firme

Cum să-ți rezolvi problemele cu statul stând în casă

(P) Săptămâna trecută a trebuit să fac câteva modificări la o firmă. Dap, știu, timpul cel mai potrivit să o faci, adică în timpul unei pandemii. Doar că treaba era urgentă, așa c-am avut nevoie de ceva servicii avocățeșți. Și urmează să dau acum ochii cu statul român prin intermediul serviciilor online. Dar asta e altă poveste. 

Cu ocazia asta, am întâlnit un tip de consultanță de la avocat la care nu mă gândisem. Tehnic, am găsit un Uber de avocați. De avocați virtuali. Mă rog, în sensul că te întâlnești cu ei virtual, deși există în carne și oase. Avocatura.com este un hub de avocați care oferă consultanță prin intermediul unui serviciu video online. Dar nu e numai o întâlnire video, ci una în care poți să trimiți documente, să te documentezi și să alegi avocatul, să faci plata în mod direct și să contorizezi timpul pe care ți l-a alocat. 

Serviciul e perfect pe vremea asta când nu ai de ce și nu ai voie să ieși din casă. Îți alegi avocatul, vezi în ce domeniu excelează și faci totul online. Cred că e la fel de util într-un oraș mare și când nu ai chef de mers până acolo. Adică te scutește de cele. două ore de drum. Și cred că mai are și o utilitate, dacă ești român și trăiești în afară. 

Vă las mai jos un interviu cu antreprenorul care a dezvoltat acest fel de serviciu și care o să vă explice mai bine facilitățile sale. Și, da, răspunde și la întrebarea legată de încredere. Cum știi dacă avocatul respectă termenii contractului. În afară de a te baza pe bunul său renume, aici există și câteva modalități practice. Iar una este că după fiecare consultanță, clienții trebuie să le scrie un review care rămâne public. Și le mai dau și note. Filmul e mai jos. 

Cum arată o afacere sănătoasă în România

Alina a pierdut cheia de la mașină la 12 noaptea. Singura cheie de la mașină. Într-o sâmbătă noaptea. Internetul rezolvă rapid povești din astea, dar nu și oamenii. A sunat la două firme de tractare ”non-stop”. Doar un șofer a vrut să vină. 

Nu a luat mașina, i-a dat relații despre ”niște băieți” care deblochează mașini și fac chei. Oamenii au răspuns la telefon la 1.30 noaptea. A doua zi la 10 erau la mașină și au lucrat până la 4. Duminică. Afacerea lor, banii lor.

Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!