Cum îl oblig pe Vladimir să iasă la sanie
“Ce iarnă o mai fi și asta?” Doamna doctor se uită pe geam. Sunt munți de zăpadă, albă și curată, în curtea spitalului. O mașină 4×4 încearcă să facă curat cu o lamă. Nu ai pe unde merge. Trebuie să te strecori încet, să nu cazi. E un alb ca în copilăria mea. Când mă aruncam cu toată puștimea de la bloc în munții de zăpadă strânși lângă alei.
Da, chiar așa. „Ce iarnă o mai fi și asta, se întreabă din nou doctorița? Dumneavoastră nu vedeți, domnu’ Striblea, că nu e niciun copil cu sania în fața blocului? Că nu sunt oameni de zăpadă sau bătăi cu bulgări?”