La finalul sezonului trecut, discutam cu Lorand Balint despre un calendar al românilor care a început să se destrame. O sumedenie de evenimente și relații sociale au început să se rupă, dar pot fi înlocuite cu unele noi. De aceea, în acest prim episod al anului, Cătălin și Lorand fac o listă de locuri și evenimente din România care trec aproape neobservate, dar sunt foarte atrăgătoare.
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
Las aici câteva gânduri despre preconizata nouă admitere la liceu, care se va dovedi a fi cel mai greu examen din viața elevilor români. Și cel mai important. Noile legi ale educației sunt în dezbatere la partide și apoi vor intra în dezbatere parlamentară.
Cred, din discuțiile purtate cu oficiali români, că cele de mai jos au mari șanse să intre în vigoare, așa cum sunt trecute în propunerile ministerului. Focusul parlamentarilor nu este pe aceste prevederi.
Cum va arăta noua admitere
Așadar, după intrarea legilor în vigoare, nu știm exact data, toate liceele din România vor putea organiza admitere proprie. Atenție, toate, nu doar Colegiile Naționale așa cum se prevedea inițial. Iar admiterea va fi organizată după evaluarea națională. Așadar, un copil de clasa a opta va da Evaluare Națională, iar apoi, dacă vrea la un liceu bun, va trebui să dea și admitere. Iar probele, căci vor fi mai multe, se vor da la disciplinele de profil. De exemplu, vrei la mate-info, dai examen și la matematică și la informatică. Vrei la chimie biologie, dai la cele două admitere și tot așa.
Detaliile propunerii se dezbat acum de către oamenii din partide și se vor dezbate și în Parlament. Ce știm sigur este că admiterea va putea fi organizată de liceele care au an de an concurență, adică la clasele lor se solicită intrarea de mai mulți copii față de câte locuri sunt. Dacă sunt 300 de locuri la clasa a noua și 301 doritori, se dă examen. Dacă sunt 300 de locuri și 299 de doritori, pierzi dreptul de a face examen. Propunerea pusă pe masă de minister spune că liceele sunt cele care decid dacă iau sau nu în calcul Evaluarea Națională. Și cât. Subiectele vor veni tot de la minister. Atenție, se scot la concurs, doar 90 la sută din locuri. Adică 10 la sută sunt pentru copiii cu nevoi speciale.
Și o altă discuție există despre ce se întâmplă cu copiii care ratează admiterea. Cel mai probabil ei vor intra la alte licee pe baza Evaluării Naționale. Iar pe aceste detalii se vor da bătălii grele. Propunerea pare complicată, dar ea vine ca urmare a zeci de consultări cu părinți, profesori și elevi. Pare că societatea noastră îi dorește acest lucru.
Care sunt consecințele?
Polarizarea excesivă. Va fi asigurată reușita copiilor din familiile cu putere și resurse. Soarta școlară este încredințată în primul rând familiilor și preocupării personale. Sarcina școlii este să contribuie la această reușită personală. Individul este valorizat în acest tip de sistem și nu grupul, colectivul, societatea.
A doua consecință este că meditațiile vor fi încurajate masiv. La și mai multe obiecte decât până acum. Copiii care vor la chimie-biologie vor trebui să se pregătească și aici. Nu suntem singurul stat în care se întâmplă asta. Acesta este modelul coreean, cel asiatic, în general, unde meditațiile sunt mare parte din învățătura copilului. Politica s-a dovedit a fi păguboasă în China, acolo unde statul a blocat-o anul trecut.
O altă consecință este obligare copilului să ia o decizie majoră de orientare profesională la o vârstă fragedă. Cu siguranță un copil de 14 ani și familia sa încă nu știu care este drumul cel mai bun în viață. Norocul este că în lumea de azi, poți corecta și mai târziu aceste lucruri.
În fine, din ceea ce discut cu oficiali români, adevărul este că ceea ce vedem aici include și o fentă. Pentru că ei estimează că în câțiva ani, majoritatea liceelor vor renunța la acest model de examene și că-l vor păstra doar Colegiile Naționale, cele interesate de la bun început.
De ce este important pentru societate
Principala întrebare pe care trebui să ne-o punem este de ce România insistă pentru polarizare. De ce sistemul încurajează familiile cu putere și copiii lor, care oricum s-ar descurca, în pofida accentului pus pe media corpului școlar.
Când este o societate mai puternică? Atunci când vârfurile sale super -performează sau când elevii de mijloc sunt capabili să răspundă unor cerințe medii și înalte? Eu cred că varianta a doua este mai utilă. În România, copiii buni care ajung la licee mai puțin importante, din diverse cauze, sunt sprijiniți de familii și sistem să performeze mai departe. Au la dispoziție instrumente ale succesului.
În schimb, dacă ești copil mediu sau fără posibilități, ești silit ca toată viața ta să primești învățătură de calitate medie sau chiar slabă. Nu vei avea șansa de a vedea cum se pune problema într-o școală bună cu cerințe maxime. Viitorul tău va fi setat în zona medie a vieții și va trebui să te zbați să faci performanță.
Sistemul propus azi de PNL și PSD ar trebui să vină la pachet cu un program. masiv de impulsionare a copiilor care sunt sub media școlară sau chiar la media școlară. Trebuie găsite acele soluții care să-i atragă pe profesorii buni și în aceste școli. Aceasta este bătălia de dus și cea care poate modifica România.
Colegiile Naționale vor rămâne acele laboratoare ale elitelor și vor funcționa foarte bine. Întrebarea este, dacă nu cumva, impulsionăm educația de top și pregătim cu resursele noastre copii foarte buni, dar care să aducă valoare adăugată altor societăți, prin plecarea din țară. Căci reușita individuală duce și către această concluzie.
Din păcate, cu această abordare ratăm un moment. Clasa politică a răspuns cererilor societății. Firesc, toată lumea vrea ce este mai bun pentru copil, întâi și de abia apoi pentru societate. Rostul statului este să creeze acele mecanisme care să dea posibilitate individului să exceleze, dar să echilibreze cu posibilitatea ca societatea să funcționeze bine laolaltă.
Util este un proverb care nu-i românesc, dar care, acum, ne-ar fi fost tare de ajutor. „Dacă vrei să ajungi repede, mergi singur, dacă vreți să ajungi departe, mergeți împreună.”
Discuția asta va înfierbânta multă lume și este pornită de la un caz real în care Poliția a dovedit că o persoană analfabetă are un carnet de conducere. Dar ce faci cu această populație? O scoți în afara societății. Cătălin Striblea și Lorand Balint au discutat despre asta și au ajuns la concluzii surprinzătoare.
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
Episodul 9 al proiectului Out of the Box aduce o dezbatere despre o frază pe care o rostim des: ”lumea s-a schimbat, nu mai e ce-a fost.” Adun cu Lorand Balint o sumedenie de exemple că, de fapt, percepțiile oamenilor asupra mediului în care trăiesc nu se schimbă. De exemplu și-n 1930 sau 1974, oamenii se plângeau de viteza cu care curge viața și de asaltul informațiilor asupra lor. Ce s-a schimbat de fapt?
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
Tot vreau să raportez asta de două zile. Am fost la Jimmy Carr ca să investighez cât de gravă este incorectitudinea politică la acest personaj. ”Am cel puțin o glumă care-mi poate încheia cariera în seara asta.” Ba, chiar mai multe, aș zice eu.
Rău, cerebral, antipatic și haios a fost. Și a făcut multe glume cu Vasluiul. Drept urmare, de abia acum suntem faimoși.
Dar ce voiam eu să vă spun este că acest domn care calcă în picioare atât de multe reguli a ținut o lecție de educație sexuală, impecabilă, cu ajutorul unui tânăr de 23 de ani. Și că a reușit printre valuri de râs să explice câteva lucruri legate de relațiile dintre bărbați și femei, pe care nu numai românii au nevoie să le știe, ci și alte nații, cu siguranță.
O lecție care a plecat de la principiul ”Nu înseamnă nu, asta știm cu toții. Dar da nu înseamnă întotdeauna un consimțământ total. Și de asta trebuie să înveți stadiile consimțământului.”
Mă bucur că am fost cu fiu-meu la spectacolul acesta. Și mă bucur că Jimmy Carr și-a construit discursul așa. Pentru că e cel mai ușor să treci de zidurile neîncrederii și să fii ascultat când dai impresia că de fapt râzi de unele lucruri.
Mi-a plăcut c-am văzut un om deștept care sparge tabuuri și care are mai multe de spus societăților lumii decât câteva glume. Dacă aveți ocazia să-l vedeți, nu ezitați.
Un studiu recent arată că 60 la sută dintre românia nu fac sport niciodată și că preferă activitățile sedentare. Unul dintre motive este legat de lipsa terenurilor de sport. Și de aici începe discuția de la Out of the Box. Nu cumva terenurile pe care le avem nu mai corespund modului în care oamenii gândesc astăzi. Sportul înseamnă de fapt socializare. ”Oamenii vor să comunice prin sport,” mi-a spus Lorand Balint.
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
Un studiu arată că majoritatea românilor nu știu ce țări au deschidere la Marea Neagră, deși noi o considerăm zonă strategică. Sau ne mândrim cu ea. În acest nou episod de Out of the Box, vorbesc cu Lorand Balint despre modul în care învățarea aplicată ar putea rezolva astfel de probleme. Dar ce înseamnă învățare aplicată?
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
Cât am fost copil sau adolescent legăturile mele cu bibliotecile au fost foarte clare. La Biblioteca Județeană de la Vaslui, ne-au dus cu clasa și acolo am rămas o perioadă. Era ca și cum intrai în casa cu comori. Și cea mai mare spaimă era să nu aduc cartea la timp. Știu că o dată s-a și petrecut și a trebuit să merg cu maică-mea.
La liceu, la bibliotecă se găseau toate cărțile de care aveam nevoie. Gândiți-vă că în anii 90 la Vaslui, a face rost de o anumită carte, de Marin Sorescu să zicem, nu era cel mai ușor lucru. Și la finalul orei alergai la bibliotecă ca să prinzi tu unul din cele cinci exemplare rufoase. Ce mi se părea o curiozitate atunci era că la clasele de filo exista chiar un curs căruia îi zicea biblioteconomie și că se făceau ore chiar la sediul Bibliotecii Județene.
Iar la facultate, chiar trebuia să treci măcar pe la Drept, ca să nu zic că, pentru eroi era și BCU, dar în mai rare situații. În fine, apogeul vieții la bibliotecă mi l-a adus soacră-mea care a lucra vreme îndelungată la cel mai mare liceu din Huși, ca bibliotecară. Iar acolo, în anii de după revoluție, o fată a venit agitată și a cerut “o Enigma Otiliei”, dar să fie ”așa, la vreo sută de pagini, că nu mai are timp să o citească.”
S-au schimbat vremurile, iar accesul la bibliotecă era din ce în ce mai vag și aproape mai nenecesar. Fie că azi cumpărăm sau mai avem în casă, fie că ascultăm, dar mai ales fie că nu ne mai interesează. Pentru că lumea e diferită. Dar în foarte multe situații nici pentru că nu ai cine să te inspire. Sau poate pentru că nu mai există deloc.
Câte biblioteci am închis până acum
În România ultimilor ani, 30 ca să fim preciși, s-au închis jumătate dintre biblioteci. Au scăzut de la peste 16 mii până la undeva, cam opt mii. De la peste șase milioane de oameni care împrumutau o carte în 1990, astăzi sunt în jur de două milioane. Și așa îmi pare mult, dar cred că e vorba de populație școlară care trebuie să meargă la bibliotecă. Ne împuținăm, dar nici dragostea de carte nu este mai mare. Dar dacă la oraș mai rezistăm, la țară cred că este și mai greu.
Șase școli din zece de la țară nu mai au biblioteci. Există 1877 de biblioteci comunale, dar cred că, în realitate numărul lor este mai mic din cauză că nu au spații funcționale sau pentru că cărțile sunt vechi, în pragul distrugerii. Pereți căzuți, file lipsă, absența bibliotecarilor, o lume care se distruge.
Poate mai puțin într-un loc, despre care o să vă povestesc un pic mai jos.
Mai mult, în România, media zilnică de citit este de 5 minute pe zi, iar rata anlafabetismului funcțional trece de 40 de procente. 390 de mii de tineri nu au mai ajuns la Bacalaureat, iar rata celor doar cu opt clase, deși au între 18 și 24 de ani, a ajuns la 15 procente. Bibliotecile din România par să fi ajuns cele ale unei nații în război. Nu citim, nu avem decât brațe de muncă, nu avem cărți fizice sau spații fizice. Dar avem oameni care mai cred.
Or asta primim și noi acum înapoi. Prin oameni care se implică.
La 30 de ani de Dedeman, compania a hotărât că cel mai bun mod de a reda comunității sprijinul este acela de a reface biblioteci. Prin donații de carte. 5 școli MERITO și 25 din întreaga Românie, câte una pentru fiecare an de Dedeman au intrat în program. S-au alăturat inițiativei organizațiile SOS Satele Copiilor România, Asociația Culturală ”Cărțile pe față” și Humanitas. Școlile alese sunt din localitățile cu cele mai mici posibilități. Cum s-ar zice azi, în comunități defavorizate. De fapt, acolo unde viața de azi nu i-a mai lăsat pe oameni să se preocupe și de carte.
Mii de cărți au plecat către aceste biblioteci, puse pe clase și categorii. De la clasa a I-a, până la liceu azi, orice puștan poate alege. Fie că este vorba de extraordinara carte a lui Eric Emmanuel Schmitt, Povestea bufniței sau de fabulele lui Jardin sau, de ce nu, de Micul Prinț, ori de Poveștile lui Shakespeare, de Angela McAllister, ai de unde alege.
Iar mie îmi place foarte tare că programul acesta repară o nedreptate a programei noastre școlare. Scriitorii români de după anii 80 se întorc la copii. Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu au locul lor pe raft. Inclusiv spectaculoșii Alexandru Stermin și Cristian Presură.
E acesta un fel de a reconstrui România. Încet, nevăzut, temeinic. A dărui o carte chiar este rai. Iar dacă avem nevoie de un program care să ne învețe să ne spunem povestea altfel, atunci a reînvăța să citim, ca persoane și ca nație, e absolut necesar.
Și ca să-l vezi mai bine trebuie să mergi acolo, în România pe care am uitat-o.
Salva este o localitate din Năsăud care stă la intersecția drumurilor care duc la Sighet și cel care duce la Cluj. ai sunt vreo patru mii de locuitori și din ce în ce mai puțini copii. Școala din sat e și școală, dar și școală profesională. Iar biblioteca demult nu mai era ce trebuie. Pentru că și copiilor le plac cărțile noi care să arate bine, îmi spune Vasilica Găzdac. Ea e fiică a satului, cum se spune pe la noi. A făcut facultate la Suceava și la Cluj și apoi s-a întors acasă pentru că era nevoie de ea.
E o profesoară umblată și care și-a făcut a doua meseria din a scrie și înțelege proiecte europene. Așa că a văzut Europa și a învățat de la ea.
„Știți cum ar trebui să fie la noi? Ca în Anglia, acolo unde sunt spații de liniștire într-o școală. Unde copiii să poată sta și să simtă cartea. Să simtă cartea, spun? Da ca să-ți placă, cartea trebuie să fie atinsă, mângâiată, să poți să stai pe ea lângă ea.”
Vasilica Găzdac
De asta spațiile de citit de la Salva sunt și cu perne, fotolii scaune. Dacă vrei,poți să stai și pe burtă ca să citești. Și mai are o idee doamna profesoară. Vara, biblioteca trebuie să stea deschisă tot timpul. De la 7 la trei. Și nu e musai să vină bibliotecar că și părinții pot ajuta. Iar cartea e un pic de muncă să știți. Copilul trebuie să-l mai vadă și pe părinte să înțeleagă că cititul e bun. Iar când au venit Humanitas și Dedeman, atunci s-a îngrijit să vină și cărți pentru cei mari. Ca să citească și părinții toți să iasă din boala telefoanelor.
La Salva și în alte zeci de locuri din țara asta se reconstruiește. Micile insule ale României cresc și la o moment dat o să facă o mare bibliotecă. Și o nație ceva mai deșteaptă,.
Las aici cea mai bună încheiere. Două vorbe spuse de Gabriel Liiceanu:
“Repetăm la nesfârșit că viitorul unei țări depinde de educație. Dar nu facem nimic. Și povestea se reia cu fiecare generație. Dedeman s-a hotărât, la 30 de ani de la înființare, să miște lucrurile din loc dăruind cărți. Humanitas s-a născut crezând că „aurul cenușiu” este bogăția cea mai de seamă a unei țări. Ce bucurie pentru noi să fim parteneri ai acestei campanii care mută lucrurile dintr-un viitor vag într-un gest de certitudine!”
Stau de vorbă cu Lorand Balint în al doilea episod din Out of the box, în Lumea Europa FM. Rubrica este menită să pună idei la încercare și să schimbe mituri din societatea românească. În acest episod discutăm despre scutirile la sport. De ce nu vor copiii să facă sport? E vorba de doar de apropierea de calculator? Sunt leneși sau sunt încurajați greșit de părinți. Un studiu prezentat de Lorand Balint arată că, de fapt, motivele sunt cu totul altele și multe țin de organizarea școlară.
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
De luna aceasta am hotărât împreună cu Lorand Balint să facem publice dialogurile și confruntările pe care le am deseori cu prietenul Lorand Balint (Boți). Este păcat ca ele să se piardă doar într-o convorbire telefonică. Ni se întâmplă deseori să stăm de vorbă pe un subiect care împarte lumea în două, iar Boți să-i dea o dimensiune sau o soluție la care nu m-am gândit.
Out of the Box este pentru noi dialogul care pune într-o perspectivă nouă o situație sau o controversă din România sau de afară.
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
În primul nostru episod, am vrut să vedem dacă nu cumva admiterea separată aduce și avantaje. Și am descoperit nevoia ca elitele să se autogestioneze, apoi nevoia de a căuta un model viabil pentru școală și oprirea nivelării în jos.
Dar, de fapt, soluția vine de la sine după ce afli că profesorii din România nu sunt de un fel și că pot fi împărțiți în cinci mari categorii mari și late. Episodul este mai jos.
