O să vorbim astăzi despre unul dintre paradoxurile acestei crize sanitare, care duce la rezolvarea unei situații ce n-are soluție de ani de zile. E vorba de condițiile de muncă ale românilor sezonieri în străinătate. După ce mulți dintre ei s-au îmbolnăvit, ministerele muncii din România și Germania anunță schimbări. 

Prima schimbare se va produce de anul viitor în industria cărnii din Germania. Ministerul muncii spune că de la 1 ianuarie, lucrătorii nu vor mai veni prin subcontractor, ci direct la poarta fabricii. Condițiile de protecție socială oferite de firmele subcontractoare erau diferite față de cele oferite de patronii fabricii. Plus că având între ei și angajator un lanț de firme, muncitorii români pierdeau și la banii cu care erau angajați. Asta ar trebui să se schimbe. 

Înțelegerea este obținută de ministrul muncii, Violeta Alexandru, care a mers să vadă situația din Germania. Dincolo de entuziasmul autorităților române, ceea ce vedem acum este o picătură într-un ocean. 

În primul rând, că acordul se aplică de anul viitor, dar criza COVID e acum. Sute de muncitori români sunt infectați cu coronavirus și avem și un deces. Cele mai recente cazuri au venit de la Dissen la sfârșitul săptămânii: 47 de infectați, 57 în carantină și încă erau așteptate peste 20 de teste. Așadar, anunțul nu rezolvă criza sanitară și nici nu le mai păzește viețile acestor oameni. 

Apoi, toată această poveste a început cu lucrătorii de pe câmpuri. În cazul lor nu avem nicio rezoluție. Încă așteptăm, deși se confruntă cu probleme similare. Și oricum vorbim doar de Germania, dar românii cu munci grele și viață pusă în pericol se află în Spania, Italia sau Anglia.

Aici apare și paradoxul de care vorbeam. Până la criza COVID ei au muncit în aceleași condiții ani buni. Tot cazați în dormitoare de zeci de persoane, tot datori la subcontractori, tot ținuți la muncă ore în șir peste program. E adevărat cu bani mai mulți, mult mai mulți decât ar fi câștigat în viața lor în România. Asta și faptul că mereu a fost considerată o relație privată între angajat și angajator, i-a lăsat pe acești oameni în bătaia vântului. 

Nu uitați că ani buni presa a scris de cazurile de exploatare, de dispariții, de condiții proaste, de sclavie uneori, iar reacția societății și a autorităților a fost inexistentă.  ”E acolo între ei”, se spunea, ”asta e viața”, ”oricum e mai bine decât în România”. Doar adăugarea morții prin COVID peste această realitate a dus la o schimbare minoră. După ce i-am văzut la cozile plecării a existat o reacție a societății și a politicului, care, in corpore, i-a ignorat ani buni. Erau doar fie aplaudați, fie înjurați când votau după cum mergea viața politică. 

Iar strict în ce privește abatoarele, situația e aproape imposibil de rezolvat. Condițiile de lucru de acolo, cu frig, muncă fizică grea, apropiere între muncitori favorizează transmisia virusului. O anchetă a publicației americane Vox arată că muncitorilor le este greu să stea cu costume și măști speciale. Respirația întețită, mișcările pe care le-au de făcut, viteza benzii cu produse îi face să transmită mai repede boala. Iar aparatele de frig și aerisire poartă microbii ușor. 

Mai e ceva: din America, și ea plină de coronavirus în abatoare, până în Germania această industrie folosește în majoritate imigranți. Fie că sunt est-europeni sau sud-americani, condițiile și salarizarea sunt mai bune decât în țările lor. Deși e evident că ei costă mai puțin decât un localnic. Iar asta înseamnă că, dacă vreți problema rezolvată, trebuie, printre altele, să mâncați mai puțină carne și mai scumpă.