Domnul Florin Iordache și-a dat arama pe față. A ridicat două degete în sus și-a dat o scurtă ca la colțul blocului. Exact cum ar face un mic borfaș în trecere pe lângă polițistul cartierului. Așa, să o vadă, să o simtă, dar să nu-l poți agăța mai deloc. Lumea se ultragiază, dar borfășelul râde în sufletul lui: ”dă-vă în pana mea de fraieri.”

Nu sunt de acord cu teoria că domnul Iordache a cedat presiunii. Că și el e om, că nu mai rezistă. Că simte un val de dezaprobare, dispreț, dar și altele mai rele. Să șmenuiască legi, să ciordească la articole și să schimbe România într-un rai al infractorilor este misiunea sa pe lume. Cum te duci tu dimineața la muncă, domnul Ciordache se duce la modificat legile românești. 

Nu aveți îndoiala că domnia sa ar avea o mare determinare ideologică  sau că visează o Românie mai bună. El doar slugărește la curtea unui vechil mai mare și e dispus să vândă tot, să tranzacționeze tot, asta în timp ce scuipă pe grăjdari, servitoare, dar și pe boier pe la spate. 

Altfel, mare distanță de la nobiliarul ”să-mi numărați ouăle” al lui Adrian Năstase la degetele fluturate ale lui Iordache. Năstase ți le spune arogant, dar până la urmă a dat drumul la legile pe care astăzi le taie Iordache. 

Și de aici să trecem la lucrurile cu adevărat importante. Mi se spune în ultimele ore că de ce ar fi vinovat Iordache atunci când o țară întreagă a strigat ”muie PSD.” Nepoliticos și dăunător, am spus și atunci, dar am putut înțelege un sentiment al exasperării.

Insulta la adresa uriașului partid de guvernământ, pe cât de inacceptabilă, are o explicație. Nu înțelegere, ci explicație. Ea a venit la capătul unui șir de acte de destabilizare a statului cum nu au mai avut loc. Și în mijlocul unui asalt infracțional asupra bunului simț și reperelor morale ale cetății. Sub acoperirea unor abuzuri punctuale și a unor acte legale care sar calapodul bunului-simț legal, gen protocoale, aparatul administrativ a demolat fără nicio jenă tot ce înseamnă fibră corectă a societății. 

Și ar mai fi ceva. Se întâmplă ca stadionul să-și urască personajele, să nu fie mulțumit, să sară la jucători, să-i ureze de bine la toate neamurile. Dar societatea nu acceptă niciodată invers. Pentru că tu, în mijlocul reflectoarelor, ești exemplu, ești cel ales, ești simbolul echilibrului și, teoretic, îi reprezinți pe toți. Tu nu poți să-i strigi ”muie” poporului pentru că atunci nu mai de ce să fii acolo. Poporul ți-a dat totul: rangul, demnitatea, banii, pensiile, speciale, mașina și dreptul de a mânări. Dă-i măcar ocazia să nu-l înjuri.

În fine, nu poți cere respect când toate actele tale arată dimpotrivă. Când nici măcar nu răspunzi la întrebări sau nu vrei să dai socoteală. Dacă vrei respect, arată-l tot timpul!

Mi se spune iarăși că domnul Cristian Ghinea de la USR a făcut același gest. Urât, reprobrabil, greșit. De ce nu a fost însă aceeași vâlvă? Ghinea nu a făcut gestul în ziua în care a făcut o lege care să anuleze condamnarea șefului său de partid și una care să le dea voie infractorilor care primesc sub 3 ani să stea acasă. Ghinea a făcut gestul tocmai în ziua în care Iordache punea la cale un nou paravan pentru hoți. 

Or aici nu vorbim de dublă măsură. Când un borfășel stă de șase ca frații lui să dea cu tira și o face repetat, cu tupeu și te mai și scuipă, îți vine să-i zici una. Cum să ceară respect, dacă îl găsești cu mâna în buzunar? Ori Iordache e tocmai pe dos. E cu mâna în buzunar, îți arată degetele și apoi strigă că și Ghinea zice la fel când îl dă în gât. 

Să nu mă opresc aici. După ce Ghinea făcut gestul mizerabil, partidul său și el și-au cerut scuze. De la alegători, presă și adversari politici. Confruntat cu propria mizerie, Iordache a spus ”vi s-a părut” și ”e doar un punct de vedere.” El nici măcar nu poate să-și asume ce-a făcut. 

Și acesta este doar un moment. Mă aștept și la un scuipat adevărat, după acest gest dezinhibant. Pentru c-am trecut un nou prag, probabil că ostilitățile de abia sunt deschise. Domnul Iordache trebuie să știe însă că istoria are această latură ironică de a reține și personajele mici, chiar dacă din ele rămân doar două degete.