elevi

Testarea elevilor. Sau cum arată lipsa de asumare și fuga de răspundere

Testarea elevilor pentru depistarea coronavirusului s-a terminat așa cum a început: fără cap și fără coadă. Lucrurile au fost lăsate la latitudinea nimănui și a tuturor, căci nimeni nu a vrut să-și asume o decizie.

Așadar, hotărârea finală spune că ”școala va decide” dacă are sau nu condiții de testare și dacă acest lucru va fi făcut de cadre medicale, profesori sau părinți. Acesta este anunțul ministrului Cîmpeanu, după câteva zile de haos.

Aici este declarația ministrului, pe larg.

Și un pic de recapitulare. Cu o întârziere de un an, Ministerul Educației a hotărât că se va face testare în școli. Ca să nu mai întâmpine opoziția părinților, ministerul a hotărât ca testele să fie salivare, adică neinvazive.

Hotărârea a stârnit protestele unor profesori care au spus că nu au calitatea și priceperea de a face ei testele. Și că acest lucru trebuie făcut de părinți. Sindicatele au anunțat susținut acest lucru și au spus, pe drept, că nu sunt destule cadre medicale.

La rându-le o parte dintre părinți au spus că testele sunt inutile. Sau că nu va exista verificare pentru rezultate și că nu te poți bizui pe buna credință decât dacă este verificată.

Ministerul Educației a trimis pisica la Ministerul Sănătății, solicitându-i să elaboreze o procedură. Acesta a trimis-o înapoi spunând că nu e treaba lui. Drept urmare, două ministere, profesori, părinți și autorități locale nu au putut să ia o decizie.

Așa că ministerul a dat hotărârea către școli și le-a spus să se spele pe cap cu ea. Fiecare va face după puteri.

Momentul i-a prilejuit o declarație memorabilă lui Cseke Atilla, ministrul interimar al Sănătății, care cred că ne descrie minunat.

Noi, societatea, avem acest sport de fugă de răspundere. Lansăm niște idei, punem presiune, vrem să facem ceva, vrem ca statul să vină să ne rezolve niște lucruri, chestiuni care unele dintre ele sunt legitime, dar atunci când trebuie să pun și eu munca mea, puțină, o jumătate de oră, 5 minute, atunci, nu. Atunci unii nu spun tot, unii fug de această răspundere.

Cseke Atilla

Merită să citiți întreaga declarație

Lipsa de asumare și fuga de răspundere și mai ales refuzul colaborării sunt cele mai puternice rădăcini ale societății românești. Într-o sumedenie de domenii, nu e treaba noastră și așteptăm răspunsuri doar de la stat. Acesta știe să se acopere minunat de hârtii și a făcut o artă din a nu lua o hotărâre, ci din a se face că face ceva.

Când e de făcut curat, de renunțat la mașină, de a nu mai arunca gunoaie sau orice alt gest care implică un serviciu comunitar și o cale mai bună împreună, dăm bir cu fugiții. Le clamăm, dar nu ne suflecăm mânecile. Le cerem sus și tare, dar dacă este nevoie de noi, nu suntem acolo. Ar fi bine să fie statul, părinții, profesorii, doctorii, dar nu noi.

Mi-aduce aminte de refuzul unei învățătoare, auzit la România în Direct, care mi-a spus că nu e treaba ei să facă curat în clasă. Și vorbesc aici de acea minimă curățenie, obligatorie pentru fiecare la biroul său.

Criza pe care o trecem are o particularitate. În ciuda tuturor măsurilor pe care le va lua orice autoritate, boala nu va trece. Nu va trece până când personal nu ne luăm niște măsuri.

De aceea, refuzul ministerului de a da o decizie va duce către un loc din care nu mai ai cum să fugi. Profesori și părinți, consilii de administrație, primari și medici locali se vor uita unii la alții și vor spune: acum ce facem?

Și sunt doar două căi. Se vor certa până vor obosi sau vor hotărî să facă ceva pentru copiii lor. Vor găsi o cale. Căci bănuiesc că bolnavi nu-i vor. Sau?

Câțiva pași de urmat dacă vrei să intre copilul la facultate în străinătate (P)

Cred că nu e un secret pentru nimeni că Vladimir al nostru, dacă va vrea și va putea, va învăța în străinătate când ajunge la facultate. Este o opțiune pe  care o studiem de multă vreme. Credem că, dincolo de experiența educativă, și cea personală este importantă. Copilul o să trăiască într-o lume globală și trebuie să o înțeleagă. 

De asta ne interesăm de ceva vreme unde și ce ar putea studia. Și mai ales cum se procedează. Am stat de vorbă cu prieteni care au copiii în afară, am fost și la două târguri. Încerc să înțeleg mecanisme diferite de ale noastre, dar și drumuri pe care nu le-am mai urmat până acum. 

Ce-am reușit să deduc din experiența noastră de până acum este că nu există un model unitar. Că într-un fel se ajunge în State, într-altul în Anglia, altfel în Franța și complet diferit în  Olanda. Chiar și în Danemarca e o opțiune. Ultimele sunt chiar atractive pentru că sunt adaptate pentru puterea noastră financiară, dar oferă și câteva lucruri de top. 

Am stat de vorbă cu câțiva dintre trimișii acestor universități și nu mi-a fost foarte clar sistemul de admitere. Am înțeles că e vorba de un eseu, de un interviu, de verificarea unor aptitudini și în câteva cazuri chiar de un examen. Nu am reușit să trec, însă, de acest prag. Recunosc, am dificultăți în a înțelege sistemul de admitere și mai ales ce trebuie să fac eu ca părinte ca să-i ofer șanse mai mari de reușită copilului. 

Și aici l-am cunoscut pe Tinu Bosînceanu și Upgrade Academy. Tinu este un tip care a studiat la Harvard, dar a luat admiterea și la Cambridge. Și are idee despre cum se intră la ambele. Idee e puțin spus. Cu asta se ocupă. Tinu și oamenii din jurul său s-au specializat în pregătirea intrării la o facultate de top din afara României. Toți lectorii și mentorii Upgrade Academy sunt învățați la universități de top din străinătate. 

Mai pe șleau, Tinu și echipa sa fac pregătire, meditații, pentru facultăți din toată lumea . Și garantează intrarea la o Universitate de Top 100 din lumea asta. 95 la sută dintre cursanții lor au reușit. Iar Upgrade Academy este un laborator de pregătire. Un laborator de pregătire pentru Ivy League (SUA), Russell Group (Marea Britanie), TU Delft (Olanda), University of Amsterdam (Olanda), Bocconi University (Italia).

Poate vă întrebați cum se asigură acest succes. Există câteva etape. Și am să încerc să explic.

În primul rând, membrii Upgrade știu unde să caute și ce să caute în locul tău. Adică îți dau o hartă a admiterii.

Să spunem că ai un copil care vrea să studieze marketing în Anglia. Întâi de toate, copilul dă un test de aptitudini la intrarea în Upgrade. Se verifică ce știe, la ce e bun și dacă într-adevăr are înclinație spre materia respectivă. După care i se prezintă locurile potrivite în funcție de de personalitatea sa, capacitatea sa, dar și lucrurile la care te poți angaja ca părinte. După care urmează o perioadă de instruire și acumulare. 

Și o mențiune. Nu e musai să ajungi în străinătate. Trebuie să ajungi acolo unde trebuie și unde ți se potrivește în străinătate. La facultatea de care ai nevoie și care-ți poate oferi ceva mai departe. 

Copilul poate participa la câteva cursuri care se apropie de ce se va preda în anul întâi la facultate pe care și-a ales-o. Vrea medicină? Ok. Un absolvent de medicină la Sheffield, să zicem, îi va preda cursuri de medicină ca să înțeleagă la ce se așteaptă și să-i vadă dacă-i place.  Vrea matematică? Va vedea chiar de la Tinu cum arată un curs de matematică de anul întâi la Harvard. Mai este matematica, atunci, potrivită pentru tine?

Și apoi, mai e de scris celebrul eseu. Ce ar trebui faci? Cum să-l abordezi? Ce e mai bine? Până unde merge experiența personală? Cât din lecturile tale trebuie introduse? Există vreo bibliografie? Și la interviu ce e bine să spui și ce nu?

Gândiți-vă că aveți un quest înainte, cu o grămadă de sarcini care trebuie completate. Și că e un proces care durează cam doi ani, dacă vrei să ai șanse de reușită cu adevărat. De fapt, ca să reușești cu siguranță, cel mai bine este să începi în clasa a zecea. Și să ai parte de o pregătire hiper focalizată și nu difuză. Iar sesiunile se fac în majoritate 1 la 1. 

Acesta este un prim pas pe care eu l-am făcut. Am hotărât să testăm copilul să vedem care e capacitatea lui din acest moment. Asta ar putea fi relevant. Apoi o să vedem mai departe. 

Cred că mai multe o să aflu la summit-ul Upgrade Academy din 17-18 octombrie. Acolo vor fi vorbitori de top care-ți vor spune cum să-ți pregătești copilul pentru un astfel de test. Iată câteva detalii:

  • Prima conferință online gratuită din România despre procesul de aplicare la facultate în străinătate cu master-classuri ținute de absolvenți Harvard, Oxford și Cambridge
  • Sesiuni: Ce caută ofițerii de admitere în Marea Britanie, SUA sau Olanda. Cum să scrii un eseu personal în oricare dintre cele 3 țări. Cum să reușești la interviul de admitere. Panel cu studenți actuali ca să afli cum este viața acolo. Q&A cu fondatorul Upgrade Academy, Tinu Bosinceanu
  • Conferința va avea loc pe 17 și 18 octombrie și este împărțită în 4 secțiuni: SUA, Marea Britanie, Olanda și Recomandări de universități din Europa și din afara Europei. 

Toate detaliile sunt pe acest site: upgradeacademy.ro

Photo by Pixabay from Pexels

Ce soluții au diverse state la începerea școlii.

Să nu credeți nicio secundă că dezbaterea care se poartă în România, legată de școală, este singulară. Ea este repetată identic mai în toate țările civilizate și are cam aceleași coordonate. Adică întârzieri, lipsa fondurilor, imposibilitatea de a găsi o soluție unitară, părinți care nu știu ce să facă. Dar și o împărțire în două a familiilor. Unii care-și doresc să trimită copiii la școală și alții nu.

Există și un alt lucru asemănător cu cel din România. Adică decizia a fost descentralizată, iar directorii, profesorii comunitățile trebuie să facă ce știu mai bine. Autoritățile statale și federale, cum ar fi cele din America, stabilesc seturi de reguli și recomandări, dar și dau bani. De aici și o întreagă dezbatere politică.

Pentru că au sisteme diferite, în unele state școala a început deja, iar în altele urmează să se întâmple asta. În Florida, s-a încercat o repornire deplină a școlii, dar imediat au apărut focare. Așa că s-au aplicat măsuri de restricție. În acest stat s-a ajuns la un sistem de măsuri mixte care să ducă la școală fizică și online. Guvernatorul deSantis chiar a comparat situația cu lupta împotriva lui Osama bin Laden, Și a adăugat că școlile trebuie să continue de orice manieră, ”tot timpul și pentru toată lumea.”

La New York, școala va începe și-n aer liber. Primarul le-a cerut directorilor să amenajeze clase afară. Și apoi a spus că directorii au această experiență pentru c-au organizat tabere. Anunțul a fost făcut cu doar 17 zile înainte de începerea școlii, ceea ce a iritat opinia publică.

Guvernul britanic este sub presiune pentru c-a hotărât ca în școli să nu se poarte mască. Inițial s-a spus că acestea nu sunt necesare ca urmare a măsurilor de distanțare socială. Presiunea publică este atât de mare, încăt pas cu pas Boris Johnson dă înapoi.

Nici restul lumii occidentale nu are o misiune mai ușoară. Iată câteva dintre măsurile luate.

Franța

  • Măștile sunt obligatorii la toată lumea peste 11 ani
  • Distanțarea fizică se păstrează în pauze
  • Copiii vor reveni în clase în efectiv complet
  • Este împiedicat amestecul copiilor de la diverse clase

Italia

  • Numărul copiilor va fi mai mic în clasă
  • Distanțarea este obligatorie
  • Copiii vor fi împărțiți pe grupe
  • Se vor face ore și sâmbătă
  • Masca este obligatorie
  • Unde sunt cazuri vulnerabile acasă, școală de la distanță

Germania

  • Școlile încep la date diferite
  • Dezinfectarea se face de mai multe ori pe zi
  • Este interzis să atingi balustradele sau clanțele
  • Măștile nu sunt obligatorii în toate statele

Spania

  • Dezinfectarea se face de trei ori pe zi
  • Distanțarea fizică este de minim 1,5 metri
  • Copiii de peste 6 ani trebuie să poarte mască
  • Copiii mici sunt împărțiți în grupe 15-20, fără distanțare

Olanda

  • Măștile nu sunt obligatorii, dar unele școli le cer
  • Unii copii cu probleme sunt scutiți de școală
  • Aerul condiționat trebuie verificat temeinic

Concluzia este una singură în această poveste. Întreaga lume se confruntă cu un lucru nemaivăzut și pe care-l controlează în mică măsură. Nu există soluții miraculoase, nici clare, nici unitare. Există doar un efort al comunităților de a face mai bine. Și cam peste tot o poziționare politică față de măsură. Este clar că doar școala online nu răspunde problemelor societății actuale. Și probabil că societățile vor împinge încet spre revenire la ce era, indiferent de riscuri. Doar dacă rezultatul va fi dezastruos, atunci lumea va fi mai atentă la școala online. Deocamdată riscăm.

Toate măsurile legate de școli aici.

Statul trebuie să pună în discuție posibilitatea de a opta pentru revenirea la școală

Ministerul Sănătății a făcut public ghidul după care vor funcționa școlile din România, la redeschidere. Este clar că intenția autorităților române este ca școala să se desfășoare preponderent fizic. Acesta este mesajul clar al președintelui Iohannis.

Îi încurajez pe toți să-și trimită copiii la școală dacă sunt sănătoși. Dacă nu sunt sănătoși, să-i țină acasă și să consulte medicul de familie. Atât de simplu este. Nu trebuie să căutăm soluții sofisticate birocratice, dar fiecare trebuie să-și asume rolul și răspunderea care îi revine: și părinții, și școala, și autoritățile locale”, a spus Klaus Iohannis, într-o conferință de presă…Este clar că școala nu va începe ca de obicei, când lumea se aduna în curtea școlii. Școala trebuie totuși să înceapă, pentru că este inadmisibil să avem o generație pierdută. Deja, în mediile de specialitate se vorbește despre a preveni generația pandemiei.

Klaus Iohannis

Președintele spune că este nevoie de reguli ca lucrurile să se desfășoare cât mai corect cu putință. Regulile sunt deja scrise în ghid și cred că toată lumea a aflat măcar măsurile principale.

Tot documentul este aici

O să spun mai jos ideile principale și apoi o să fac o listă cu controverse, nelămuriri, dar și cu lucruri bune.

  • Igiena riguroasă a mâinilor
  • Măsuri ferme de curățenie și dezinfecție în unitatea de învățământ;
  • Purtarea măștii de protecție atât de către elevi, cât și de către întregul personal pe toată perioada ,atunci când se află în interiorul unității de învățământ;
  • Limitarea contactului dintre elevi din clase diferite. Evitarea schimbării sălii de clasă de către elevi pe parcursul unei zile. Principiul de urmat este „1 clasă de elevi = 1 sală de clasă;
  • Asigurarea unei distanțări de minimum 1 metru sau montarea unor separatoare în situația în care asigurarea distanței de 1 metru nu este posibilă;
  • În vederea păstrării distanței fizice, fiecare copil își va păstra același loc în bancă pe tot parcursul prezenței în clasă;
  • Informarea permanentă a personalului, elevilor și părinților / aparținătorilor cu privire la măsurile de protecție împotriva infecției SARS-CoV-2;
  • Necesitatea izolării la domiciliu a elevilor, în cazul apariției febrei sau a altor simptome de suspiciune COVID-19 (tuse, dificultate în respirație, pierderea gustului și a mirosului) la elev sau la un alt membru al familiei;
  • Unitățile de învățământ vor pune în aplicare regulile generale din acest ghid și vor adopta norme specifice.

Nu insist asupra modului în care se vor stabili scenariile. Avem timp și oricum decizia va fi luată cu o zi- două înainte. Sunt interesante în egală măsură și alte prevederi care sunt legate deplasarea în școală, organizarea în pauză, măsurile de dezinfecție.

  • Trasee prestabilite
  • Dispensere/flacoane cu soluție dezinfectantă pentru mâini
  • Elevii să nu stea față în față
  • Va fi păstrată componența grupelor/claselor.
  • Contactul între preșcolarii/elevii din grupe/clase diferite va fi evitat
  • Va fi gestionat fluxul de elevi care merg la toaletă
  • Realizarea curățeniei zilnice

Ghidul este mult mai amplu și vi-l recomand cu încredere. De aici încep sute de întrebări pe care și le pune fiecare familie. Iată de exemplu câteva minusuri pe care le vedem noi

  1. Există posibilitatea de a eșalona pauzele. Dar de ce e necesară dacă profesorii au obligația de a sta cu ei în pauză? Și cum poți să o faci în realitate, din punct de vedere al orarului?
  2. Cred că trebuie prins în ghid interdicția folosirii la curățenia de după ore  a ”elevilor de serviciu”. În lipsa interdicției exprese, se va profita de ea.
  3. Ce se  inatampla cu elevii care nu au fost diagnosticați, dar sunt izolați, fiind contact direct. Cursurile nu sunt suspendate, atât timp cat copilul nu este diagnosticat. Dar poate el să participe la ore online? Adica să fie prevăzut concomitent scenariul 2, ori de câte ori măcar un copil intră în carantină, fără a fi ulterior diagnosticat, pentru că nu-și poate permite să lipsească de la ore. Plus că nu este bolnav propriu-zis, așa încât să nu poată urmări ora. Identic cu regimul copiilor din zona de risc (diabet, obezitate, boli cronice sau auto-imune, unde ghidul prevede ”soluții pentru asigurarea procesului educațional” fără a le nominaliza sau a indica expres lectiile on line)
  4. Profesorii cu diabet și în vârstă, pot refuza să vină la școală. Intră în medical? Sau cum?
  5. Nu se spune nicăieri ce masura se ia dacă personalul nedidactic este diagnosticat (bibliotecar, laborant, administrator, asistent medical, persoane care fac curățenie sau persoanele din secretariatul scolii, care, teoretic, iau contact cu cadrele diadactice). Sunt prevăzute scenarii doar pentru elev/profesor diagnosticat.

Există și lucruri bune, care nu au fost semnalate încă.

  1. Nu se oferă de mâncare/de băut de zile de naștere sau alte ocazii.
  2. Se face curățenie la toalete în fiecare pauză.

După citirea acestui ghid un lucru esențial rămâne fără răspuns. Cum tratăm cazurile părinților care nu vor să-și trimită la școală copiii, din rațiuni care țin de gradul de risc al familiei. Ce se întâmplă cu aceste familii care cred că e prea riscant să trimită copiii la școală? Statul are acest răspuns.

Copiii care locuiesc la același domiciliu cu o persoană care face parte dintr-un grup cu risc, se pot, în mod normal, reîntoarce la instituția de învățământ. Pot exista anumite cazuri în care, după o evaluare concretă și individuală a gradului de boală al persoanei respective și a riscului de contaminare cu Sars-CoV-2 pe care copilul îl poate aduce acasă, se poate recomanda de către medicul curant, cu acceptul familiei, ca acel copil să nu se prezinte fizic la școală, pentru o perioadă determinată. Pentru cei care nu pot reveni la școală, reprezentanții unităților de învățământ vor identifica soluții pentru asigurarea procesului educațional la distanță;

Două probleme sunt aici. Prima este că nu știm care sunt acele soluții și cum pot fi aplicate dacă îți lipsește douăzeci la sută din școală. Și, doi la mână, avem aici un text legal cu o invitație la a scoate scutiri de școală de la medic. Ca la sport. Or esența unei societăți nu este să ne împingă în minciună, ceea ce acum se poate întâmpla.

De asta statul trebuie să reglementeze posibilitatea de a opta, fără rațiuni medicale, pentru școală. Sau cel puțin să o pună în dezbatere.

Iar al doilea lucru important este că, aici, profesorii sunt luați prizonieri. Ei nu au drept de opțiune decât prin renunțarea la carieră. Dar și aici sunt temeri, sunt oameni, sunt familii. Cred că lor guvernul trebuie să li se adreseze mai mult.

Photo by Gustavo Fring from Pexels

Școala ar trebui să se încheie cu examene

Școala pare să devină un fel de Cenușăreasa principiilor. Câtă vreme treaba e lămurită pentru majoritatea copiilor, iar acest an școlar va fi șters din registre, pare că nu contează cum mergem mai departe. Dar, timid, o idee incorectă își face simțită apariția: să nu mai dăm examene. 

O asociație a învățătorilor, Asociația generală a Învățătorilor din România, cere guvernului ca examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat din acest an să nu se mai dea, dacă nu toți copii pot să le dea online. Asociația atrage atenția că la aceste examene nu se vor prezenta mulți dintre elevi și dintre profesori de teama bolii. Motivul ar fi că în timpul examenelor nu poate fi respectată distanțarea fizică între copii sau între profesori. Un alt argument este că elevii nu pot fi struniți și că e posibil să vină din familii care au bolnavi sau nu au respectat regulile.

Este prima oară când o astfel de poziție este exprimată public și-n mod oficial. Până astăzi, ideile acestea nu au depășit granițele forumurilor și ale petițiilor online.  Iată câteva dintre argumente: copiii nu pot respecta distanța fizică, nu există destule grupuri sanitare și nici tuburi cu dezinfectant. De asemenea, nu se știe dacă școlile pot pune la dispoziție materiale sanitare și de protecție. 

Este ridicată și o întrebare privind modul în care se poate da examen cu masca pe față. Ce se întâmplă, altfel, cu copiii care vin din familii în carantină? Dar dacă cineva, copil sau profesor, este pozitiv și acest lucru  nu se știe? Lista continuă pe petiții online, unde o puteți studia și singuri. 

În mod evident, propunerea va împărți lumea în două. Unii copii, cei cu medii foarte mari, ar fi avantajați de-o  admitere fără examen, alții care speră la o notă mai mare la evaluare sau Bac vor să dea acest examen. În mod clar pe problema de sănătate se suprapune interesului pentru admiterea într-o școală mai bună.

De asta, trebuie să admitem că dezbaterea se poate purta doar în jurul a două principii. Primul este legat de sănătate. Iar aici, cu atenție, pregătire și control, cred că România are resurse să nu îmbolnăvească oameni. Dacă mergem la muncă începând de luni și ne putem feri, putem organiza un sistem și în școală. Cu circuite de intrare-ieșire separate, bănci izolate, folosim mai multe școli. Sau găsim o modalitate de examinare online. Fie de acasă, fie de la școală. Cred că idei se găsesc. 

Plus că perspectiva ca virusul să rămână cu noi pe termen lung e destul de clară. La toamnă, iar ajungem la dezbaterea asta?

Al doilea principiu este legat de modul în care ordonăm viitorul. Abdicăm de la ideea testării unei generații? Le așezăm viitorul după mediile din școală despre care, știți cu toții, avem semne de întrebare? Cum îi pregătim pentru ce înseamnă anii viitori, dar și viața care cere teste în permanență. Le ridicăm, de fapt,  singurul obstacol pe care îl pot avea în cariera academică. Și acceptăm o ierarhie incorectă pentru o generație care trăiește un moment de cumpănă. 

Photo by Gerd Altmann from Pexels

 

 

 

 

 

Ce spuneți de treapta a doua, domnule Președinte Iohannis?

A apărut proiectul noii legi a educației. Chiar ministrul Câmpeanu spune că e posibil să fie modificat substanțial până la ieșirea din Parlament. Rămâne de neînțeles pentru mine de ce se modifică totuși o lege care nu funcționează decât de vreo trei ani. Dar, de-ar fi să o modifice, măcar să știe că suntem cu ochii pe ei. Așadar:

1. Clasa pregătitoare rămâne la școală. Cel puțin așa promite ministrul educației. Nu pun însă mâna în foc că va rămâne așa.Parlamentul e plin de surprize.  Majoritatea părinților pe care îi știu s-au declarat mulțumiți de funcționarea clasei pregătitoare în școli. Nu au fost mari drame și nici copii prea mici ca să meargă la școală. Dacă ne-am întoarce înapoi, ar fi doar un moft ca să i se dea peste nas lui Funeriu. Mai mult

De ce nu-ți mai trebuie Bacalaureat în România

Sărăcia nu face decât să aducă și mai multă sărăcie. Bacalaureatul de anul ăsta o dovedește cu prisosință. E o îmbinare de sărăcie cu furt, așteptări greșite și incapacitate de a recunoaște că sistemul nu încurajează evoluția copiilor. Și că România e o țară așezată astfel încât performanța școlară nu e răsplătită în niciun fel. Ce o să vedeți mai departe e doar o imagine alcătuită din mici fotografii. Mai mult

Copiii noștri au plecat la revoluție

 

Nu e nevoie de mare lucru. Un telefon deștept, dar de acela are toată lumea acum, un pic de teribilism și ceva bun simț. Așa se pornește o revoluție. Iar în școlile din România are loc acum o revoluție.

Una de care oamenii sistemului ar trebui să se teamă cel mai mult. Pentru că nu e pornită de sus. Nu vine un Funeriu sau un Pricopie să spună facem așa și așa. E o revoluție pornită de jos, dintre părinți și copii. E revoluția unei generații care și-a făcut școala în libertate și a cărei copii învață despre vechiul sistem doar din manuale.

Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!