expozitie

Ioana Ciocan, Art Safari: „Opt ani a durat să primim aprobare pentru expoziția de la Otopeni”

Când faci un interviu cu omul care conduce evenimentul Art Safari, te gândești că este doar de bine. Până la urmă, cine nu-și dorește să vadă și fie înconjurat doar de lucruri frumoase? Mă gândeam că din punct de vedere administrativ, autoritățile din România se bat să facă expoziții acolo unde se poate.

Doar că starea de lucruri din administrația românească este strâns legată de ignorarea a ce înseamnă frumos. Cât am stat de vorbă cu Ioana Ciocan am aflat că durează ani să obții o autorizație de expoziție în spații publice. În cazul aeroportului Otopeni este vorba de opt. La metrou este mai puțin, dar tot bătălie se duce. Și asta în condițiile în care, cel puțin la aeroport, sunt expuse printre cele mai importante opere din România.

Ioana Ciocan este directorul Art Safari de la începuturile sale, este doctor în arte vizuale și absolventă a mai multor cursuri internaționale în domeniu.

Dincolo de asta, merită să aflați cum se construiește Art Safari, cum se aleg operele și ce o să vedeți anul acesta, în afară de anunțata expoziție Mützner, dar și cea dedicată Supereroilor. Și lămurim și când vine Frida Kahlo.

Altfel, am întrebat-o pe Ioana Ciocan cine sunt cei mai în vogă artiști români contemporani, dar și care este topul personal al muzeelor din România. Și așa am descoperit Topalu.

În egală măsură, ascultați-ne ca să vedeți ce ar trebui să fie de fapt ora de desen în România.

Câteva recomandări

Aici un interviu despre frumosul pe care l-am pierdut

Aici este site-ul Art Safari.

Între timp au apărut Vorbitorincii. Care au și vizitat muzeele numite de Ioana

Câteva fotografii care să te pună pe gânduri

Întotdeauna mi-au plăcut fotografiile. Mult mai mult decât tablourile sau filmele. Pentru că te pun să gândești, să construiești povestea și să vezi dincolo de ele. Niciodată nu mi s-a întâmplat să mă opresc în fața uneia și să nu mă gândesc la visele, speranțele și viețile celor de acolo. Ce s-o fi ales de ele?

Agerpres a deschis publicului arhiva de fotografie istorică. M-am plimbat prin ea, printre cele expuse la Parlament și am tot stat pe gânduri de atunci. O să vă arăt câteva, pe care le-am fotografia la rându-mi dintre cele prezentate.

Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!