Amnistie în numele poporului
Știrea o știți cu siguranță: 13 șoferi de ambulanță din Corabia sunt suspectați c-au sustras benzină din mașini de-a lungul mai multor ani. Pentru că mașinile erau dotate cu sistem anti-furt, ei au inventat o altă metodă. Cei 13 sunt bănuiți că mergeau cu o viteză mai mică decât normalul pentru a micșora consumul. Când ajungeau la pompă, diferența de benzină o puneau într-o canistră. Sistemul ar fi funcționat până în urmă cu doi ani când mașinile au fost dotate cu sisteme computerizate care măsoară consumul. Procurorii anchetează dacă furtul a dus la moartea unor oameni, fiind verificate 8 cazuri în care pacienții nu au supraviețuit.
Sunt sigur că fiecare dintre voi a întâlnit o salvare care mergea încet. ”Băi, dar de ce merge ăsta așa încet?” Acum aveți o explicație. În ziua cu pricina, la Mîndruță în emisiune a intrat un fost șofer de salvare care a spus că sistemul a funcționat așa în toată România ani buni. Și că zeci de salvări au mers subturate ca să mai tragă ceva la benzină. Adică, obiceiul șoferului era să ciordească ceva pentru că se putea. Și pentru că avea o mică valoare pe mână. Ce ne spune nouă asta?
În primul rând că 13 șoferi de ambulanță așteaptă acum amnistia și grațierea lui Dragnea care le va reda dreptul să muncească. Dacă nu le primesc, chiar la o pedeapsă cu suspendare, nu o să mai poată profesa la stat. Au nevoie de asta ca de aer. Și probabil mulți alții. Toată lumea care trage câte ceva de la muncă se uită acum cu speranță la Dragnea. Sau cu admirație. În orice caz cu înțelegere.
Oamenii aceștia cred că au dreptate. Ei se uită sus la București sau chiar la Corabia. Și văd că toată lumea fură. Și chiar fură. Și zic: ”Stai, mă, un pic! Ăștia fură toți. Cu ce greșesc dacă fur și eu un pic. Păi, ce se compară, domnule, cei șase litri de benzină ai mei cu milioanele lor?”
Adăugați la asta discursul perpetuu de la centru care spune că furatul nu e o dramă, că oamenii nu sunt abuzați, că furtul e chiar o virtute. Sau mai grav, atunci când se spune că cine se opune furatului este un soi de paria, manipulat dezinformat și care se opune poporului.
Recent mi-a picat o carte în mână care povestește ce-a văzut și ce-a simțit un soldat german încartiruit în spatele frontului românesc vreme de doi ani. Omul povestește despre corupția endemică, despre furtul și micile afaceri ale tuturor. ”Un funcționar de la cadastru nu va mișca un act vreme de săptămâni dacă nu e ajutat de o hârtie de zece franci, Îți va arăta toate hârtiile sale și va spune că este asaltat de lucrări. Asta nemții au încercat să oprească.”
În satul din Bărăgan în care locuia, soldatul german s-a apucat și el de obiceiul local. Accepta tot felul de cadouri, pomeni și chiar bani de la românii cărora trebuia să le rezolve treburi administrative. Nu punea el mâna, delegase un alt român. Cele mai tari afaceri în sat le făcea însă traducătorul. Acesta se îmbogățise pentru că el stabilea importanța relațiilor dintre săteni și germani.
Cred că vom găsi de-a lungul timpului nenumărate astfel de exemple. Nu suntem cea mai corectă nație. De aici, cei care vor să simpună legea sunt demonizați. De asta își permite Adrian Severin să spună că dacă toată lumea fură, atunci trebuie ținut cont de obiceiul local. Oamenii își știu foarte bine clienții. Știu că au o parte din pătura socială care trăiește așa. Ba, mai mult, o cultivă. Îi creeează pârghiile, înlesnirile, iar mai nou și mai grav, chiar dreptul de a fura.
Pe această rețea imensă se bazează Dragnea. Pe toți cei care au luat un capăt de ață și acum îl privesc cu oarecare simpatie. ”Până la urmă este între ei acolo.” Doar că acțiunea sa va schimba România pentru totdeauna. Pentru că statul român, slab așa cum fost, măcar s-a făcut că respectă niște principii. Le înlătură acum. Doar că de aici, de la prăbușirea morală a unei comunități, la prăbușirea ei fizică nu e mare distanță.