „Vai, trebuie să facem ceva pentru Amazon!”, iar apoi merg cu prietenii să bage un burger de vită.

Magor a lucrat o perioadă bună de timp pentru WWF în Coreea. Ce ne apropie, ce ne desparte?

Organizați da, sunt, dar la nivel de poluare ei reprezintă un alt nivel. Nu putem să comparăm. E una dintre cele mai industrializate țări din lume. Majoritatea telefoanelor oamenilor care ne ascultă acum sunt din Coreea. Televizoarele de acasă, mașinile, mașinile de spălat sunt din Coreea. Chiar m-am uitat de când m-am întors câte mașini coreene sunt la noi. Ei plătesc acest preț. În fiecare dimineață când ieșeam pe stradă în Seul trebuia să deschid o aplicație în care să verific dacă calitatea aerului e destul de bună ca să ies afară fără mască sau cu mască. E o calitate a aerului care nu-ți mai permite să respiri liber. Îți permite, dar șansa ca tu să dezvolți niște boli pe termen mediu și lung sunt foarte foarte mari. În București avem un aer foarte poluat, știm toți asta. Uneori, chiar sunt particule mici de trei ori peste limita admisă, dar cu toate astea nu vezi. În Coreea, când ieși pe stradă, vezi cu ochii liberi poluarea. Prima oară am crezut că e ceață. Nu am văzut zgârie nori în primele două săptămâni cât am stat acolo. Am crezut că e un muson, ceva umiditate, dar am aflat mai târziu că e vorba de poluare. Vezi, simți. Când mergi simți în gură, simți între dinți, dacă faci o activitate sportivă nu înțelegi de ce obosești, de ce te simți rău după. Nici în casă nu poți sta dacă nu ai un aparat care îți curăță aerul. Porți o mască. Foarte mulți oameni cumpără masca aia pe care o vedem la TV, pe care o pui cu două elastice. Aia e mască pentru răceală. Masca pentru poluare e specială. Trebuie să fie cumva pusă pe nas ca să închizi toate spațiile. Ai nevoie de ea fiindcă elimină între 95% și 98% dintre particule. Una dintre preocupările mele în Coreea era ca indiferent ce geantă sau haină iau să am cel puțin o mască nouă la îndemână. Dacă nu, intram în orice supermarket, farmacie și aveau măștile acolo la îndemână. Majoritatea oamenilor, când e poluare mare, umblă cu mască. Mai degrabă oamenii bătrâni refuză să vadă realitatea. Voiam să fac o campanie împotriva poluării punând semne. Voiam să îndemn oamenii să pună un semn pe măști și să le arate autorităților că vor să respire. Pentru mine, care sunt și sportiv și încerc să alerg zilnic era stresant. Aveam o săptămână în care nu am putut să ies să alerg, pentru că științific mi s-a spus că o activitate de 20 de minute o să-mi facă mai mult rău decât bine. 

E mai bine să fii o țară care e foarte poluantă, dar foarte disciplinată decât să fii ca o țară care e undeva pe mijloc, nici noi nu știm pe unde. În Coreea obiceiurile se schimbă peste noapte. Apare o celebritate, spune ceva pe Instagram-ul sau Facebook-ul lui și apare un curent atât de puternic încât schimbă comportamentele peste noapte. Oriunde mergeam toată lumea lua cafea în cupă de plastic cu pai. S-a început o campanie puternică despre ce cauzează paiul la animale. În două săptămâni a dispărut paiul. Toată lumea a renunțat la ceva ce ieri era foarte firesc. Când ei înțeleg că trebuie să facă ceva, fac. Când s-au făcut benzile de circulație nu ai observat nimic ciudat, toată lumea s-a acomodat din prima zi. Era vorba în Seul că dacă te grăbești undeva, iei autobuzul. M-am dat jos de câteva ori din taxi, am stat 5 minute într-un loc, m-am dat jos, am luat autobuzul, în 15 minute eram unde trebuia să ajung. Niciodată nimeni nu se bagă pe banda unică a autobuzului, oricât de mare să fie graba. Nu e nici bordură, nu e nimic, nicio delimitare. O simplă bandă albastră.

Azi dimineață am văzut o poză de la o prietenă din Coreea care s-a mutat în Beijing. Știm imaginile vechi din China când nu se vedea cerul. Azi mi-a trimis o fotografie cu un cer senin, albastru. Cred că acum, rolul de lider pe energie regenerabilă, pe reducerea poluării, nu este Uniunea Europeană, ci mai degrabă zona din Asia. Ei investesc enorm de mult în dezvoltarea mașinilor electrice, pe bază de hidrogen, în energie solară. Ei au capacitatea de a face schimbări foarte rapide. Problema la noi, încă de pe vremea când eu eram în Parlamentul European, e că vorbim despre cum o să reducem noi poluarea, iar din punctul meu de vedere, singurul motiv pentru care în UE s-a redus poluarea a fost Criza Economică, fiindcă nu ne-am permis să poluăm atât de mult.