Săptămâna trecută am făcut un drum care nu era necesar, dar care mie mi-a făcut mult bine. Știți senzația aceea pe care o trăiți la drum lung. Când vedeți atâta frumusețe în jurul vostru, când vedeți verde, când vedeți soare strălucitor și voi parcă ratați ceva?

Pentru că ne grăbim mereu, nu avem vreme să ne oprim. Și una dintre dorințele mele a fost să mă opresc pe drum, într-un loc în care să fie liniște. Să mă bucur de tot ce văd și să nu am treabă. Să nu mă grăbească nimeni și să n-aud nimic.

Vinerea trecută, în concediu fiind, am plecat de la Sighișoara spre Viscri. Cred că sunt cel mult 40 de kilometri care le despart. Nu mare lucru. Cu ce-am mai văzut pe drum, și o să revin la bisericile fortificate, pe la ora 15 eram la Viscri. Am petrecut două ore acolo, am vizitat, ne-am bucurat de case și de câmp.

Dar de ce să ne întoarcem pe unde am venit? Nu mai bine mergem spre Sighișoara prin Biertan? Știu, un ocol de mai bine de 100 de kilometri. Și numai pe drumuri secundare despre care nici nu știam mare lucru. Și erau bune în general, cu o excepție, în lucru.

Și s-a dovedit a fi o alegere minunată. Nu numai datorită soarelui arămiu care scădea spre apus. Dar și pentru că satele au case săsești din cele mai frumoase. Și totul era încă verde. Și câmpul lin și dealurile domoale. Și ne-am oprit de mai multe ori să ascultăm liniștea. Și nu am fost decât noi pe drum, iar asta a contat enorm. O să vă las să vă bucurați de fotografile Alinkăi. Și vă recomand cu încredere să faceți acest exercițiu. Să vă luați o zi întreagă și să o trăiți departe de toată lumea. Că mai e timp și pentru noi.

Afişează slideshow